7,011 matches
-
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în afară de traducerile din literatura română, a publicat numeroase studii de literatură comparată și română în volume și reviste din Spania, România, Statele Unite și din alte țări. Când studiam romanistica la Madrid, am găsit întâmplător antologia eminesciană bilingvă tradusă de Rafael Alberti și María Teresa León, iar traducerea mi s-a părut foarte bună. Poezia „poetului național” mi s-a părut în schimb atât de neinteresantă încât m-am gândit, poate nedrept: „Dacă acesta este cel mai
Cine ne sunt traducătorii? by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/4757_a_6082]
-
mai departe. Mai recent, de după revoluție, este mitul lui Eminescu, deținut politic. Nici acesta n-a fost pus în circulație de niște ignari. Nicolae Georgescu, de exemplu, este un reputat eminescolog, autor al unui extrem de util studiu despre editarea poeziei eminesciene. L-au urmat, e drept, destui nepricepuți, mai ales în îndeletnicirea perfect stupidă de descifrare a unor relații numerice pretins esoterice în care opera și biografia eminesciană ar abunda. Mitul deținutului provine dintr-un altul, conform căruia Eminescu din anii
Miturile istoriei literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4777_a_6102]
-
este un reputat eminescolog, autor al unui extrem de util studiu despre editarea poeziei eminesciene. L-au urmat, e drept, destui nepricepuți, mai ales în îndeletnicirea perfect stupidă de descifrare a unor relații numerice pretins esoterice în care opera și biografia eminesciană ar abunda. Mitul deținutului provine dintr-un altul, conform căruia Eminescu din anii 1880 ar fi avut statura celui din anii noștri, poet național, cu alte cuvinte, și lider de opinie politică, a cărui influență asupra vieții politice ar fi
Miturile istoriei literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4777_a_6102]
-
permanență a istoriei și culturii românești”, fiind vorba despre ideea națională), dar și, cu aceeași tematică, de Marcel Mihai, Ovidiu Papadima, Teodor Vîrgolici, Cezar Baltag, Valeriu Cristea, Edgar Papu. Dar probabil cele care dau aerul paginii sînt ilustrațiile: clasicul semiprofil eminescian, două mari basoreliefuri cu figuri crunte de la Monumentul Eroilor de la Grivița, un portret al lui Nicolae Bălcescu și „Trecerea Dunării la Corabia - 1877”, un detaliu de Nicolae Grigorescu, alte portrete de scriitori clasici. După sărbătoarea primăverii, acest moment istoric vine
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4701_a_6026]
-
cântare nu putui/ În via- ță-mi să te mișc o dată.../ Și-odat’... o să-mi ridici statui”. Aceeași nedreptate o va recunoaște, în cuvinte mult mai mișcătoare, Caragiale la moartea lui Eminescu. Tonul din Filozoful Blagomirea seamănă, de departe, cu unele postume eminesciene, de pildă Bismarqueuri de falsă marcă. Deși Eminescu are, culmea, mai mult umor, pe când Caragiale e destul de sec și fără poantă. Pe potriva, într-un fel, a lui Hasdeu, pe care-l ironizează sub chipul filozofului atoatecuprinzător. Vremea subtilităț ilor se
Poeziile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4713_a_6038]
-
zvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat pe spate, având ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut, gata să moară pentru un dor.” Nu întâmplător, portretul eroului la douăzeci de ani e unul eminescian: Apostol Bologa e un nou Hyperion, născut în târgușorul Parva de pe valea Someșului și programat să răstoarne, la momentul oportun, ordinea stabilită a lumii. În clipa când „zidurile începutului și sfârșitului” devin de nesuportat, dezertarea - din armată, dar și din
Ora dezertorilor by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4967_a_6292]
-
întindere orice omagii politice aduse în revistă în anii anteriori. Totuși, sistemul de omagiere, stilul pompos, participarea masivă a colaboratorilor, fac ca publicistic fenomenele să fie foarte asemănătoare. La fel există idei fixe, de data aceasta patriotismul. Se caută [...] fragmente eminesciene care să bifeze tema zilei impusă politic, patria, neamul etc. Sigur că aspectul general este mult mai plăcut, subiectul este totuși literar, se simte că scriitorii răspund mai cu plăcere, iar textele, inevitabil, au un conținut care le face adecvate
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4978_a_6303]
-
vizual sub care urâtul se înconjoară de aureolele frumuseții.”(p.15) Ori: „Cred că Bacovia a fost singurul poet român care n-a influențat vocabularul. Nu există, pe cât știu, nici un cuvânt care să poarte grijă ființei lui, așa cum sunt cuvinte eminesciene, argheziene, care fascinează pe imitatori. În schimb, Bacovia a pus în circulație o seamă de motive și de stări sufletești, a creat pentru anumite lucruri tiparele cuvintelor și muzica și alhimia emoției - și așa vor rămâne.” (p. 22) Se vede
Momentul și schițele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5002_a_6327]
-
dogit.” - p.58), deși are, în ce-l privește, dezamăgirile unui iubitor de forme frumoase, mai mult decât de esențe alambicate. E firesc, atunci, să-i placă, mai degrabă, tristețile lui Demostene Botez, traduceri „pentru ziua de azi a melancoliei eminesciene - p.70”. De fapt, în urmă cronicilor lui Boz nu rămân criterii, ci empatii. Un mic zodiac, cum însuși sugerează, în prefață, încercând să citească, în câte un vers, un destin. Un destin împreună, al poetului și al cititorului ce
Momentul și schițele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5002_a_6327]
-
era carrefour-ului, linearitatea destinului pare abolită. În bulucul de libertăți zgomotoase și de obiecte colorate care îmbie din toate părțile, moartea nu poate fi decât urmarea vreunui complot dușmănos. Omul e surprins de moarte, fiindcă știința morții (sintagmă din laboratorul eminescian pe care am împrumutat-o ca titlu pentru cărțile mele despre înfățișările morții) nu e înnăscută, iar societatea nu și-o ia în sarcină. Prosperitatea, succesul, progresul se definesc, toate, prin ocultarea finitudinii. Într-o lume fascinată și modelată de
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
tot mai tulbure al epocii. Critica tinereții lui e deopotrivă puristă și estetă. Cel dintâi studiu este Poezia lui Eminescu, scris la începutul anilor 1950, dar publicat abia în 1968. Este, probabil, interpretarea cea mai originală și discutabilă a poeziei eminesciene. Sunt, firește, preferate antumelor, postumele, sporindu-se diferența dintre ele până la opoziție. Antumele ar fi rodul influenței lui Maiorescu, editorul lor în 1883, și a clasicistei lui concepții despre poezie, creând pentru decenii bune imaginea unui Eminescu neptunic, în spiritul
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
deșertăciunilor, din care ediția Maiorescu reia un fragment, este mai degrabă neptunic decât plutonic, arcadian și idilic, inspirat de sudul solar. Nego așează poezia lui Eminescu sub semnul unui vers: „De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”. Oare cât de eminescian sună versul? Limitele purismului concepției lui Nego despre poezie se observă cel mai bine în aplicarea la poezia tuturor epocilor a standardelor moderniste. Nego e de părere că Al.Philipide l-a „influențat” pe Hasdeu și Ion Barbu pe Coșbuc
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
ce și-a decantat specificul la un moment dat în generația lui Emil Giurgiuca, poezie în care puternicul sentiment al peisajului local s-a turnat în forme ce profitau de evoluția generală a lirismului românesc modern. Forme care părăsiseră tradiția eminesciana spre a-l urma pe Macedonski...”. Sensibilitatea poetului, născută din „grâne, din fân, din cucuruz”, este conectată la, „mireasma pământurilor sfinte” din Câmpia Transilvaniei, vibrând totodată la „cântecul de greieri”, la „behăitul turmei” sau la „mugetul de vite”. Muzicalitatea versurilor
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
cronicarul numărul unu), Dan C. Mihăilescu revizitează astăzi, cu acest întreg bagaj de lejeritate, teritorii dragi din epoca dificilă a propriei formări. Iar cartea despre scrisorile lui Eminescu e cel mai bun exemplu. Ea face pandant, peste ani, cu Perspectivele eminesciene cu care criticul a debutat, în 1982.) Scrisorile lui Caragiale, autohtone sau berlineze, sunt inventariate sumar și comentate cu dichis. Mai degrabă decât „neobiografism”, aș numi această recentă etapă din cariera lui Dan C. Mihăilescu „impresionism istorico-literar”. Chiar sintagma din
Om cu noroc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4542_a_5867]
-
infirmitate a sincerității, când nu se mai instalează acel mediu de comuniune prin emoție, singurul care îi îngăduie și stingerii personale să-l accepte pe «dincolo» luând de «aici» un mugur de metaforă - lumina devenită întunericul ei. Este învățătura orfică eminesciană a morții, prezentă deja în misticismul solar grec dar și în solilocviul ciobanului mioritic - fără ca o asemenea observație să ne plonjeze automat în tropismele gândirii mitice, care mai mult limitează libertatea emoției. Limbajul este un proces monologic și autocreator nutrit
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
Academiei (Dicționarul limbii române, Tomul II, partea I, 1934), expresia apare, dar e cuprinsă în contexte mai curând afectuoase și amoroase decât referitoare la muncă (a ședea pe genunchii cuiva, a lua pe cineva pe genunchi), fiind ilustrată de versul eminescian: „Pe genunchii mei ședea-vei”. De abia în Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI, 2007) expresia e inclusă cu sensul specializat din limbajul colocvial actual (a face ceva pe genunchi - „a face ceva în grabă”). Pe picior, în schimb, este bine atestat
Pe picior, pe genunchi... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5699_a_7024]
-
Dulcea Bucovină” reprezintă o chestiune delicată a literelor românești. Secționată în două de tăi- șul voinței lui Stalin, această provincie nu încetează a funcționa ca o entitate culturală distinctă, girată de scriitori mai vechi și mai noi, începînd cu epoca eminesciană pînă-n zilele noastre. Vitregiile istorice care au lovit-o i-au pus frecvent pe acești autori în situația de-a apăsa pe coarda patriotică, așa cum s-a întîmplat, pînă la marea Unire, cu Transilvania, așa cum se întîmplă acum și cu
O antologie bucovineană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5830_a_7155]
-
niciodată reeditate. Din fericire, Dimitrie Vatamaniuc a preluat ediția critică Ioan Slavici, întreruptă de dispariția lui Constantin Mohanu. Și a făcut-o printr-un volum care echivalează cu o revelație de proporții. Afirmația lui Iorga, din 1903, referitoare la postumele eminesciene depuse la Academie de către Maiorescu în 1902, se potrivește și ediției de față. , dintre filele îngălbenite ale unor colecții de ziare nemaicitite de nimeni. Un Slavici care contrazice, în primul rând, imaginea de „scriitor poporan”, aflată în uz și azi
Un nou Slavici apăru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5637_a_6962]
-
nici unul nedemn sau diferit de linia sa politică de-o viață. Slavici, evident, nu are forța de creație de idei a lui Eminescu. Dar are rigoare argumentativă, cunoștințe și o consecvență unică în analelele presei noastre, comparabilă doar cu cea eminesciană. Articolele de la Timpul pun în evidență și influențele reciproce dintre cei doi: Slavici împrumută de la Eminescu unele formule, iar Eminescu de la Slavici o metodă de argumentație. Contribuția ediției de față la clarificarea acestui aspect este inestimabilă. Sunt și câteva scăpări
Un nou Slavici apăru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5637_a_6962]
-
retrospectiv, avangarda se arată a fi - în cvasitotalitatea manifestărilor ei cu adevărat interesante - o miș- care antiintențională care a orbecăit, a bâjbâit după virtutea eliberatoare a nonintenționalității”), pledoaria pentru „universalitatea narațiunii” în defavoarea lirismului pur sau încercarea de a inova receptarea eminesciană prin chestionarea pasajelor autoreflexive. Alte fragmente sunt pur și simplu trufandale de istorie literară, scoase la iveală de spiritul nonconformist (ușor cinic...) al criticului. Derogat de la misia înaltă a istoricului literar, Eugen Negrici se poate deda voluptății de a spune
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
diverse, mergând de la instrumentarul filologic la impozițiile politice, editarea s-a întins pe mai multe decenii). Bogăția manuscriselor este tratată, până astăzi, mai degrabă în termeni encomiastici decât științifici. Dificil de accesat direct de către cercetători, de nu chiar «tabu», manuscrisele eminesciene descurajează proiectele de genetică pe care instrumentarul de astăzi al domeniului le-ar permite. Lipsa de cunoștințe în materie de resurse, instrumente și metode ale geneticii literare face ca editorii actuali ai manuscriselor să ignore posibilitățile ce le stau la
Un Eminescu plauzibil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4523_a_5848]
-
iubirii (pp. 39 - 66), Misterele simetriei (67 - 92), Între zgomot și operă: despre versurile «fără sens» din atelierul Odei (în metru antic) (pp. 93 - 122), Epigonii: o aporie (pp. 123 - 146), Sfâșieri retorice (pp. 147 - 194), Tema patriotică în poezia eminesciană, față cu stereotipiile criticii (pp. 195 - 222), Un produs românesc refuzat la export: Mihai Eminescu, poet național (pp. 223 - 246) și, în sfârșit, Un poet pentru secolul XXI (pp. 247 - 271). Sunt, evident, multe lucruri de discutat în amănunt în
Un Eminescu plauzibil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4523_a_5848]
-
vede, o dată în plus, cît de elaborată este simplitatea aparentă a versurilor și cum Ileana Mălăncioiu lucrează corpusul unui tip de discurs pentru ca, folosindu- l, să îndepărteze materialul considerat excedentar și să-i degaje energia interioară. Prima poezie are muzicalitatea eminesciană, pe un tipar popular el însuși lucrat de marele romantic, în sensul unui esențial repetitiv și incantatoriu. Versul e scurt și plin de vocale, suita venind cu un fel de legănare (a pruncului și a mortului, deopotrivă) peste apa care
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
experienței directe, ne-mediate cultural, netransfigurate oniric. Valurile devin tot mai „înalte”, corabia pare tot mai „străină”, călătoria e de neîndurat: „începuse să ne salte/ mult mai sus decît se poate/ îndura pe cînd ești viu.”. Melosul popular, prin filtru eminescian, e captat, de fapt, într-un recviem. O situație poetică sensibil diferită întîlnim în al doilea text, mult mai realist în ordinea reprezentării și mai colocvial în cea a exprimării. Oniricul alegoric și fantastic (cu vîsle proptite-n val, marea
Recviem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3295_a_4620]
-
seama că traducătorul a încercat să prezerve acel sunet original al poeziilor lui Benn, într-o limbă românească capabilă de multe ori de a primi foarte expresiv sunetul autentic din alte limbi. În anumite versuri, în traducere avem un sunet eminescian („sub mâini va reveni / al nopții tragic cânt” - amintind de va geme de patimi/ al mării aspru cânt), iar unii termeni nu sunt traduși în românește („se văd marea și mastele...”, unde termenul astfel tradus din germanul Masten semnifica mai
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]