1,268 matches
-
i se explice noua compoziție a agregatului familial, cum se spunea pe vremuri. Marta îl certă, Să te văd cum te porți de acum înainte, între tine și bărbatul meu poți fi sigur că-mi aleg bărbatul. Ultima umbră a dudului negru se retrăgea încetul cu încetul începând să se piardă în umbra mai adâncă a nopții care se apropia. Cipriano Algor murmură, Trebuie să avem grijă cu Marçal, ce-a spus el adineauri a fost ca o lovitură de cuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Isaura, în sfârșit, adăugă propriul lui nume, Cipriano, Cipriano, Cipriano, îl repetă până pierdu șirul, până când simți că amețeala îl azvârlea în afara propriei persoane, până când încetă să mai înțeleagă ce spunea, atunci pronunță cuvântul cuptor, cuvântul șopron, cuvântul lut, cuvântul dud, cuvântul arie, cuvântul felinar, cuvântul pământ, cuvântul lemn, cuvântul ușă, cuvântul pat, cuvântul cimitir, cuvântul toartă, cuvântul urcior, cuvântul furgonetă, cuvântul apă, cuvântul olărie, cuvântul iarbă, cuvântul casă, cuvântul foc, cuvântul câine, cuvântul femeie, cuvântul bărbat, cuvântul, cuvântul, și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
din olărie, însoțindu-l la Centru, așezată lângă el în furgonetă, se gândi la ea în diverse situații, din ce în ce mai intime și mai liniștitoare, mâncând la aceeași masă, conversând pe banca de piatră, dându-i de mâncare câinelui Găsit, culegând fructele dudului negru, aprinzând felinarul de deasupra ușii, dând la o parte cearșaful, fără îndoială prea multe gânduri și prea aventuroase pentru cel care refuzase până și să guste din prăjitură. Bineînțeles că vorbele lui Marçal nu cereau un răspuns, fuseseră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că se va preschimba în diamant. Cu blana de pe spate zburlită, cu coada între picioare de parcă venea alergând alungat de departe, câinele Găsit a ieșit din cuptor. N-a văzut pe nici unul dintre stăpâni, casa și câmpul păreau abandonate, iar dudul negru, desigur din pricina unghiului de incidență a soarelui, părea să proiecteze o umbră stranie, care se târa pe sol ca și cum venea de la un alt copac. Spre deosebire de ce se crede în general, câinii, oricât ar fi de îngrijiți și răsfățați, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
echilibriștii spre planșele de uscat care, de săptămâni, au fost golite de farfurii, căni, farfurioare, străchini, căni, urcioare, vase și alte accesorii de casă și grădină. Cele șase păpuși, care vor sta să se usuce sub briză, protejate de umbra dudului negru și atinse din când în când de soarele care se insinuează și se deplasează în frunziș, sunt avangarda unei noi ocupații, a sute de figuri identice care, în batalioane strânse, vor acoperi planșele lungi, o mie două sute de figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pietrarilor, și faptul e riguros istoric, le-a plăcut întotdeauna să mănânce în aer liber, chiar când au lucrat în deșert, cu atât mai mult într-un loc atât de agreabil de campestru ca acesta, cu planșele de uscat sub dudul negru, și plăcuta adiere a amiezii. Indiferent de unde vii, trebuie să ieși afară, spuse Cipriano Algor, problema e cum te scot de aici, ca să te duc în brațe ești prea grea, dacă te târăsc îmi distrugi dalele de pe jos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în liniștea nopții, tremurând de frică și de emoție, înaintează pe pipăite pe coridorul întunecat să descopere ce jucării și daruri visate i-au fost puse în pantof. Cipriano Algor se încălță, deschise ușa bucătăriei și ieși. Frunzișul compact al dudului negru reținea cu fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea curând, prima rază a zorilor va mai întârzia cel puțin jumătate de oră. Se uită spre cușcă și își roti ochii de jur împrejur, mirat că nu vede câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cu pământul care prin drept natural îi aparținea, o bătători ca nici un pumn de țărână să nu rămână pe dinafară, și, cu trei păpuși în fiecare mână, se îndreptă spre casă. Curios, cu capul ridicat, Găsit țopăia pe lângă el. Umbra dudului negru se despărțise de noapte, cerul începea să se deschidă tot în primul albastru al dimineții, soarele nu va întârzia să apară pe orizontul care de aici nu se poate zări. Cum au ieșit, întrebă Marta când tatăl ei intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai ridicat o dată, apoi încă o dată cu mai mare efort, a treia oară n-a fost decât o încercare lipsită de convingere. Cu sufletul și stomacul în stare de plenitudine, Cipriano Algor se lăsă să alunece în somn. Afară, la umbra dudului negru, Găsit dormea și el. Ar fi putut sta așa până la întoarcerea lui Marçal și al Martei, dar deodată câinele lătră. Tonul nu era de amenințare sau de teamă, era o simplă alarmă convențională, un cine e acolo din datorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și mai mult de la spinoasa situație în care i-am lăsat pe Cipriano Algor și Isaura Madruga, acum singuri, de vreme ce Găsit, pricepând cât de încurcate erau lucrurile, consideră că e cazul să se îndepărteze și să se întoarcă la umbra dudului negru ca să-și continue somnul întrerupt. E vasăzică momentul să căutăm o soluție pentru inadmisibila stare de lucruri, făcând, de exemplu, ca Isaura Madruga, mai hotărâtă ca femeie, să pronunțe câteva cuvinte doar ca să vadă ce se întâmplă, acestea vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu le-ar mai recunoaște ca fiind opera lui, condamnându-le să fie definitiv orfane. Tot opera lui, și foarte trudnică, sunt și zecile de păpuși terminate care, în fiecare zi, sunt transferate pe planșele de uscare, afară, la umbra dudului negru, dar acestea, fiind așa de multe și nedistingându-se una de alta, nu cer altă grijă și atenție decât cea indispensabilă ca să nu se strice în ultimul ceas. Pe Găsit au fost nevoiți să-l lege ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
decedate, numele și chipul Justei Isasca, de ce, dacă Cipriano Algor căuta motive să nu intre cu furgoneta într-un zid și le găsise în număr și substanță suficiente, adică el însuși, Marta, olăria, cuptorul, Marçal, câinele Găsit, și în plus dudul negru, omis înainte, e absurd ca ultimul dintre ele, neașteptata motivație, a cărei existență o observase neliniștit ca pe o umbră sau o negare, să fie cineva care nu mai aparține acestei lumi, e adevărat că nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îi cere un sărut tatălui, se întâmplă ceva cu familia asta, mai lipsește să apară pe cer comete, aurore boreale și vrăjitoare galopând, călare pe mături, să urle Găsit toată noaptea la lună, chiar dacă lună nu e, să devină steril dudul negru de la o clipă la alta. Doar dacă nu cumva toate astea n-or fi altceva decât efectul unor sensibilități excesiv de impresionabile, cea a Martei pentru că e gravidă, cea a lui Marçal pentru că Marta e gravidă, cea a lui Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
tatăl, îi dădură atenție și lui Găsit, nu se va putea plânge. Cum se spune de obicei, o să fie bine. Cipriano Algor intră în olărie să înceapă modelarea celor trei sute de păpuși din a doua livrare, iar Marta, la umbra dudului negru, sub privirea atentă a lui Găsit, care se întorsese la responsabilitățile lui de paznic, se pregăti de vopsitul eschimoșilor. Dar nu putea, uitase că, mai întâi, păpușile trebuiau șlefuite, apoi netezite neregularitățile suprafeței, defectele de finisaj, apoi curățate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și semețe în lutul lor crud, fără defecte vizibile, erau și ele, cu ajutorul căldurii și a brizei, eliberate de umezeală și pregătite pentru copt. Olăria părea că se odihnește după o mare oboseală, tăcerea se culcase să doarmă. La umbra dudului negru, tatăl și fiica priveau cele șase sute de păpuși aliniate pe planșe și li se părea că făcuseră treabă bună. Cipriano Algor spuse, Mâine nu lucrez în olărie, Marçal nu trebuie să facă singur toată treaba de la cuptor, iar Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe care a avut-o, casa va fi în continuare a noastră, dar nu vom mai locui în ea, cuptorul nu-și va mai păstra numele de cuptor dacă nu va fi cine să i-l dea în fiecare zi, dudul negru se va încăpățâna să-și facă dudele, dar nimeni nu le va culege, dacă nici mie, care nu m-am născut și n-am crescut sub acest acoperiș, nu-mi va fi ușor să mă despart de toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Nu-mi spui o noutate, am avut privilegiul să asist la îmbătrânire, spuse Marta, zâmbind. Însă apoi chipul ei deveni grav, E adevărat că ni se strânge inima la gândul că trebuie să abandonăm toate astea, spuse. Se aflau sub dudul negru, așezați unul lângă altul pe una dintre scândurile de uscat, priveau în fața lor casa, olăria care se rezema de ea, dacă și-ar întoarce puțin capul, ar vedea printre frunze ușa deschisă a cuptorului, dimineața e frumoasă, însorită, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe socoteala lor, năucindu-le într-atât fiul încât îl făceau și pe el să râdă de cei care-i dăduseră viață. Ultimele case din sat rămăseseră în urmă. Găsit lătră de mulțumire văzând cum apare în susul coastei acoperișul olăriei, dudul negru, coama unui perete lateral al cuptorului. Cunoscătorii spun că a călători e foarte important pentru formarea spiritului, cu toate acestea nu e nevoie să fii o lumină a intelectului ca să pricepi că spiritele, oricât ar fi de călătoare, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mute în Centru, aveau stricta obligație să termine statuetele care îi așteptau în cuptor. Statuetele mai trebuiau vopsite, și vopsitul era tocmai treaba care îi revenea, cel puțin să-i mai fie date trei sau patru zile de stat sub dudul negru, cu Găsit întins lângă ea, râzând cu botul deschis și limba atârnând. Ca și cum ar fi fost vorba de ultima dorință disperată a unui condamnat, nu cerea mai mult, și deodată, cu un simplu cuvânt, tatăl îi deschisese poarta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
trist, mai cumplit de trist ca un bătrân care plânge. Vestea sosi a patra zi. Vremea se schimbase, cădea din când în când câte o ploaie violentă care îneca într-un minut curtea și bătea darabana pe frunzele încrețite ale dudului negru ca zece mii de bețe de tobă. Marta se ocupase de alcătuirea listei de lucruri care, în principiu, trebuiau duse în apartament, dar cu conștiința foarte clară, în fiecare clipă, a contradicției între două impulsuri care coexistau în ea, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-l ascunsese de soțul ei, și pe care nu i-l va spune niciodată, Cum vei reuși acum, fără această speranță, să trăiești în apartamentul acela, se întreba. Găsit ieșise din cușcă, picături mari de apă curgeau pe el din dudul negru, dar nu-i păsa. Avea labele murdare, îi picura blana și era sigur că nu va fi bine primit. Și, totuși, despre el se vorbea la ușa bucătăriei. Văzându-l apărând și oprindu-se să-i privească, Marta întrebase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe dumneata dacă nu-i povesteai lui Marçal. Cipriano Algor se dezlipi de câine, îl trimise înapoi în cușcă, și spuse, Din când în când, fac ce trebuie. Rămaseră uitându-se la ploaia care nu se mai oprea, ascultând monologul dudului negru, și atunci Marta întrebă, Ce putem face pentru păpușile din cuptor, iar tatăl răspunse, Nimic. Sec, tăios, cuvântul nu lăsa loc pentru îndoieli, Cipriano Algor n-a spus, în locul lui, una din frazele curente care, vrând să se asume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
moare din motive așa de simpe, Nu sunt în situația de a putea răspunde, îmi lipsește experiența. Discret, Găsit se ridică, după părerea lui, vizita de curtoazie se prelungea deja prea mult, acum vroia să se întoarcă în cușcă, la dudul negru, la banca meditațiilor. Cipriano Algor spuse, Trebuie să plec, mă așteaptă, Așa ne despărțim, întrebă Isaura, Vom veni din când să vedem ce face Găsit, să vedem dacă mai e în picioare casa, nu e un adio pentru totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
inutilă, Isaura și Găsit păreau că dispăruseră de pe fața pământului. Cipriano Algor se hotărî să se ducă acasă, se va întoarce pe seară, S-au dus undeva, se gândi. Motorul furgonetei cântă cântecul întoarcerii acasă, șoferul vedea coroana înaltă a dudului, când, deodată, ca un fulger negru, Găsit veni de sus, lătrând, alergând pe pantă înnebunit, inima lui Cipriano Algor îi sări în piept gata să cedeze, și n-a fost din pricina animalului, această iubire, oricât ar fi de mare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
plătită de Centru pentru statuete, chiar dacă strâng cureaua, nu le va ajunge mai mult de două luni, iar diferența între ce câștigă vânzătoarea Isaura Madruga la magazin și zero trebuie să fie practic un alt zero. Și apoi, întrebă, privind dudul negru și el răspunse, Apoi, bătrâne prieten, ca întotdeauna, viitorul. După patru zile, Marta telefonă din nou, Venim mâine după-amiază. Cipriano Algor făcu niște socoteli rapide, Dar ziua liberă a lui Marçal nu trebuia să fie acum, Nu, Atunci, Păstrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]