10,581 matches
-
cretă; umerii, amăgindu-se a zbor, exersează o cruce sub formă de aeroplan; genunchii însemnează păcatul; mai sus de brâu doar la mila lui Dumnezeu. Genia, în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei tata, de dragul nostru, spunea că ni-i plac portocalele. Mirosul imașului ars sub copitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Lemnul, ca să fie treaz, trebuie să înverzească continuu sau să ardă în pară. Focul este viu, verdele este viu, lumina este vie. În mijlocul horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent printre secunde, reminiscențe violacee clipoceau a somn pe limbile ceasului; sângele mielului înjunghiat mima curgerea izvoarelor, focul ardea după modelul fotografiei. Singurătatea lui Petru era cea mai fotogenică obsesie. În mijlocul horei, două flăcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
putredă, se scuturau a întomnare târzie. Sub stejar, un morman de oase: 19 cranii, vertebre, clavicule, coaste... groapă comună pe valea Bistriței, Sterian, Hogea, Preda, Costea, Pintea, Samoilă, Duca, Solomon, Mihalache... Marcu maxilarul încleștat parcă a mușcătură de menghină, arcade desfăcute a secetă, ochi fumegând a tăciune de lemn putred, sinusuri șiroind a canale de scurgere, pavilioane înfundate cu țipete. Sub frunte, ca sub o piatră funerară, mormânt pentru toate păcatele lumii. 66. Mașina de teren gonea pe drumul Feleacului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
clar? Iertați-mă, fraților, iertați-mă! Părinte Ioane, nu te mai ruga pentru mine, dezleagă-mă de toate cele ce nu au fost ale mele. Poiana Fântânele, piatră peste piatră, nici în pântecele muntelui. Valea, ca un mormânt ermetic, își desfăcea blestemele. 68. În munții Bârgăului, noaptea cobora pe la 18. La ora 20, procurorul Ieremia a încheiat ancheta "la fața locului". Arhi-mandritul Ioan a semnat câteva acte de constatare, apoi, împreună cu obștea, a urcat în duba jandarmeriei. Erau triști, abătuți, osteniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
spre Dorna. Farurile, două lumânări aprinse parcă pentru a înspăimânta bordurile, parcă pentru a resuscita indicatoarele, parcă... ochii lupului tânăr invidiau roțile Carului Mare. 69. De pe Bârgău, câteva obloane suprapuse închideau cerul. Norii au coborât până pe valea Bistriței, vârfurile brazilor desfăceau burți, cerul năștea prin cezariană. La început, a fost precum o rupere de ape, apoi ca o cernere de prunci. Trei zile, pe valea Bârgăul, Dumnezeu a semănat prunci de ploaie, până când iarba de sub tăciune a încolțit în culoarea focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un ultim efort, a încercat să privească spre ușă. O umbră lichidă, cu un foarfece de curățat via, decupa părticele de libertate. Gratiile, o țesătură de corzi putrede: cele încarnate în inima deținutului sunt verzi, cele semănate în zid se desfac odată cu focul cărămizilor. Glasul fiarelor imprima groază până și-n pardoseala celulei. Ca o confirmare a captivității, pleoapele nu reușeau să rupă luciul uscat al apelor, umerii să evite insuportabila gravitație a absurdului, picioarele să sfideze starea de rădăcină. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Petru, parte dintr-o succesiune de apusuri ireversibile, sub pleoape, ca sub o criptă săpată în stâncă, împărțea părticele de nelocuire. Furnicile, primele firimituri de viață contaminate cu singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez nimic. Am înțeles, un om orb nu poate privi în ochi un Dumnezeu orb, precum o pasăre și un înger nu-și intersectează aripile în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
am putut fi! În fond, după propria asemănare m-ai modelat. În dimineața aceasta, Doamne, vei face ascultare desăvârșită, așa cum eu, 33 de ani, am pășit pe urmele Tale mâlite de cer înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt! Nu-ți fă griji, nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de cer, de pământ, de inimă. Se rostogoleau stelele precum ochii unei vite înjunghiate în iarba de mai. Rece era lumina ce aștepta îndelung întunericul și întunericul venea câte puțin și pleca câte puțin târându-și picioarele și întunericul se desfăcea precum un somn într-o cochile de melc dezafectată. I-a fost frig. Foamea, la început, s-a întâmplat ca o revoltă a sângelui. Tot mai fluidă era curgerea între două posibile felii de pâine, tot mai limpede, mai subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
velin, acoperit cu praf de cretă, cu sânge, cu frunze, cu cioburi de sticlă, cu cenușă, cu furnici? Stăpâne, de ce îl ascunzi în bibliotecă printre cărți necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă sapă izvor; iarba căruntă începe a înverzi; râul se întoarce în elicele morii; soarele răsare din mărul copt; omul ascultă clopotul și se întoarce în pântecele mamei ca într-un mormânt cald; glonțul sărută trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
descoperă tuturor, el începe să întîmpine opoziție din partea celor pe care-i are în jurul lui; și fiind un om slab, renunță repede la hotărîrea pe care o luase. Astfel se întîmplă că lucrurile pe care le face astăzi, mîine le desface, așa că niciodată nu înțelegi ce vrea sau ce are de gînd să facă și nici nu poți să pui temei pe hotărîrile lui. Un principe trebuie să se sfătuiască întotdeauna cu cei din jurul lui, dar numai atunci cînd vrea el
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
au bătut joc de lume atîția politicieni, care nu se gîndeau decît la propriile interese atunci cînd păreau a fi cei mai credincioși și mai supuși ordinii divine. Dacă mariajul lui Ludovic al XII-lea era de natură a fi desfăcut, Papa ar fi trebuit să-l desfacă, dat fiind că avea această putere; dacă această căsătorie nu era de natură a fi desfăcută, atunci nimic n-ar fi trebuit să-l determine pe șeful Bisericii romane. Trebuia ca Borgia să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care nu se gîndeau decît la propriile interese atunci cînd păreau a fi cei mai credincioși și mai supuși ordinii divine. Dacă mariajul lui Ludovic al XII-lea era de natură a fi desfăcut, Papa ar fi trebuit să-l desfacă, dat fiind că avea această putere; dacă această căsătorie nu era de natură a fi desfăcută, atunci nimic n-ar fi trebuit să-l determine pe șeful Bisericii romane. Trebuia ca Borgia să-și facă adepți. El a corupt, astfel
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și mai supuși ordinii divine. Dacă mariajul lui Ludovic al XII-lea era de natură a fi desfăcut, Papa ar fi trebuit să-l desfacă, dat fiind că avea această putere; dacă această căsătorie nu era de natură a fi desfăcută, atunci nimic n-ar fi trebuit să-l determine pe șeful Bisericii romane. Trebuia ca Borgia să-și facă adepți. El a corupt, astfel, facțiunea Urbanilor, prin daruri. Dar să nu mai cercetăm crimele lui Borgia, să trecem la actele
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ideii de sfințenie pe care vor să o dea publicului. Să ni se ierte această digresiune. Recunosc, altfel, că există uneori necesități supărătoare, cînd un principe n-are cum să nu rupă tratatele și alianțele. Numai că trebuie să le desfacă cinstit, avertizîndu-și din timp aliații și mai ales să nu ajungă aici, dacă nu i-o cer o mare necesitate și salvarea poporului lui. Voi încheia acest capitol cu o singură reflecție. Să se remarce fecunditatea cu care viciile se
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
parental este relansată, dar acesta să fie oare compatibil cu necesitatea de a ridica procentul de activitate feminină pentru ameliorarea echilibrului pensiilor? Cine va plăti pensia femeilor (bărbaților) casnice/casnici într-o societate în care cuplurile se fac și se desfac și unde numărul familiilor monoparentale crește? Noțiunea de "tranziție de activitate a femeilor" (Majnoni d'Intignano, 2002) este interesantă în acest caz pentru că arată că ne este permis să sperăm orice în materie de fertilitate, când această tranziție este însoțită
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
apus, într-o cvadrigă trasă de patruzeci de îngeri. Înaintea cvadrigii, acoperind oarecum pământul, aleargă pasărea numită Phoenix (Phoinix). Dimensiunile ei sunt uriașe (cât nouă munți la un loc), iar îngerul o numește paznicul pământului (ho phylax tes oikoumenes), întrucât, desfăcându-și aripile, apără pământul și tot ce viețuiește pe el de dogoarea, altfel insuportabilă și ucigătoare, a Soarelui. Pe aripa dreaptă a păsării Baruh vede o inscripție cu litere aurii: „Nici pământul, nici cerul nu mă zămislește (tiktei), ci aripile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vierme al cărui excrement devine scorțișoară (kinamomon), „folosită de către regi și principi”. Cu forfotă și cutremur, lumina se răspândește pe suprafața pământului. O nouă zi începe. Razele Soarelui se rup de întuneric. Cocoșii pământeni răspund chemării păsării Phoenix. Aceasta își desface aripile maiestuos, spectacol în fața căruia Baruh se simte copleșit: „Văzând o asemenea slavă (doxan), am fost lovit de spaimă mare (phoboi megaloi); și am fugit și m-am ascuns între aripile îngerului” (VII, 5). Îngerul îl mai liniștește: dacă vrea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Vedeți, de asta cioplesc de fiecare dată, la ieslea pe care v-o dăruiesc, un înger mic deasupra. E îngerul pe care nu-l găsisem atunci. Ca să ne aducem aminte. * Bătrânul terminase povestea. Ne uitam uimiți la îngerul care-și desfăcea aripile deasupra ieslei. Era din lemn și părea viu. Îl aștepta. Viu, în plină lumină, îl aștepta. Era iubirea însăși, cea care aștepta. Dar când El o să se întoarcă, va mai găsi iubire în inima noastră ? Cine sunt eu ? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i decât un lac), așa că, până departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele care se ridica, roz-auriu-albăstrui... din apă și cer... Tot auriu, ca și soarele, era părul lui. Unduia ușor în briza dimineții, buclele se desfăceau, lunecau pe umerii veșmântului, se adunau la loc... Stătea nemișcat. Nu știu ce mă așteptam să văd, dar rămăsesem și eu acolo, uitându-mă la el, spre soare, parcă prin el... Era liniște. Se potolise și vântul, nici valurile nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mine și din pieptul Lui. "Lazăr, vino afară !" "Doamne, dar sunt cu Tine !" Mi s-a părut iar că se întunecă în jur și parcă nu mă puteam mișca... Am simțit cum cineva mă ia de mână, pe urmă îmi desface ștergarul de pe față... Era Marta, care râdea și plângea și mă săruta și-mi uda cu lacrimi obrazul... Dar eu nu-L vedeam decât pe El... Era acolo, în fața mea, am alergat înaintea Lui, aș fi vrut să mă adăpostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în brațe pe frate-miu, când eu rămăsesem acolo, în soarele și căldura din pieptul Domnului meu... Nu eram eu cea care-l striga pe frate-miu și-l strângea în brațe și plângea și râdea de bucurie și-i desfăcea lințoliul și-i scălda în lacrimi fața încă rece... ce rece-i era încă fața... nu, nu , eu rămăsesem acolo, în căldura vieții pe care-o văzusem... uite, mâinile lui frate-miu începuseră să se încălzească... iar când mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
atunci, după mine, în pădure. Ei știau. Începuseră să înțeleagă. Acum sunt și ei aici, dar s-au dus întâi la mama lor. Așteaptă, or să vină acuș cu toții la tine, să te vadă și să ne bucurăm... Iar ție (desface ceva din sân) uite, ți-am adus roata timpului. Care s-a oprit. (scoate crucea caracteristică a Sf. Toma din Kerala) O vezi, are postamentul ca al statuii lui Vishnu. Dar sus, e crucea. Crucea pe care a fost răstignit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-a Îndreptat spre patul ei: ― Ia să vedem cum se prezintă pacienta noastră. Cum te simți, Stăncuțo. Țigăncușa a răspuns moale. Aproape scâncit: ― Mă doari, domnu’ profisoru’. Mă doari tari... ― Să vedem cum se prezintă plaga. Medicul salonului a desfăcut pansamentul cu grijă și a așteptat ca profesorul să-și spună părerea. ― Plaga arată bine. Pansați-o și pentru durere faceți-i un antialgic. Stăncuțo, ai să te simți bine și peste câteva zile vei pleca acasă. Țigăncușa nu Îndrăznea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]