5,649 matches
-
Răzlețe, parvin din epocă și informațiile ce îngăduie reconstituirea primei perioade a formării sale spirituale, ca și, mai târziu, a condițiilor ce vor fi favorizat desăvârșirea culturii sale umaniste. Opinia potrivit căreia D. ar fi învățat la Iași, la Școala Domnească de la Trei Ierarhi, ar fi susținută și de mărturia documentară ce confirmă prelungirea șederii sale în orașul de reședință ca ierodiacon la Mitropolie. Aici se va fi simțit întâi atras și înrâurit de personalitatea mitropolitului Varlaam, ale cărui inițiative culturale
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
, monahul (a doua jumătate a sec. XIV - începutul sec. XV), autor de imnuri religioase. Logofăt - se presupune - în divanul domnesc și apoi monah, F. este în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân primul autor cunoscut din Țările Române al unor cântări bisericești. Menționat ca scriitor al unui document de danie voievodală către mănăstirea Cozia din 8 ianuarie 1392 (păstrat în copie
FILOTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287003_a_288332]
-
se bucură), i se publică în 1923 traducerea la Prințul fericit de Oscar Wilde, în același an F. încredințând tiparului și culegerea Basme englezești. La una dintre ședințele cenaclului Sburătorul din 1926, citise primul act al tragediei La o curte domnească, inclus postum în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” (1932). F. moare fulgerător, din cauza unei peritonite. După câteva luni i se tipărește volumul Nuvele (1926). „Convorbiri literare” face cunoscute fragmente din jurnalul său (1934), iar revista „Catedra” din Galați reproduce basmul
FLORU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287036_a_288365]
-
El vorbește acum ca un aristocrat, cu o anume morgă, despre cei ce pun la cale rebeliuni. Colaborează, iscălind Ion, cu articole despre căile de comunicație, la „Journal de Constantinople”. Cu prestigiul de care se bucură, G., dintr-o familie domnească, se consideră îndreptățit să se gândească la urcarea pe tron. Mare ambițios, el nu ajunge totuși în fruntea ierarhiei. Vanitatea lui încerca, probabil, să se mângâie cu semnele a numeroase onoruri și recunoașteri publice și oficiale. Deocamdată gustă din deliciile
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
ca și fratele său Șerban - multă carte: stăpânea la fel de bine elina și neogreaca și avea un bagaj bogat de informații culturale. Tradiția spune că nu i-ar fi plăcut prim-planul agitat, rămânând toată viața un „smerit” logofăt în cancelaria domnească, dar o pictură din anul 1689 îl arată a fi fost vel logofăt. Când Constantin Brâncoveanu l-a ales prin 1693 să-i fie istoric oficial, G. avea o avere literară impresionantă. Luase parte, împreună cu fratele său Șerban, la realizarea
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
corbul împreună, /încă și spata cu buzduganul”), dând elogiului oarecare pretenție și ajutându-l să evite, fericit, făgașul devenit - de la Udriște Năsturel încoace - tradițional. Stirpea basarabească a voievodului aflat în deplină legitimitate la tron („În scaunul strămoșilor în care acuma domnești, /Al celor ce-s în laudă vechilor Băsărăbești”) - elogiată în Mărgăritarele lui Ioan Chrisostom - va fi subliniată cu nedisimulată mândrie pentru trecutul plin de glorie al țării și în stihurile din Pravoslavnica mărturisire și în cele din Mineiele buzoiene. G.
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
la Adrianopol). Citește din romanticii francezi și începe să scrie. În 1834 publică oda Ruinelor Cetății Neamțu. Este singura poezie care i-a apărut în timpul vieții, dar care l-a făcut îndeajuns de cunoscut. Reintrând în armată, H. ajunge aghiotant domnesc. Boala nu-l cruță, deși se tratează la Viena și la băile din Ischia. Moare încă foarte tânăr, de tuberculoză osoasă. În 1837 C. Negruzzi i-a publicat traducerea dramei Antony a lui Al. Dumas, în al cărei erou damnat
HRISOVERGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287460_a_288789]
-
Țările Române. Cronicarul prezintă faptele onest, detaliat, fără comentarii inutile, fără elanuri și efuziuni lirice. Vremurile, pe care le înregistrează cu anume culoare ochiul unui martor aflat adesea în mijlocul evenimentelor narate, nu predispun la entuziasm. Ceremonia înscăunării fanariotului (remanierea divanului domnesc, slujba de la Mitropolie și ospățul tradițional) ori, dimpotrivă, sosirea firmanului de mazilire a domnului alcătuiesc laturile unui ritual ce exclude orice element de surpriză. Tarele vremii - războaie, năvăliri tătărești, biruri abolite prin anatema Bisericii, dar reînființate sub alt nume (văcăritului
LETOPISEŢUL ANONIM AL MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287785_a_289114]
-
ieșit în întâmpinare mitropoliții și preoții, purtând în mâini sfânta Evanghelie și slujind și lăudând pe Dumnezeu pentru darul cel de sus și binecuvântând pe domn: «Să trăiască domnul!»” (în text: țar) ș.a.m.d. Autorul chiar era la Curtea domnească în ziua de 29 august 1471, când „a fost un cutremur peste tot pământul, în vremea când ședea domnul la prânz”. Așadar, nu încape îndoială că este vorba de un text contemporan evenimentelor consemnate - consonant, între altele, cu scrisoarea-circulară trimisă
LETOPISEŢUL DE LA BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287788_a_289117]
-
adunare din 1848 de la Blaj și strădaniile depuse pentru cauza națională, despre înființarea de școli și imprimarea de cărți, atât de folositoare unui neam trezit din „somnul cel adânc” la conștiința de sine. SCRIERI: Adaos de cuvântări bisericești pentru sărbătorile domnești de preste an, în Chiriacodromion, Sibiu, 1855; Asupra Biblicelor lui Heliade, Sibiu, 1858; Memorialul arhiepiscopului și metropolitului Andrei baron de Șaguna sau Luptele naționale-politice ale românilor. 1846-1873, I, îngr. și pref. Nicolae Popea, Sibiu, 1889; Memorii din anii 1846-1871, introd
SAGUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289430_a_290759]
-
arhiepiscopului și metropolitului Andrei baron de Șaguna sau Luptele naționale-politice ale românilor. 1846-1873, I, îngr. și pref. Nicolae Popea, Sibiu, 1889; Memorii din anii 1846-1871, introd. Ilarion Pușcariu, Sibiu, 1923; Predici, introd. Florea Mureșanu, Cluj, 1945; Cuvântări bisericești pentru sărbătorile domnești, îngr. Dorel Man, pref. Onufrie Vințeler, Cluj-Napoca, 2003. Repere bibliografice: Iosif Pușcariu, Mitropolitul Andrei Șaguna. Viața și faptele sale, CL, 1874, 7; Pop, Conspect, II, 128-130; Nicolae Popea, Arhiepiscopul și metropolitul Andrei baron de Șaguna, Sibiu, 1879; Ioan Slavici, Mitropolitul
SAGUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289430_a_290759]
-
București, 1945; Cozonacii, București, [1950]; Balaurul alb, cu ilustrații de Demian, București, 1955; O zi cu Sadoveanu, București, 1955; Viața lui Mihail Sadoveanu. Copilăria și adolescența, București, 1957; ed. (Ostrovul Zimbrului. Copilăria și adolescența lui Mihail Sadoveanu), București, 1966; Vânătoare domnească, pref. Demostene Botez, București, 1963; În umbra stejarului, București, 1965; Ochelarii bunicăi, București, 1969; Stele și luceferi. Reportaje (1936-1937), pref. G. Călinescu, București, 1969; Planeta părăsită, București, 1970; Somnul pietrei, București, 1971; Cântece lui Ștefan-Vodă, București, 1974; Flori de piatră
SADOVEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289424_a_290753]
-
sau Iași - 12.IX.1869, Ocnița-Hotin), poet și traducător. Nepot de frate al mitropolitului Iacov Stamati, tatăl lui S., paharnicul Toma, căsătorit cu Smaranda, s-a stabilit în 1812 cu familia la Chișinău. S. învață la Iași (probabil la Academia Domnească) și ocupă unele slujbe în cancelaria vistieriei Moldovei, apoi este funcționar în administrația rusească a Basarabiei, cavaler, din 1826, al ordinului „Sf. Ana”. Era un bun cunoscător al limbilor franceză, rusă și greacă, cu lecturi din clasici și romantici. L-
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
mai izbutit roman publicat de S.-C., prezintă în paralel mai multe destine: Vasile Lupu, cel pe care forța interioară îl face, în pofida vicisitudiniilor, un veritabil învingător; Simina, una din fiicele sale, ilustrând ideea potrivit căreia cei născuți din os domnesc trebuie să își subordoneze sentimentele intereselor țării și voinței părintești; Ana Movilă, ajunsă cneaghină în suita reginei Poloniei, femeie învățată și fermecătoare, o adevarată curteană a secolului al XVII-lea european. Destinul Siminei, evoluția ei de la adolescența petrecută în cămările
STERE-CHIRACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289920_a_291249]
-
trebuie să își subordoneze sentimentele intereselor țării și voinței părintești; Ana Movilă, ajunsă cneaghină în suita reginei Poloniei, femeie învățată și fermecătoare, o adevarată curteană a secolului al XVII-lea european. Destinul Siminei, evoluția ei de la adolescența petrecută în cămările domnești din Iași la maturitatea femeii lipsite de dragoste conjugală, timp trăit în casa din Pera și în palatul din Stambul, văzut ca loc al Sodomei și al Gomorei, centru al puterii și al bogăției nemăsurate, dar și iad al delațiunilor
STERE-CHIRACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289920_a_291249]
-
Ostrog. De asemenea, a fost transpusă, în rezumat, în slavona rusă, în același secol al XVII-lea. Aparținând, în primul rând, literaturii neogrecești din diaspora, poema lui S. face parte și din patrimoniul literar românesc atât prin calitatea de slujbaș domnesc a autorului și prin subiectul ei, cât și prin faptul că foarte curând avea să fie încorporată istoriografiei în limba română. SCRIERI: Vestitele vitejii ale lui Mihai Vodă, ce au stăpânit Țara Românească și Ardealul de la anul mântuirii 1588 și
STAVRINOS (c. 1570. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289891_a_291220]
-
hagiografică, fiind puse în lumină doar virtuțile sfintei și miracolele săvîrșite de ea. Opera datează din ultimii ani ai activității poetului, pentru că Radegonda a murit în 587. Printre operele în proză mai pot fi amintite și o Explicație a Rugăciunii domnești (Expositio orationis dominicae), o Explicație a Crezului (Expositio Symboli) și o Explicație a credinței catolice (Expositio fidei catholicae), opere lipsite de originalitate la nivelul conținutului. Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 4, 1-2, 1881-1885 (F. Leo și Br. Krusch); Venanzio Fortunato
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tot vieții pastorale din Macedonia. SCRIERI: Românii din Macedonia, Epir, Tesalia și Albania, Bulgaria și Serbia. Studiu etnografic și artistic, București, 1913; Nipoata avigl’itorului [Nepoata pândarului], în Tache Papahagi, Antologie aromânească, București, 1922, 333-340; La hane, București, f. a.; Bobotează domnească, București, f.a.; Cântițe, București, f.a.; Despre Iane, mare ban de Craiova. Și ceva despre Mihai Viteazul (în colaborare), Iași, 1934; [Versuri], în Antologie lirică aromână, îngr. Hristu Cândroveanu, București, 1975, 231-245, în UVPA, 249-342; Voshopolea, îngr. și pref. Hristu Cândroveanu
BOGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285783_a_287112]
-
DIMITRIU, Toma (? - c. 1775), traducător și autor de versuri. Toma, „al doilea logofăt”, s-a născut în satul Kripani din Kastoria (Grecia). Elev prin anii 1755-1756 la București, vine în 1758 la Iași, unde predă la Academia Domnească. Este numit în 1760 logofăt la Cancelaria Mitropoliei, fiind tot aici, se pare, și bibliotecar. Propria bibliotecă a fost donată, de soția sa, Arghira, Academiei Domnești din Iași. Prin activitatea sa de traducător D. se încadrează în mișcarea iluministă din
DIMITRIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286780_a_288109]
-
un raport asupra situației școlilor din Moldova S. avansează idei inspirate de „adâncul Montesquieu”, ca unul ce cunoștea bine limba franceză, ca și pe cea greacă. Fapt remarcabil pentru un cleric, el recomandă, din rațiuni practice, studiul „științelor” la Academia Domnească, pentru pregătirea inginerilor hotarnici. La Tipografia Mitropoliei, reorganizată prin grija sa, face lucrare de îndrumător al cărților imprimate. În 1794 adaugă la Psaltirea prorocului și împărat David o cronologie a domnitorilor moldoveni, Însemnare de domnii Moldaviei. Din îndemnul și cu
STAMATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289844_a_291173]
-
asupra pregătirilor de incursiune ismailiteană; tot el îl prinde cu jbilțul pe fiul Hanului și se duce după iubita răpită până în inima tătărimii; deghizați în negustori de vite, Jderii trec hotarul dinspre Polonia și îi lovesc pe conspiratorii la tronul domnesc. Sunt alături de Ștefan în bătălia cumplită de la Valea Albă, unde pier comisul Manole și fiul lui cel mai mare. Episoade din cântece bătrânești (Chira Chiralina, Șerb sărac, Doicin bolnavul, Novăceștii) devin scene de roman, tratate cu fervoare imaginativă și defazare
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
prinde în pânza ei epică viața sătească, negustorească, meșteșugărească și de curte din Moldova mijlocului de secol al XV-lea. E o lume pictată cu exactitate istorică și stilizare discretă, aducând aminte de zugrăvelile murale voronețene. Observația socială (reazemul puterii domnești e oastea de țară, mai cu seamă componenta ei răzeșească), aerul misterios (animale fabuloase, schimnici clarvăzători, tărâmuri infernale), gesta eroică sunt amalgamate fără cusur, făcând din Frații Jderi o culme a romanului istoric românesc. Autorul a reluat, la bătrânețe, Șoimii
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
în locul soțului ei plecat la Stambul după confirmare (cronicarul nu uită nici să consemneze moartea învățatei soții a lui Matei Basarab: „Iar când au fost la august murit-au și doamna Elena. Și cu mare cinste fu îngropată în biserica domnească, în Târgoviște”), ori energica Doamna Chiajna - „Și iar au venit doamna Chiajna cu fie-său Pătru vodă în București” -, veritabilă deținătoare a autorității lângă un fiu minor; femei ce au binemeritat elogii pentru actele lor de generozitate în favoarea Eclesiei („Făcut
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Reiau aci acele pagini transcriind, după Iorga (învățatul voia să descopere niște „criterii” folosind unghiul de vedere oferit de alegerea soției, a Doamnei), strategiile adoptate pentru alcătuirea cuplurilor, adică pentru rezolvarea unei chestiuni fundamentale a complexului reprezentat de funcționarea instituțiilor domnești. „Voievodul trebuia să fie căsătorit” - afirmam atunci (deși el putea domni și neînsurat, dar absența Doamnei era privită ca o situație temporară) - cu excepția cazurilor în care o senectute indiscutabilă excludea proiectele matrimoniale, nucleul acesta de bază interesând - poate în primul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
enclavele alogene (dorite, unele, cu insistență - căci dispuneau de toate elementele unei „hipergamii” -, precum arată eforturile lui Bogdan al III-lea de a obține - soli fuseseră marele logofăt Ioan Tăutu și vistiernicul Isac - mâna sorei regelui Poloniei) în seria matrimoniilor domnești sunt ceva mai rare (grecoaicele care s-au măritat cu Iancu Sasul sau cu cei doi frați, Alexandru al II-lea Mircea și Petru Șchiopul - Maria Paleolog, Ecaterina Salvaressi [Salvaresso] și Maria Amirali din Rhodos, unguroaicele [?] căsătorite cu frații Ieremia
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]