KorAP: Find »[drukola/base=cufăr & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 >

1,147 matches

Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689

trebuit să-i identifice, să-i dea afară îmbrâncindu-i de pe peronul Élysée-ului! În seara următoare, lampa bunicii s-a aprins din nou pe balcon. Am văzut în mâinile ei câteva pagini din ziarele pe care tocmai le scosese din cufărul siberian. Ne-a vorbit, balconul s-a desprins încet de zid și a plutit, cufundându-se în umbra înmiresmată a stepei. Nicolae era așezat la masa de onoare împodobită cu minunate ghirlande de mediolla. Auzea când o replică grațioasă a

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Aerul mirosind a pământ ud umfla perdeaua albă de la fereastra deschisă - pânza prindea viață, căpăta volum, apoi cădea la loc lăsând să intre în încăpere pe cineva invizibil. Fericit că eram singur, mi-am dus planul la îndeplinire. Am tras cufărul siberian pe covor, lângă pat. Închizătorile au sunat cu clinchetul ușor pe care îl așteptam în fiecare seară. Am ridicat capacul acela mare, m-am aplecat asupra hârtiilor vechi ca un pirat - asupra comorii dintr-un sipet... La suprafață, am

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
o clipă, călare, cu o icoană în mâini, în fața unui rând de infanteriști îngenuncheați... Chipul lui mi-a părut îmbătrânit, întunecat. Eu îl voiam iarăși tânăr, însoțit de frumoasa Alexandra, aclamat de mulțime, glorificat în strofe entuziaste. Numai la fundul cufărului am dat, în sfârșit, de urmele lui. Titlul cu litere mari nu putea să păcălească: „Gorie Rusiei!” Am despăturat pagina pe genunchi, cum făcea Charlotte și, cu jumătate de glas, am început să silabisesc versurile: Oh! Grand Dieu, quelle bonne

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
paternel!1 O asemenea răsturnare îmi părea de neconceput. Nu puteam să cred într-o trădare atât de josnică. Mai ales din partea unui președinte de Republică! S-a trântit ușa de la intrare. Am adunat în grabă toate hârtiile, am închis cufărul și l-am împins sub pat. Seara, din cauza ploii, Charlotte și-a aprins lampa înăuntru. Ne-am așezat lângă ea imitând ceasurile de veghe de pe balcon. Îi ascultam istorisirea: Nicolae și Alexandra, în loja lor, aplaudând Cidul. Le cercetam chipurile

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
încă nu știa nimic!) Printre lacrimile mele, au răzbătut câteva strigăte disperate: - Totul este fals! Trădătorilor, trădătorilor! Mincinosul ăsta cu mustăți... Halal Președinte! Minciuni... Nu știu dacă Charlotte ghicise motivul deznădejdii mele (probabil observase dezordinea provocată de scotocirile mele în cufărul siberian, poate că și găsise pagina fatidică). Oricum, mișcată de criza aceea neașteptată de lacrimi, a venit să se așeze pe patul meu, mi-a ascultat un moment suspinele sacadate, apoi, găsindu-mi palma în întuneric, mi-a strecurat în

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
din nou în apa neagră. Curentul îl ducea puțin mai departe. Trebuia să ia toul de la capăt... Da, ca și bărbatul acela. Dar în după-amiaza aceea de vară, plină de lumină și de verdeață, doar sprinteneala le călăuzea gesturile. - Și cufărul cel mare? a exclamat Charlotte când s-au instalat pe banchetă. - Îl lăsăm. Nu sunt decât niște hârtii vechi și toate ziarele acelea ale unchiului tău... O să ne întoarcem într-o bună zi ca să-l luăm. Au traversat podul, au

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ea. Charlotte a ajuns-o din urmă la marginea mahalalei și i-a întins fetiței păpușa mare cu obrajii scorțoși cu care se juca țigăncușa în serile lungi de iarnă... Păpușa aceea venise odinioară de la Paris și, împreună cu ziarele din „cufărul siberian”, era unul dintre ultimele vestigii ale vieții lor de altădată. Adevărata foame, Albertine o știa prea bine, avea să vină primăvara... Nu mai era nici măcar un mănunchi de ierburi pe pereții din antreu, piața era pustie. În mai, au

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
să fie comemorată moartea lui Lenin printr-un minut de reculegere. Toată lumea s-a ridicat în picioare. La trei luni după nuntă, a fost numit la celălat capăt al imperiului, la Buhara. Charlotte voia cu orice preț să ducă și cufărul mare, plin cu ziare vechi, franțuzești. Soțul ei nu avea nimic împotyrivă, dar, în tren, ascunzându-și cu greu stinghereala aceea îndărătnică, i-a dat de înțeles că, de acum înainte, un hotar mai greu de trecut decât orice fel

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
să ni-l închipuim cu mama copiilor lui. „Președintele a murit în palatul Élysée, în brațele iubitei lui, Marguerite Steinheil...” Fraza aceea avea aerul unui mesaj cifrat, provenit dintr-un alt sistem solar. Charlotte s-a dus să caute în cufărul siberian câteva ziare din vremea aceea, sperând să ne poată arăta fotografia doamnei Steinheil. Iar eu, împotmolit în traducerea mea amoroasă franco-rusă, mi-am amintit de o replică pe care, într-o seară, o auzisem din gura unui chiulangiu deșirat

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
răsunetul unei fiorituri sau al unu alexandrin... Cât despre adevăratul circ parizian, știam că acolo îmblânzitorul era întotdeauna sfâșiat de fiare - ca acel „negru cu numele Delmonico”, atacat de cele șapte leoaice ale sale. Charlotte lua aceste informații când din cufărul siberian, când din amintirile ei din copilărie. Multe dintre istorisirile ei evocau o perioadă mai veche, fiind povestite de unchiul ei sau de Albertine, care, la rândul lor, le moșteniseră de la părinți. Dar nouă puțin ne păsa de cronologia exactă

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
dobândit, gata, în fiecare moment, să se reverse pe arterele orașului pentru a detrona, a zdruncina, a pretinde. În calmul social perfect al patriei noastre, francezii aveau aerul unor răzvrătiți înnăscuți, al unor contestatari din convingere, al unor zurbagii profesioniști. Cufărul siberian conținând ziarele ce vorbeau despre greve, despre atentate, despre lupte pe baricade semăna și el cu o bombă mare în mijlocul somnolenței pașnice din Saranza. Și apoi, la câteva străzi de exploziile acelea, tot în prezentul care nu trecea, am

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
șir, alunecau de pe acoperiș și se sfărâmau cu un trosnet sec pe trepte. Zgomotul exploziilor învăluia gesturile și vorbele, asurzindu-le. Charlotte a reușit în cele din urmă să-i împingă pe copii afară, a ieșit și ea, ducând un cufăr mare, care îi atârna greu de braț. Clădirile din față nu mai aveau geamuri. O perdea unduia în vântul abia trezit. Țesătura ei străvezie păstra în mișcarea sa toată blândețea dimineților de pace. Strada care ducea la gară era presărată

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
de marfă care urmează să plece”, a auzit ea brusc murmurând vocea calmă și parcă plictisită a fiului ei. În depărtare, a văzut un convoi de vagoane mari, cafenii, în jurul cărora se agitau niște figurine omenești. Charlotte a înșfăcat mânerul cufărului, copiii au apucat sacii. Când au ajuns în fața ultimului vagon, trenul s-a urnit din loc și s-a auzit un suspin de bucurie temătoare salutând plecarea. Printre pereții glisanți apărea o învălmășeală compactă de oameni speriați. Charlotte, simțind încetineala

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
suspin de bucurie temătoare salutând plecarea. Printre pereții glisanți apărea o învălmășeală compactă de oameni speriați. Charlotte, simțind încetineala deznădăjduitoare a gesturilor ei, și-a împins copiii spre deschizătura care se îndepărta încet. Fiul ei s-a cățărat, a apucat cufărul. Sora lui a trebuit deja să grăbească pasul ca să se agațe de mâna pe care i-o întindea băiatul. Charlotte a prins copila de după mijloc, a ridicat-o, a reușit să o cocoațe pe marginea vagonului înțesat. Trebuia acum să

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
ultimul tren spre Est, care respectase orarul de dinainte de război. La căderea nopții, goana trenului s-a accelerat. Charlotte a simțit-o pe fiica ei proptindu-i-se de umăr și tremurând de frig. Atunci s-a ridicat ca să degajeze cufărul cel mare pe care erau așezate. Trebuia să se pregătească pentru noapte, să scoată hainele călduroase și două pungi cu biscuiți. Charlotte a întredeschis capacul, și-a vârât mâna înăuntru și a înlemnit, neputând să-și stăpânească un strigăt scurt

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
așezate. Trebuia să se pregătească pentru noapte, să scoată hainele călduroase și două pungi cu biscuiți. Charlotte a întredeschis capacul, și-a vârât mâna înăuntru și a înlemnit, neputând să-și stăpânească un strigăt scurt care i-a trezit vecinii. Cufărul era plin cu ziare vechi! În zăpăceala din dimineața aceea, luase cu ea cufărul siberian... Fără să poată încă să-și creadă ochilor, a scos o filă îngălbenită și, la lumina cenușie a amurgului, a citit: „Deputații și senatorii, fără

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
cu biscuiți. Charlotte a întredeschis capacul, și-a vârât mâna înăuntru și a înlemnit, neputând să-și stăpânească un strigăt scurt care i-a trezit vecinii. Cufărul era plin cu ziare vechi! În zăpăceala din dimineața aceea, luase cu ea cufărul siberian... Fără să poată încă să-și creadă ochilor, a scos o filă îngălbenită și, la lumina cenușie a amurgului, a citit: „Deputații și senatorii, fără divergențe de opinie, răspunseseră cu un zel deosebit la convocarea adresată de domnii Loubet

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
citit: „Deputații și senatorii, fără divergențe de opinie, răspunseseră cu un zel deosebit la convocarea adresată de domnii Loubet și Brisson... Reprezentanții marilor corpuri legiuitoare se reuneau în salonul Murat...” Cu un gest de somnambul, Charlotte a închis la loc cufărul, s-a așezat și a privit în jur clătinând ușor din cap ca și cum ar fi vrut să nege evidența. - Am în sacul meu o haină veche. Și am adunat niște pâine din bucătărie, când am plecat... A recunoscut vocea fiului

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
Ploua adesea și, în amintire, tristețea mi-a colorat vacanța aceea în tonuri cețoase și calde. Uneori, în străfundul cenușiului lent al zilelor, se ivea pe neașteptate un crâmpei din serile noastre de altădată - vreo fotografie descoperită din întâmplare în cufărul siberian, al cărui conținut nu mai avea de mult nici un secret pentru mine. Sau, din când în când, un amănunt fugitiv din trecutul familial care îmi era încă necunoscut, dezvăluit de Charlotte cu bucuria timidă a unei prințese ruinate care

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
necunoscut, dezvăluit de Charlotte cu bucuria timidă a unei prințese ruinate care găsește, pe neașteptate, în căptușeala roasă a săculețului său o monedă străvezie din aur. Într-o zi cu ploaie torențială, răsturnând teancurile de ziare vechi franțuzești îngrămădite în cufăr, am dat de o pagină care provenea probabil dintr-o revistă ilustrată de la începutul secolului. Era o reproducere, colorată vag în maro și cenușiu, a unui tablou care fusese pictat cu realismul foarte minuțios care atrage prin precizia și abundența

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
mea, am ridicat ochii la ea. Privirile ni s-au întâlnit... Nu ne-am mai spus nimic până la sfârșitul mesei. Cele trei femei mi-au schimbat vederile, viața... Le descoperisem din întâmplare, pe dosul unei tăieturi din ziar îngropate în cufărul siberian. Reciteam încă o dată articolul despre primul raliu automobilistic „Pekin-Paris - via Moscova”, parcă pentru a-mi dovedi mie însumi că nu mai era nimic de aflat, că Franța Charlottei fusese epuizată de-a binelea. Distrat, lăsasem să alunece pe covor

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
a scăpa de priveliștea dezgustătoare. Trebuia deci să mă mulțumesc cu muzeul acela populat de mumii, cu figuri de ceară purtând etichete: „Trei cochete”, „Președintele Faure și iubita lui”, „Ostaș bătrân într-un sat din nord”... Am închis la loc cufărul. Sprijinindu-mă în coate de balustrada balconului, mi-am lăsat privirea să rătăcească în auriul străveziu al serii, deasupra stepei. „La urma urmei, la ce le-a slujit frumusețea?, m-am gândit eu cu o luciditate subită, tăioasă ca lumina

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
cu o luciditate subită, tăioasă ca lumina asfințitului. Da, la ce le-au slujit sânii lor frumoși, șoldurile, rochiile care li se mulau atât de plăcut pe trupurile tinere? Să fie așa de frumoase și să stea îngropate într-un cufăr vechi, într-un oraș somnoros și prăfuit, pierdut în inima unei câmpii nesfârșite! În Saranza asta de care, pe când trăiau, nici nu aveau habar... Tot ce rămâne din ele este așadar poza aceasta, scăpată dintr-un șir inimaginabil de întâmplări

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
privirea liniștită, a văzut de treburile casei, primind vizitatorii, instalând rudele venite din alte orașe. Sobrietatea ei le displăcea profund oamenilor... „Poți să vii la mine când vrei”, mi-a spus ea la plecare. Am ridicat capul, revăzând Saranza, balconul, cufărul înțesat cu ziare vechi franțuzești. Din nou mi-a fost rușine: în timp ce noi ne spuneam povești, viața continua cu adevăratele ei iubiri și cu adevăratele ei dureri, mama lucra, deja bolnavă, suferea fără să mărturisească nimănui, se știa condamnată, fără

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
se golește capul de cuvinte. Doar câteva crâmpeie din urletul meu pregătit cu grijă îmi sunau încă în urechi: - Beria! Și bătrânul ăsta care își stropește liniștit gladiolele. Și femeia tăiată în două! Și războiul uitat! Și violul tău! Și cufărul siberian plin de hârțoage vechi, franțuzești pe care îl târăsc cu mine cum își târăște un ocnaș ghiuleaua! Și Rusia noastră, pe care tu, franțuzoaico, nu o înțelegi și n-ai s-o înțelegi niciodată! Și iubita mea, de care

[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]