1,902 matches
-
încă timid. Făceam baie, mâncam ceva și urma o scurtă cavalcadă pe unul dintre caii lui Faroald. Începeam apoi lecțiile de citit și de scris cu Rotari, și, imediat după asta, el mă instruia pentru luptă sub comanda lui Gundo, despicând pari și străpungând împletituri de trestie. O alergare până la marginea așezării, apoi o nouă baie spre asfințit și cina la căderea întunericului. Așa că, seara, mă prăbușeam în pat de oboseală. Uneori adormeam fără să mă mai dezbrac și mă trezeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
voie să taie vreo creangă din stejar. Doar Rachti, atunci când era înălțată o casă nouă, rupea o rămurea și o punea pe acoperiș, astfel încât ființa să priceapă că trebuia s-o ia sub ocrotirea sa. De aceea, faptul că fulgerul despicase o cracă era semn rău. Rachti s-a pronunțat: - Este un avertisment din partea zeului Thor, zis și Fulltruì, cel în care ne încredem orbește și care deține ciocanul magic Mjöllnir. Al doilea semn ni s-a arătat sub trăsăturile unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
noastră treceau pelerini și preoți de tot felul. În timp ce încercam să găsesc pe cineva de la care să cer îndrumări, am remarcat un preot tânăr care, tot trecând în sus și-n jos fără un motiv aparent, se izbea de mulțime, despicând-o în două șiruri ca o proră. Observându-l mai bine, am priceput că făcea lucrul acela doar în scopul de a avea parte de plecăciuni. Era simulacrul vanității, adică tocmai de ceea ce aveam nevoie. M-am apropiat de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o trestie. Romilde și-a revenit și a început din nou să se agite și să țipe, dar destul de slab. Au lăsat-o să lunece jos încet și, cu cât se zbătea mai mult, cu atât parul intra în ea, despicând-o. Când sângele a început să curgă pe lângă lemn, vaietele erau atât de slabe, de parcă nu se auzeau. Când cel puțin o jumătate de cot a pătruns în ea, un spasm a cutremurat-o din cap până-n picioare, a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în azilul dorit de Garibaldo și am închis ușile, asaltate de curiozitatea sătenilor. Oamenii au săpat o groapă adâncă în stratul de lut, în colțul din dreapta intrării, și acolo am depus rămășițele lui Romilde. Înainte de asta, am avut grijă să despic sacul smolit și lințoliul, deschizându-i pieptul. Mirosul n-a fost mai tare decât duhoarea de mucegai ce se simte în celulele unei temnițe. Căutând printre coastele deschise ale toracelui, am găsit Shin-ul de fier. L-am scos afară, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca să te Întâlnești cu iubitul tău. Te voi sugruma cu propriile mele mâini - și nu-mi va fi milă de tine, cum nici ție nu ți-a fost milă de mine. Și apoi, ca să scot răul din tine, te voi despica folosind cuțitul de vânătoare pe care mi-l cereai ca să-l folosești tu Însăți pentru a curăța fructele copiilor la picnic. Voi folosi lama ascuțită drop-point dotată cu un jupuitor În formă de cârlig gut-hook. Sau fierăstrăul cu dinți ascuțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru a pricepe că o nouă dramă Îndoliase insula. Nu avură decît să vadă limuzina castelului și pe Jeanne coborînd din mașină susținută de Pierre-Marie și de Armelle, pentru a Înțelege. Într-o tăcere Înghețată și reculeasă, pe care o despica doar țipătul strident al pescărușilor, năvodul fu adus la un metru deasupra cheiului și deschis, eliberînd o cascadă de sardine care căzură cu un zgomot surd În reflexe argintii, În timp ce pescarii, cu chipul Întunecat, Își făceau semnul crucii. Din grămada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ăsta. O s-o regăsesc În sfîrșit pe femeia pe care o iubesc... pentru ea am rezistat... Așa că lăsăm conferința de presă pe mai tîrziu, de acord? Se dădură la o parte, Înțelegători. Lucas simți că-l apucă greața văzîndu-l cum despica mulțimea În direcția Mariei. CÎnd se uita spre ea, nu-i vedea decît părul Împletit cu grijă și rochia ușoară care flutura sub briză. O văzu Înfiorîndu-se. De frig? De dezgust? De plăcere? În realitate, Marie nu simțea nimic În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
marcantă? - Desigur, dacă e fără nici un pericol pentru el, Îl temperă Marie. Toți trei se Întoarseră spre Pierric: cu privirea În gol, acesta se legăna Înainte și Înapoi, frămîntînd convulsiv În mîini grămada lui de cîrpe. Etrava iahtului familiei Kersaint despica apele verzi pe care ceața le făcea lăptoase. PM, la cîrmă, fixa linia orizontului cu exaltare; aruncînd o privire spre GPS, corectă ruta. Un mormăit nedeslușit Îi atrase atenția spre bancheta din față. Arthus, al cărui trup Înalt zăcea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își dădea seama treptat că vârtejul Îi sorbea Înspre niște turbine cu elice enorme și tăioase. Mai târziu, capul său tăiat zăcea pe o pajiște; deasupra lui, la câțiva metri Înălțime, era gura de evacuare a pâlniei. Căpățâna Îi fusese despicată În două, În plan vertical; totuși, partea rămasă, așezată În iarbă, continua să fie conștientă. Știa că furnicile aveau să pătrundă Încetul cu Încetul În materia cervicală pentru a-i devora neuronii; va cădea atunci Într-o inconștiență definitivă. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
familia Geiger ? — Să știi că ți-am cumpărat de toate, spune Trish, parcă citindu-mi gândurile. Haide ! Poți să le deschizi ! Sunt sigură că nu mai poți de nerăbdare ! Iau un cuțit și încep să despachetez prima cutie, în timp ce Trish despică plasticul de pe o alta, cu unghiile ei ca lama. Dintre bulele de scârțâitoare și foliile de protecție cu bule de aer ridic un... ceva strălucitor, de inox. Ce naiba o fi ăsta ? Mă uit repede la eticheta de pe cutie. Formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și Începură să se joace cu ele. Se vedea că erau obișnuiți cu armele, numai că ale noastre erau prea grele pentru ei. Se mirară de arcul Runei și o puseră să-l mânuiască. Amuțiră cu toții la vederea săgeții care despică una dintre frânghiile acelea din lemn ce cobora din copaci, răsucită și subțire. Apoi, izbucniră În râs și ne făcură semn să-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala-n dala cu crengi și proptite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne legam unii de alții și o țineam Înainte, orbește. Când pruncii Începeau să ne Înghețe și abia mai răsuflau, ne repezeam degrabă să doborâm vreun animal din acela care nu era nici pește, nici porc și nici urs - Îi despicam burta și ne Îngropam copilașii În seul lui aburind, doar-doar le-ar veni culoarea la loc În obraji. Câți dintre ai noștri au pierit? Exact câți au trebuit pentru ca tu să afli povestea călătoriei lui Krog. Exact câți au trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
asta pe care n-o văd o să pățească ceva. Atunci, și apa o să pățească ceva. Și după aia, și piatra. La sfârșit, și oamenii. Așa e. Of, of, mi-am spus, să vezi că, odată și odată, vorbele astea o să despice lumea În tot atâtea fuioare câți oameni. Și atunci, lumea va mai fi? Ne-am descrețit frunțile de tot doar după ce soarele a mai răsărit de câteva ori, pe când treceam pe lângă un pământ uriaș, despre care Dyas mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mascul și o femelă și două garnituri de organe sexuale. În unele cazuri, ambele garnituri sexuale erau masculine, susținea Ravelstein. Așa spune legenda. Erau făpturi falnice, mulțumite de sine. Dar i‑au sfidat pe zeii olimpici care le‑au pedepsit, despicându‑le În două. Aceasta este marea mutilare pe care a suferit‑o omenirea. Așa Încât, generații după generații, ne căutăm jumătatea pierdută, tânjind să fim reîntregiți. Eu nu sunt genul cărturar. Ca toți, sau ca majoritatea studenților din generația mea, citisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
vagabonzi, la șperțari și la stârpituri? Ai văzut că nimeni nu mai are mâini, că nimeni nu mai are picioare, că nu le-a mai rămas decât un ochi roșu în frunte? Nu vezi cum atârnă cerul ca o burtă despicată de oaie? În dreapta te-ai uitat? În stânga te-ai uitat? Ai văzut marea? Ai fost pe țărm? Ai văzut că nu mai există țărm? Te-ai plimbat pe nisip? Ai văzut cum s-a încâlcit? Ai văzut ce aruncă marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zbăteau încă, nu voiau să moară... Da. De aia se zbăteau... Aveau o presimțire și nu voiau să moară... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și eu, și eu... Am auzit picături mari de apă căzând de la mare înălțime; pe tăișul cuțitului și despicându-se în două... CASIERUL (Surescitat.): Domnule, nu mai încape nici o îndoială... ȘEFUL GĂRII: Da, cred că e... cred că e... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce? IOANA: Ce? HAMALUL: Spuneți, domnule! ȘEFUL GĂRII: Cred că se apropie... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lui cafenii, isteți. Apoi zboară. Frrrr! Și dus e. ─ Norocul tău c-a-nviat, Mureșe. Hai, bine, dă laba. Pace pace, între două dobitoace, dacă ne mai supărăm, luăm valiza și plecăm. Panțe! Și pornesc mai departe în perindările lor. Cerul se despică drept la mijloc și prin deschizătură cade pe pământ un fald de lumină galbenă. Una, două, trei, patru.... Poftim, unsprezece secunde. Apoi norii posomorâți se închid iară și prin frigul cenușiu încep să cadă fulgi aspri, mici. Și ninge iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se apropie totuși de el mânați de un străvechi instinct. Gerul se întețește. Așa e întotdeauna în zori de zi, în stația de autobuz. Oamenii tropăie pe trotuarul înghețat, își suflă în pumni, unii se adăpostesc de crivățul subțirel ce despică osul în refugiul de metal și sticlă ridicat în mijlocul zăpezilor. Într-un colț s-a încolăcit un câine, din cei cu blana albă, mițoasă, de berbece. Câinele doarme temeinic în ea, cu botul vârât între labe și coada împăturită dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de noroi argintiu, un munte care curge. Într-o râpă se ițesc doi plopi, unul mare, celălalt mai mic, amândoi negri; mai departe o macara a înțepenit lângă câteva blocuri neterminate; cerul e verde și adânc; un stol de ciori despică privirea, în lumina trandafiriu-cenușie. Străbătând câmpia care se adâncește în fund de căldare la orizont, pe drumușorul cenușiu de asfalt găurit, autobuzul mititel și roșu ca o vacă a Domnului pufăie prin peisajul nemărginit către capătul liniei. Dar autobuzul merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ochilor lumina aceea de sfârșeală când minunile văzute se pierd în vălătucii năzăririlor, când privești toropit ceea ce niciodată nu vei mai veda, când îl vezi gonind pe cel care nu va mai sosi niciodată, când venirea lui viitoare învolbură aerul, despică lumina, sfâșie straturile ascunsului și-ți biciuie privirea cu molatece atingeri, sfâșiindu-ți puterea de a privi și lăsându-ți doar boarea lacrimii din rugăciunea către cel ce nu mai vine de a te reda orbirii în care te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doar fuiorul ăla ca un vârtej de aer cald, încolăcit pe un trup care se zbătea să se desprindă și atunci m-am ridicat și am dat să prind fuiorul ăla de aer, să-l desfac, să-l sfâșii, să despic aerul să văd cine se chinuie să iasă, dar n-am putut să mă ridic, mă țintuia o forță grozavă acolo, unde mă prinsese evenimentul, cu carafa de apă în mână cum vroiam să o torn peste Macatist și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
spirală la subsol. O lampă chioară lumina cam trei trepte, după care totul se cufunda în beznă. Inima a început să-mi bată puternic. Un fior mi-a străbătut trupul până în creștetul capului, și de acolo, de parcă mi-ar fi despicat creierul, s-au scurs în mine fel de fel de imagini oribile. Toate se învârteau în jurul bunică-mii, o doamnă atât de delicată și de respectabilă, aceeași doamnă care îmi dădea șerbet și venea la noi de Crăciun făcându-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
unui muscoi îl făcu să-și aducă aminte că peștele stătea în soare. Își schimbă poziția și cufundă padela în apă, îndreptându-se spre capătul potecii. Când sări pe uscat, aruncă peștele în apă și chiar acolo, pe mal, îl despică de sus și până jos și îi aruncă măruntaiele în mlaștină. Încă șiroind, îl atârnă de o creangă înaltă, la umbră, foarte la vedere pentru cineva care ar străbate acea potecă presărată cu urme recente. Între atâtea urme, le descoperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se transforma în furtună și lumea părea că a înnebunit, cu trăsnete brăzdând orizontul ca niște furii strălucitoare, fulgere iluminând pădurea și tunete zguduind coliba, de la acoperiș până la temelie. Un fulger căzu pe un „angelim“ de optzeci de metri, îl despică în două ca pe un tort cu frișcă, azvârli o jumătate în lagună și lăsă ca cealaltă să ardă câteva minute, până când ploaia, furioasă, îl transformă în cărbune întărit. Într-o dimineață, un soare violent dădu o crâncenă bătălie ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]