1,192 matches
-
am făcut din loc întreg.” Apoi 18 fălci de vie reprezintă ceva, vere! Acuma vreau să-ți arăt cum ți se întoarce răul făcut. La 20 aprilie 1665 (7173), Istratie Dabija voievod întărește lui Stamatie, mare postelnic, stăpânirea a șase dugheni și a unui loc de cinci dugheni de pe Ulița Nouă, a unei case de pe Ulița Brașovenească și asupra unor vii de la Miroslava, luate de la Vasilie Gealalău, cămăraș la Ocnă, pentru vina de a fi fost „viclean domniei lui Ștefan Vasilie
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
fălci de vie reprezintă ceva, vere! Acuma vreau să-ți arăt cum ți se întoarce răul făcut. La 20 aprilie 1665 (7173), Istratie Dabija voievod întărește lui Stamatie, mare postelnic, stăpânirea a șase dugheni și a unui loc de cinci dugheni de pe Ulița Nouă, a unei case de pe Ulița Brașovenească și asupra unor vii de la Miroslava, luate de la Vasilie Gealalău, cămăraș la Ocnă, pentru vina de a fi fost „viclean domniei lui Ștefan Vasilie (Lupu) vodă și țărăi; cîndu au venit
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
dar Stamatie, marele postelnic, era om cu suflet mare și „n-au vrut să lase pre rudele Gealalăului așea fără de nemică, ce de voia lui le-au dat... casăle din Iași, pre Ulița Brașovenească și viile de la Miroslava; iar pentru dughene ce simtu pre Podul ai Hagioaiei încă le-au mai dat o sută de lei bătuți”. Știi cumva cum a mai fost numită mănăstirea Galata? Drept să spun, aici ai aruncat întrebarea pe loc gol. Gheorghe Duca voievod, în hotărârea
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
După felul cum ai spus-o, îmi închipui cât de neajutorată o fi fost moștenitoarea despre care ți-ai adus tu aminte. Chelsiia lasă fiicei sale Marie, soția lui Ion Botezatul: “Casăli ei, cu pivniți de piatră și cu cinci dughene, ce-s pe Podul Vechiu, unde ședu arcarii, și doo vii,...în Vale îi Cozmoaie, și o vie din Șorogari... o prisacă...” Apoi o poiană, un loc de prisacă cu poiană și râmnic la Vlădiceni... Când se întâmpla asta? <După
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
aveau ei ulița asta n-o știam. Și ai aflat-o? Tocmai tu mi-ai amintit ce spunea vodă când a pomenit de moștenirea ce a lăsat Chelsiia fiicei sale Maria: “Casăli ei, cu pivniți de piatră și cu cinci dughene, ce-s pe Podul Vechiu, unde ședu arcarii”. Cred că îți mai amintești de poruncile domnești privind viile nelucrate. Uite că la 28 octombrie 1698 (7207) Antioh Cantemir poruncește: “Dat-am cartea domniei mele rugătoriului nostru egumănul... de la Cetățuie, să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
dragule. La 3 octombrie 1700 (7209), Matei Sturza, unul din ctitorii mănăstirii Bărboi, dăruiește acesteia “cîte pogoane s-or afla, ce sîntu la Vlădiceni”. Și care-i baiul? Ce, nu au mai fost ctitori care au dăruit moșii, sate, case, dughene, crâșme, și cine mai știe câte altele? Au mai fost, dar aici binefăcătorul o scaldă: Ba spune că “ Aceste vii cu pomăt și cu loc cu tot le-am dat... sfintei mănăstiri de la Bărboi”, ba că “iar și mai multe
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
un dulap hodorogit și câteva fleacuri, botezate bibelouri de familie, era a lui Titu. În curte, mai încolo, stătea un cizmar evreu, Mendelson, cu cinci copii, dintre care cel mare își termina armata la artilerie, apoi un plăcintar bulgar cu dugheana în vecini, un croitor rămas văduv de curând cu patru copii mici, un pensionar cu soție tânără, având în gazdă un student... De cum păși în curte, tânărul Herdelea auzi ciripirile mulțumite ale doamnei Alexandrescu și înțelese că Jean trebuie să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căutătura bosumflată a Auricăi, când la rânjetul molfăit al bătrânului. — Câte ? întrebă acesta, cerându-și bănuții cu palma întinsă. — Nouă din zece, propuse Petrache. Te prinzi ? Bătrânul se ridică, abia atunci Petrache văzu că-i lipsea un picior, țopăi înlăuntrul dughenei și numără la repezeală zece capse pe care le puse, mușuroi, în fața lui. Flăcăul le luă, una după alta, indicând de fiecare dată ce țintă dorește, nu era nevoie, căci, după fiecare icnet al puștii, iepurașii, rățuștele ori lupii înșirați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avea ceva de sfârșit de lume, menit, mai degrabă, să te pună pe fugă. Iar dacă adăugăm ochii întredeschiși, resemnat vizionari, și straiele cenușii ale acestui Sfânt Ioan căruia prietenii îi spuneau Jenică, avem o privire de ansamblu asupra acestei dughene pe firma căreia, la stradă, dacă aveai destulă răbdare s-o deslușești, scria „Loto Prono“ și, mai într-o parte, „Avem loz în plic“, iar la sfârșit aflai iarăși că e ultima zi, ceea ce putea, oricând, să fie adevărat. Există
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vânt, își inventară regula celor o sută de frunze. Așa își numiră jocul. Punctul de plecare era primul castan din fața Gării. Puteai să alegi ce trotuar vrei, dar cel din stânga era mai avantajos, căci mergea, netăiat de vreo stradă, până la dughenele de pe Strada Mare, ceea ce însemna, deja, cam jumătatea drumului. Nu conta cine ajunge primul, important era să ajungi cât mai departe. Cel care participa la joc trebuia să culeagă mai întâi o sută de frunze. Apoi, cu ghiozdanul doldora, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se mirau niciodată. Se duceau duminica la biserică și, de luni, la serviciu. Își povesteau câte o zi din viață și asta le era de ajuns pentru a fi povestea vieții lor întregi. Sâmbăta se plimbau pe Strada Mare, cu dughene de o parte și de alta. Se cunoșteau atât de bine, încât, atunci când se salutau, nu mai știau care e unul și care celălalt. Strada Mare tăia orașul în două ; pe muchia ei puteai să-l împăturești în orășele mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de la zece la unu și, când limbile ceasului se așezau una peste alta, se îmbrățișau la întâmplare. Se bucurau, fără să știe de ce. Liniile ferate se întretăiau în dreptul gării. Dar nodul de cale ferată se mutase în alt oraș, unde dughenele nu se împuținaseră din cauza frontierelor, iar meșteșugurile se înmulțiseră. Prin gară nu treceau decât trenuri de marfă. După miros, locuitorii știau că trenurile cară cisterne cu motorină. Ori vagoane cu grâne, după stolurile de ciori care coborau, în urma lor, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uite pe urmele maică-sii, dar ea îl privea cu asprime și închidea repede ușa. Astfel că prezența tatălui era și nu era, se temea de el și asta îl făcea să caute sprijin în preajma maică-sii. În schimb, în dugheana lui nu existau încăperi ori unghere ascunse. Atunci când era singur, ceea ce, altminteri, se întâmpla mai tot timpul, se simțea în siguranță. Numerele de pe bulinele strânse în castronul de tablă păreau inofensive, câtă vreme nu se alegeau, câte cinci, câte șase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căror purtători sunt mai ales meșteșugarii și negustorii din târguri, descompunerea breslelor etc., au determinat și grăbit procesul de diferențiere a meșteșugarilor. Regulamentul Organic îi împarte în trei trepte, în funcție de starea materială, plus calfe, făcându-se deosebirea între meșterii cu dugheni și cei care lucrează din loc în loc cu mâna. Trecerea meșterilor de la o treaptă la alta sau de la starea de meșter la cea de calfă și invers, este un fenomen frecvent, cauzat de schimbările care se produc în starea materială
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
din loc în loc cu mâna. Trecerea meșterilor de la o treaptă la alta sau de la starea de meșter la cea de calfă și invers, este un fenomen frecvent, cauzat de schimbările care se produc în starea materială a meșteșugarului. Meșterii cu dugheni „scăpătați” sunt reînregistrați de către Vistierie la calfe, adică la meșteșugarii fără dugheni (cei mai mulți dintre ei) care „lucrează cu mâna dintr-un loc în altul”. În târgul Tecuci, între 1838 și 1845, cinci meșteri de treapta a treia au fost trecuți
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
sau de la starea de meșter la cea de calfă și invers, este un fenomen frecvent, cauzat de schimbările care se produc în starea materială a meșteșugarului. Meșterii cu dugheni „scăpătați” sunt reînregistrați de către Vistierie la calfe, adică la meșteșugarii fără dugheni (cei mai mulți dintre ei) care „lucrează cu mâna dintr-un loc în altul”. În târgul Tecuci, între 1838 și 1845, cinci meșteri de treapta a treia au fost trecuți la calfe, deoarece erau „căzuți în stare”. În aceiași ani, la Huși
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
strângeau, sub supravegherea isprăvniciilor, dările. Meșterii erau împărțiți în trei trepte: a. „acei ce țin fabrici” plăteau pe an o patentă de 120 lei; b. „cei ce țin fabrici mici” plăteau câte 80 lei pe an; c. „cei ce țin dugheni și lucrează meșteșugul” câte 50 lei pe an. Meșterii nu plăteau capitația. „Lucrarea fieștecăruia meșteșug cerșind îndeplinirea tocmelilor și siguranța lucrului, nici un meșter nu va fi slobod a întrebuința lucrarea meșteșugului până când nu se va înscrie în catastihul meșterilor și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
organele de stat ca atare fără atestatul breslei respective. Nici un meșter sau calfă breslași nu are dreptul să profeseze două meșteșuguri. Calfa nu poate fi calfă dacă nu este atestată de breaslă. Până ce calfa putea să-și aibă propria ei dugheană, ea era „povățuită” de breaslă „în cugetări moralicești și în urmarea datoriilor legei”. Deasemenea, breslele își conservau patronajul asupra bisericilor lor. Așadar, este greșit să se considere că rațiunea de a fi a breslei în acea epocă consta numai în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
fi cunoscuți de asemenea, fie arman, fie jidov și vor fi datori a purta sarcinile breslei...”, iar cei neînscriși în bresle vor fi primiți în aceasta din urmă după un examen al pregătirii lor. Calfele, fie că au sau nu dugheni, nu pot fi împiedicate să lucreze acolo unde vor. Sfărâmarea caracterului închis, de castă, al breslei, care era o trăsătură tipică a breslei medievale, a însemnat de fapt o puternică lovitură dată acestei instituții feudale, a însemnat începutul transformării breslei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și fac tot posibilul pentru a o părăsi. Breasla blănarilor din Iași se jăluia în 1847 că „cei de astăzi dughengii să văd obijduiți la a lor speculație de către alte fețe ce nu sînt cunoscute isnafului”. Breasla are înscrise 11 dugheni, dar „lucrătoare” sunt 14. „Toți băibărăcarii armeni și jidovi, lipscani și cușmari, aducând blănării din Lipsca i alte locuri de peste graniță și ca să nu le vândă lor, mărind prețurile, apoi trag din lucrători i calfele lor la sine și le
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
îngenunchiere, haznaua păgubită de dările lor și numiții pieritori de foame”. La 1 martie 1850, breasla croitorilor de haine bărbătești din Iași reclama că „de la o vreme încoace pre lângă că nu numai ucenicii, calfii, lipsind de la stăpân își deschid dughenile încât noi am rămas pieritori de foame...”, dar acum și străinii „cu fel de fel de meșteșuguri, cușmari, șapcari, închipuindu-și un vârfu, că tocmesc pe calfe, burlaci, croitori [ce] sunt lucrați și ei își deschid dugheni și de croitorie
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
stăpân își deschid dughenile încât noi am rămas pieritori de foame...”, dar acum și străinii „cu fel de fel de meșteșuguri, cușmari, șapcari, închipuindu-și un vârfu, că tocmesc pe calfe, burlaci, croitori [ce] sunt lucrați și ei își deschid dugheni și de croitorie...” și le iau mușterii. La 16 aprilie 1851, breasla cușmarilor din Iași arăta că în fiecare zi „se ivesc evrei și alți însurăței și holtei, fără a fi trecuți în catastihul breslei și fără a fi atestuiți
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
le iau mușterii. La 16 aprilie 1851, breasla cușmarilor din Iași arăta că în fiecare zi „se ivesc evrei și alți însurăței și holtei, fără a fi trecuți în catastihul breslei și fără a fi atestuiți de breaslă, își deschid, dugheni și uneltesc meseria aceasta, care măsură fiindu-ne foarte obijduitoare și vătămătoare până la zilnica noastră hrană”. În 1853, în breasla săhăidăcarilor din Iași mai rămăseseră doar șase meșteri și o calfă. În 1845, în Botoșani, 766 de meșteri, adică mai
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
întrebuința meseriile ce uneltesc a butnăriei, a cărăriei, a rotăriei, a morăriei, a cărăușiei, a pescăriei, a teslăriei, a pietrăriei i altele de acest fel rucodelnice [manuale] meșteșugărești, fără a fi siliți de a-și lua patente. Iar a deschide dughene prin târguri și a se strămuta cu locuința din sate nu sunt volnici decât după articul 127 a capului de finanț”. Ei se pot tocmi la lucru și „depărtat de satele lor”, dar numai cu știrea satului și a stăpânului
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
adevărat că meșteșugarii au dreptul să se strămute, dar strămutarea se putea obține numai după depășirea a numeroase dificultăți și piedici mai mult sau mai puțin artificiale. Din această cauză, deși mulți dintre ei își deschid în orașe și târguri dugheni și ateliere, continuă să rămână săteni. În articolul 127, capitolul al III-lea, secția a VII-a a Regulamentului Organic, se prevede că săteanul nu se poate strămuta decât în ultimul an dinaintea catagrafiei, cu știrea proprietarului și a stăpânirii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]