2,447 matches
-
reală capacitate de empatie cu autorul studiat dovedește clasicistul și în Publius Vergilius Maro (1970), cea dintâi monografie românească consacrată poetului antic, lucrare pe cât de precisă, pe atât de vie, menită să îl apropie pe cititorul actual de o figură emblematică a clasicismului latin. Autorul se arată interesat cu deosebire de coerența internă a variatei opere vergiliene, pe care o decodează ca încercare progresivă de restabilire a echilibrului în epoca tulbure de trecere convulsivă de la Republică la Principat: refugierea în armoniosul
GUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287394_a_288723]
-
resuscita întregul acumulărilor umanității”; eliberat de obsesia originalității și a frondei care a bântuit avangarda artistică până în anii ’60, postmodernismul îmbrățișează, fără deosebire, toate epocile culturale. Impresia generală este, în termenii eseistului, aceea de „proteism” și „paradoxal eclectism”, iar artiștii emblematici sunt Borges, T. S. Eliot și Picasso. Spirit clasic, H. reduce paradoxul la o simplă sinteză și proteismul la o privire integratoare: „dezarticularea” postmodernă a elementelor nu conduce la diseminare, la o proliferare infinită, ci la „o nouă sinteză”, iar
HAULICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287420_a_288749]
-
și cobori de-acolo unde urci / Fără ură, trebuie să cobori / Ni s-a dat un toiag de lumină / nu pentru a orbi pe fratele nostru / Ci pentru a-i arăta drumul.” Un altfel de spațiu, istoric și legendar, devine emblematic în volumul O zi de toamnă, anonimă (1974). Țara căreia i se închină poetul e un loc cu munți și mănăstiri, populată de figuri precum cea a lui Ștefan cel Mare și a Meșterului Manole. Tonalitatea imnică este însoțită uneori
HOTINCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287456_a_288785]
-
viața cotidiană a personajelor având o importanță la fel de mare în desfășurarea acțiunii ca și cadrul social al epocii. Primul roman al acestui ciclu, în care autorul „își deplânge strămoșii dispăruți”, este istoria familiei bucovinene Candrea din satul Ciutacu, un personaj emblematic fiind pădurarul Nicanor Candrea care, alături de ziaristul Hariton Candrea din Fratele norocos, poate fi considerat unul dintre cele mai bine conturate personaje ale lui R. Ceea ce supără este digresivitatea extremă, care face din aceste scrieri veritabile narațiuni în stilul secolului
RUDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289396_a_290725]
-
tranșee, dramaturgia - Omul de prisos (1921), Teatru. Creditorii, Șacalii, Turmele (1922) - a cunoscut o bună primire din partea criticii, exceptând câteva reacții șovine irelevante. S-a mers până la unele exagerări comice în efortul de a-l plasa pe L. printre reprezentanții emblematici ai dramaturgiei românești; un obscur recenzent craiovean al piesei Creditorii îl compară cu Ibsen, descoperindu-i chiar calități superioare, rezultate din eliminarea rezolvărilor absurde în situațiile psihosociale. Fără a putea emite pretenții deosebite, teatrul lui L. se aliniază tonului general
LUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
de un veac și ceva mai înainte, la Mănăstirea Neamț și la Sfântul Munte. Comentariile care însoțesc aceste texte de edificare spirituală alcătuiesc, în interiorul marii colecții, un tratat aproape independent de dogmatică, dar și de morală și de ascetică, fiind emblematice pentru gândirea lui S., la rândul ei o realizare remarcabilă a teologiei ortodoxe românești din secolul al XX-lea. Instalat, o vreme, între apropiații lui Nichifor Crainic (pentru care Lucian Blaga, „Iulian Apostatul”, „renegatul”, era autor al unor construcții filosofice
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
lirice, o simplificare și o radicalizare a imaginii. Eul poetic nu mai este atras de implicarea afectivă ori de fervoarea înțelegerii, ci este dornic să împărtășească din înțelepciunea resemnării. Poezia devine mod existențial alternativ, care își stăpânește autorul, impunându-se emblematic. Lipsa de echivoc a implicațiilor etice iese tranșant în evidență în raport cu ambiguitatea funciară a poetului ce îngemănează în demersul său curajul „nebunesc/ nebunesc/ nefiresc/ al ieșirii în larguri” cu luciditatea că acolo va fi trădat de materialul său poetic, natura
STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289955_a_291284]
-
în ea apar elemente ale viitoarei polemici contra pelagienilor, așa că nu e de mirare că Pelagius, care se găsea atunci la Roma și încă nu era cunoscut pentru erezia sa, ci pentru viața ascetică, a fost scandalizat de o frază emblematică din Confesiuni (X, 29, 40: „Dă [să facem] ceea ce poruncești și poruncește ceea ce vrei”), care e aproape o renunțare deschisă la ideea de liber arbitru. Bibliografie. Aceasta este imensă, firește, de aceea ne vom limita la cea foarte recentă și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Filosofi e Santi. Saggi di storia della cultura tardoantica, Rubbettino, Soveria Mannelli, 1992. 3. Eucheriu de Lyon Toate motivele principale ale literaților lerinezi se regăsesc la Eucheriu, care a fost poate reprezentantul lor cel mai de seamă și figura lor emblematică, deoarece s-a distins mai întîi ca monah în schitul din Lerin și a devenit apoi un personaj important în administrația Bisericii*. El a consacrat ascezei două opere legate între ele prin motivațiile lor esențiale, Lauda sihăstriei (De laude heremi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o cauză care în Occident a produs o gravă schismă. în realitate, a fost o personalitate de prim ordin, atît ca teolog cît și ca polemist... De fapt, el ne apare ca ultimul mare teolog al epocii patristice și pare emblematic faptul că și el a fost fiul acelei Africi care dăduse creștinătății primul mare teolog, Tertulian, și pe cel mai mare, Augustin.” Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 90A, 1974 (J.-M. Clement, R. Van der Plaetse). 4. Verecundus de Iunca Un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
e tot mai slabă, chiar și cea elementară, ideile sînt tot mai sărace și, în esență, legătura cu tradiția se rupe; după epoca lui Teodoric se poate spune că limba greacă dispare cu totul din cultură. a) Viața lui Cassiodor Emblematică pentru aceste vremuri schimbătoare este figura lui Cassiodor, care a trăit foarte mult și a apucat atît epoca lui Teodoric, cît și pe cea bizantină și pe cea longobardă. Născut într-o familie nobilă în 485 la Squillace, în Calabria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Parcurgând „Republica idioților”, titlu emblematic prin care Mihai Mocanu gratifică întreaga societate omenească de la începuturile ei și până astăzi, descoperi un autor ce și-a trimis spiritul în Republica lui Platon și de unde s-a întors pe drumul accidentat al istoriei cu un bagaj impresionant
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93032]
-
trebui să-și propună: își propun anume să-l organizeze pe a fi în funcție de interesele lui a avea”. Limbajul sofisticat include o critică nimicitoare a regimurilor comuniste, exemplificată codificat mai ales cu situații caracteristice dictaturii ceaușiste. Critica implică și identificarea emblematică a tiranului dâmbovițean cu sinistrul conchistador Lope de Aguirre. Nu e de mirare că, scrisă, potrivit specificării auctoriale, în 1988, cartea nu a putut să apară decât în 1990. Principiul de ordin social pe care ea îl propune este „dialogul
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
monstruoasă - matricid, infanticid, incestuos, persecutor -, atrăgător, pe de alta, prin simpatia pe care o nutrește față de popoarele Orientului, pe toată durata domniei sale. Creștinii au integrat legenda unui scenariu cristologic. Astfel, începând cu Apocalipsa lui Ioan (cap. 13), Nero devine figura emblematică a tiranului de la sfârșitul lumii, modelul păgân al Anticristului. În opinia lui Jean‑Michel Poinsotte, „cinci sunt motivele pentru care Nero era sortit să devină un personaj eshatologic, încarnarea Anticristului, a cărui venire iminentă, pentru unii, frământa imaginația creștinilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
decapitați Ștefăniță și Constantin, cel mai mare, iar la urmă nenorocitul voievod, părintele lor, care a fost spectator la această cruzime și barbarie”133. Astfel a pierit de sabia călăului (traducătorul lui Cantemir i-a zis „carnefice”) Constantin Brâncoveanu, figură emblematică a istoriei românești, prezență covârșitoare în viața politică românească și europeană de la îngemănarea veacurilor XVII și XVIII, iar Maria (Marica), fiica lui Neagul postelnicul, nepoată a lui Antonie Vodă din Popești (cu care îl însurase tatăl său, Papa Brâncoveanu), a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Constantin Cantacuzino în scrisorile sale către contele Luigi Ferdinando Marsigli, pune mai presus însemnătatea aristocrației valahe decât măreția unei presupuse coborâri din împărații Bizanțului 295). Spun „proporție covârșitoare” fiindcă doar Ancuța (îl rog pe cititor să observe apelul la fondul „emblematic” - al boierilor Mărgineni și al Basarabilor-Craiovești - născut dintr-o strategie coerent definită și articulată (în care „funcția legitimatoare genealogică” a numelor 296 este vădit prelevată), cu trăsături remarcate mai târziu de un descendent - banul Mihai Cantacuzino, genealogistul 297 - de prenume
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu începere din 1967, la numeroase teatre din țară și din Europa de Est. Pe de altă parte, în măsura în care nu sunt exerciții în vederea unor piese de teatru sau scheciuri umoristice, schițele și povestirile lui ambiționează să „consemneze” dialogurilor lui Arhip, personaj omniprezent, emblematic, un Mitică actualizat, ca în Desene rupestre (1989). În Teatrul ca metaforă (1976) și în Dialog interior (1987) se reproduc cronici dramatice ale unor spectacole, precum și extrem de interesantele „însemnări ale unui telefob”, meditații asupra raporturilor teatrului cu televiziunea. Acestora li
SOLOMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
valorile morale de ideal ale Supra-Eului persoanei respective. Ele sunt modele de tipuri exemplare, către care aspiră permanent ființa umană. Acestea sunt reprezentate prin tipul imaginii sfântului și tipul imaginii eroului. Ambele sunt tipuri imagologice respectate și urmate. Primul este emblematic pentru o anumită ținută moral-religioasă a persoanei umane, al doilea pentru virtuțile și curajul acesteia. Ca și celelalte două categorii de tipuri, sfântul și eroul sunt imagini emblematice ale Eului, admirate, respectate și urmate de ceilalți. 2. Tipurile imagologice negative
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
tipul imaginii eroului. Ambele sunt tipuri imagologice respectate și urmate. Primul este emblematic pentru o anumită ținută moral-religioasă a persoanei umane, al doilea pentru virtuțile și curajul acesteia. Ca și celelalte două categorii de tipuri, sfântul și eroul sunt imagini emblematice ale Eului, admirate, respectate și urmate de ceilalți. 2. Tipurile imagologice negative În această grupă sunt clasificate persoanele caracterizate printr-o stare de alterabilitate a imaginii Eului personal, de forme și manifestări sau semnificații diferite. Ele sunt fie rezultatul unor
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile deja menționate, O. Spengler adaugă un al treilea tip fausticul, al ființei umane neliniștite, frământate interior, dornică de a se autodepăși, cel care caută negând, care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
deschidere spre experimentul literar. Tentația „scrisului printre rânduri”, curent în epocă, va caracteriza și literatura lui S. Autorul se vrea a fi un kafkian care vede monstruos lumea înconjurătoare și o restituie, ca percepție, în game de la cinism la fantasmagorie. Emblematică este Întâmplarea prozatorului Chițu, o întâlnire a scriitorului cu personajele sale, prilej de evadare, dar și de alienare a celui nevoit să trăiască în lumi paralele, una a ficțiunii, cealaltă a realității. Narațiunea devine o călătorie printre oglinzi deformatoare, întâmplări
SARBULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289497_a_290826]
-
antologică a literaturii române”, pe care o ilustrează cu fragmente din cărțile vechi românești, cu texte din Mihai Eminescu și I. L. Caragiale ș.a.m.d. În scenariul rezultat exemplele alese au rol de nucleu care adună și emite filiații socotite emblematice pentru literatura noastră. Tendențioasă este și dezbaterea asupra poeziei românești contemporane, inclusă în rubrica „Spirale” (1982). Aici Eugen Barbu identifică „poeți calofili” (Dan Botta, Grigore Arbore, Vasile Nicolescu), „calofili și livrești” (Daniel Turcea, Cezar Baltag, Modest Morariu, Cezar Ivănescu), „poeți
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
mamei. Tatăl este prototipul lui Ilie Moromete. Prozatorul se desparte, astfel, de mentalitatea secolului său: nu crede, ca Jean-Paul Sartre, că instituția paternității este putredă și că regula este că „toți tații sunt răi”. Face din Ilie Moromete o figură emblematică a lumii țărănești, un mit care - explică el într-o convorbire din ianuarie 1968 - l-a împiedicat să dea prioritate violenței și abjecției în literatura sa: „Scriind, totdeauna am urmărit ceva, o creație preexistentă care mi-a fermecat nu numai
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Apariția romanului Cel mai iubit dintre pământeni reprezintă un mare eveniment. Mii, zeci de mii de oameni îl caută, îl citesc, îl comentează, autorul este chemat peste tot, dă interviuri etc. Un eseu din interiorul romanului (eseul naratorului) se numește emblematic Era ticăloșilor. Criticii vorbesc de un „roman total” și laudă curajul moral și curajul estetic. Alții îi reproșează inapetența filosofică și stilul prea crud al narațiunii. Filosoful Constantin Noica o găsește autentică și originală. O discuție care nu s-a
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
trama unor basme, ca În căutarea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără moarte, pleacă de la balade și legende, ca în Chemarea firii, unde valorizează motivul vânătorilor transformați în cerbi. Tonalitatea imnică e caracteristică, în acest mod fiind elogiate personaje emblematice ale Transilvaniei, precum Horea și Avram Iancu, ori preamărită natura Munților Apuseni. Poetul năzuiește neîncetat să descopere și să descifreze „semne / De pierdute veșnic raiuri”, „umbrele, lumina / Unor sfinte începuturi”, preocupat însă și de performanțele virtuozității în versificație și lexic
SERB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289627_a_290956]