1,549 matches
-
asemeni florilor pe care George i le culegea deseori și i le aducea când trecea pe la ea, la primărie. Buchetul, tot din flori de câmp, întregea culorile vii din coroniță și din frumusețea rochiei roz, în ton cu chipul său diafan. Voia să fie demnă pentru o astfel de ceremonie; s-a abținut să mai plângă, deși, chiar dacă mai voia, nici lacrimi nu mai avea, izvorul de unde se adăpau, secase. Stătea la căpătâiul lui și doar îl mângâia cu privirea
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
de 750 de mililitri - mă informează Jean-Claude atât de serios și plin de importanță, Încât mă pufnește râsul. Un băiețel răz- gâiat care Îmi arată colecția sa de mașinuțe. Jacqueline poartă astă-seară o bluză bleu care Îi dă un aer diafan. Cu mișcări agile și Îndemânatice scoate dintr-o oală uriașă trei homari aburinzi pe care Îi așază pe farfurii, alături de câte un cartof copt, cu unt și o lingură de soté de legume. Fiecare mișcare a ei alunecă lin În
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mâini Îndemânatice Îmi deschid nasturii de la bluză și niște buze mult mai moi decât ale lui Îmi sărută sânii. Apoi mâinile lui Jean-Claude iau locul buzelor, În timp ce mâinile Îndemânatice coboară spre nasturii de la blugi, urmate la scurt timp de buzele diafane care Îmi alintă pline de Îndrăzneală sexul. Nu sunt sigură dacă ceea ce se Întâmplă e real sau am adormit și am cel mai erotic vis din toată viața mea. Dimineață mă trezesc singură Într-un pat imens, cu privirea unui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
sticla de 750 de mililitri - mă informează Jean-Claude atât de serios și plin de importanță, încât mă pufnește râsul. Un băiețel răzgâiat care îmi arată colecția sa de mașinuțe. Jacqueline poartă astă-seară o bluză bleu care îi dă un aer diafan. Cu mișcări agile și îndemânatice scoate dintr-o oală uriașă trei homari aburinzi pe care îi așază pe farfurii, alături de câte un cartof copt, cu unt și o lingură de soté de legume. Fiecare mișcare a ei alunecă lin în
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mâini îndemânatice îmi deschid nasturii de la bluză și niște buze mult mai moi decât ale lui îmi sărută sânii. Apoi mâinile lui Jean-Claude iau locul buzelor, în timp ce mâinile îndemânatice coboară spre nasturii de la blugi, urmate la scurt timp de buzele diafane care îmi alintă pline de îndrăzneală sexul. Nu sunt sigură dacă ceea ce se întâmplă e real sau am adormit și am cel mai erotic vis din toată viața mea. Dimineață mă trezesc singură într-un pat imens, cu privirea unui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
privirii indirecte". Ele nu reflectă o sărăcie, ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a mecanismului merge ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cele două aparente realități. Deodată, într-o după-amiază îngreuiată de plictiseală și veșnicie, impalpabila lui imensitate ți se descoperă irezistibilă și moleșitoare. Și atunci te miri de ce-ai umblat pentru înec după întinderi, când el te cheamă, vast spațiu diafan, spre destrămare și pieire. Cosmogonia mea adaugă neantului inițial o infinitate de puncte de suspensie... Atâta vreme cât oamenii nu se vor lipsi de farmecele înșelătoare ale viitorului, istoria va continua să fie o hărțuială greu de priceput. Putem însă nădăjdui că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cutare cunoaște pe Spinoza, pe Kant etc. ... N-am auzit însă spunîndu-se despre nimeni: acela cunoaște pe Dumnezeu. Și doar numai atât ar interesa. Când în nopți ți se deschide mintea spre câte un adevăr, întunericul devine ușor ca spațiul diafan al unei evidențe. Boala acordă vieții, cu o putere de inevitabil și cu un prestigiu fatal, o dimensiune spre nelimitat, care îngreuiază dureros și nobil ritmul ființării. Tot ce-i adânc rezultă din vecinătatea morții. Și când nu ești bolnav
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
știe. Celălalt, victimă a nonerorilor spiritului, supraveghează voluptatea vecinului identic și se uită pe sine însuși prin molipsire. Răsturnarea haotică a simțurilor, cu extazul implicit și periferic, seamănă unei concesii penibile, în care bărbatului și femeii secretele vieții le sânt diafane. Ei par a se fi învoit să greșească împotriva veghii duhului, dar nu reușesc decât să-și privească uitarea și să-și diminueze, prin gândire, farmecul dispariției orizontale. Astfel introduce luciditatea o notă de amurg în suspinele acelui ieftin absolut
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
eternă și una trecătoare. Cartea lui Zoroastru era proprietatea lui dreaptă. El întoarse șepte foi și umbra prinse conturele unui bas-relief, mai întoarse încă șepte și umbra se desprinse încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zâmbitoare, rostind limpede și respectuos: Bună seară! Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată. - Să urmăm - zise umbra torcând mai departe firul gândirilor sale, gândiri pe care Dan le auzea ca și când ar fi fost propriile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vor încorona regi, se vor stinge și se vor naște popoare, în sfârșit toate prostiile de azi se vor întîmpla ș-atunci, se-nțelege că-n diminuare analogă, absolut însă acelaș lucru. - Bine, zise Dan apucând mâna cea rece și diafană a umbrei, te îndemn însă a scrie memoriul vieței tale, ca să-l găsesc când voi reveni pe pământ și să-l recitesc. Tu ai o judecată rece și vei ști să-mi descrii toată natura vizionară și înșălătoare a lucrurilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aceeași, însă mobile nouă și elegante, covoare pe jos, numai patul e acelaș. Ciudat, gândi el, din minune în minune... eu nu mai știu ce se-ntîmplă cu mine. - Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui și sub această smălțuire diafană mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat; un orologiu zângănește încet și subțire în părete și prin mintea lui trec iute, turburi, amestecate, toate întîmplările abia trecute. Și toate îi păreau vise; mintea lui îi părea împrospătată, rece, clară față
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă trezi din reveria mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în albeța sa fantastică și diafană figura ei naltă, mlădioasă, subțire ca o elfă de mare. S-apropiase de mine; în momentul când o văzui, ea se așeză molatecă pe genunchii mei și-mi sărută ochii mei, ce se închideau de-o visărie profundă, căci nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
luă o cupă sapată dintr-un *** mare, pe care o împlu cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola și turnă trei picături ca cerneala din ea peste apa din cupă și apa deveni încet - încet întîi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră și adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în păhar și părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colo- 95r rilor lui... într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră și adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în păhar și părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colo- 95r rilor lui... într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuță de om, c-o cârjă în mână, bătrân și pleșuv, dormind cu picioarele-n soare și cu capul în umbra tinzii unei biserici... în apa roză văzu parcă un peștișor vioriu care semăna cu un tânăr
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rază de amor, intrând într-acea inimă, ar face să strălucească florile de {EminescuOpVII 257} metal în toată splendoarea și toată conștiința puterei lor... O, Ella! raiul îl puteai visa cu ea... în căldura arzătoare, ce acoperea c-o pânzărie diafană câmpiile cu flori, ce desparte oștile norilor, ce lustruiește oglinzile mărei eterne, el se visa îmblînd cu ea de braț... și sufletul ei îi ghicea cugetările... Și de câte ori trecea pe lângă ea... buzele ei murmurau încet era amor [? ]... capti [va]vre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
împletind, și el auzea parcă ciocnirea andrelelor, și portretele din păreți se uitau la el atât de familiar... ca niște vechi cunoscuți de pânză... apoi gândea să miște mâna, dar nu putea... să strige, dar era peste putință... și umbra diafană din fereastă cânta încet, cu glasul plâns, un cântec de leagăn pe care el îl auzise ades când era mic... îi veni să plângă... - Mamă! strigă el... - O, trăiește! trăiește! auzi acum tare. Mamă-sa s-apropie de el și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
materială. Religiile recunosc aspirația la fericire, nevoia de ocrotire resimțite de oameni încă din copilărie. După ce au zugrăvit în cele mai întunecate culori forțele care le amenință, ele propun o soluție. Ele arată cum și de ce va veni o lume diafană și sigură: un trup ferit de boli, o societate fără clase și fără conflicte, o comunitate a iubirii universale, o democrație fără domn și fără stăpîn ș.a.m.d. Este vorba deci de religii ale speranței. Ele le garantează oamenilor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și arhanghelilor pentru sprijinul pe care vi l-au acordat și oferiți mental iertare tuturor celor fâț... de care ați greșit. Imaginați-v... c... v... deschideți inima pentru a oferi aceast... iertare însoțit... de o iubire pur..., ca un nor diafan care înv...luie atmosferă pornind din chakra inimii și care, în final, v... înv...luie în întregime și pe dumneavoastr.... Dac... ați greșit fâț... de cei care în aceast... incarnare v... sunt copii, puteți cere ajutor Maicii Domnului și energiilor
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
subiecte de reflecție. Prezența elementului de iraționalitate și contradicție va fi remarcat cu vehemență de Paul Feyerabend 1, autorul unei viziuni epistemologice „anarhiste”. Feyerabend se ceartă mai ales cu metodologia iluministă anistorică, ce a produs o întreagă mitologie în legătură cu raționalitatea diafană a științelor. El susține că diversele mutații epistemice înregistrate în istoria modernă a științelor nu au avut criterii obiective de justificare. Adesea, paradigme științifice cu totul revoluționare s-au născut în niște împrejurări iraționale, fiind atașate unor decizii perfect arbitrare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
se naște nu printr-o emanație necesară, ci este opera generozității pure, confirmată de toată economia văzută și nevăzută a mântuirii. Istoria nu este un labirint sufocant, la capătul căruia așteaptă răzbunător Minotaurul, ci mai degrabă o partitură muzicală, traversată diafan și recitată polifonic. Nu întâmplător, o existență liturgică poate fi asemănată unei opere de artă1. În cuvintele psalmistului, „laudă și frumusețe este înaintea Lui, sfințenie și măreție în locașul cel sfânt al Lui” (Ps. 95,6). Cacofonia este structural demonică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Înțeles s-arată Apa-și găsește apa și În cuvînt cuvîntul În inimă murg tînăr un Înțeles să bată, Din hamul de furtună să se desfacă vîntul. Îți treci ca un descîntec mîna prin evocare... Lumea capătă străluciri cristaline, devine diafană și muzicală: Ascultă: șlefuită În muzici sticla crăngii, Profund glasul iubirii rostogolit pe minge În floare, ireală e lacrima tălăngii Și-n scoarță suveniru-i răbojul pe meninge... A scrie Înseamnă Încă o dată pentru poet a contura, prin aproximări succesive, infinitele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
senzualitate, aerului greu de alcov, pastei groase din poemele acestea În care pasiunile tind spre desfătare și răsfăț. Însă acesta este Bolintineanu: contradicția este regula lui, nonsensul este sensul limbajului său. Violența caută În Florile Bosforului și alte versuri complicitatea diafanului. Senzualitatea orientală, reputată prin rafinamentul ei complex, tinde spre „farmecul virginal”... Dar să revedem, mai cu luare-aminte, peisajul său, spațiul liric pe care Îl creează această imaginație destrăbălată În dorința de a-și purifica obiectul. Există, În fapt, mai multe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În care nota dominantă este frumusețea pură a liniilor. Totul este dulce, alb, blînd, omul și elementele materiale tind spre răsfăț, o moliciune dulce și dalbă ne Întîmpină Îndată ce deschidem poarta acestui serai poetic. „Simțualismul” lui Bolintineanu ia forme violent diafane, patria lui imaginară este, prin excelență, o patrie a parfumurilor, culorilor și pasiunilor ce tind, repet, spre starea lor virginală. Senzualul, molaticul sîn este totdeauna În poezia lui „vergural”, ochiul „verde dulce”, răsfățurile care, prin natura lor, presupun un exces
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]