1,826 matches
-
ai mai pedepsit!... Dacă suntem și noi molâi și fricoși!... Ia să te știe că pui mâna pe par, să vedem, ar mai îndrăzni să te mai batjocorească? Toader Strîmbu, cu fața roșită, cu ochii bulbucați, răcnea: ― Să fi fost copilașul meu, c-apoi le arătam eu! Și într-un grup, mai aproape de ușa cârciumii, Trifon Guju spunea fără pripeală, rece, liniștit, doar cu ochii încruntați ca totdeauna: ― Boierii numai de frică știu omenie! Glasurile se împleteau, se încurcau și se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sub soare! răbufni țăranul cu un glas în care era mai multă ură decât durere. Și povesti el, pe îndelete, cum s-ar fi întîmplat lucrurile: că Costică ședea pe podeț, la maică-sa mare, și se juca liniștit cu copilașul lui Vasile Zidaru; că a venit apoi mașina, iar copiii, și de frică, și de dragul petrecerii lor nevinovate, au rămas frumos la locul lor și numai s-au uitat după ea, cum s-au uitat și oamenii când a trecut
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe mine ce și cum! strigă Ignat Cercel mânios din ogradă, către nevastă-sa, care-l cicălea mereu din tindă: ― Apoi ție ți-e ușor să sudui, că umbli toată ziulica de ici-colo, dar eu ce să mă fac cu copilașii ăștia, bărbate, ce să mă fac? Și cu ce să le astup gura? Că de unde am putut am cerut, și m-am împrumutat, și m-am zbătut de-am ajuns să nu-mi mai dea nimeni nici un pumn de mălai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rău mă mai chinuiesc, măi Melentie, și nu mai vine moartea să mă ia și să ne scape pe toți! Că de cum s-a lăsat toamna zac și mă perpelesc și mă rog lui Dumnezeu să aibă milă de bieții copilași, că mi se rupe inima cât sunt ei sărăcuții de golași și de flămânzi... Aoleo, aoleu... nu mai pot, mă năbuș... Uite cum mi s-au răcit mîinile!... Aoleu, Maică Precistă! În cocioabă era un aer greu de sudori și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au putut, și-au alungat pe boieri, și au început să-și ia fiecare cât pământ îi trebuie. ― Of, că nu mai vine și la noi, să-mi iau și eu măcar nițel porumb de cel boieresc, să-mi satur copilașii, că greu am mai dus-o iarna asta! oftă Toader Strîmbu. ― Ba eu parcă m-aș lipsi de toate, dar tare mi-e sete să-i dau șefului numai două scatoalce, știi, românești, să le ție minte și-n groapă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prin înghesuială, ajutat de glasuri silitoare: ― Du-te, Pavele, ce ți-e frică? Lăsați-l, măi creștini, să treacă omul, că are jalbă!... Ajuns în cele din urmă în fața boierilor, Pavel Tunsu expuse cu mutră amărâtă și glas plâns pățania copilașului său și reclamă bani pentru batjocura îndurată. Diversiunile acestea erau pe placul prefectului, care socotea că, oferindu-le satisfacție în lucrurile mici, vor da uitării nebuniile cele mari. Puse lui Pavel diferite întrebări, îl compătimi și porunci primarului să facă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
eram să plecăm, să nu te mai așteptăm, că uite, soarele e sus și vine prânzul și noi tot nu ne-am urnit! ― Lasă, c-avem vreme destulă, Petrică, și nu ne gonește nimeni! făcu Toader. Până mi-am așezat copilașii, că i-am lăsat singuri... Nicolae Dragoș puse capăt vorbăriei. Erau vreo douăzeci cei ce fuseseră în cârciumă și se aleseseră să pornească. Tocmai atunci sosi gâfâind de alergătură și Chirilă Păun, cu un băț noduros în mână. ― Stați, băieți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și că nici n-am putut-o duce la doftor? Sărit-a vreun ciocoi că de ce-a murit nevasta lui Toader Strîmbu? Că și azi mai sunt dator și la oameni, și la popa pentru înmormîntare, și-s cu copilașii flămânzi, și-s fără o palmă de loc, și-s stors de vlagă, și muncesc pînă-mi sar ochii, și n-ajung să-mi hrănesc copiii... Și voi vă supărați că i-am făcut de petrecanie în loc să săriți cu toții s-o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
puțin, că ei întîi n-au îndrăznit și când au îndrăznit nu mai aveau ce alege. Ignat Cercel se făcu borș de cum deschise ochii, fiindcă muierea nu era mulțumită deloc că n-a luat și un purcel, ca să aibă și copilașii ei cu ce să-și mai îndulcească inima. În zadar îi amintea bărbatul că a adus trei saci de porumb, să le ajungă până-n miezul verii, de era să-și rupă spinarea, că toată noaptea l-a durut mijlocul, ea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a învîrtit, să fie acolo de s-ar întîmpla ceva. Și-a adus dânsul câțiva saci de porumb, dar grija cea mare îi era să apuce oarecare lucruri mai bune de mâncare, să-și poată ospăta o dată boierește muierea și copilașii, că prea mult au flămânzit. Era convins că biata femeie numai de nemâncare a căzut la pat și zace de atâta amar de vreme și că, hrănită zdravăn măcar câteva zile, s-ar împiciorongi mai bine decât cu orice leacuri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pipăi brațul uscat sprijinit pe dunga patului și cu degetele atârnând în jos. ― A murit! făcu omul abătut, uitîndu-se lung în ochii încremeniți cu privirea spre masă. Tocmai acuma s-a prăpădit și ea când... În pat, la picioarele moartei, copilașul cel mai mic se ridică, scâncind și frecîndu-și ochii. După câteva clipe, văzând pe tatăl său, se însenină și întinse mânuțele spre dânsul. Melentie îl luă în brațe și iar se uită la femeie, parcă nu i-ar fi venit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
După câteva clipe, văzând pe tatăl său, se însenină și întinse mânuțele spre dânsul. Melentie îl luă în brațe și iar se uită la femeie, parcă nu i-ar fi venit a crede, strângând la piept și mângâind în neștire copilașul. Apoi sculă pe ceilalți doi: ― Hai, c-ați dormit destul! Hai, că nu-i vreme de dormit! Copiii se urniră anevoie și bombănind. Când descoperiră însă masa încărcată, se înviorară și-și amintiră că li-e foame. Melentie îi așeză
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ni-e frică nouă de armată!... Cu furcile o să-i alungăm, dacă vin asupra noastră!... Nu mai răbdăm, fraților!... Puneți mâna pe topoare!... Femeile țipau mai vârtos ca bărbații. Anghelina lui Nistor Mucenicu, atât de amărâtă și de plângăreață, cu copilașul în brațe, zbiera ca o năucă, cu ochii ieșiți din orbite: ― Mi-au ucis bărbatul în regimentele lor și tot nu le ajunge, mînca-i-ar cîinii! Mînca-i-ar toate relele și boalele! Arde-i-ar focul iadului cum mi-au ars mie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și murmurând în neștire: ― Calm, calm, domnilor... Primul-procuror Grecescu rămăsese câțiva pași mai înapoi, iar maiorul, abia strunindu-și nerăbdarea, gâdila cu pintenii coastele calului, care dansa și trepida. Apoi din gloata țărănească țâșni deodată Anghelina lui Nistor Mucenicu, cu copilașul cel mic în brațe, cu basmaua alunecată pe spate și părul ciufulit. Ajunse până aproape de Baloleanu, zbierând și blestemând cu un glas desperat. Ca și când ar fi vrut s-o apere, Anton nebunul fugi după ea și o smuci înapoi strigînd
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
grăbit să dispară în fața gloanțelor. Pe câmp rămâneau doar câteva zeci de trupuri, unele zvîrcolindu-se și văitîndu-se, altele înțepenite cum le-a găsit moartea. Lângă șanțul șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus nemișcată, lovită de un glonte în frunte; copilașul în brațele ei moarte plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei. Aproape de ea, un bătrân se zvârcolea între un băiețel ucis, cu fața strâmbată de spaimă, și Chirilă Păun, care horcăia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ia-l și pe ăsta... În fundul grădinii!... Împușcat!... Repede, repede! Ordinul maiorului îl deșteptă brusc din toropeală, parcă ar fi turnat peste el o găleată cu apă. Se tîrî la picioarele ofițerului, gemînd: ― Iartă-mă, dom'le maior... Îmi rămân copilașii orfani... Fie-vă... ― Ia-l, sergent! răcni Tănăsescu, ferindu-și cizmele de atingerea țăranului. Aide!... Puneți mâna pe el! Tocmai în pauza când se aștepta detunătura, apăru și Titu Herdelea în curtea primăriei. Fiindcă Grigore Iuga era ocupat cu pregătirile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mi-au schilodit copilul, dar n-am vărsat sânge, că am copii... Se socoti cel mai fericit când, snopit în bătaie, fu aruncat între ceilalți arestați, în cancelarie. Își făcu cruce și mulțumi bunului Dumnezeu, că a avut milă de copilașii lui. Spre a deosebi cât mai grabnic pe cei buni de cei răi, primul-procuror crezu necesar să schimbe ordinea cercetărilor și să asculte în primul rând pe fruntașii satului de la care poate mai curând să afle pe adevărații răufăcători și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îndrăznit fata hoțului de popă să nesocotească ordinele lui? Primarul îngheță, așteptîndu-se să mănânce iar bătaie și încă în fața satului întreg. ― Unde e bestia de muiere care a cutezat? strigă maiorul cu ochii bulbucați. Niculina ieși la iveală, palidă, cu copilașul de mână. Fără nici o vorbă, maiorul Tănăsescu se repezi la ea cu cravașa. Femeia țipa, se ferea, iar copilul începu să urle îngrozit: ― Mămica mea!... Mămica mea! ― Aoleu, aoleu, ajutor! zbiera Niculina cu obrajii vrâstați de loviturile care nu conteneau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se părea o batjocură. În suflet îi mocnea mereu revolta înăbușită. Se visă la Amara, în curtea primăriei, în mijlocul mulțimii tăvălite la pământ. Maiorul tăia capetele plecate cu sabia lui știrbită și ruginită de sânge. Când o ridică asupra unui copilaș care plângea sfâșietor, Titu s-a aruncat asupra maiorului, i-a smuls-o din mână și a azvîrlit-o... "Te arestez! Te arestez!" răcnea maiorul. Titu se văzu înhățat de soldați furioși și apoi deodată cravașa maiorului începu să-i sfârtece
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
șifonează” imaginea în lume. A trecut însă neobservată insistența antropoloagei americane asupra tehnicilor de înfășare la români. „Păi nu așa se face ?” - ne putem întreba. Mda, se poate și așa... Se poate și așa, dar nu toate societățile își împachetează copilașii ca pe un salam și îi țin așa, strîns înfășați, pînă hăt tîrziu. Iar cînd, în sfîrșit, nu mai încap în scutece, le trag căciulița de lînă pe cap și le pun botoșeii în picioare ca să nu răcească. Îmi revin
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de vrăjitroace care scoteau urlete sinistre. Locatarii așteptau cu groază momentul ăsta, aruncau după noi, de la balcoane, cu cartofi sau morcovi, femeile de serviciu ieșeau cu mătura, dar degeaba. Vrăjitroacele nu se potoleau până nu capturau și ultima victimă, un copilaș care, văzând că se îngroașă gluma, se speria de-a binelea. Noaptea era înspăimîntător să dai ochii cu o vrăjitroacă mascată, darmite cu un cârd întreg. Ultimul prins era cărat în scara cea mai apropiată, unde ceilalți se strâmbau la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prima oră, l-am zărit mai întîi pe Bumbac, ciclist de performanță, cu o față lată de bonom și ochi verzi mereu pe jumătate închiși, care se apucase să însemneze într-un caiet de câte ori pe oră spunea profesoara de biologie "copilași". Recolta era remarcabilă (trăsese în caiet peste două sute de liniuțe), dar ea îl văzuse și-l scosese la lecție. Bumbac, cu o expresie dezarmantă de nevinovăție, spusese lecția despre parameci destul de corect, dar luase trei pentru ca numise tot timpul acest
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zi de iulie, acum câțiva ani. M-am orientat destul de greu printre blocurile identice, de patru etaje, așezate doar la o palmă unul de celălalt, cu balcoanele înțesate de rufe multicolore și cu treptele de beton de la intrare pline de copilași în maieuri, dar am găsit până la urmă locul unde fusese casa mătușii mele. Numele străzii rămăsese același, un nume de caporal distins în cine știe ce război. Am mers mult până la capătul străzii, care dădea tot în câmp, în ciuda aspectului ei mult
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
îmbinate, la o doamnă corpolentă, cu un decolteu veșted și stacojiu, împins de strânsoarea corsetului, apoi la un (probabil) profesor de liceu cu creștetul ros de chelie și privind afectat prin monoclu, apoi la o familie respectabilă, ținând în jurul ei copilașii, în cele din urmă, la două drăgălașe demoazele, care ciripeau sub umbreluțe... Dar la ce servea un asemenea fastidios inventar uman în care la nesfârșit mi se fărâmița privirea ? Cum se putea naște un suflet colectiv din trupuri atât de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în prima clipă era culcată la pământ, întreagă, nici gemând, nici văitându-se, numai respirând precipitat, cu ochii holbați. O bătrână, ce putea să-i fie la fel de bine rudă sau doar un suflet milos, o veghea, ținând în poală un copilaș care, cu fața plină de lacrimi și muci și sugându-și două degete, adormise. Doi cercetași veniți chiar în urma mea au încercat să ridice femeia. S-au oprit însă, fie îngroziți de sângele ce i-a izbucnit deodată gârlă de sub
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]