51,775 matches
-
ale secolului trecut era "cu voie de la Poliție") și manageriale. Mircea Iorgulescu sugerează chiar că Augustin Buzura a trecut pe lîngă moarte, suferind o operație pe cord deschis "din cauza oribilelor atacuri dezlănțuite împotriva lui" (vezi p. 213). Cronicarul deplînge indiferența criticii în fața acestei cărți de mare gravitate și complexitate. El nu ezită însă să se distanțeze de autorul ei, atunci cînd are sentimentul că Augustin Buzura coboară disputa sub cotele admise pentru un scriitor de calibrul său: "...Augustin Buzura a făcut
Bucuria de a citi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12772_a_14097]
-
idei, cartea lui Mircea Iorgulescu, Tangențiale, ar trebui să devină manual de studiu pentru toți tinerii cronicari de astăzi. Este o carte care are menirea de a stîrni pofta de lectură. Or, aceasta este/ar trebui să fie chiar rostul criticii literare. P.S. Articolul meu din numărul 14 al "României literare" (Îndreptar de corectitudine politică) m-a pus în situația neașteptată de a deveni o prezență constantă în paginile unei publicații transformate în birou de registratură pentru frustrările din viața noastră
Bucuria de a citi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12772_a_14097]
-
cele mai izbutite și complexe dintre ele, putînd fi citit în cîteva chei complementare, dintre care cea metafizică nu era cea mai puțin importantă, fusese insuficient înțeles. Nu cred că Virgil Duda, autor a numeroase romane foarte bine primite de critică și publicul cititor deopotrivă, capabil să resusciteze epoci, lumi și personaje în cele mai diferite registre, va fi fost tentat de un asemenea recurs în legătură cu volumul său, Șase femei (Editura Albatros) distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru cea
Părinții și copii by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12798_a_14123]
-
Ionescu. Cronicarul, martor anonim, a urmărit tărășenia și-o va povesti fără părtinire, dar nu fără mirare. La decernarea Premiilor ASPRO pentru 2003 a fost prezent Andrei Pleșu. Aici a obținut mai întîi, pentru cartea cu pricina, premiul la categoria "Critică literară, eseu", apoi Marele premiu, la egalitate cu Gelu Ionescu, acesta pentru Copacul din cîmpie, volum de memorii. l Pînă aici toate bune și frumoase fiindcă ambele cărți "desigur, merită", chiar și premii pur onorifice, ca în cazul de față
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12785_a_14110]
-
Cîntecelor fără țară a fost o glorie a literelor românești cum, măcar în timpul vieții, puține altele. Larg recunoscut din tinerețe, distins cu premiul "Năsturel-Herescu" al Academiei Române (1906), în urma unui raport al lui Titu Maiorescu, a fost comentat favorabil de toată critica noastră reprezentativă (de la N. Iorga, Ilarie Chendi, Ion Trivale la E. Lovinescu, G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, Basil Munteanu și de la Mircea Zaciu la reprezentanții mai recenți ai Școlii clujene). Că a fost uneori "exaltat", e drept, dar cine
Cazul Goga (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12794_a_14119]
-
conta, pentru mine era enorm. Și nu numai pentru mine, pentru majoritatea dintre noi. A început lumea să audă de noi, de la Paul Georgescu... M.C.: El a fost primul sprijinitor al tinerilor spre deosebire de mulți alții din generația lui care erau critici oficiali, nu?, și care nu sprijineau tinerii sau care au făcut-o mai tîrziu, mult mai tîrziu, cum a fost Ov. S. Crohmălniceanu. N.M.: Crohmălniceanu i-a descoperit pe tinerii prozatori optzeciști. E unul din promotorii lor. M.C.: Rolul Paul
CULTURĂ SUBTERANĂ, CULTURĂ OFICIALĂ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12799_a_14124]
-
ce se face prin alte părți, în mediile academice sau publicistice americane sau din alte țări. Ai fost și în Franța și în Anglia, așa că ți-ai putut face o idee. M.C.: Eu cred înainte de toate că nivelul general al criticii a scăzut și asta peste tot. N.M. în toată lumea? M.C.: în toată lumea. în America, în universități, nu mai există critică în sens propriu. N.M.: Nu mai există, nici în Franța, se pare. M.C.: Există o serie întreagă de specialiști... N.M.
CULTURĂ SUBTERANĂ, CULTURĂ OFICIALĂ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12799_a_14124]
-
Franța și în Anglia, așa că ți-ai putut face o idee. M.C.: Eu cred înainte de toate că nivelul general al criticii a scăzut și asta peste tot. N.M. în toată lumea? M.C.: în toată lumea. în America, în universități, nu mai există critică în sens propriu. N.M.: Nu mai există, nici în Franța, se pare. M.C.: Există o serie întreagă de specialiști... N.M.: Specialiști? M.C.: Specialiști în teorie care e doar teorie și nimic altceva. Ei nu comentează cărți. Au opinii preconcepute despre
CULTURĂ SUBTERANĂ, CULTURĂ OFICIALĂ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12799_a_14124]
-
Specialiști în teorie care e doar teorie și nimic altceva. Ei nu comentează cărți. Au opinii preconcepute despre cărți. Fac psihanaliză, marxism, feminism etc. N.M.: Marxismul mai este la putere în S.U.A.? M.C.: Mai este. Dar în jargoane foarte complicate. Critica de poezie, proză etc., care se face în revistele mai importante și fără mare tiraj, este mai ales o critică scriitoricească. Adică un scriitor scrie despre alt scriitor. N.M.: Cronicari literari dramatici, nu există? M.C.: Ba da, există. Ei abordează
CULTURĂ SUBTERANĂ, CULTURĂ OFICIALĂ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12799_a_14124]
-
psihanaliză, marxism, feminism etc. N.M.: Marxismul mai este la putere în S.U.A.? M.C.: Mai este. Dar în jargoane foarte complicate. Critica de poezie, proză etc., care se face în revistele mai importante și fără mare tiraj, este mai ales o critică scriitoricească. Adică un scriitor scrie despre alt scriitor. N.M.: Cronicari literari dramatici, nu există? M.C.: Ba da, există. Ei abordează limitat lucrurile. Criteriul nu e estetic, ci comercial mai peste tot. Dar ceea ce mi se pare interesant este că scriitorii
CULTURĂ SUBTERANĂ, CULTURĂ OFICIALĂ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12799_a_14124]
-
și exeget de marcă va fi. Debutează în Flacăra cu cîteva poezii, dar operează o "strangulare" timpurie a elanului liric (abia în 1957 îi va apărea mereu amînatul volum de versuri), la fel cum renunță, în urma unei severe introspecții, la critica literară "liberă", "activă" în favoarea unor aprofundări teoretice în domenii pe cît de variate și vaste, pe atît de absorbante prin trunchiul comun al spiritualității de vîrf: estetică, filosofia culturii, istorie, istoria artei, stilistică etc. E. Lovinescu deplînge "dezertarea" celui mai
Mai by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12814_a_14139]
-
avut parte de cronici de întâmpinare entuziaste, iată că revine cu o carte de proză scurtă cu un conținut compozit. (Fac o paranteză pentru că nu pot să nu remarc înmulțirea volumelor cu sumar încropit, indiferent dacă sunt de eseuri și critică literară sau de poezie, proză etc., un fenomen care sper să nu ia amploare în viitor până la cote îngrijorătoare. Să sperăm că este acum o perioadă de așa-zisă așezare și salubrizare, necesară, dar temporară, în care autorii fac curat
Povestirile lui Teodorovici by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12825_a_14150]
-
lasă să vorbească mărturiile. Dimensiunea cea mai vulnerabilă a biografiei ține de interpretarea critică a operei, care nu e, bineînțeles, menirea principală a cărții, dar nici nu se poate lipsi de ea. Căci nu se poate face istorie literară fără critică literară. Florentin Popescu privilegiază descriptivul și pastelul din poezia voiculesciană și uită să facă o istorie internă a poeziei religioase, pentru a nu se lăsa surprins de izbucnirea tematică din Călătorie spre locul inimii. Comentariul prozei se limitează, din păcate
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
203), Pescarul Amin are "o formidabilă deschidere simbolică" (p. 205) și un final "magistral", care merită citat, "oricare alt comentariu fiind de prisos" (p. 207). Rezultatul nu poate fi decât o repovestire rezumativă, punctată exclamativ, căci nu se poate face critică literară cu convingerea că "orice comentariu e de prisos". Concluzia exegetului e că temele și motivele povestirilor voiculesciene "sunt variate", arta prozatorului e "extraordinară", iar subiectele "senzaționale sau banale". Cu astfel de aprecieri critica însăși cade în banalitate. E apoi
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
exclamativ, căci nu se poate face critică literară cu convingerea că "orice comentariu e de prisos". Concluzia exegetului e că temele și motivele povestirilor voiculesciene "sunt variate", arta prozatorului e "extraordinară", iar subiectele "senzaționale sau banale". Cu astfel de aprecieri critica însăși cade în banalitate. E apoi mult prea reductiv, chiar comic, să califici asceza voiculesciană din anii ´50, ce tinde să se identifice cu isihasmul, drept "un trai sportiv" (p. 236), când e vorba de o practică prin excelență spirituală
Biografismul hagiografic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12797_a_14122]
-
e aia. Chiar doresc, cu ocazia asta, să îi rog pe cei de la CNSAS să îmi verifice dosarul, ca să se termine o dată cu povestea asta. Dacă va fi ceva în neregulă, să facă public lucrul respectiv. - Felul în care se raportează critica la ceea ce scrieți vă influențează ? - Un critic tânăr, pe numele lui Mihai Iovănel, mă consideră barbiană. De fapt, Nicolae Manolescu a început această interpretare a poeziei mele. Ei, vreau să spun că singurul poet pe care nu-l pot recepta
ANGELA MARINESCU: “Totul este poezie, dacă te pricepi să vezi” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/12780_a_14105]
-
la o vârstă nu prea fragedă, din bârlogul de provincial timorat a fost Sorin Titel, cei care mi-au dat curajul să persist aveau să fie Nicolae Manolescu și Lucian Raicu. Fiecare în felul său, contrastant. De altfel, ei erau critici cu metode și concepții opuse, încât am și scris, fără să public, un eseu intitulat O polemică necesară. Nu mă refeream la o polemică propriu-zisă întrucât Nicolae Manolescu și Lucian Raicu s-au războit foarte puțin. Ei polemizau implicit prin
Et in Arcadia ego by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/12824_a_14149]
-
prin ideile și practicile lor divergente. Am numit necesar acest dialog virtual deoarece ei erau reprezentativi pentru modurile principale de a face critică. Spus foarte pe scurt: prin observarea operei sau prin identificare cu actul creator. Relația cu cei doi critici, deveniți prieteni, s-a înscris în același regim polarizat, care-mi amintește de rândul ăsta un titlu al lui Șerban Foarță: Dublul regim (diurn)/nocturn) al presei. Diurn/nocturn în sensul cel mai propriu. Când veneam în capitală, însuflețit mai
Et in Arcadia ego by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/12824_a_14149]
-
Este, în fapt, povestea simplă a unui om de știință care, relativ târziu, a descoperit pasiunea, poate chiar patima picturii. Din 1938 până în 1947 a avut șase expoziții personale, apreciate, dar nu în exces, atât de colegi, cât și de critici. Totul se petrecea în limitele unei situații previzibile pentru un artist, nu lipsit de talent, care suplinea lipsa studiilor de specialitate printr-o enormă voință de a lucra. Începând cu anul 1948, o dată cu instaurarea "democrației" la noi, Ion Țuculescu nu
Ion Țuculescu - un caz de manipulare by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/12839_a_14164]
-
iar ultimii ani de creație l-au propulsat, prin forța și originalitatea expresiei, în rândul artiștilor români de prim rang; - arta sa întrunea adeziunea tacită, nu întotdeauna favorabilă însă, a generațiilor mai vârstnice și majoritar entuziastă a tinerilor (artiști, scriitori, critici, muzicieni etc.) care, fascinați de noutatea formulei propuse și de imaginea sa nonconformistă, îi atribuiau calitatea de model; - lucrările sale se integrau într-o tendință foarte actuală a artei plastice internaționale: neoexpresionismul, având, totodată, ca punct de plecare, simboluri populare
Ion Țuculescu - un caz de manipulare by Catalin Davi () [Corola-journal/Journalistic/12839_a_14164]
-
s-a înregistrat încă înainte de 1989 prin cîteva aspecte paradoxale care marcau impasul "învățăturii" ce se credea, în anii săi de sumbră glorie, imortală. Internaționalismul făcea loc naționalismului furibund, estetica tendențioasă se replia în favoarea uneia "pure", condiționate însă de evitarea criticii la adresa "socialismului real", pînă și un "misticism de stat" se vedea admis dacă aurăriile decorației ortodoxe erau împletite cu elogiul "mărețelor realizări" ale partidului-stat etc. Spre a-l parafraza pe Marx, comunismul se despărțea de trecut rîzînd de sine! Dar
Poetul în cetate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12830_a_14155]
-
nu s-a anihilat, așa cum ar fi fost normal. Lipsită de simțul ridicolului, puterea "democratică" nu ezită a se amesteca și ea în promovarea unor pseudovalori, asortîndu-se cu cele anterioare: "Aleșii noștri au veleități nu doar politice, ci și de critici literari, dramatic, plastici, de urbanism și arhitectură, muzicali, chiar coregrafici. Ajunși acolo unde sînt nu după merite proprii, ci la grămadă, pe o listă de partid, se cred musai competenți în zone subtile și superior calificate, în muzică, să zicem
Poetul în cetate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12830_a_14155]
-
între 1966-1983), intervențiile din presă, pe diferite teme, evocările, omagierile, pseudo-reportajele sînt, spre deosebire de poezie, extrem de lirice. Scrie cu afecțiune, cu înțelegere, adesea fără exercitarea spiritului critic, exataziindu-se oriunde întîlnește o fărîmă de reușită, chiar riscînd s-o inventeze. Este o critică poetică, prin urmare are toate slăbiciunile poetului (dar și calitățile!). Chiar dacă nu pune diagnosticele cele mai bune, are o mare prețuire pentru actul artistic, fie el și mediocru. Scrisorile către Sergiu Vărgatu (publicate în 2000 în "Manuscriptum") și către D.
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
semnat N. Prokofiev. Deși nu terminase Pe Donul liniștit, începe un nou roman inspirat de colectivizarea în desfășurare, Pământ desțelenit. Îl cunoaște personal pe Gorki în 1931, căruia îi scrisese încă din anii anteriori. Acesta îl susține și, spulberând noile critici la adresa romanului, considerat de această dată pro-troțkist, îl ajută să publice al treilea volum (1932). În același an apare și primul volum din Pământ desțelenit. Șolohov devine membru PCUS, participă la congrese, susține conferințe, călătorește în străinătate, în Anglia, Franța
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
dă literaturii nimic important. Moare, asistat de tovarășa sa de viață, în 1984. Acesta ar fi în linii mari traseul vieții și operei lui Mihail Șolohov, citit, predat, învățat și reprodus cu venerație de generații întregi de elevi, profesori, scriitori, critici, cititori... Există oare vreo fisură în acest bust de bronz?, se întreabă Aleksandr Korabliov. Unii, în linia partidului, susțin că nu, alții, mai cu intuiții, mai cu argumente, vin să infirme mitul "marelui scriitor sovietic" și să conteste paternitatea capodoperei
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]