1,210 matches
-
cea mai pronunțată a acelor atitudini psihice pe care le întâlnim deja în maimuțele antropoide”: - homo dionysiacus apare drept „trădătorul vieții” din cauza creșterii morboase a conștiinței de sine. Boala constituie „însăși esența vieții sale”, care conduce omul spre o continuă decadență și dispariție. Chiar istoria sa este văzută ca „istorie a decadenței graduale a unei specii care a venit în lume deja lovită mortal”, în timp ce civilizația este considerată ca un „mecanism infernal” care îl nimicește pe om; - homo creator are la
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
deja în maimuțele antropoide”: - homo dionysiacus apare drept „trădătorul vieții” din cauza creșterii morboase a conștiinței de sine. Boala constituie „însăși esența vieții sale”, care conduce omul spre o continuă decadență și dispariție. Chiar istoria sa este văzută ca „istorie a decadenței graduale a unei specii care a venit în lume deja lovită mortal”, în timp ce civilizația este considerată ca un „mecanism infernal” care îl nimicește pe om; - homo creator are la bază ateismul în baza căruia un Dumnezeu nu poate, nu trebuie
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
societate, de la dezvoltarea agrară la dezvoltarea industrială. Învățămintele majore desprinse atunci au fost că dezorganizarea socială indusă de creșterea urbană prin afluxul masiv de migranți rurali și imigranți străini care nu aveau în comun decât sărăcia nu era indicatorul unei decadențe ineluctabile, ci o etapă necesară a progresului civilizației industriale și urbane. Aceasta cerea creșterea populației orașelor. Străini unii altora, anonimi și mobili, locuitorii marilor așezări trebuiau să învețe să trăiască împreună grație asimilării codurilor de conduită ale mediului urban: rezerva
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
a face în așa fel încât familia să determine muncitorul să accepte disciplina muncii industriale, iar munca să respecte conformitatea vieții familiale. După cum notează Philippe Ariès: Totul se petrecea ca și cum familia ar fi fost tentată să umple golul produs de decadența orașului și de formele urbane de sociabilitate"3. Acest proces releva o construcție socială a cărei miză principală era aceea de a controla inflația sarcinilor induse de asistența socială ce pretindea o bună stare fizică și morală a clasei muncitorești
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
o rată de deces net inferioară persoanelor care nu beau niciodată"62. Capitolul II DE LA ROMA LA BRUXELLES Cultura viței-de-vie a însoțit în mod constant expansiunea Imperiului Roman în Peninsula Italică, în Iliria, în Galia, în Germania, în Iberia. Odată cu decadența Imperiului Roman de Apus, viticultura ca și restul agriculturii de altfel a cunoscut un declin rapid, a cărui perioadă de vârf a fost reprezentată de căderea Romei în 476 și de invaziile barbare. Ordinele călugărești urmând în această privință prescripțiile
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
ca universal valide. „Cultură a crizei”, a. vede în artă o experiență a falimentului și a crizei. Dacă nu există sau a fost epuizată, criza trebuie inventată. De aici accentuarea declinului „natural” al formelor tradiționale și dramatizarea paroxistică a simptomelor decadenței și epuizării lor într-o lume mereu în schimbare și tot de aici imposibilitatea stabilirii unui moment anume în timp pentru ceea ce a fost numit „moartea a.”: momentul unei asemenea morți este conținut în însăși nașterea sa. Atunci când inerțiile gustului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
Avant-garde roumaine et son contexte européen, „Euresis” (CREL), 1994, 1-2 (număr special); Ovid. S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate, București, 1994, 161-166; L’Avant-garde roumaine, îngr. Petre Răileanu, „Le Rameau d’or”, 1995, 2; Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității: modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism, tr. Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, postfață Mircea Martin, București, 1995; Gabriela Duda, Câteva „cuvinte pădurețe” despre avangarda literară, RITL, 1996, 1-4; Literatura românească de avangardă, îngr. și pref. Gabriela Duda, București, 1997; Ovid S. Crohmălniceanu, Evreii în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
spune Suze veselă. — Bună! zice Jess. Îi arunc o privire nervoasă, pregătindu-mă psihic pentru o morală interminabilă despre faptul că e curată demență să dai o mie de lire pe un pătuț, un semn al vremurilor ticăloase și al decadenței societății În care trăim. Însă, spre mirarea mea, nici măcar nu se uită la catalog. L-a lăsat să-i cadă În poală și nu-și mai poate lua ochii de la Tom. Iar Tom se uită drept În ochii ei. Privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cele mai zguduitoare. Mai presus de orice premeditare, observația și investigarea atentă a psihologiilor din propria ambianță au îndreptat-o pe scriitoare spre constatări și mai ales spre ipostaze artistice ale căror conexiuni și semnificații sunt dintre cele mai profunde. Decadența morală și spirituală a unor indivizi sau a unor categorii omenești îi apare drept rezultatul unei epuizări interioare, cu sugerarea pe alocuri a unor motivații ereditare. Cauza e însă stilul de viață al personajelor, orizontul închis și meschin al îndeletnicirilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
occidentali au sondat constant ceea ce se petrecea dincolo de perdelele trase ale comunismului. Estul avea două opțiuni: să emigreze sau să fie "pe linie" din punctul de vedere al partidului comunist și să denunțe vestul ca fiind ros de exploatare și decadență. În statele comuniste, cărțile care respingeau occidentul sunt imposibil de numărat, fiindcă orice text scris se folosea de această respingere, fie pentru a parveni social, fie ca mod de a păcăli cenzura și a putea așterne pe hârtie câteva adevăruri
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Goldoni în Memorii, Doctorul a fost totdeauna bolonez, Brighella și Arlechinul au fost totdeauna din Bergame, deci acestea sunt locurile din care histrionii și-au luat personajele comice numite cele patru măști ale Comediei italiene." Cum, în această perioadă de decadență, nu exista vreun scriitor destul de talentat pentru a compune piese, actorii aceștia, care voiau să reînvie comedia, "au avut îndrăzneala de a compune planuri, de a le împărți în acte și scene, și de a rosti, pe neașteptate, cuvintele, gândurile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cum să-i faci pe oameni să plângă, nu dă niciun precept exact despre cum să-i faci să râdă." Proiectul reformării teatrului, în spiritul Iluminismului, este strâns legat la Goldoni de dorința de a transforma societatea venețiană în plină decadență. 5. Drama romantică Moștenitori ai Iluminismului, Romanticii francezi sunt fascinați de poezia Europei de Nord. Teoreticienii dramei, Stendhal (1783-1842), în Racine și Shakespeare 66, a cărui primă parte datează din 1823, a doua din 1825, Hugo (1802-1885), în Prefața la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Domniile lui Charles VI, Charles VII, a nobilului François I, sunt probabil pentru noi bogate în tragedii naționale de un interes profund și durabil", declară el în Racine și Shakespeare. Musset în Lorenzaccio, Hugo în Ruy Blas, meditează amândoi asupra decadenței monarhiei, prin intermediul exemplului Florenței în epoca lui Alexandru de Medici, al Spaniei secolului al XVIII-lea. Prost impresionați de vidul politic pe care-l cunoaște Franța după 1830, ei se întreabă, în aceste două drame, cum va putea fi instaurată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Alexandru este insuportabilă tuturor, dar că nimeni la Florența nu este cu adevărat hotărât să acționeze. De exemplu, el ne face să asistăm la conversația unui argintar cu un negustor de mătăsuri, la cea a unor burghezi ce deplâng decadența orașului. Tot în numele libertății artei, Stendhal, în Racine și Shakespeare, dorește apariția "tragediei în proză", care numai ea poate exprima adevărul sufletului uman. Dacă versul conferă frumusețe satirei, epigramei sau poemului liric, el devine, în teatru, unde nu este decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că este destinată mai mult lecturii decât reprezentării. Nevoind să rămână cu un eșec, citește numeroasele tratate de arhitectură pentru scenă 21, se apleacă asupra istoriei decorului. În Arta teatrului, el afirmă că istoria arhitecturii scenice este cea a unei decadențe. La origine, locul teatral era arhitectural și deschis. La greci, teatrul era din marmură, biserica servea drept decor în Evul Mediu, Commedia dell'arte își înălța stâlpii pentru scenă în piața publică sau le sprijinea de un palat, teatrul elisabetan
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spre "noua obiectivitate", în care se amestecă muzică populară, saxofon, ritmuri de foxtrot. În aceste două mari opere care constituie, după părerea lui, "primele încercări de a pune în practică teatru epic", Opera de trei parale (1928) și Măreția și decadența orașului Mahagonny (1930), Brecht readuce în discuție așteptarea spectatorului de operă, ceea ce el numește "nerezonabilul, irealul și lipsa de seriozitate", în Note despre operă: Măreția și decadența orașului Mahagonny. Opera de trei parale nu este numai o parodie a operetei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pune în practică teatru epic", Opera de trei parale (1928) și Măreția și decadența orașului Mahagonny (1930), Brecht readuce în discuție așteptarea spectatorului de operă, ceea ce el numește "nerezonabilul, irealul și lipsa de seriozitate", în Note despre operă: Măreția și decadența orașului Mahagonny. Opera de trei parale nu este numai o parodie a operetei, este o încercare de analizare a conceptului de operă în cursul unei serate teatrale, pentru a-i da posibilitate spectatorului să ia cunoștință de ceea ce vine să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Furtuna, „ultimul melancolic shakespearian”, e pentru exeget „mon Prospéro”, și el camuflează o triplă identitate: „Dumnezeu, magician și dramaturg” (Shakespeare, son art et sa „Tempête”, 1993). Temerara cercetare La Métamorphose de la tragédie (1978), atacând o pretențioasă temă - „splendoarea și decadența tragediei” -, urmărește, cu un complex spirit de sistem, să deceleze categoriile și formele străvechiului gen în zilele noastre. Concluzia se cristalizează într-un dens pasaj sintetic. Tragedia contemporană „se îndepărtează de excepție, sub orice formă, de spectacular, înlocuiește sublimul prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
perioada 1919-1920, Iorga a fost într-o dispoziție aproape revoluționară, ca reacție la felul în care îl trata Brătianu. Tonul "Neamului românesc" era distinct și radical de stînga. Iată unul dintre articolele sale care ilustrează acest lucru. Scriind despre "Dulcea decadență" a "înaltei societăți", respingînd pretenția acesteia de a fi o elită, Iorga spunea următoarele: "Oamenii aceștia ai înaltei societăți au numai privilegii, dar nici o răspundere. Ei nu sînt produsul istoriei, ci al unei bune investiții și al unui noroc scandalos
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dezaprobat violent) că Prințul Carol semăna cu Frederic cel Mare din perioada tinereții sale3. Am putea medita asupra drumului urmat de dinastia Hohenzollern în România de la primul Carol pînă la cel de al doilea. Era oare această decădere datorată "dulcii decadențe" care predomina la București?4 Existau totuși antecedente. Este vorba despre stagiul lui Carol la Academia Militară de la Potsdam, unde acesta scosese la licitație superbele obiecte de artă populară românească pe care Regina Maria i le trimisese ca să le ofere
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lor, tonul a rămas același. Stilul imperios-apocaliptic al fasciștilor; apelul lor la soluții violente și „definitive”, de parcă schimbarea autentică presupune obligatoriu nimicirea totală; disprețul față de compromis și de „ipocrizia” democrației liberale; entuziasmul pentru alternativele maniheiste (totul sau nimic, revoluție sau decadență): toate aceste impulsuri puteau servi la fel de bine stânga - și chiar asta s-a Întâmplat după 1945. Interesul scriitorilor fasciști din perioada interbelică pentru națiune, degenerare, sacrificiu și moarte Își avea originea În primul război mondial. După 1945, stânga intelectuală a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei cauze pierdute, afișând o nostalgie boemă pentru trecutul discreditat și arborându-și cu mândrie insignifianța politică. Cum stânga avea vântul În pupă și istoria de partea ei, literații de dreapta din noua generație s-au declarat sfidător perdanți, transformând decadența autentică și solipsismul morbid al unor Drieu La Rochelle și Ernst Jünger Într-un stil comportamental și vestimentar - și prefigurându-i astfel pe cei care aveau să fie numiți, În Anglia doamnei Thatcher, young fogeys. Mai reprezentativi, cel puțin În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii ETA atacau nu numai polițiști spanioli (prima victimă a fost ucisă În iunie 1968) și notabili basci moderați, ci și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători de droguri etc. La apusul erei Franco, activitățile ETA erau limitate de aceeași represiune care dusese la apariția ei: spre sfârșitul dictaturii, la Începutul anilor ’70, un sfert din poliția armată a Spaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deoarece el poate fi tradus și maghiarizat, Erdely. Azi, Transilvania fierbe. Ni se cere luciditate și veghe pentru a nu deveni iarăși victime, ca în anul 1940. Un popor care percepe primejdia nu va pieri în veci. Să luptăm împotriva decadenței naționale și mentalității antiromânești. S.O.S. Transilvania! Bisericuțele din lemn de pe colinele Transilvaniei arse în anii 1761-1762 suspină veșnic în inima românului, bun creștin, iar martirii străbuni trași pe roată se zvârcolesc în gropi și nu au odihnă. Jertfa
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ Angelo MITCHIEVICI este lector universitar în cadrul Facultății de Litere, Universitatea "Ovidius" Constanța, unde ține cursuri de literatură comparată. În anul 2008 a obținut doctoratul în Filologie cu distincția Summa cum laude la Universitatea din București, cu teza "Decadență și decadentism în contextul modernității românești (sfârșitul secolului XIX, prima jumătate a secolului XX). A primit premiul revistei Cuvântul pe 2005 pentru volumul Explorări în comunismul românesc (coautori: Paul Cernat, Ion Manolescu, Ioan Stanomir), premiul pentru debut al revistei Observator
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]