1,164 matches
-
Prin urmare, la începutul secolului al XIII-lea, ungurii ajung la Carpați și apoi, treptat, încep să-și extindă influența și dincoace de munți. Această expansiune ungurească nu are aspectul unei colonizări, nici măcar forma extinderii pământurilor marilor feudali. Pecenegii și cumanii aflați la sud și est de Carpați prădau sistematic dincolo de munți, regatul ungar însuși fiind amenințat de ofensiva populațiilor turanice. În acest context, dar și la intervenția papei de la Roma și a relațiilor cu Imperiul latin de Răsărit, regele Ungariei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
context, dar și la intervenția papei de la Roma și a relațiilor cu Imperiul latin de Răsărit, regele Ungariei Andrei II face apel la cavalerii cruciați (teutoni) pentru apărarea hotarelor regatului, dar, în același timp, și pentru a lansa atacuri asupra cumanilor de la sud de Carpați ce primejduiau Imperiul de Constantinopol (vezi mai sus). Așa se face că pătrunderea bizantină la nordul Dunării a fost oprită încă de la sfârșitul secolului al XII-lea, după revolta vlahilor, fiind înlocuită cu penetrația ungurească, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin vadul Bechetului-acolo, la trecere, a fost atacul celor trei căpetenii cumane din câmpia munteană. Ne putem întreba: cui aparținea teritoriul de la apus de Olt (Oltenia) încât putea fi traversat de armata regelui Ungariei? Acest teritoriu nu era în stăpânirea cumanilor, aria lor de dominație la sud de Carpați se limita la Muntenia, numită și Cumania, pasurile munților nu erau închise, iar la Dunăre ei se ivesc târziu. Dar teritoriul respectiv nu se afla nici în stăpânire ungurească. O explicație posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, la chemarea regelui Andrei II (vezi mai sus). Avem astăzi destule dovezi din care rezultă că acești luptători pentru cruce au fost aduși aici, pentru că sud-estul regatului era considerat teritoriu (pământ) de cruciată împotriva păgânilor (cumanilor). Oaspeții teutoni, așa cum am văzut, își iau misiunea de cruciați în serios și reușesc prin lupte neobosite să diminueze puterea cumană din regiune.28 Concomitent cu pătrunderea lor la sud-est de Carpați (zona de curbură), o altă pătrundere ungurească se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
instituirea Banatului de Severin, centură militară, formațiune teritorială de frontieră (marcă) ce includea estul Banatului și vestul Olteniei. În 1233, documentele menționează aici pe Luca, primul "ban de Severin". Instituția militară a "banatului" era motivată de apărarea văii Dunării față de cumani și de vecinătatea statului Asăneștilor. Organizarea bisericească a provinciei de la apus de Olt a fost vizată deasemeni de regalitatea ungară, iar aceasta a urmărit să instituie în "Țara Severinului" un episcopat propriu. Odată pusă fundația politică (banatul), în Țara Severinului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
propriu. Odată pusă fundația politică (banatul), în Țara Severinului ("Terra Cevrin") și-au făcut apariția, în 1235-1237, "harnicii dominicani" (Iorga), pentru convertirea locuitorilor ("multitudo gentium") Severinului. Românii erau asaltați deoarece la sud de Carpați, ca și la est, în Episcopia cumanilor, catolicismul era o armă de cucerire politică. În concluzie, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, o mare parte a teritoriilor românești din nordul Dunării au fost incluse în aria de dominație a regatului ungar, în diversele formațiuni teritorial-politice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Hațegului de voievodatul lui Litovoi. Această tendință se constată și la sud de Carpați, cele două voievodate autonome ale românilor au fost separate, ca statut, de alte cnezate și voievodate ale acestora, în timp ce episcopiile românilor din nou înființata dioceză a cumanilor erau suprimate, iar Țara Severinului era subordonată structurilor ecleziastice ale regatului ungar. Regele Bela IV (1235-1270) se intitula acum, ca și înainte de 1241, "rex Cumaniae", el se considera stăpân pe ambele laturi ale Carpaților. La răsărit de munți, sub Ștefan
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Regele Bela IV (1235-1270) se intitula acum, ca și înainte de 1241, "rex Cumaniae", el se considera stăpân pe ambele laturi ale Carpaților. La răsărit de munți, sub Ștefan V (1270-1272), regatul ungar angajează o luptă cu tătarii (alături de ei luptă cumanii), puterea lor era dominantă, de la limanul Nistrului până în Bulgaria dunăreană, iar Bizanțul îi tolera. Statul bulgar a decăzut în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în vreme ce Ungaria era cumanizată sub noul rege, Ladislau IV. Față de campaniile Ungariei la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
luptă, pentru stăpânirea Hațegului, se întrebuințau români contra românilor: Litovoi și Bărbat erau înfrânți de un magister Gheorghe, fiul lui Simon. S-ar putea ca Litovoi, crede Iorga, să fi pornit un atac împotriva regelui în înțelegere și cu acei cumani rebeli, urmăriți de rege până în Moldova. Lupta cu Litovoi avea loc la începutul domniei lui Ladislau IV Cumanul, în documentul regesc, Litovoi este menționat ca voievod, el stă în fruntea "fraților săi", dintre care Bărbat e doar unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a unui teritoriu din părțile Oltului, ceea ce denotă forța militară a voievodatului său aflat în luptă cu oastea regatului. Efortul de recuperare a regilor unguri, desfășurat după 1241, nu s-a limitat la Țara Severinului, ci includea și aria episcopiei cumanilor. Papa Nicolae III, cf. doc. din 7 octombrie 1278, încerca să reactiveze această episcopie misionară (Milcovia), într-un cadru politic favorabil. Din anii 1276-1277, datează și prima documentare sigură referitoare la românii de la est de Carpați:o cronică contemporană îi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
militare (cruciatele) este numai un episod din contribuția lor la aceste acțiuni deoarece, aici, pe pământul lor, românii au avut propria lor cruciată împotriva marilor năvăliri păgâne, începând de la huni până la mongoli. Din secolul al X-lea, pecenegii, uzii și cumanii n-au ajuns în centrul Europei, ci au fost opriți în această zonă de forțele locale (autohtone). Pe pământul românesc au luptat și forțe cruciate străine, precum Ordinul teutonic în Țara Bârsei, la sud și est de Carpați, până la Dunăre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
destrămarea regatului arpadian a avut pe lângă componenta politică și una confesională: șocul invaziei mongole din 1241 a redus considerabil influența papalității, care impulsionase politica confesională anterioară a regatului și a blocat, practic, prozelitismul catolic. Toleranța față de schismatici (români) și păgâni (cumani) a luat proporții sub Bela IV și Ladislau Cumanul. Relaxarea presiunii confesionale a fost o caracteristică a politicii regalității ungare, după 1241 și până la moartea ultimului rege arpadian, în 1301.6 Să vedem care era situația teritoriilor de la sud și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pasivi situația dificilă a regatului dominator de la miazănoapte. Pe de altă parte, nu există nici un dubiu că teritoriile românești se aflau sub stăpânirea lui Nogai, spre sfârșitul secolului al XIII-lea. Puterea lui Nogai se făcea simțită și în Transilvania: cumanii, așezați de unguri în valea Tisei, s-au revoltat în 1282, instigați de Nogai și, în cele din urmă, au trecut munții "la tătari". Urmăriți de cavaleria ungară și înfrânți, în replică, tătarii au năvălit în Ungaria, în 1285. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-și extindă cât mai mult influența în această regiune. Voievozii români de la sud de Carpați, ca și cei din est, au rămas vasali ai lui Nogai. Cronica rusă menționează că regele Ungariei, Ladislau IV, a fost ucis, în 1290, de "cumani, polovți și de către valahi". Cine erau acei "valahi"? Este vorba despre românii din părțile Sibiului și Brașovului cărora li se ceruse să oprească pe solii trimiși de regele Ladislau la tătari, în Muntenia, la Nogai. În ciuda stăpânirii lui Nogai, românii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Încă din Introducere, el face afirmații mai puțin obișnuite: "șansa de a vedea încropindu-se și în spațiul nostru (românesc) o domnie structurată" ar fi putut veni de la "ultimii barbari", care au stăpânit teritoriul dintre Carpați și Dunăre, pecenegii și cumanii. De la cumani, mai mult decât de la ceilalți barbari, "ne-am fi putut aștepta" să înființeze "o formațiune statală mai statornică", dar năvălirea mongolă din 1241 "i-a alungat din părțile noastre pe cei mai mulți din ei. Pe mulți, dar nu pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Introducere, el face afirmații mai puțin obișnuite: "șansa de a vedea încropindu-se și în spațiul nostru (românesc) o domnie structurată" ar fi putut veni de la "ultimii barbari", care au stăpânit teritoriul dintre Carpați și Dunăre, pecenegii și cumanii. De la cumani, mai mult decât de la ceilalți barbari, "ne-am fi putut aștepta" să înființeze "o formațiune statală mai statornică", dar năvălirea mongolă din 1241 "i-a alungat din părțile noastre pe cei mai mulți din ei. Pe mulți, dar nu pe toți.". Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din "Introducere", în următoarele capitole ale cărții, autorul încearcă să aducă o serie de argumente. El precizează că premisele apariției primului stat românesc "s-au derulat în cei 131 de ani de înceată plămădire a Țării Românești", între 1228-anul creștinării cumanilor și 1359-întemeierea primei mitropolii la Argeș. Mai întâi, el observă că din cele zece nume extrase din documentele secolului al XIII-lea, precum Menumorut, Glad, Gelou, Litovoi, Seneslau (v), Farcaș, Ioan, Bărbat, Thocomerius (Thoctomer ) și Basarab, patru sunt turanice (cumane
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jumătate de veac, între 1247-1310, de la Seneslau până la Basarab. Pe lângă insuficiența documentară, un alt element, crede Djuvara, este "spaima" istoricilor români de a descoperi eventual că "Basarab Întemeietorul ar fi putut fi de neam cuman"! N. Iorga, în articolul "Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă", nota: "Numele (lui Basarab) desigur e cuman, dar numai numele"? Însă Iorga, care intuia perfect realitatea, n-a mers mai departe. Și autorul (Djuvara) exclamă: "Atât de înrădăcinată era prejudecata că toți protagoniștii istoriei noastre trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
protagoniștii istoriei noastre trebuie să fie curați daco-romani".12 Dar să revenim la data și împrejurările închegării Țării Românești, după Neagu Djuvara. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, sub Ladislau IV Cumanul (1272-1290), intervin tulburări în regatul ungar: în 1282, cumanii retrași în interiorul țării se revoltă, dar sunt înfrânți, unii din ei fug spre Moldova, alții rămân pe loc și se supun regelui. În mijlocul acestor tulburări, în 1285, tătarii trec munții și pătrund în regat: Transilvania este pustiită, iar cumanii cooperează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1282, cumanii retrași în interiorul țării se revoltă, dar sunt înfrânți, unii din ei fug spre Moldova, alții rămân pe loc și se supun regelui. În mijlocul acestor tulburări, în 1285, tătarii trec munții și pătrund în regat: Transilvania este pustiită, iar cumanii cooperează cu năvălitorii. Haosul din Ungaria culminează cu uciderea regelui Ladislau, în 1290, de cumani. Profitând de slăbiciunea ungurilor, Nogai, căpetenia mongolă de la gurile Dunării, se amestecă în conflictul dintre regele sârb Ștefan Uroș și țarul bulgar Șișman (cuman), în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldova, alții rămân pe loc și se supun regelui. În mijlocul acestor tulburări, în 1285, tătarii trec munții și pătrund în regat: Transilvania este pustiită, iar cumanii cooperează cu năvălitorii. Haosul din Ungaria culminează cu uciderea regelui Ladislau, în 1290, de cumani. Profitând de slăbiciunea ungurilor, Nogai, căpetenia mongolă de la gurile Dunării, se amestecă în conflictul dintre regele sârb Ștefan Uroș și țarul bulgar Șișman (cuman), în 1291, în favoarea bulgarilor. Și în felul acesta, practic, el pune stăpânire pe teritoriul românesc de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
domn cunoscut, cu numele lui încep cele mai vechi pomelnice de biserici, Basarab. Numele acesta (de fapt, Băsărabă) este de origine cumană, sunt și boieri cu nume cumane, cf. Panaitescu, din secolele XIV-XV, ceea ce nu înseamnă că purtătorii lor erau cumani ei înșiși (?!). Dar astfel de nume, "Basarab", purtate de cnezi și fruntași, se întâlnesc nu doar în Muntenia, ci și în Hunedoara și Banat. Numele "Basarab", crede Panaitescu, nu era unul dinastic (de familie), ci un nume de botez-tatăl său
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acest nume de "Țara Românească"-este amintirea împăratului din miezul legendelor, a "domnului", care "domnește" și "decât care nu poate fi o putere mai mare". Și este, în sfârșit, exemplul hanului cuman, stăpân de la munte la mare, precum de la acești cumani, mai mult decât de la tătari, este preluată deprinderea ostașilor și vânătorilor cu arcul. Să vedem care era harta (întinderea) Țării Românești. Într-o lume de văi, în care românii trăiseră până atunci răzlețiți în "țări", valea Argeșului a ajuns să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
munți. Dar între atitudinea Arpadienilor și cea a Angevinilor față de această regiune este o mare deosebire. Primii (Arpadienii) își extinseseră dreptul lor asupra "Cumaniei" în calitate de conducători permanenți ai cruciatei, cărora li se închinaseră, trecând la creștinism, barbarii de pe teritoriile noastre (cumanii), pe când la Angevini este prezent sentimentul francez al legăturii feudale între state. În evul mediu, legăturile interpersonale suzerani-vasali se extind și la raporturile dintre state, concret la relațiile dintre regat și regiunile supuse dominației sale. Astfel, pentru Arpadieni, Seneslau fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și pe moștenitorii (succesorii) acelor formațiuni prestatale (cnezate și voievodate) de dincolo de Olt, preluate de domnia munteană de la Argeș, după înfrângerea din 1277, spre sfârșitul secolului al XIII-lea (1290-1300), de Tihomir. S-au adăugat la acestea și sfaturi ale cumanilor, acum supuși regelui Ungariei, descendenții vechilor stăpâni ai câmpiei muntene, care erau prezenți în oastea sa. În ceea ce privește traseul expediției, istoricul consideră că regele n-a pătruns în țară pe la Severin, pentru a străbate atâta cale până la Argeș, ci a coborât
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]