2,305 matches
-
în concepție, descriptiv-colorist și modernist-fantezist, dar totdeauna meditativ este B. și în proză, fie că reconstituie eposul Vieții Spătarului Milescu (1936) sau evocă destinul singular al Frumosului principe Cercel (1978), fie că imaginează istorii dramatice citadine (gen Cezar Petrescu) în Enigmaticul Baikal (1938) ori în Ustüne sau Colina goală (1965). În schimb, piesele sale (Lupii, Cazul Benet, Fata de pe Mureș, Satul fără dragoste) sunt mai puțin teatrale și mult prea apăsat propagandistice, ilustrând în anii ’50 „conflicte” care mai de care
BOUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285844_a_287173]
-
sau simboluri istorico-filosofice, preocuparea constantă de „artifex” se manifestă nu numai în forma poetică, ci și într-o concepție generală estetizantă. SCRIERI: Zbor alb, București, 1932; Fata din umbră, București, 1936; Golful sângelui, București, 1936; Viața Spătarului Milescu, București, 1936; Enigmaticul Baikal, București, 1938; Cai de Apocalips, București, 1939; Sângele popoarelor, București, 1948; Lupii, București, 1952; Cazul Benet (în colaborare cu Horia Deleanu), București, 1954; Fata de pe Mureș, București, 1955; Satul fără dragoste, București, 1955; Versuri alese, București, 1955; Ceașca, București
BOUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285844_a_287173]
-
accentuat caracter parabolic; personajele, întotdeauna nenumite (cu excepția straniului călugăr Apolinarie din Farul), sunt în fapt ipostaze existențiale umane exemplare - paznicul, meșteșugarul, artistul, salvatorul -, încorporate vremelnic în trupuri și figuri cețoase, lipsite de orice concretețe. Lumea acestor umbre umane este una enigmatică, confuză și obscură, în care trăirile și percepțiile „personajelor” sunt abulice, situate la granița dintre vis și realitate, apropiind astfel scrisul lui B. de suprarealism - filon literar care, abandonat în mod public după eșecul publicării primului său volum în 1948
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
faptele concrete în sfera simbolurilor și a metaforelor de sursă apocaliptică. Ionică. Poveste de război este o istorie de dragoste înfiripată în cursul celei de-a doua conflagrații mondiale între un ofițer român, plecat cu unitatea spre front, și o enigmatică nevastă unguroaică, plină de dorinți și patimi. Proză densă, pigmentată cu umor și dezvoltată în acolade narative - nu fără inserțiuni palpitante -, la hotarul dintre autobiografic și ficțiune, Ionică dezvoltă până la un punct o atmosferă idilică, ciudată în situația întâlnirii a
BARBULESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285635_a_286964]
-
Russo. Scriind lui A.I. Odobescu,în 1863, Alecsandri vorbise de „o mare taină literară”: poemul aparținea lui Russo, fusese compus de acesta în limba franceză și numai tradus în românește de Bălcescu. Studiul lui P.V. Haneș, „Cântarea României” (1900), punând enigmatica scriere în seama lui Alecu Russo, generează o bruscă schimbare de optică. Ipoteza dublei paternități, larg argumentată de Paul Cornea, a fost formulată întâia dată de Odobescu. Chestiunea nu e tranșată definitiv. Nu se poate ști cu siguranță dacă textul
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
cuptor. între gârle, casa lor ședea pustie sub vișinii sălbatici și nucii uriași. Lutul din pereți se prăbușea iar prin tavan se vedea cerul. Din orbitele goale ale singurei încăperi în care, într-un colț, rămăsese doar cuptorul bordeiul privea enigmatic. Pentru noi, copiii, ruina constituia una din marile noastre atracții. Ne jucam prin moloz, fără a găsi nici o urmă din cei care au trăit acolo. Neculai însuși o privea cu nepăsare. Săltând în ani, băiatul a început să pască vitele
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Se furișa de pe marginea drumului ca să-l Înfrunte prin parbrizul Packardului. Se răsucea În pat, de pe-o parte pe alta, când ajungea acasă Înainte de răsăritul soarelui: un monstru cu ochii verzi, Întins În pat alături de soția lui tânără și enigmatică. Dar apoi Zizmo clipea și monstrul dispărea. Când femeile erau În luna a opta, căzu prima zăpadă. Lefty și Zizmo purtau mănuși și fulare cât așteptau pe țărmul de pe Belle Isle. Cu toate acestea, oricât era de blindat, bunicul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ridica În aer, așa că am Închis ochii. Am simțit cum mă Întoarce cu scaunul, apoi frizerul a spus: ― Bun. Gata. Am deschis ochii. Iar În oglindă nu m-am văzut pe mine. Nu mai eram Mona Lisa, cu zâmbetul ei enigmatic. Nici fătuca timidă cu părul negru, Încâlcit, peste față, ci fratele ei geamăn. Cu paravanul părului dat la o parte, schimbările recente de pe chipul meu erau mult mai evidente. Maxilarele Îmi păreau mai pătrățoase, mai late; gâtul mai gros, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și nu avea pălărie. A avut impresia că avea un Început de chelie. — Nici o scrisoare anonimă? — Nu Încă. Dar era de așteptat. Nici un caz cît de cît misterios nu se termină fără ca poliția să nu primească scrisori anonime și telefoane enigmatice. — Ați mai stat de vorbă cu sora? — O aștept să-mi spună ce facem cu trupul neînsuflețit. Apoi, după o clipă de tăcere, adăugă: — Cele două surori nu prea seamănă una cu alta, nu-i așa? Pe cînd una pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
pleoapele lăsate. S-o fi gândit vreodată că uniunea dintre Tiberius și Iulia a fost mai puțin menită să clarifice linia de succesiune la putere cât, mai degrabă, să aplaneze tensiunile și rivalitățile ce riscau să-i zădărnicească munca? Surâde enigmatic. Nu, n are cum să-i trecă prin minte așa ceva. Nu gândește ca un om de stat, deși își bagă nasul în toate treburile politice. Ce se pricepe de minune este să exploateze și să profite de pe urma slăbiciunilor celorlalți. Chiar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
până și pe Antonius Musa. Chipurile niște pacienți de-ai săi nu mai puteau ține câinii. I-a înșirat o poveste lungă cu un copil bolnav, dar n-a consimțit pentru nimic în lume să dezvăluie cine erau necunoscuții aceia enigmatici. Ca și cum la Roma poți ține ceva ascuns! Gallus, sau amândoi, au ticluit până și numele animalelor, să fie pereche: Tullius și Tullia, așa cum pe cei dinainte îi chemase Cara și Carus. Reușește să zâmbească chinuit. Sigur că i-a pătruns
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
chema, vreun capital? Scribonius înghite în sec de câteva ori ca să poată vorbi. În sfârșit, își poate manifesta recunoștința: — Zău că mi-ai luat o piatră de pe inimă, și așa sunt des tul de strâmtorat. — Știu, murmură Asinius. Îl fixează enigmatic din priviri. Dacă pui din nou mâna pe companie și-l eliminăm pe tuciuriu, n-ai vrea să te asociezi cu mine și cu Curtius Atticus? — Atticus? exclamă Libo stupefiat. Care Atticus? Bancherul? — Chiar el, încuviințează Gallus. Tu te-ai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bucăți refo losite. Germanul cercetează cu atenție. Vede că de ambele părți ale culoarului se deschid încăperi boltite, sprijinite pe contraforți laterali. — Este totuși o clădire bine fixată în sol, rostește apreciativ. Rufus îi întâmpină vorbele cu un mic surâs enigmatic. Arată cu mâna spre tavan: — Ce-i sus? Pusio se uită mirat la el. — Arena, ce să fie? Privirea ironică a instructorului îi trezește dubii. — Amfiteatrul...? întreabă cu voce nesigură. — Nu e un amfiteatru, ci două. — Cum două? se înfurie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spuse: Mergem acolo. Hei, spuse Esmé. Vorbește engleză. Ați auzit? Vorbește engleză! Nimeni nu o băgă În seamă pe Esmé. Își imaginară că toată lumea vorbește măcar un pic de engleză. Ce naiba caută Walter acolo? spuse Dwight răstit. Pată Neagră zâmbi enigmatic: — Surpriză Crăciun, spuse el amintindu-și cuvintele lui Walter. Cuvinte magice. Ajutorul lor secret le spusese că băiatul nu va veni niciodată de bunăvoie. Iar Pată Neagră Își făcuse griji cum Îl va convinge pe Fratele Alb Mai Mic că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă a le face ca atare nu-i absurd, nu-i absurd nici a le
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mințile, a căzut și el în genunchi. Însă nici unul nu are în față ceva complicat sau greu de înțeles. Dimpotrivă, ei întrevăd deodată nonsensul ca atare. Mai bine spus, îl resimt în carne și oase odată cu moartea însăși, este la fel de enigmatic și ultimativ ca și aceasta. Drumul printr-un astfel de labirint nu seamănă deloc celui care te lasă să alegi, la nevoie, fie o direcție, fie alta. În ambele situații descrise de Borges, omul are în față ceva realmente straniu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
limitele și rostul aparte. Este neașteptat de comprehensivă această atitudine a lui Wittgenstein, de luat în seamă ori de câte ori am fi tentați să facem un adevărat idol din propriile enunțuri. Fragmentul de mai sus precedă propoziția 7, ultima și cea mai enigmatică: „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.“ Este propoziția ce a dat enorm de gândit unor interpreți. Nu cred însă că ar trebui să ne tot întrebăm cu privire la sensul ei ascuns, cifrat. În definitiv, despre unele lucruri
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sau că nu va putea niciodată să intre. Ci doar că încă nu poate să-l lase înăuntru. Acest „încă nu“ este lipsit acum de orice altă precizare. Fiind deopotrivă încurajator și indeter minat, amestec de promisiune și amânare, apare enigmatic. Nu știm ce ascunde, nici măcar dacă ascunde ceva. Nu este ca atare nici cu sens și nici lipsit de sens. Dacă îl vei numi totuși absurd, atunci ești nevoit să cauți o altă accepțiune a cuvântului. Ca să depășească acel invariabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
acest element se estompează chiar în timp ce asculți cuvântul narațiunii. Orice formă de violență sau cruzime trece imediat într-o altă lumină, inițial nesigură, apoi tot mai voalată, până devine calmă și retrasă. În unele situații, ajunge de-a dreptul diafană, enigmatică. Astfel, se spune despre Diogene, excentricul filozof din Sinope, că își scandaliza contemporanii cu gesturile sale neobișnuit de libere. Printre altele, . Cum singur va mărturisi, dacă a le face ca atare nu-i absurd, nu-i absurd nici a le
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mințile, a căzut și el în genunchi. Însă nici unul nu are în față ceva complicat sau greu de înțeles. Dimpotrivă, ei întrevăd deodată nonsensul ca atare. Mai bine spus, îl resimt în carne și oase odată cu moartea însăși, este la fel de enigmatic și ultimativ ca și aceasta. Drumul printrun astfel de labirint nu seamănă deloc celui care te lasă să alegi, la nevoie, fie o direcție, fie alta. În ambele situații descrise de Borges, omul are în față ceva realmente straniu. Probabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
limitele și rostul aparte. Este neașteptat de comprehensivă această atitudine a lui Wittgenstein, de luat în seamă ori de câte ori am fi tentați să facem un adevărat idol din propriile enunțuri. Fragmentul de mai sus precedă propoziția 7, ultima și cea mai enigmatică: „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă.“ Este propoziția ce a dat enorm de gândit unor interpreți. Nu cred însă că ar trebui să ne tot întrebăm cu privire la sensul ei ascuns, cifrat. În definitiv, despre unele lucruri
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
drept, sau că nu va putea niciodată să intre. Ci doar că încă nu poate săl lase înăuntru. Acest „încă nu“ este lipsit acum de orice altă precizare. Fiind deopotrivă încurajator și indeter minat, amestec de promisiune și amânare, apare enigmatic. Nu știm ce ascunde, nici măcar dacă ascunde ceva. Nu este ca atare nici cu sens și nici lipsit de sens. Dacă îl vei numi totuși absurd, atunci ești nevoit să cauți o altă accepțiune a cuvântului. Ca să depășească acel invariabil
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
groază, că erau din poporul cel mai sălbatic ce există între neamurile războinice: obrazul închis la culoare, fețele late, cu nasul turtit și obrazul însemnat de cicatrici încă de la naștere, ca să-i scape de barba sâcâitoare, ochii alungiți și înguști, enigmatici, precum și armele ce le purtau pe caii lor scunzi, spătoși, nemaipomenit de robuști nu lăsau nici o îndoială; cu siguranță, aceea era vizita cea mai puțin plăcută ce o putea primi. La drept vorbind, nu aveau un aer amenințător, dar Audbert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se opri imediat și ridică mâna, salutându-l. — Pacea Domnului fie cu tine! Pentru câteva momente, Balamber rămase fascinat parcă de imaginea din brațele tânărului călugăr ce-l însoțea pe abate și recunoscu în ea pe zeul creștin: un chip enigmatic, ce părea să-l fixeze cu ochi mari și pătrunzători, subliniați de umbre întunecate. Ochi ce păreau să-l cheme - dar spre ce? și pentru ce? - și o mână ridicată într-un gest parcă de binecuvântare și în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cea mai mare a singurei construcții din sat încă în picioare, Balamber și cei mai de încredere războinici ai săi erau aproape pe sfârșite cu cina. Bărbați cu chipuri dure, arse de soare și însemnate de cicatrici oribile, cu ochi enigmatici ce priveau fix și totuși, din când în când se luminau brusc, izbucnind pe neașteptate în râs. Nu puțini dintre ei purtau încrustate în carne semnele ultimei bătălii: răni - unele de-a dreptul îngrozitoare - cauterizate la foc ori cusute sumar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]