1,278 matches
-
pentru o mai bună conștientizare a evenimentelor. Astfel, propozițiile principale sunt reluate sub forma unei subordonate introduse de când, unde sau dacă. Intrarea mai adâncă în lumea ficțională se face printr-o întârziere regizată pe un anumit cadru narativ, subliniat și dilatat pentru o mai bună asimilare a datelor mitice. Principala transformată în subordonată condițională accentuează succesiunea cauzală, ce are ca finalitate zămislirea pruncului năzdrăvan: „Îl bagă în gură, dîn gură n-a ieși. Dacă-l bagă-n gură, lung’ițeșt’e
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de-al doilea demers al meu vizând recuperarea poeziei tradiționale de la Sama-Veda, la trubaduri. Întrebarea d-tale preia un fals acreditat de leneșa noastră critică literară care a refuzat să remarce structura binară a operei și s-a mărginit să dilate până la hilar această singură filiație trubadurescă. Trubadurii sunt un capăt de drum, cu ei se încheie calea regală a poeziei tradiționale, artă sincretică constituită din alianța muzicii și poeziei, și așa văzând lucrurile, în acest veac schimonosit care, oricum, e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
iubită neîntâlnită nicăieri; efigie ce-și schimbă vârsta: femeie azi, fecioară ieri. Pe alta, inima mea bate un ritm tenace și avid pulsând în hohote viața mi spre-un infraroșu bănuit. Vâslesc. Curg frunzele. La capăt îl văd pe Cronos, dilatând pupila lui săpată-n ora smulgerii celui care sunt. Cândva pe irisul albastru dintre odată și nicicând va trece discul unei inimi, zenitul bolții eclipsând. Atunci, strigat voi fi de plante. Și din nostalgicul oval mă va privi, furându-mi
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
intervenim în poveste. Într-un fel, așa se petrec lucrurile și cu visele acestea ale mele despre Serenite, nu agreez deloc ceea ce visez. De fapt, nici nu e potrivit să le numesc vise, ci coșmaruri, un coșmar cu nenumărate secvențe, dilatat peste măsură. Îmi vine să țip, să fluier, să mă împotrivesc, să intervin în curgerea nebunească a acțiunii, ca odinioară, în sala de cinema, tot ce am văzut în aceste vise mă nemulțumește, mă umple de revoltă, este cumplit, este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la intrare, și, cu pași stinși, ne-am tîrÎt bagajele pe străzi, pe sub privirile amuzate sau indiferente ale trecătorilor. În depărtare, portul radia de strălucirea atrăgătoare a vaselor sale, iar marea, neagră și Îmbietoare, ne chema - mirosul ei cenușiu ne dilata nările. Am cumpărat pîine - care ni s-a părut scumpă pe moment, dar se ieftinea pe măsură ce Înaintam spre nord - și am continuat coborîm. Alberto nu-și ascundea deloc epuizarea și, cu toate că eram și eu la fel de obosit, Încercam să n-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
culorile variate ale caselor, pe fundalul de un albastrul plumburiu al golfului. Ca și cînd am fi disecat totul cu răbdare, cercetam scările murdare și firidele Întunecate, conversînd cu mulțimea de cerșetori; sondam adîncimile orașului, atrași de miasme. Nările noastre dilatate inhalau mirosul sărăciei cu o intensitate sadică. Am dat o tură și printre vasele acostate la țărm, ca să vedem dacă pleca vreuna spre Insula Paștelui, dar veștile erau descurajante: nici un vas nu mai mergea Într-acolo În următoarele șase luni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
a fost ghidul nostru mărinimos și iubitor la venirea spre casă. Avea un deosebit simț al orientării pe care îl puteam compara doar cu cel al celebrei Lessie. Se oprea puțin, își mișca discret urechiușele lui mici și ascuțite, apoi dilata și contracta orificiile nazale ca pe două laboratoare ambulante care aveau menirea să analizeze prompt și impecabil mostrele de inspirație aduse spre cercetare laboratorului central. Da, era fără discuție un maestru inegalabil în arta orientării. În absența busolei, a hărții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
importante de nostalgie, de melancolie, urlam mai prelung decât ecoul în munți; găseam expresii tandre și inoxidabile, scriam tuturor fără rușine și fără dezinvoltură: mi-e dor de voi, vreau acasă, nu mă interesează nimic. Dezvoltam o căldură sentimentală care dilata vorbe neînsemnate, amintiri de o secundă; nimicuri căpătau proporțiile unor epistole dramatice; eram ridicol și exaltat - o mărturiseam în fiecare carte poștală, dar nu ca o scuză, ci ca o evidență mortală. Unor bărbați de două parale pe Bălcescu le
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
-l depeni...) Operă a unui artist anxios, revoltat Împotriva ordinei clasice (cum ni-l arată pe Dedal și statuile umblătoare atribuite de legendă tot lui), labirintul colcăie de Întrebări neformulate. Iată un alt chip al sfinxului. Ochii săi hipnotici sticlesc dilatați În coridoarele tenebroase, Însemnate cu emblema echivocă a securii duble. Din punctul de vedere al lui Tezeu, labirintul nu este Însă decît o construcție anarhică, o eroare a clarității și logicii. Și ce ne va spune el dacă nu se
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
face o tumba(...)” Oglindă are patru simboluri : broască - țestoasă, dragon, pasăre Phoenix, tigru, însemne apotropaice subliniind structura imagologica, posibilă integrare a celui ce se reflectă în viață cosmosului ale cărui energii distilate sunt transmise. Temporalitatea individuală se comprima și se dilată simultan, personajul trăind într-o intemporalitate parțială, punctata de metatemporalitate și de alunecare în pseudo-timpul social. Fiecare din cele patru simboluri mitice este încadrat ,, în câte un pătrar de cerc”. Arcul de cerc este o stilizare a ,, podului”, simbol al
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
fotoliul în care am stat cînd am venit aici cu Don Șef. Mă așez în fotoliu încet, cu mișcări controlate, căutînd o poziție cît mai comodă și cuviincioasă. Privesc tabloul cu florile de magnolie și simt cum sufletul mi se dilată, ca atunci cînd îți dai seama dintr-o dată că e primăvară, că ai renăscut și tu împreună cu natura. Îți plac magnoliile? mă întreabă doamna Teona. Întorc privirea spre ea. Ține cotul stîng pe spătarul scaunului, iar mîna dreaptă, cu țigara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
atunci. Odată ce ai trecut pe această vale a Loarei, ești tentat să o revezi de mai multe ori pentru a-i cunoaște toată comoara de splendori dăltuite în piatra care a înfruntat veacurile! Nu exagerez dacă spun că mi se dilatau pupilele ochilor admirând tot ceea ce întâlneam în cale! Îmi amintesc faptul că un sfert de oră am rămas mut, extaziat în admirație atunci când am văzut monumentalitatea Catedralei din Chartres cu splendidele ei vitralii! Aici am aprins lumânări cu pioșenie deosebită
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și deopotrivă într-un regim spectral al imaginii, fie cea redată prin intermediul visului, fie cea pe care obsesia o creează. De asemenea, intrăm cu nevroza lui Leiba Zibal într-o dimensiune sinestezică, într- un regim al dereglării sistematice a simțurilor dilatate până la teroare care își are atât o explicație clinic-patologică, cât și una mitologic- culturală. Acest imperiu al simțurilor dere glate nu face numai obiectul medicinei alieniste, dege- neraționismului, ci invocă și o sensibilitate estetică. Nuvela este scrisă în 1899, când
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
inițial revoluția cu spiritul orgiastic și teatral al sărbătorii, iar această confuzie se repetă. Diferența constă în primul caz în înregistrarea sărbătorii ca amplificare a dinamismului masei. S-a produs un fenomen de empatie, grandoarea relatărilor despre „revoluție” ascute simțurile dilatate de admirație ale consoartei, iar Leonida tinde să identifice psihologic fenomenul. În momentul în care există o bază materială, zgomotele produse de ceata de cheflii, Leonida este la rândul său cuprins de teroare. Diferența este că acesta apelează la ziar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bine faci ! să mai poftești și aldată...» Să mă ierți ! astea să le spuie d. Potropopescu la alții, asta nicio umanitate nu poate pentru ca să fie !...” De data această putem observa o transpoziție deplină, spațiul familial este cel care s-a dilatat excesiv ocupând spațiul geografic al întregii țări. Avem aici o deformare a raporturilor dintre spațiul public și cel privat. Lache tra- tează spațiul public prin contaminare cu cel privat, de aici și raportarea nu doar grotescă, dar nemăsurată a unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mine, și să-i treacă spaima înstrăinării. Cred că suntem deasupra Spaniei. Oare? Avionul parcă începe să coboare. Dar discret. Am emoții. Acum le simt. Vreau ca zilele să fie lungi și pline. Să nu treacă prea repede. Să se dilate timpul. E ceață. Nu mai văd nimic. Mi-e somn! Aterizarea a fost cu emoții, dar am ajuns, în sfârșit la Madrid. Liviu m-a așteptat la aeroport și totul a decurs în mod normal și rapid. Am venit „acasă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
-i măsura lucrurilor și-a timpului Egiptului musulman. Marți 3 ianuarie 1995 - pe vas Se împlinește azi o săptămână de când am părăsit Iașul. Deși mi se pare că am acumulat impresii cât într-o lună și timpul parcă s-a dilatat, totuși sunt stăpânită de panică dându-mi seama că de-acum începem să ne îndreptăm spre finalul excursiei. În dimineața aceasta am vizitat templul de la Kom-Om-Bo, templu dedicat zeului Horus și zeului Sobek, primul reprezentat fiind printr-o figură umană
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
mele, chiar dacă sunt episodice, am senzația că sunt cele mai importante din piesă și asta mă ajută să nu mă simt persecutată. Un personaj trebuie să dureze mai mult decât textul lui și povestea pe care i-o fac îl dilată, îi dă identitate și consistență. Bineînțeles că mi-ar fi plăcut să am un personaj pe care să-l dezvolt, să am posibilitatea să lucrez mai mult cu regizorul, dar mă mulțumesc cu atât și sunt fericită că fac parte
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
pentru un minut. Palatul Reginei Maria, în grădină Balcic - 21 iulie 2004 Oare cum am putea să-i mulțumim lui Dumnezeu atunci când ne oferă clipe unice, de neuitat, clipe de viață nesperate, clipe când am dori ca timpul să se dilate sau să se oprească în loc? Oare câți oameni primesc ceea ce primim noi câteodată, ca acum, când ochii străpung perdeaua foșnitoare a copacilor ce ne umbresc (făcând să fim feriți de căldura care ne moleșește), spre marea albastră, văluroasă, vuind calm
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cu activitate nenormată, respectiv "24 din 24". Deci teoretic și de multe ori și practic nu există sâmbete sau duminici libere, nici 8 ore de muncă, atunci când sunt probleme, și, conform teoriei lui Einstein și a instrucțiunilor MAE, "timpul se dilată" cât e necesar când e necesar. Și dilatarea asta nu înseamnă în nici un caz "ore suplimentare" plătite corespunzător, salariul rămânând "constant" (și cu toate măririle bine venite din ultima perioadă, reprezentând cam 25% din salariul colegilor din UE, inclusiv al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
formă de pantomimă sacră (ce corespundea În teatrul elisabetan cu celebrele dumb-shows, unde narativul Își schimba direcția, pentru a trezi În spectator un șoc prin acțiunea tăcerii În mișcarea fără cuvinte). Parcă suspendată În eternitate, ca un stop-cadru al istoriei, dilatând timpul real, moartea stilizată a lui Cezar invita la reflecție, depășea subiectivul, se voia o emoție impersonală pură. Astăzi, soluția nu ar părea poate deloc șocantă, dar În 1968, abia ieșiți din realismul troglodit socialist, aceste momente erau percepute ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
număr mare sub brazii, mestecenii și plopii din parcul nostru, Îndeosebi În partea sa veche, la est de drumul de trăsuri care Împărțea parcul În două. Adăposturile sale umbroase emanau pe atunci mirosul specific al boletelor care fac să se dilate nările rusului - acel amestec maroniu, jilav, plăcut, de mușchi umed, pământ rodnic și frunze putrezite. Dar trebuia să scotocești și să te uiți bine după o ciupercă gustoasă, În timp ce umblai prin frunzișul ud de sub copaci, până să descoperi și să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a nu purta gulerul sufocant al uniformei școlărițelor din Rusia. Ori de câte ori făcea o remarcă nostimă sau rostea cu un glas de clopoțel o mostră din vastul ei bagaj de poezie minoră, avea un fel al ei, cuceritor, de a-și dilata nările, pufnind amuzată. Totuși nu știam niciodată cu precizie când era serioasă și când nu. Râsul ei generos și unduitor, vorbirea rapidă, r-ul rostogolit și foarte uvular, strălucirea umedă, tandră a pleoapelor inferioare - Într-adevăr toate trăsăturile ei mă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rămâne deschisă totuși:... Ștefan nu e singur. Acțiunea, faptele, personajele sunt istorice, atestate documentar. Pentru a cuprinde cât mai mult din evenimentele istorice, din viața și personalitatea lui Ștefan, mi-am permis să nu respect o strictă cronologie, condensând sau dilatând timpul, antedatând sau postdatând câteva evenimente care de altfel s-au petrecut (istoric, reale): în decembrie 1475 moare Iliaș și nu fratele geamăn al lui, Bogdan care moare trei ani mai târziu; Isaia a fost decapitat cu vreo cinci ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pildă, deci în prima piesă, se insinuează progresiv după primele replici. Este aprehensiunea vidului, a vacuității existențiale, nu e nevoie să insistăm, lucrul acesta a devenit la rândul său un clișeu exegetic. Obsesia vidului în teatrul lui Eugen Ionescu merge dilatându-se până la apoteoza ei din Scaunele. Dar apoi se comprimă în altă obsesie, decurgând din prima, dar mai directă, mai umană, aș îndrăzni să zic ; mai concretă, anume obsesia morții, ce își află apoteoza în Regele moare, piesă în care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]