2,406 matches
-
vântului), iar succesiv, ținând seama de capacitatea lor combinatorie, se vor discuta marile teme pe care le conturează (de exemplu, tema dragostei și morții ori a timpului). Pentru prezență cercetare tema resprezintă o macrounitate de sens ce se configureză, în cadrul corpusului ales, prin combinarea motivelor și care poate transcende granițele operei unui autor. Termenii leopardieni identificați în țesătura versurilor scrise de ermetic vor fi cuantificați, apoi analizați în paralel cu cei co-ocurenți din înlănțuirea sintactica. O dată delimitate, motivele și temele din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
precădere fapt amintit și în partea introductiva asupra volumului Și pe data e seară, ale cărui poezii nu o dată au fost catalogate drept ermetice. Încadrarea lor sub semnul acestui curent literar, în ciuda limitărilor inerente, s-a dovedit utilă în alegerea corpusului, plasat astfel a priori sub protecția lui Giacomo Leopardi. Poeziile scrise după al doilea Război Mondial au dat dovadă de o mai bună discursivitate și au arătat ca sicilianul renunțase la cultul pentru versul ermetic, dificil. Scopul său, dar și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Canturile lui Catullus, Quasimodo s-a dedicat Metamorfozelor ovidiene (1959). Spre finalul vieții s-a întors la versurile grecilor pentru a tâlmaci fragmente din Iliada (1966) și epigrame din Antologia palatina. Criteriile de selecție care au stat la baza alcătuirii corpusului de opere destinate traducerii au fost, pentru ambii poeți, de factură personală și poate doar în cazul primelor tălmăciri leopardiene, dată fiind și vârstă fragedă a viitorului filolog, s-ar putea vorbi despre o influență sau o îndrumare din afara se
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Martello, Milano, 1964. Macrì, Oreste, Realtà del simbolo, Poeți e critici del Novecento italiano, Vallecchi, Firenze, 1968. Macrì, Oreste, La poesia di Quasimodo, studi e carteggi con îl poeta, Sellerio, Palermo, 1986. Martin, Evelyne, Reconnaissance de contextes thématiques dans un corpus textuel. Eléments de lexico-sémantique, Didier Érudition, Paris, 1993. Mazzamuto, Pietro, Quasimodo, Palumbo, Palermo, 1967. Mazzini, Giuseppe, Opere, vol. IV, Daelli, Milano, 1862. Mestica, Giovanni, Îl verismo nella poesia di Giacomo Leopardi, Tipografia Barbera, Romă, 1880. Moretti, Marino, Leopardi. Documenti e
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
italiană, Olschki, Florența, 2004, p. 22; Jean Davide, Robert Martin, "Études de statistique linguistique", Recherches linguistiques, 3, Centre d'analyse syntaxique de l'Université de Metz, Metz, 1977, p. 11; cfr. și Evelyne Martin, Reconnaissance de contextes thématiques dans un corpus textuel. Eléments de lexico-sémantique, Didier Érudition, Paris, 1993. 28 Stabilită, per vie quantitative, questa base tematica, alla quale ancorare îl tema, si può darne una interpretazione semantica, Steen Jansen, Paola Polițo, op. cît., p. 23. 29 Cette construction du thème
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
stabilea între cele două texte. Gustave Flaubert este descris ca descoperitorul binefacerilor metodelor practicate în literatura intertextualului: prin renunțarea la ghilimele și utilizarea sistematică a stilului indirect liber. Odată stabilite cele trei elemente puse în joc textul-suport, textul împrumutat și corpusul de origine de unde este extras textul preluat -, problematica intertextuală comportă două perspective, consideră André Topia. Pe de o parte, ar putea fi analizat raportul dintre corpusul original al textului împrumutat și versiunea aceluiași text preluat, așa cum se prezintă, remodelat, în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
indirect liber. Odată stabilite cele trei elemente puse în joc textul-suport, textul împrumutat și corpusul de origine de unde este extras textul preluat -, problematica intertextuală comportă două perspective, consideră André Topia. Pe de o parte, ar putea fi analizat raportul dintre corpusul original al textului împrumutat și versiunea aceluiași text preluat, așa cum se prezintă, remodelat, în paginile noului context (ecoul nu înseamnă repetare, iar reutilizarea nu aduce restituirea). Pe de altă parte, ar putea fi privilegiat raportul stabilit de către textul-suport cu fragmentul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pot diferenția : o citatele; o aluziile literare; o apropierile; o temele și motivele comune. Francis Goyet 41 consideră că teoria intertextualității și cea a imitației se aseamănă, în sensul că, pentru amândouă, un text trimite la altele care îl preced: corpusul literar, asemeni unui Phoenix, renaște fără încetare din propria cenușă (douăzeci de ani mai târziu, Jean-Christophe Bailly va lansa aceeași idee de repetare eternă, vorbind despre intertextualitate vezi supra, capitolul anterior). Semnatarul articolului din revista Poétique sugerează faptul că intertextualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
complică decât simplifică, fapt determinat de reluarea unor componente intertextuale vechi sub denumiri inedite. În ceea ce ne privește, vom prefera noțiunii de grafotext termenul intratext 46. Analiza care apelează la statistici textuale are nevoie de integrarea intertextului în tipuri de corpus, dispuse în forma unor cercuri concentrice 47. Corpusul de texte, ca imagine a contextului, privit dintr-un anumit unghi, este totdeauna relativ, fără a deveni câtuși de puțin arbitrar. Analistul care își asumă această realitate distinge mai multe variante de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
componente intertextuale vechi sub denumiri inedite. În ceea ce ne privește, vom prefera noțiunii de grafotext termenul intratext 46. Analiza care apelează la statistici textuale are nevoie de integrarea intertextului în tipuri de corpus, dispuse în forma unor cercuri concentrice 47. Corpusul de texte, ca imagine a contextului, privit dintr-un anumit unghi, este totdeauna relativ, fără a deveni câtuși de puțin arbitrar. Analistul care își asumă această realitate distinge mai multe variante de corpus: o corpus existent, corespunzător textelor pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dispuse în forma unor cercuri concentrice 47. Corpusul de texte, ca imagine a contextului, privit dintr-un anumit unghi, este totdeauna relativ, fără a deveni câtuși de puțin arbitrar. Analistul care își asumă această realitate distinge mai multe variante de corpus: o corpus existent, corespunzător textelor pe care cititorul în cauză le-ar avea la dispoziție; o corpus de referință, constituit de contextul global al analizei, cu statut de reper repre zentativ; prin raportare la el se apreciază valoarea parametrilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
forma unor cercuri concentrice 47. Corpusul de texte, ca imagine a contextului, privit dintr-un anumit unghi, este totdeauna relativ, fără a deveni câtuși de puțin arbitrar. Analistul care își asumă această realitate distinge mai multe variante de corpus: o corpus existent, corespunzător textelor pe care cititorul în cauză le-ar avea la dispoziție; o corpus de referință, constituit de contextul global al analizei, cu statut de reper repre zentativ; prin raportare la el se apreciază valoarea parametrilor și sunt interpretate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
anumit unghi, este totdeauna relativ, fără a deveni câtuși de puțin arbitrar. Analistul care își asumă această realitate distinge mai multe variante de corpus: o corpus existent, corespunzător textelor pe care cititorul în cauză le-ar avea la dispoziție; o corpus de referință, constituit de contextul global al analizei, cu statut de reper repre zentativ; prin raportare la el se apreciază valoarea parametrilor și sunt interpretate rezultatele; o corpus de lucru, ansamblul textelor pentru care vrem să obținem o caracterizare; o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
textelor pe care cititorul în cauză le-ar avea la dispoziție; o corpus de referință, constituit de contextul global al analizei, cu statut de reper repre zentativ; prin raportare la el se apreciază valoarea parametrilor și sunt interpretate rezultatele; o corpus de lucru, ansamblul textelor pentru care vrem să obținem o caracterizare; o corpus specific, sub-corpus al corpusului de lucru, definit prin trăsături care îl particularizează în raport cu acesta. Raportul scriitorului cu textul, din unghiul intertextului, nu coincide cu al cititorului. Perspectivele
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de referință, constituit de contextul global al analizei, cu statut de reper repre zentativ; prin raportare la el se apreciază valoarea parametrilor și sunt interpretate rezultatele; o corpus de lucru, ansamblul textelor pentru care vrem să obținem o caracterizare; o corpus specific, sub-corpus al corpusului de lucru, definit prin trăsături care îl particularizează în raport cu acesta. Raportul scriitorului cu textul, din unghiul intertextului, nu coincide cu al cititorului. Perspectivele diferă, în consecință, identificarea nu va fi aceeași pentru cititor și pentru autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
contextul global al analizei, cu statut de reper repre zentativ; prin raportare la el se apreciază valoarea parametrilor și sunt interpretate rezultatele; o corpus de lucru, ansamblul textelor pentru care vrem să obținem o caracterizare; o corpus specific, sub-corpus al corpusului de lucru, definit prin trăsături care îl particularizează în raport cu acesta. Raportul scriitorului cu textul, din unghiul intertextului, nu coincide cu al cititorului. Perspectivele diferă, în consecință, identificarea nu va fi aceeași pentru cititor și pentru autorul textului. Întoarcerea la hipotext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a diferențiat intertextul de intertextualitate, în 1984 Genèses du discours. Articolul de dicționar referitor la intertext/intertextualitate punctează diferența, uitând să menționeze contribuția (anterioară lui 1984) lui Michael Riffaterre la împărțirea apelor. Intertextul ar fi ansamblul fragmentelor citate într-un corpus dat, în timp ce intertextualitatea ar desemna sistemul de reguli implicite care susțin acest intertext (Maingueneau: 1996, p.52). Cu un deceniu și ceva înainte, Jean Ricardou (vezi supra, în prezentul subcapitol) deja grupa fragmentele citate în ceea ce numea bibliotext, ca specie
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că resursele biologice sunt epuizate. Cum ar putea fi intuită consumarea resurselor de energie, sub aspect literar? Laurent Jenny se oprește asupra periodicității creației intertextuale în termenii unei poetici istorice sau ai psihosociologiei literaturii. Dacă vom dori să construim un corpus al intertextualității explicite, va trebui să găsim un ordin, o lege de funcționare. [...] Periodic, în istoria literară, textele par să renunțe la sensul și scriitura monolitice, atrase de pregnanța culturală a textelor dinainte. [...] Problema este dacă această "periodicitate", pusă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pagini. Inclusiv sau mai ales Sărmanul Dionis, nuvelă din opera unui autor nu atât de secol XIX, nu doar de secol XX, dar și de secol XXI (Ioana Bot: 2012, 254) reclamă o lectură tabulară și o hermeneutică atentă la corpusul de texte căruia i se circumscrie. "De fapt, un text este perceput în mod artificial ca fiind izolat: el se conturează pe alte texte, prin raportare la care prinde sens" (Rastier et Pincemin: URL). Din taxinomia corpusului de texte propusă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hermeneutică atentă la corpusul de texte căruia i se circumscrie. "De fapt, un text este perceput în mod artificial ca fiind izolat: el se conturează pe alte texte, prin raportare la care prinde sens" (Rastier et Pincemin: URL). Din taxinomia corpusului de texte propusă de Rastier și Pincemin (vezi supra, capitolul referitor la delimitări taxinomice ale intertextualității), corpusul existent nu implică opțiunea hermeneutului, este un dat: textele accesibile unui cititor, fie și profesionist. Celelalte trei, în schimb, răspund unor criterii clare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mod artificial ca fiind izolat: el se conturează pe alte texte, prin raportare la care prinde sens" (Rastier et Pincemin: URL). Din taxinomia corpusului de texte propusă de Rastier și Pincemin (vezi supra, capitolul referitor la delimitări taxinomice ale intertextualității), corpusul existent nu implică opțiunea hermeneutului, este un dat: textele accesibile unui cititor, fie și profesionist. Celelalte trei, în schimb, răspund unor criterii clare. Ele nu sunt relevante atât prin structură, cât prin rolul jucat în demersul analitic atent la natura
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cititor, fie și profesionist. Celelalte trei, în schimb, răspund unor criterii clare. Ele nu sunt relevante atât prin structură, cât prin rolul jucat în demersul analitic atent la natura relației hipertext/hipotext, precum și la distanța dintre cele două puncte. Astfel, corpusul de lucru este dat de proza eminesciană, corpusul specific de nuvela studiată, iar corpusul de referință se referă la suma textelor cu care nuvela stabilește relații intertextuale, din totalul textului infinit. Toate acestea sunt variante ale contextului. Textul și contextul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
răspund unor criterii clare. Ele nu sunt relevante atât prin structură, cât prin rolul jucat în demersul analitic atent la natura relației hipertext/hipotext, precum și la distanța dintre cele două puncte. Astfel, corpusul de lucru este dat de proza eminesciană, corpusul specific de nuvela studiată, iar corpusul de referință se referă la suma textelor cu care nuvela stabilește relații intertextuale, din totalul textului infinit. Toate acestea sunt variante ale contextului. Textul și contextul nu sunt o vecinătate întâmplătoare, contextul desenează textul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sunt relevante atât prin structură, cât prin rolul jucat în demersul analitic atent la natura relației hipertext/hipotext, precum și la distanța dintre cele două puncte. Astfel, corpusul de lucru este dat de proza eminesciană, corpusul specific de nuvela studiată, iar corpusul de referință se referă la suma textelor cu care nuvela stabilește relații intertextuale, din totalul textului infinit. Toate acestea sunt variante ale contextului. Textul și contextul nu sunt o vecinătate întâmplătoare, contextul desenează textul. "Tocmai în acest joc al contrastelor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de întâlnire propriu-zisă, de maxim impact, dintre hipotext și hipertext], pasaje ale aceluiași text [corespunzătoare intratextului pe care îl vom numi prozastic] și fragmente din alte texte [libertate de "plimbare" (Leyla Perrone-Moisés) între intrași intertexte], toate acestea alese dintr-un corpus de referință, care antrenează, prin opțiunea făcută, corpusul de lucru. În articolul sus-menționat, autorul Semanticii interpretative explică modul în care se manifestă intertextualitatea: Fie că este vorba despre contextualizare sau recontextualizare, în orice caz, practica apropierii unor texte generează sens
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]