1,128 matches
-
care s-a reunit de numai trei ori Înainte de a fi desființat În 1956) era să restabilească dominația sovietică În cadrul mișcării internaționale. Exact cum procedase cu Partidul Bolșevic douăzeci de ani mai devreme, Stalin a Început să penalizeze și să discrediteze devierea „de dreapta”. La Szklarska Porêba, reprezentanții francezi și italieni au trebuit să rabde predici avizate despre strategia revoluționară din partea iugoslavilor Eduard Kardeli și Milovan Djilas, al căror „stângism” exemplar era proslăvit de Jdanov și Malenkov, delegații sovietici. Comuniștii din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu Își permiteau o Împărțire demonstrativă pe criterii comunitare. Experiența războiului și a ocupației, precum și amintirea disensiunilor civice din deceniile anterioare au Încurajat Însă o tendință accentuată de cooperare dincolo de granițele comunitare. Mișcările extremiste, În special naționalismul flamand, au fost discreditate de colaborarea oportunistă cu naziștii. În urma războiului, oamenii se identificau mai puțin cu un anumit partid politic (dar la fel de mult cu serviciile comunitare asociate). Atât În Belgia, cât și În Olanda, un partid catolic - Partidul Creștin Social În Belgia și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu Încercăm, pe măsură ce prevenim sau eliminăm defectele condiției umane, să prevenim (sau să eliminăm) făpturile umane imperfecte? În primele decenii ale secolului XX, proiectele sociale sau genetice bazate pe descoperiri științifice erau des Întâlnite și perfect respectabile; ideea a fost discreditată În Europa abia de naziști, prin ambițiile lor „igieniste” care au debutat cu o antropometrie contrafăcută și au culminat cu camerele de gazare. Cum s-a dovedit după mulți ani, autoritățile scandinave nu abandonaseră complet interesul teoretic - și practic - pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
student nu și-a pierdut viața În mai 1968; reprezentanții politici ai Republicii nu au fost atacați, iar instituțiile sale nu au fost puse serios sub semnul Întrebării (cu excepția sistemului universitar francez unde Începuse totul, care a fost destabilizat și discreditat fără să sufere reforme semnificative). Radicalii din 1968 au imitat până la caricatură stilul și accesoriile revoluțiilor trecute - ei evoluau, la urma urmei, pe aceeași scenă. Dar au jurat să nu repete violența lor. Prin urmare, „psihodrama” franceză din 1968 (Aron
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Stângă din Vest, revizioniștii intelectuali din Est continuau să lucreze cu - și adesea În - Partidul Comunist. În mare parte de nevoie, desigur, dar și din convingere sinceră. Pe termen lung, această afiliație avea să-i izoleze și chiar să-i discrediteze pe comuniștii reformiști, mai ales În ochii unei generații noi, tot mai influențată de omologii occidentali, care lua ca punct de referință nu trecutul stalinist, ci prezentul capitalist din Vest. Dar, Între 1956 și 1968, momentul revizionist În Europa de Est a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu profesii liberale. Proliferarea partidelor și programelor axate pe o singură problemă și absorbția lor constantă În viața publică au afectat Îndeosebi organizațiile tradiționale ale stângii. Partidele comuniste din vestul Europei, subminate de erodarea progresivă a bazei lor proletare și discreditate de invazia Cehoslovaciei, erau cele mai vulnerabile. Partidul Comunist Francez era condus de staliniști nereformați În totalitate, care nu s-au dezis niciodată cu adevărat de evenimentele din 1956 și cu atât mai puțin de cele din 1968. Inerent conservator
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a devenit limpede că cea mai mare parte a forțelor armate și chiar unii ofițeri de stânga erau Împotriva rebeliunii, până și Cunhal a dat Înapoi. Așa cum au recunoscut mai târziu persoane de la vârful MFA, rezultatul alegerilor din aprilie 1975 discreditase anticipat obiectivele ofițerilor revoluționari: stânga putea să aibă fie o democrație parlamentară, fie o „tranziție” revoluționară - dar nu pe amândouă. În februarie 1976, armata portugheză, care Încă mai controla țara la aproape doi ani după lovitura de stat, a predat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revoltă sau restaurație și s-au limitat la a sprijini Alianța Populară a lui Manuel Fraga, un partid recent apărut care Își propunea să lupte cu „cei mai periculoși inamici ai Spaniei: comunismul și separatismul”, Însă În limitele legii. Tejero discreditase „cauza”, ceea ce, inițial, a dat parlamentului ocazia să taie din bugetul armatei și să voteze În sfârșit legalizarea divorțului. Dar majoritatea democrată de centru era acum prinsă Între o dreaptă naționalistă și clericalistă nemulțumită de ritmul alert al schimbărilor, tulburată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sistemului pe care l-au demolat. Karamanlis, ce-i drept, fusese În exil pe durata regimului coloneilor, Însă era la fel de naționalist și de obtuz ca oricare altul. Mai mult, el era direct responsabil de fraudarea alegerilor din 1961, care au discreditat sistemul postbelic și au permis venirea armatei la putere. Dar fiindcă inspirau Încredere vechiului lor electorat, ei au reușit să demonteze instituțiile autoritariste pe care odinioară le serviseră cu devotament. Lor le-au urmat socialiștii - Soares, González, Papandreu -, care afișau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
precedent, ci și corupția, indusă și amplificată de volumul finanțării disponibile: nevoile locale trebuiau exagerate și chiar inventate, iar de acolo nu mai era decât un pas până la abuzuri venale ce treceau neobservate de diriguitorii de la Bruxelles, dar riscau să discrediteze proiectul european exact În ochii beneficiarilor săi. Prost văzută din cauza politicilor elaborate la distanță de funcționari civili nealeși prin vot și fiindcă dădea apă la moară zvonurilor despre favoruri politice reciproce și avantaje ilicite, „Europa” acelei perioade era minată de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cum spunea cândva Koestler, dar gânditorii francezi menținuseră o predilecție pentru Întrebări universale. Scriitorii și eseiștii din Spania, RFG sau Italia erau acaparați În acești ani de probleme locale - deși amenințarea teroristă care Îi preocupa avea și ea implicații ce discreditau utopismul radical. Intelectualii din Marea Britanie, care n-au fost niciodată seduși de comunism, erau indiferenți la declinul acestuia și distanți față de noua dispoziție de pe continent. În Franța, În schimb, proiectul comunist se bucurase multă vreme de o simpatie considerabilă. Când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
patrimoniul. În cuvintele lui Furet, Revoluția franceză era „moartă”. Implicațiile politice ale tezei erau deosebit de importante, după cum Furet știa prea bine. Eșecul marxismului ca politică putea fi oricând explicat prin invocarea neșansei sau a circumstanțelor defavorabile. Dar dacă marxismul era discreditat ca Mare Narațiune - dacă Istoria nu manifesta rațiune sau necesitate -, atunci toate crimele lui Stalin, toate viețile pierdute și resursele irosite pentru a transforma societatea după placul statului, toate erorile și eșecurile din experimentele radicale ale secolului XX care au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Elțîn, colegii lui au fost arestați. În aceeași zi, un Gorbaciov nervos și extenuat se Întorcea la Moscova. Oficial, Gorbaciov și-a recăpătat prerogativele; În realitate, lucrurile se schimbaseră pentru totdeauna. Partidul Comunist al Uniunii Sovietice(PCUS) a fost discreditat fatal - purtătorul de cuvânt al partidului a condamnat public lovitura de stat a colegilor săi abia pe 21 august, când complotiștii erau deja În Închisoare, iar Elțîn profitase deja de ezitările fatale ale partidului și Îl scosese În afara legii În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tiso. Slovacia ca stat independent a apărut așadar prima dată la ordinul lui Hitler, peste cadavrul Republicii Cehoslovace. E greu de spus acum cât de populară a fost „independența” Slovaciei din timpul războiului. În anii de după război, ea a fost discreditată atât de propriile acțiuni (Slovacia și-a trimis toți cei 140.000 de evrei În lagărele morții), cât și de dependența totală față de stăpânul nazist. După eliberare, Cehoslovacia a fost restaurată ca un stat unic și manifestările naționalismului slovac au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-ți redefinești poziția publică În cadrul unei formațiuni politice convenționale dintr-o cultură politică democratică. Oricât de neplauzibilă era această tranziție În multe cazuri individuale, ea a funcționat - pentru că altă posibilitate nu exista. În majoritatea țărilor foste comuniste, cartea „clasei” era discreditată, iar conflictele etnice interne nu ofereau suficient material, prin urmare noul teren politic a fost populat de o serie de noi categorii de uz public: „privatizarea”, „societatea civilă” sau „democratizarea” (sau „Europa”, care făcea cât toate trei). Dar Iugoslavia era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
n-au fost practic folosite niciodată pentru obținerea unor avantaje politice. Exact teama față de asemenea abuzuri a Împiedicat aplicarea unor proceduri similare În restul Europei de Est. În Polonia, acuzațiile de colaborare au devenit o modalitate obișnuită de a-i discredita pe adversarii politici - chiar și Lech Wa³êsa a fost acuzat În anul 2000 de colaborare cu fostele servicii speciale, deși acest lucru nu a fost niciodată dovedit. Un ministru de Interne postcomunist a amenințat că va face publice numele tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colaboreze. Printre ele se aflau și numele unor faimoși scriitori cehi, dintre care unii nici măcar nu trăiau În țară. Listele poliției secrete au ajuns curând În presă, publicate și mediatizate de politicieni și candidați la parlament care sperau să Își discrediteze oponenții. Noroiul Împroșcat În toate părțile l-a stropit chiar și pe Havel, cândva candidat la recrutarea În rețeaua de spioni a poliției. și, așa cum avertizaseră unii critici, dacă dosarele poliției secrete furnizau date suculente despre cei vizați, ele erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunist și rezistența Împotriva acestuia”, prin care Partidul Comunist a fost declarat o organizație criminală. Teoretic, legea incrimina milioane de foști membri de partid, Însă a avut un impact pur retoric, nefiind urmată de vreo acțiune concretă. Departe de a discredita comunismul și a-i legitima căderea, legea nu a făcut decât să accentueze detașarea sceptică a publicului vizat. La zece ani de la adoptare, sondajele de opinie arătau că unul din cinci alegători cehi era de partea Partidului Comunist (nereformat și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bettino Craxi, a fost nevoit să se exileze pe celălalt țărm al Mediteranei, În Tunisia. Dar afacerile socialiștilor erau legate inextricabil de cele ale creștin-democraților, vechii lor parteneri de coaliție. A urmat un val de arestări și acuzații care au discreditat și mai mult ambele partide; În cădere, ele au antrenat tot sistemul de pacte și combinații politice care definise politica italiană timp de două generații. În alegerile din 1994, practic toate partidele importante din Italia, cu excepția foștilor comuniști și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
speciale să practice răpirea, tortura și asasinatul, atât În Spania, cât și peste graniță, În regiunile basce din Franța de unde ETA opera frecvent (vezi capitolul XIV). Având În vedere reputația ETA, acest lucru nu ar fi reușit, poate, să-l discrediteze pe charismaticul González (cum ultimii ani ai lui Franco au fost impregnați de cinism oficial, mulți spanioli crescuseră cu o viziune pronunțat instrumentală asupra statului și a legilor sale) dacă nu ar fi coincis cu divulgarea unor cazuri de mită
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Îi finanțau partidul. Fără imunitatea prezidențială, Jacques Chirac (care fusese primar al Parisului În perioada când orașul Înota În mită și favoruri politice) ar fi Îngroșat, cu siguranță, rândurile corupților. Evenimentele frapează În final prin cât de puțin au discreditat ele sistemul politic În ansamblu. Participarea scăzută la alegeri trădează, desigur, o scădere a interesului pentru viața publică - dar aceasta era detectabilă de zeci de ani În absenteismul crescând și În intensitatea scăzută a dezbaterilor politice. Surprinzătoare este nu apariția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Elveția, Într-un târziu, duhnea a Schadenfreude. Însă acesta este doar purul adevăr. Imaginea poleită a Olandei cea din perioada războiului - unde se credea că toată lumea „rezistase” și făcuse tot posibilul pentru a dejuca planurile germane - a fost atacată și discreditată mai devreme, din inițiative venite din interior. Până la mijlocul anilor ’60, cărțile oficiale de istorie a războiului furnizau numeroase informații despre ce se Întâmplase În Olanda În timpul războiului, inclusiv deportările, dar evitau cu asiduitate abordarea Întrebărilor cine, cum și de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a descătușat astfel un torent de amintiri dureroase. Controversele Înverșunate despre soarta dosarelor poliției secrete reprezentau doar o dimensiune a problemei (vezi capitolul XXI). Adevărata problemă era tentația de a combate amintirea comunismului inversând-o. Fostul adevăr oficial a fost discreditat de-a fir a păr - devenind, ca să spunem așa, oficial fals. Încălcarea tabuurilor comportă Însă riscuri proprii. Înainte de 1989, orice anticomunist primise În mod automat eticheta de „fascist”. Dar, dacă „antifascismul” fusese doar o minciună comunistă, devenea acum foarte tentant
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comportă Însă riscuri proprii. Înainte de 1989, orice anticomunist primise În mod automat eticheta de „fascist”. Dar, dacă „antifascismul” fusese doar o minciună comunistă, devenea acum foarte tentant să Îi privești cu simpatie și chiar cu admirație retrospectivă pe toți anticomuniștii discreditați până atunci, inclusiv pe fasciști. Scriitorii naționaliști din anii ’30 au revenit la modă. Parlamentele postcomuniste au votat moțiuni care Îi proslăveau pe mareșalul Antonescu al României sau pe omologii lui din Balcani și Europa Centrală. Denunțați odinioară ca naționaliști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Parris. Wolf tocmai se întorsese din România. El avea "speranța" că se vor produce schimbări semnificative, mai ales în privința drepturilor omului. Dar era, totodată, și "sceptic", pentru că mulți dintre liderii guvernului provizoriu erau din cei vechi. Nu voia să-i discrediteze, dorea doar să determine Congresul să nu ia nici o măsură în vederea reacordării "Clauzei națiunii celei mai favorizate" înainte ca în România să se desfășoare alegeri libere. Pînă atunci, America putea trimite ajutoare umanitare și informații privind "instrumentele democrației". Wolf, împreună cu
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]