2,071 matches
-
de pe blugii mamei. — Azi dimineață m-am trezit plină de inspirație, i-a zâmbit mama. Iar tu trebuie să fii Luke! Sunt așa de încântată să te cunosc. Claire mi-a trimis manuscrisul tău, acum câteva săptămâni și l-am devorat. Ai un talent incredibil. — Ei, mulțumesc, i-a răspuns Luke, clar mișcat de complimentul mamei. Cred că începe să prindă contur. Asta datorită eforturilor lui Claire. Mama a strălucit de fericire. — Claire a avut doi mari profesori în arta editării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Și umor și necesară nesimțire. Mimarea libertății, da da, că și mimarea... Da, da, când nimic nu mai e, atunci mimarea...“ Mica suspiciune, mica bârfă, mica viclenie. Micile vânzări de suflete mici, micșorate, strivite? Plictiseală, plictiseală! Fantoma care cutreieră și devorează lumea! Mohorâții... Plictiseala, frater, dulcissime, amantissime. Vorbe din somn, parcă. Nici că-i păsa. Dădea drumul la tirade Anatol Dominic Vancea de parcă polemiza cu foști colegi de facultate. De parcă nu știa că se afla la recepția hotelului TRANZIT, unde tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Scandalul moral al profesorului Vancea Voinov, colegii polițiști ai recepționerului Vancea Voinov. Bufonul Vancea Voinov și vecinii Veturia și Marcel ai pribeagului Vancea Voinov. Totul, totul, până doctorul va dezvălui, în sfârșit, rețeta supraviețuirii în furnicarulcare aleargă și geme și devorează aproapele și spionează aproapele și îngroapă aproapele și se înmulțește, se tot înmulțește, înmulțindu-și reflexele viclene, de supraviețuire. Da, era pregătit, se decisese. Repede, repede, drept la cabinet, la spital. — S-a întâmplat ceva? Ce s-a întâmplat? — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
molipsit și am 99 de ani. Microbi parșivi, ca timpurile astea, n-am să scap. Sunt pe moarte, ți-am spus. — Monstrul tricefal e oriental, dar ați urmat Europa. Nu zoomorfă, ci antropomorfă. Europa, adică Apollo și Christ? Lupul înfometat, devorând amintirile. Leul atotputernic și dominator, prezentul. Viitorul ezitant, ca un câine lingușitor... Ați visat emblema vârstelor, Prudența? E mută prudența, e mută? — Ce vrei, ce mai vrei... cuvintele astea, nu știu ce vrei. Termină că înnebunesc, nebunule, începu săurle Tizian. Înnebunesc, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mai vrea ceva și, când ea a dat din cap că da și a zâmbit, s-a apucat să-i facă vreo două friganele, pe care ea le-a aruncat într-o băltoacă de sirop de arțar și le-a devorat într-un minut și jumătate. La început, Tom a pus tăcerea ei pe seama oboselii, a neliniștii, a foamei și a câtorva altor cauze posibile, dar realitatea era că Lucy nu arăta obosită, părea absolut în largul ei și acum, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
într-un minut și jumătate. La început, Tom a pus tăcerea ei pe seama oboselii, a neliniștii, a foamei și a câtorva altor cauze posibile, dar realitatea era că Lucy nu arăta obosită, părea absolut în largul ei și acum, că devorase toată mâncarea, a tăiat și foamea de pe listă. Cu toate acestea, continua să nu răspundă nimic la toate întrebările lui. A dat din cap de câteva ori a aprobare sau a negare, dar fără cuvinte, fără sunete, fără nici un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ia personal dacă nu îți plac filmele pe care le alege. — Vrei să mergem să mâncăm ceva? mă întreabă. Fac semn din cap că nu. Și totuși Tim vrea să mănânce. Zice că e mort de foame, deși mi-a devorat jumate din punga de Revels mai devreme. Ne îndreptăm spre Eddie Rockets. Alegerea lui, nu a mea. Nu-mi e câtuși de puțin foame. Stăm lângă fereastră și eu mă uit la tonomatul din colț, întrebându-mă cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
pe brațul puternic al lui Adam. —Deja te simți amețită? râde el. — Nu. — Păi, atunci clar mai ai nevoie de ceva de băut. Îmi umple iar paharul. Când vine felul principal, linguini cu trei feluri de brânză și măsline, îl devorez. Arată minunat, iar gustul e și mai și. Porțiile sunt mici, ceea ce-mi convine. Asta îmi place la delicatese. Te ajută să-ți păstrezi silueta. Deși uneori mi-e atât de foame după o masă cu delicatese încât îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Doar așa, ca să văd și eu cum e... — ... Întâlnirea romantică perfectă ar Începe cu apariția, ca prin minune, a unei șampanii pe masă... — ... pur și simplu am clacat și mi-am cumpărat o cutie imensă de Înghețată Häagen-Dazs și am devorat-o pe toată, și Lissy habar n-a avut... Nu mai sunt atentă la nimic din jurul meu. Pentru mine, lumea nu mai Înseamnă decât străinul de lângă mine, eu și gura mea, care Îmi revarsă cele mai intime gânduri și secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
stare de liniște: povestea Zinei o presupun securizată într-un fișier cu parolă, în PC-ul de la birou. În concediu n-am făcut decât să pierd vremea adăugând tușe, consemnând gânduri care nu știu unde-și vor găsi locul și mai ales devorând clătitele din Vamă și borșul de pește de la „Lyana sau Mitocanul“. Aici, o fată plictisită într-un șort fraise servea placidă ciorba de pește cu păhărelul de ardei, împingându-mi sânii obraznici în ureche. La ora douăsprezece, bioritmul meu fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
harcea-parcea, dezvelindu-i cracii și șezutul obraznic cu fire de nisip lipite, strângea ghioci. Pe plaja din Vamă, dacă ți-aduci aminte, „granița“ era marcată doar de niște pietroaie puse în picioare, care puteau să treacă foarte bine neobservate. Seara, devorând clătitele generoase cu nume ușchite, Ciobănești, Văcărești, Îndopate, Dânsa-ntr-Însa ș.cl., nu pot opri să nu iasă la suprafață, din straturi abisale, amintirea clătitelor de-acasă. Am rămas cu o slăbiciune pentru clătite, deși printr-un fel de asociere proustiană ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în brațe, strângându-mă la pieptul său. Cupoane de mătase se întind în aerul imaginii din mintea mea. În această cameră, în acest pat, dă ea reprezentația vieții ei. Simte cum lumina se filtrează prin trupul ei. Cerul vine să devoreze pământul. Durerea ei din trecut dispare. Mai târziu, când el devine împăratul modern al Chinei, când ea a învățat tot ce era de învățat despre el, după ce a deschis toate ușile universului lui, a trecut prin ele și le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ca un bebeluș printre perne până la colțul divanului și reveni cu Afinitățile elective de Goethe. ― ține! Tocmai am primit-o zilele astea. ― Dar cum ai reușit? ― Prietenii armeni de pretutindeni... Prin amabilitatea prințului, desigur. Citește-o! Mărturisesc că eu am devorat-o deja. Mii de scuze, nepotache, dragule! Ah, să vezi! Am dat și peste o chestie de-a dreptul comică despre pendulul lui Campetti. Știi, celebrul pendul care oscilează deasupra zăcămintelor aurifere și așa mai departe. Ca un vero italiano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lui Nicolae, care înghițea cu noduri delicioasa friptură de purcel pregătită de bucătăreasă cu o atenție specială, după indicațiile lui, căci era tocmai specialitatea lui preferată la masa de Ajun. Sfârși primul și trecu în salon, unde focul din cămin devora buturugi întregi, iar lumina puzderiei de lumânări aprinse îl orbea din toate oglinzile. Îl înconjurară imediat alți invitați: boieri de ranguri inferioare, dascăli de la colegiul Sfântul Sava, vătafi, un prieten anticar, mare colecționar și om de spirit, medicul casei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din jurul generalului, examinând cu interes imaginea acelui Apollo plinuț pictat pe cortina de chembrică. Când îl descoperi atât de aproape de locul ei, Toinette avu o înfiorare cu totul aparte. Din fericire, chiar reuși să-i prindă privirea și atunci o devoră pe îndelete, pe față, fără echivoc, dimpreună cu fondanta roz ținută grațios între policar și index. Și pictorul o fixa, însă nu o vedea, fiind preocupat de altceva. Intrigată, Toinette se opri din mestecat. Îl urmări cum se îndepărtează și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pieptul lui. James a zâmbit languros și și-a pus mâinile sub cap, într-un gest caracteristic bărbatului care știe că e pe cale să aibă o partidă foarte incitantă. Sexul era specialitatea Juliei. Citise mai multe cărți pe acest subiect, devorase orice articol din reviste pe care pusese mâna, ba fusese chiar și la un seminar intitulat „Cum să-ți ridici bărbatul pe noi culmi“. Iar seminarul cu pricina n-avea nimic de-a face cu alpinismul. Lipsa sentimentelor era suplinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
expuse. Toate tablourile către care îl târâse pe puști fuseseră „în regulă“, „OK“ sau „nașpa“. Fiona se apropiase cel mai tare de un zâmbet din partea lui Jake atunci când puștiul dăduse cu ochii de dimensiunile farfuriei cu mâncare, pe care o devora acum cu poftă. Fiona se simțea teribil de obosită. Atâta falsă veselie o epuizase. Așa cum nu mai suporta nici să rânjească de zor ca o cretină. Tot ce ar fi vrut să facă era să-l strângă de gât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a gândit Julia, tipa zace întinsă pe spate, în timp ce doctorul îi coase vintrele, dar tot reușește să-i scrie un sms nenorocitului meu de bărbat. Oare tenacitatea ei chiar n-are limite? Amândoi au continuat să-și mănânce aperitivul - James devorând aproape tot platoul, iar Julia ciugulind delicat de pe margine. După câteva minute, femeia a luat resturile și le-a înlocuit cu cele două farfurii cu friptură și păstârnac tras în miere. —Mulțumesc, a spus James distras, scoțându-și cravata de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
apuce gândurile negre și-o să ne împuște. Până acum am știut să-i ținem în frâu. Am avut noroc, zise micul sergent. Dar cât ne va mai surâde norocul? în curând vom îmbătrâni, ne vom pierde forțele și ne vor devora. Căpitanul Kaleb-el-Fasi, comandant al pierdutului post militar din Adoras, „Curul Dracului“, cum îi spuneau în armată acelui loc, își dădu capul pe spate și contemplă îndelung palmierii pe care nici o adiere de vânt nu reușea să-i unduiască și cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
readuseră la viață și deschise ochii, dar trebui să-i închidă din nou, învins de albeața fulgurantă a salinei. Nici o zi, nici chiar aceea în care îl pierduse primul lui născut, ce scuipa sânge și bucăți de plămâni pe nisip, devorat de tuberculoză, nu i s-a părut atât de lungă. Nici atât de călduroasă. Apoi sosi noaptea. Pământul începu să se răcească foarte încet, aerul ajunse mai ușor la plămânii lui și putu deschide ochii fără să aibă senzația că cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Le lăsa să se apropie încet, rumegând lujerii din grara, până când aproape că putea să le scuipe în bot și, în momentul exact, ridica brațul înarmat și le împușca în inimă. Așa sfârșise și cu un enorm ghepard care îi devora caprele, un animal feroce, sângeros și viclean, ce părea că presimte pericolul sau că era protejat de o ființă malefică, care ataca păstorul dezarmat când își păzea turma și dispărea ca înghițit de pământ când sosea Gacel cu pușca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ce nu se mai terminau, picioare inaccesibile, pe care cămilele urcau cu greu, alunecând, gemând și mușcând, amenințând în fiecare clipă să-și piardă puterile și să se prăbușească la poalele dunelor, fără să se mai scoale, și să sfârșească devorate de nisipuri. Trecătorile dintre o dună și alta, cunoscutele gassi, deveneau un labirint întortocheat, inexistente de cele mai multe ori sau care întorcându-se de unde plecaseră alteori, și doar incredibilul simț de orientare al lui Gacel și siguranța de sine le permiteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
salveze oaspetele. Insh’Allah! Se presupunea că acum se afla în altă țară, în afară de pericol, dar soldații continuau să-i fie dușmani și persecuția nu părea să se fi terminat. Și nu exista nici o șansă de scăpare. Ultima cămilă era devorată acum de animalele de pradă, cât despre Abdul-el-Kebir, trebuiau să treacă niște zile bune până să poată face un pas. Doar acea bucată de metal neînsuflețit putea să-i scape de primejdie; și simți o profundă senzație de furie în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
întoarce, urmând sufletul mortului până în țara lui de baștină.“ Indiferent dacă acea legendă era sau nu adevărată, așa se comporta lăcusta, însă tuaregii, mai șireți decât țăranii din Arabia, rezolvaseră problema foamei într-un fel mult mai practic, preferând să devoreze insectele, așa cum acestea le devorau recoltele, decât să execute un nevinovat. Prăjite pe cărbuni sau făcute făină, deveniseră unul din alimentele lor preferate, și sosirea lor cu milioanele, acoperind soarele la amiază, pentru ei nu reprezenta imaginea mizeriei, ci dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
țara lui de baștină.“ Indiferent dacă acea legendă era sau nu adevărată, așa se comporta lăcusta, însă tuaregii, mai șireți decât țăranii din Arabia, rezolvaseră problema foamei într-un fel mult mai practic, preferând să devoreze insectele, așa cum acestea le devorau recoltele, decât să execute un nevinovat. Prăjite pe cărbuni sau făcute făină, deveniseră unul din alimentele lor preferate, și sosirea lor cu milioanele, acoperind soarele la amiază, pentru ei nu reprezenta imaginea mizeriei, ci dimpotrivă, a prosperității și a belșugului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]