1,710 matches
-
fiind atipic cel care dictează. pilulele de timp n-au gust de zahăr. de-un timp sorbim vagi droguri fără apă și nu contează de ești sclav sau mahăr; prin echinox ne-ncingem la agapă. te plimbi cu gravitația-n copite și zbori pe vereticală doar un metru. poetul zilei nu se compromite nici dacă soarbe ceaiuri de salpetru. umblă-n algebră diferențiale. prin ecuații icșii-s fitiliștii ce-n bâlciurile noastre epocale și mai emană droguri, de-a marxsiștii. scrie-n
George Filip. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Poezii () [Corola-journal/Imaginative/87_a_63]
-
noaptea Sfântului Andrei, iar vorbele bătrânului slujitor încep să capete contururi profetice: "deodată mi se păru că moara umblă și că e plină de oameni. Și ce ciudați mai erau oamenii aceia!... Unii aveau unghii la degete ca mâțele, alții copite de țap, alții nările și bărbia tăiete în două ca la zăvozi, și toți aveau cozi și ochii scurși, de li se vedeau creierii prin orbitele deșarte". Suita de metamorfoze diabolice ale fantomelor continuă cu apariția unei femei în alb
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Să nu ne iluzionăm însă; atmosfera este înspăimântătoare: "Undeva, departe, se ivi o lumină slabă. În zarea ei văzui pe părete umbra matahalei din pădure: un cap cât un ciubăr de zece mierțe, trupul gros ca stânca și picioare cu copite de cal". Este, desigur, diavolul, cel care schimbă copiii la naștere: "Umbra pare că ținea ceva în brațe, așa ca un copil în scutece. Am ajuns într-o încăpere mare, un fel de șură căreia nu-i vedeam nici păreții
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Spuma lighioanelor se tăie în două, în trei și pieri în suciturile văii, iar Stoicea dădu fuga la adăpost într-o ocniță ivită sub deal...". Teribila aventură nu se încheie aici; flăcăul aude "un nechezat de cal, un ropot de copite și un țipăt de femeie", ultima asaltată de o ursoaică. Micul episod cinegetic nu este lipsit nici el de suspans: "namila venea prăpăstioasă, întărâtată și de rană, și de larma crescândă a unui corn și a unor câini de vânătoare
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fost imaginat ca o combinație de bine și rău, de înțelepciune și prostie, de curaj și lașitate, de adevăr și înșelăciune. Reprezentările au variat de la imaginea unui om cu pielea verde la un personaj cu trupul acoperit de blană, cu copite și coarne. Personajul ar putea fi și descendentul creaturilor mitologice antropomorfe, ceea ce ar simboliza dorința omului de a se întoarce la natură sau de a se izola de societate. Omul Verde din Sir Gawain poate fi interpretat literal (el este
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
vițelului. Scopul este ca unul să-l prindă și să fugă spre poarta adversă ca să marcheze. Ca la rugby, toți se reped cu o foarte mare violență, în trecut se întâmpla să se și moară. Se lovesc cu caii, cu copitele, unii mai cad. Filmând meciul acesta am surprins și mulțimea care era în delir, inclusiv și pe acești străini, care se uitau cu multă curiozitate. După aceea mi-au tot cerut să le arăt ce am filmat, dar nu zicând
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
atâta amar de vreme, ele au devenit familiare: Vedea pe Ana, pe Ghiță, pe Pintea, pe oamenii din sat, vedea, oarecum așa, cum vezi mai nainte de a adormi, una peste alta, o lume întreagă, și de câte ori calul își bătea copitele în pardoseala de piatră, îl trecea un tremur de îngrijare, căci multe făcuse în viața sa, dar cele sfinte încă nu le atinsese. Momentul e unul de o însemnătate majoră pentru cititorul care încearcă să sesizeze pașii urmați în construcția
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
simt tinerețea din jocul lebedelor...”, „jocul veverițelor / și chiotul copiilor...”, la care, firește-ar trebui s-adăugăm spectralul vegetativ, fremătător. O altă secvență care impresionează este garda regală. Ritualicul devine vis erotic, ipostază a lăcomiei carnale, simbioză fantasmagonică: „ia, în copitele cailor, istoria. / tunicile răvășind a sânge proaspăt tulburarea...” în răcoarea ceții, imaginarul poetic devine revărsare fulgurantă: „scârțâie în nechezatul cailor răcoare ceții / apa Tamisei foamea unei haite de lupi / agonia din bucuria armăsarului / răpândește strălucirea lacrimei în ochii negresei”. Incitantă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
pergament ceresc” - mâncatu-le-a pe toate. Pe toate. Poetul s-a simțit adeseori singur, obsedat de „alpinele redute” (Autoportret) șoptindu-și, sfâșitor de trist: „Nu-i nimene în lume mai singur decât mine...” (Via Dolorosa) Alteori, s-a dorit „copita unui cal” - ca să înfrângă zăGărniciile cotidiene, „drum de pământ cu aripile-n fum” - pentru-a străpunge necunoscutul, „creangă cu prune roșii ruptă de furtună / pe-o uliță cu foarte mulți copii” - ca să binerodească, ori „curcubeu strigând într-o fântână” - ca să
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
pagina 234. EXERCIȚIUL B.18. a) Regăsiți tema-titlu a acestei descrieri. b) Observați organizarea secvenței (planul textului). c) Arătați că există în acest text mai multe izotopii. (p1) Mîrțoaga era lungă și deșirată, cu picioarele împleticite, cu coama rară, cu copitele roase, cu potcoavele clămpănind; pofilul îi rupea coada; pe crupă avea o rană care îi sîngera. (p 2) În șaua din care aproape că nu se zărea, tras în spate de o valiză și avînd în față o geantă mare
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
doilea. Ultima parte din (p 4) este încadrată de termenii "toate acestea" și "acest tot". Marcînd astfel fuziunea celor doi "actori", fuziune subliniată de utilizarea dominantă a adjectivului același. c) O primă izotopie referențială este focalizată pe mîrțoagă: pofil potcoave copite crupă coadă șa armătură. O a doua izotopie referențială este focalizată pe cavaler, cu termeni proprii chiar meseriei de cavaler și alți termeni proprii personajului ca ființă umană (inclusiv îmbrăcămintea): cavaler om îmbrăcăminte șa cap pălărie de pînză armătură șolduri
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cât îi bați, cu atât se încăpățânează mai tare. Trebuie luați cu vorba dulce, că altfel nu dai de capăt cu ei. Dar ai mei fac rar asemenea figuri, și atunci numaidecât trebuie să aibă o hibă: o pietricică în copită care-l supără, un ham căzut și care-l roade pe undeva, chestii de-astea. - Și țin la greutăți? - Slavă domnului, se silesc din răsputeri să ne mulțumească, eu zic că-s mai vrednici decât caii din regat. Am adus
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
moară domn în patul lui. — Lucrezi la cuhnie? Omul dădu negativ din cap și râse prostește. — Aș, la grajduri, la cai. Aseară când să țesale ajutorul de comișel calul lui vodă, armăsarul a prins să sforăie și să dea din copitele dindărăt mai, mai... — Asta e un semn? — Aș, ce semn, doar că dobitoacele sunt mai simțitoare ca oamenii. Calul plânge acum și nu rabdă nici lumina, că oamenii... Dacă nu eram noi, n-avea nici lumânare. Du-te sfinția ta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Era rândul ei să vină cu mâna cealaltă spre mâna lui; o atingere ușoară, apoi o mângâiere delicată și mâna ei se pierdu sub mâneca caftanului. Drumul, ca să nu fie înnoroiat, fusese podit cu trunchiuri de stejar cioplite și loviturile copitelor potcovite ale cailor aveau o rezonanță deosebită în tăcerea nopții. Se auzea până în mahalale că vodă trece pe podul Mogoșoaiei spre palatul de pe malul lacului. — Podul Mogoșoaiei, așa o să-i rămână numele, spuse el. — Da, Podul Mogoșoaiei. Aud că văduva
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Să trăiești și domnia ta. Iar cu gânduri întunecate? — Iertare, măria ta. Drumul de la curțile brâncovenești până la Mitropolie în trap molcom nu dura mai mult de un sfert de ceas, așa că prințul trebuia să se grăbească. Aci, în ritmul egal al copitelor cailor, era singurul loc în care puteau vorbi fără să fie ascultați de urechi nedorite. Deodată, lui Ștefan îi trecu prin minte o năstrușnicie. Zâmbi pe sub mustața subțire gândului ascuns. — Doamne taică, aș vrea să mă cuminec și eu cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
semn, seimenii călări, strângând ca o coardă frâiele și arcuind gâturile cailor se aliniară și, în două șiruri pe marginile drumului, porniră îndată în pas de manej. Turcii care se apropiau încetiniră trapul. Tobele răpăiau ritmat iar bidiviii, ridicând grațios copitele din față, se încadrau perfect în bătaia lor. Dulamele roșii ale seimenilor păreau și mai colorate în lumina soarelui de prânz. Când distanța dintre cele două cete de călăreți a fost cam de douăzeci de lungimi de cal, seimenii s-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
domnia ta să facem o plimbare pe lac? Neprimind nici un răspuns, Toma consideră că pașa era de acord, așa că își înfipse pintenii în burta calului, care o porni în galop pe o potecă ce intra în pădure. După el auzea tropotul copitelor calului însoțitorului său. Câteva minute de galop și pădurea se rări, intrară întrun lăstăriș des, care încetini goana cailor. Poteca era largă și curățită în primăvară. Smicele tinere se întindeau elastice ca să cuprindă spațiu liber de lăstăriș, atingând picioarele călăreților
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
însoțitori că a uitat în tabără ceva de preț, așa că trebuia să se întoarcă. Galopul îi concentră toată atenția asupra drumului, gândurile și întrebările nu-l mai chinuiau, se bucura acum de soare, de căldură, de biciuirea vântului, de ritmul copitelor. Când s-au apropiat de tabără, Selin găsise răspuns întrebărilor sale. Știa că îl îndrăgise pe vodă pentru omenescul lui, pentru faptul că atunci când groaza de moarte și de boala aceea urâtă pusese stăpânire pe el, nu a căutat să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ridicat corturile, s-au deshămat caii și s-au aprins focurile, că din înălțimea dealului au început să se audă hăulituri. Din vârful colinei se auzea toba și niște țipete stridente, ca și cum cineva strunea o herghelie de cai. Zvon de copite nu se auzea. Ziua fusese senină și acum după-amiaza era caldă. Pe măsură ce hăuliturile se apropiau, devenind tot mai distincte, din partea opusă, de pe alt deal, începură să le răspundă slab altele care se apropiau și ele. În cortul lui vodă, fiecare
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu știu ce se întâmplă. — Hai, să vedem. Poruncește să ne-aducă doi cai din caii domniei tale, să încălecăm noi și beizadeaua Ștefan. Probabil că voievodul se supărase pe cineva neștiut, pentru că începu să vorbească țipat de se auzea peste zgomotul copitelor pe pământul bătătorit: — Vreau să-ți dovedesc că nu sunt duhuri și că păsările sunt doar speriate de mulțimea călăreților. Dacă o luăm înaintea alaiului și ne depărtăm puțin o să întâlnim păsări câte vrei. O să vezi! — Fie, o să poruncesc să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ce-mi cere măria ta, să ierți, taică, este creștinește, să uiți însă este prostește. Așa că să fie după voia măriei tale, doar să nu-mi ceri să uit. Au călărit un timp tăcuți, ascultând doar tropotul cu care frământau copitele cailor drumul pietros. După un timp, vodă îl strigă. — Ștefane! Întoarse capul și li se întâlniră privirile. Fața tatălui radia o nespusă fericire, care l miră pe prinț. — Ștefane, m-am gândit cum să fac să-ți dăruiesc neuitarea. — Și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și dregătorii lui sau spre Bender, la hanul tătarilor, de i-au scos păgânii numele de Altîn Bei, adică Prințul Aurului. Douăzeci și cinci de ani de pace, fără ca oamenii trudiți de munca zilnică să sară noaptea din somn la auzul tropotului copitelor cailor pe ulițele podite ale Bucureștiului. Dormeau boierii și negustorii, meșteșugarii și monahii, căci pentru ei zvonul făcut de trăpași în întuneric nu însemna decât o călătorie zorită sau întârziată. Când a intrat Ștefan în spătăria luminată abia, abia de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de către Alexandru Voevod, și a fost fiul lui Dragomir postelnic și al mamei lui, monahia Eufrosina, în anul 1569, luna Septembre, 4 zile”. Radul Stolnicul a fost strămoșul meu, ceilalți nu au avut fii... Prințul nu auzea păsările și nici copitele dobitoacelor pe pământul bătătorit al cărării. — Și m-ai dus în tindă, pe partea stângă lângă ușă mai era o piatră... — „S-a prestăvit roaba lui Dumnezeu, monahia Eufrosina, după moartea a patru fii, care au fost tăiați; veșnica ei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
domn pământean în divanul cel mare al țării”, se termina cu tot! Totuși poate aș fi reușit să iau un cal și să ies călare pe poartă, să rătăcesc prin târg, cum am cutreierat prin casele domnești. Aș fi învelit copitele calului în cârpe groase și aș fi colindat așa, fără să mă simtă nimeni, târgul meu cu ctitoriile mele, hanurile mele, casele mele. Mai întâi mânăstirile... Apoi, multă vreme și-a adus aminte plimbarea aceea fără însă să-și poată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
au început să tragă cu pietre și să-i lovească pe cei doi înalți prelați. Belzebut apăru atunci la marginea pădurii rânjind cu ochii sclipitori de pisică, de sub rasă i se văzu pentru o clipă picioarele de capră păroase, cu copită despicată. O piatră mai mare îi dădu potcapul negru jos. Atunci Belzebut apăru cu toată hidoșenia sa. Capul țuguiat acoperit cu păr negru ca smoala, era purtător a două coarne. -Oameni buni opriți-vă. Nu agresați înaltele fețe bisericești. Sunt
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]