KorAP: Find »[drukola/base=don & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...138 >

3,431 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

a lui Julián Carax pe care n-ai vrut să mi-o vinzi atunci cînd trebuia? Am fost luat prin surprindere. — Eu v-aș putea ajuta, se oferi el. Îmi prisosește ceea ce vouă vă lipsește: banii și bunul-simț. Credeți-mă, don Gustavo, am implicat deja prea multă lume În chestiunea asta. — Atunci, Încă unul În plus n-o strica. Hai, cu Încredere. Închipuiește-ți că sînt confesorul tău. — De ani de zile nu m-am spovedit. — Se vede pe fața ta. 33

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
la curent cu sceneta pe care o jucați domniile voastre. Trebuie să recunosc, chestiunea e cît se poate de interesantă. Dar dumneata, Fermín, cum stai cu spovedaniile? Te previn că am doi ani de seminar. — Eu vă dădeam cel puțin trei, don Gustavo. — Totul se pierde, Începînd cu rușinea. E prima oară cînd vii la mine acasă, și ajungi În pat cu domnișoara. — Uitați-vă la dînsa, sărăcuța, Îngerașul meu. Alfați că intențiile mele sînt oneste, don Gustavo. — Intențiile dumitale vă privesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
vă dădeam cel puțin trei, don Gustavo. — Totul se pierde, Începînd cu rușinea. E prima oară cînd vii la mine acasă, și ajungi În pat cu domnișoara. — Uitați-vă la dînsa, sărăcuța, Îngerașul meu. Alfați că intențiile mele sînt oneste, don Gustavo. — Intențiile dumitale vă privesc pe dumneata și pe Bernarda, care e deja majoră. Și acum, să vedem. În ce dandana v-ați băgat? — Dumneata ce i-ai povestit, Daniel? Am ajuns pînă la actul al doilea: intrarea unei femme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
gîndesc mai bine decît două, mai ales dacă al treilea este al meu. Fermín schiță gestul de a ridica din umeri printre bandaje și eșarfe. — Eu nu mă opun, Daniel. Dumneata hotărăști. Resemnat să-l avem la bord și pe don Gustavo, mi-am continuat relatarea pînă cînd am ajuns la punctul În care Fumero și oamenii lui ne surprinseseră pe strada Moncada, cu cîteva ceasuri În urmă. După ce mi-am Încheiat povestirea, Barceló se ridică și patrulă prin cameră Încoace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ne Încingem deci cu faptele. Ceva din povestirea lui Daniel mi s-a părut tare ciudat, mai mult decît restul, și nu pentru caracterul foiletonesc al intrigii, ci din pricina unui detaliu esențial și În aparență banal, adăugă Barceló. — Luminați-ne, don Gustavo. — Iată-l: chestia cum că tatăl lui Carax refuză să-i recunoască trupul neînsuflețit, pretinzînd că nu avea nici un copil. Foarte ciudat mi se pare mie. Aproape Împotriva naturii. Nu există pe lume tată care să facă așa ceva. Orișicîtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
tată care să facă așa ceva. Orișicîtă dihonie ar exista Între ei. Moartea presupune lucrurile astea: toată omenia se deșteaptă din sensibilitatea exacerbată. Dinaintea unui coșciug, toți vedem numai partea bună și ceea ce vrem să vedem. Ce citat mare ați rostit, don Gustavo, interveni Fermín. Vă supărați dacă Îl adaug În repertoriul meu? — Pentru orice există și excepții, am obiectat eu. După cîte știm, domnul Fortuny era nițel deosebit. — Tot ce știm despre el sînt bîrfe la mîna a treia, zise Barceló

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
siguri de nimic. Tot ce știm este, cum spuneți dumneavoastră, la mîna a treia, sau la a patra. Cu sau fără portărese. — Să nu te Încrezi În omul care se Încrede În toată lumea, remarcă Barceló. — În ce formă vă aflați, don Gustavo, Îl lăudă Fermín. Perle cultivate cu ridicata. De-am avea și noi viziunea dumneavoastră strălimpede... — Deocamdată, singurul lucru limpede din toate acestea este că domniile voastre aveți nevoie de ajutorul meu, logistic și probabil pecuniar, dacă aveți de gînd să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cronică pe seama aventurilor unei știoarfe tinerele din Madridul de pe vremea casei de Austria. Tata nu știu ce să-i spună, Însă Fermín Îi sări În ajutor, În sfîrșit păstrînd măsura. — Vă Înșelați, stimate domn. Zorrilla e un dramaturg. Poate că vă interesează don Juan. Are multe daravere cu fuste și, În plus, protagonistul se cordește cu o măicuță. — O iau. Se Însera cînd metroul m-a lăsat la poalele bulevardului Tibidabo. Silueta tramvaiului albastru se ghicea printre faldurile ceții dese, vineții, Îndepărtîndu-se. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de comandant să-mi pocească mutra, era dreptul lui. Mă Întorceam spre librărie, cînd am băgat de seamă că cineva mă urmărea din dreptul unui portal de pe partea cealaltă a străzii. La Început m-am gîndit că era vorba de don Federico, ceasornicarul, Însă mi-a fost de-ajuns o singură privire ca să constat că era vorba de un individ mai Înalt și mai solid. M-am oprit să mă uit și eu la el și, spre surprinderea mea, el Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
aruncă o privire Întrebătoare. — Ce-i cu fața asta? — Fermín, cred că avem o problemă. Chiar În acea seară am pus În aplicare planul de mare intrigă și puțină consistență pe care Îl concepuserăm cu cîteva zile În urmă Împreună cu don Gustavo Barceló. — Primul lucru e să ne asigurăm că dumneata nu te-ai Înșelat și că sîntem sub supravegherea poliției. Acuma, prefăcîndu-ne că habar n-avem, o să facem o plimbărică pînă la „Els Quatre Gats“, ca să vedem dacă individul mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
luni. Opt săptămîni. Șaizeci de zile. Puteam să tot Împart timpul pînă la secunde și să obțin astfel o cifră kilometrică. Mai aveam la dispoziție cinci milioane o sută optzeci și patru de mii de secunde de libertate. Poate că don Federico, care, după cum spunea tata, era În stare să fabrice un Volkswagen, Îmi putea face un ceas cu frîne de disc. Poate că cineva avea să-mi explice cum să mă descurc ca să nu o pierd pe Bea pentru totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Barceló, Înveșmîntat Într-un palton din păr de cămilă și echipat cu un baston din fildeș de care n-avea nevoie și pe care Îl vîntura ca pe-o cîrjă de cardinal. Taică-tu nu este, Daniel? Îmi pare rău, don Gustavo. S-a dus la un client și presupun că n-are să se Întoarcă pînă... — Perfect. Fiindcă nu pe el voiam să-l văd, iar ceea ce o să-ți spun e mai bine să nu audă. Îmi făcu din ochi, scoțîndu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
a mea, că v-am ațîțat. În ce ceas bun mi-a mai venit și mie să deschid pliscul. Vă văd un pic neliniștit. S-a Întîmplat ceva? — Nu tocmai. Sau da, Într-un fel. — Ce voiați să-mi spuneți, don Gustavo? Librarul Îmi zîmbi cu blîndețe. Obișnuita sa atitudine semeață și aroganța de salon bătuseră În retragere. În locul lor, mi s-a părut că intuiesc o anumită gravitate, un pic de precauție și nu puțină Îngrijorare. — În dimineața asta l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
zîmbi cu blîndețe. Obișnuita sa atitudine semeață și aroganța de salon bătuseră În retragere. În locul lor, mi s-a părut că intuiesc o anumită gravitate, un pic de precauție și nu puțină Îngrijorare. — În dimineața asta l-am cunoscut pe don Manuel Gutiérrez Fonseca, În vîrstă de cincizeci și nouă de ani, burlac, funcționar la morga municipală a Barcelonei din anul 1924. Treizeci de ani de serviciu În pragul umbrelor. Fraza e a lui, nu a mea. Don Manuel e un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
la Teatrul Liceo. Îi plac Verdi și Donizetti. Mi-a zis că, În munca lui, important e să respecți regulamentul. Regulamentul are prevăzut totul, mai ales În situțiile În care nu știi ce să faci. În urmă cu cincisprezece ani, don Manuel a deschis un sac din foaie de cort adus de polițiști și s-a pomenit cu cel mai bun prieten al său din copilărie. Restul corpului venea Într-o altă sacoșă. Don Manuel, Înghițindu-și amarul, a urmat regulamentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
un sac din foaie de cort adus de polițiști și s-a pomenit cu cel mai bun prieten al său din copilărie. Restul corpului venea Într-o altă sacoșă. Don Manuel, Înghițindu-și amarul, a urmat regulamentul. Vreți o cafea, don Gustavo? — Te rog. M-am dus după termos și i-am pregătit o ceașcă cu opt cubulețe de zahăr. O bău dintr-o sorbitură. — E mai bine? Îmi revin. Cum spuneam, fapt este că don Manuel era de gardă În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
urmat regulamentul. Vreți o cafea, don Gustavo? — Te rog. M-am dus după termos și i-am pregătit o ceașcă cu opt cubulețe de zahăr. O bău dintr-o sorbitură. — E mai bine? Îmi revin. Cum spuneam, fapt este că don Manuel era de gardă În ziua cînd a fost adus trupul lui Julián Carax la serviciul de necropsii, În septembrie 1936. De bună seamă, don Manuel nu-și amintea numele, Însă o consultare a arhivelor și o donație de douăzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
O bău dintr-o sorbitură. — E mai bine? Îmi revin. Cum spuneam, fapt este că don Manuel era de gardă În ziua cînd a fost adus trupul lui Julián Carax la serviciul de necropsii, În septembrie 1936. De bună seamă, don Manuel nu-și amintea numele, Însă o consultare a arhivelor și o donație de douăzeci de duros pentru fondul său de pensie i-au Împrospătat memoria În mod considerabil. Mă urmărești? Am Încuviințat, aproape În transă. — Don Manuel Își amintește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
care a venit chiar În seara aceea la morgă pentru identificarea cadavrului. — PÎnă aici, totul se potrivește cu ce mi-a povestit Nuria Monfort. Barceló Încuviință. — Așa e. Ceea ce nu ți-a zis Nuria Monfort este că el, prietenul meu don Manuel, cînd a bănuit că poliția nu era prea interesată de cazul ăsta și a constatat că volumul găsit În buzunarul cadavrului purta numele răposatului, a decis să preia inițiativa și, chiar În după-amiaza aceea, În timp ce-l aștepta pe domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
morgă, și nu În zori, cum susțineau polițiștii. Manuel se temea că, atunci cînd bătrînelul avea să-l vadă, are să se facă țăndări. Domnul Fortuny spunea Întruna că nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au Întrebat, formal, dacă acela era fiul său Julián. — Și? — Domnul Fortuny a rămas mut, contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
contemplînd cadavrul aproape un minut. Apoi s-a răsucit pe călcîie și s-a tot dus. — S-a tot dus? — Cu toată viteza. — Și polițiștii? Nu l-au oprit? Nu erau acolo ca să identifice cadavrul? Barceló zîmbi malițios. — Teoretic. Însă don Manuel Își amintește că mai era cineva În sală, un al treilea polițist, care intrase pe nesimțite pe cînd cei doi agenți Îl pregăteau pe domnul Fortuny și care asistase la scenă În tăcere, rezemat de perete, cu o țigară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
tăcere, rezemat de perete, cu o țigară În gură. Don Manuel și-l amintește deoarece, cînd i-a spus că regulamentul interzicea În mod expres fumatul În morgă, unul din cei doi agenți i-a făcut semn să tacă. După don Manuel, de Îndată ce domnul Fortuny a plecat, al treilea polițist s-a apropiat, a aruncat o privire spre cadavru și l-a scuipat În față. Apoi a luat pașaportul și a ordonat ca trupul să fie trimis la Can Tunis spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
l-a scuipat În față. Apoi a luat pașaportul și a ordonat ca trupul să fie trimis la Can Tunis spre a fi Înmormîntat Într-o groapă comună chiar În dimineața aceea. — N-are sens. — Așa s-a gîndit și don Manuel. Mai ales că toate astea nu se potriveau cu regulamentul. „Numai că nu știm cine-i omul ăsta“, zicea el. Polițiștii n-au spus nimic. Don Manuel, mînios, s-a rățoit la ei: „Sau știți dumneavoastră prea bine? Fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
știm cine-i omul ăsta“, zicea el. Polițiștii n-au spus nimic. Don Manuel, mînios, s-a rățoit la ei: „Sau știți dumneavoastră prea bine? Fiindcă orișicine Își dă seama că e mort de cel puțin o zi Întreagă“. Evident, don Manuel se raporta la regulament și nu era cîtuși de puțin prost. După spusele lui, cînd i-a auzit protestele, al treilea polițist s-a apropiat de el, l-a privit țintă În ochi și l-a Întrebat dacă avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
a o Încolți În camera de călcat rufe. Nu mi-a dat prin cap că-mi va răspunde chiar Clara. — Daniel, asta chiar că e o surpriză. Așa zic și eu, m-am gîndit. Executînd niște ocolișuri demne de profesorul don Anacleto, am menționat ca din Întîmplare și scopul apelului meu, căruia abia dacă i-am acordat importanță, În treacăt. — Nu, Fermín n-a trecut pe aici azi. Iar Bernarda a fost cu mine toată după-amiaza, poate c-o fi știind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]