11,327 matches
-
PDL, din poziția sa de partid minoritar, nu se va opune majorității dacă dorește, constituțional, să organizeze în octombrie. Însă, posibilitatea unui ”acord politic cu ”, evocat de premierul Victor Ponta în acest sens, s-ar putea să fie doar o ”reacție la presiunea PNL”, care știe că nu-l poate suspenda acum pe și care dorește cât mai repede un guvern pentru ”baronii” săi, afirmă europarlamentarul
Cristian Preda explică de ce vrea Ponta alegeri în octombrie () [Corola-journal/Journalistic/44568_a_45893]
-
ar putea să fie doar o ”reacție la presiunea PNL”, care știe că nu-l poate suspenda acum pe și care dorește cât mai repede un guvern pentru ”baronii” săi, afirmă europarlamentarul , pe blogul personal. Potrivit democrat-liberalului, Victor Ponta a evocat posibilitatea unui “acord politic cu PDL” care să conducă la alegeri pentru Parlament în octombrie în loc de noiembrie, deoarece ”constituțional, vorbind, există o singură variantă pentru alegeri înainte de termen”. Astfel, pentru devansarea termenului la care pot fi organizate alegerile parlamentare, este
Cristian Preda explică de ce vrea Ponta alegeri în octombrie () [Corola-journal/Journalistic/44568_a_45893]
-
povești fabuloase, dar în care să se poată regăsi oricine.” - Felix Nicolau). Convorbiri cu Paul Cornea În BUCUREȘTIUL CULTURAL nr. 115 (din 17 iulie), Cronicarul recomandă cele patru pagini de memorialistică avându-l în centru pe profesorul Paul Cornea. Cărturarul evocă, emoționant, anii colilăriei: „De pe la 8-9 ani, de când conștiința de sine începe să se desprindă din magma de amintiri confuze ale copilăriei, deci de pe la începutul anilor ’30, slujbele tatei au fost din ce în ce mai instabile, iar locuințele în care ne-am instatlat, de
Revista revistelor by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4456_a_5781]
-
regizori, muzicieni, plasticieni, precum și activiștii aferenți, de toate rangurile, din aceste domenii. Amploarea cuprinderii sociale și mulțimea personajelor care intră și ies din cadru ne îndreptățesc să vorbim de o frescă. Sunt și mediile complementare pe care N. Gheran le evocă în memorii și o face cu perceptibilă însuflețire: casele de creație de la Mogoșoaia, de la Cumpătu, de la Pelișor, localurile-reper ale lumii artistice bucureștene din epocă („Ambasador”, „Lido”, „Bordei”, „Pescăruș”, „Boema”, „Podgoria”, „Katanga”, barurile „Continental” sau „Melody”) și, desigur, restaurantul Doamnei Candrea
Despre o lume apusă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4457_a_5782]
-
o scorneală genială, sau naturaliștii de tip platonic, pentru care disciplina e ecoul în creier a limbajului divin? Cum Mario Livio e un colportor talentat de idei care nu-i aparțin, poziția sa rămîne cu perseverență neutră, mărginindu-se a evoca nuanțele altora. De pildă, un caz aparte stă în relația matematicii cu logica, grație unei ipoteze de ordin ingenios: dacă logica e singura disciplină care, sub unghiul rigorii, poate concura matematica, atunci nu e deplasat să le privim pe ambele
Paternitatea numerelor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4488_a_5813]
-
Așa cum omul de rând învață să moară pentru a iubi mai mult viața, actorul moare atunci când se leapădă de sine pentru a cunoaște un nou rol, poetul moare pentru a intra în carte. Să ne amintim acum cu câtă asiduitate evocă Emil Botta în eseurile sale două personaje celebre: Dr. Jekyll și Hyde. Sunt personajele lui Robert-Louis Stevenson. Dr. Jekyll, erudit și foarte generos, se confruntă cu Hyde, urât, primitiv și vulgar. Doctorul Jekyll, mare specialist în medicină transcendentală, descoperă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și mă scrutează viclean ca judecătorul care intuiește crima), eu știu, e vorba de altceva... (Aplauze) Oximoronul "tăcere asurzitoare" (ales și de poeta Magdalena Ghica O tăcere asurzitoare, poezii, București, Cartea Românească, 1980) este deosebit de sugestiv pentru lirica lui Botta. Evocă tăcerea înspăimântătoare de după căderea cortinei, singurătatea absolută a unui actor fără public. "Cel mai înalt om din lume" intuiește nevoia de a trăi, dar nu oricum, ci în spectacol, tocmai atunci când spectacolul i se refuză, când lumea întreagă pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
2006 Reiau lectura în timp ce ascult muzică pe un cd-player portabil, în tren, în drum spre Iași, undeva pe lîngă Pașcani, ora 21,45. Un tango emanând senzualitate tipic „latino”, Una musica brutal, cântat de Cristina Vitalonga. Ciudata muzică pare să evoce o efigie feminină care „aduce” cu personajul din însemnările lui P.H.L. Numai că Profesorul nu este deloc „brutal” cu iubita sa. O adoră la modul sincer, cu sentimentul că nu mai este cale de întoarcere, că trăiește o experiență unică
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mă cufund în noaptea ochilor tăi ca să aud secreta bătaie de aripi ale tuturor grijilor: pentru părinții căzuți în neputința vârstei și bolii, pentru școlarul tău traversând strada sau luptând cu mulțimile abstracte din pagina cărții... Bucuria din glasul tău evocând tihna cuibului în care dorm puii ori își contemplă cu uimire penele dornice de zbor, deși se ascund încă la subsuoara ta și în liniștea visului tău cu flori și cu pomi - adăpost al regăsirilor zilnice pentru ei care sunt
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Dar eu nu vreau să fiu unul dintre aceștia!” hotărăște Domnul R. Ceea ce îl întărește acum este conștiința faptului că există o femeie care îl iubește, iar iubirea aceasta va dăinui prin copilul lor. „Nu voi pieri cu totul!” (îl evocă din nou pe poetul latin Horatius: Non omnis moriar... - referință la perenitatea operei). Opera ultimă, „cântecul de lebădă” al Domnului R. este copilul pe care Teodora îl va naște curând. Chiar dacă este o „operă” în colaborare...) „Muza” nu doar l-
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
harfă modulată De-un înger cu zbor de zefir Pentru falanga delicată Cu care ea,când și santal Și carte-apun, unduie serii Pe-acest penet instrumental, Muziciană a tăcerii. În fapt de seară, la fereastra care ascunde un santal, poetul evocă duetul de altă dată dintre violă și flaut, sau dintre violă și mandoră. Amintirea acestei muzici se reaprinde prin imaginea Sfintei Cecilia, patroana muzicienilor, care răsfoiește o carte de imnuri sacre, fluid imaterial "șiroind" în spațiul vibrant al poemului. Asimilarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
după natura lucrurilor". Nietzsche: "Un gând vine când vrea el, nu când vreau eu" (Dincolo de bine și rău, af. 17). " Ideile poetice sunt un meteor", scria Victor Hugo. "Entuziasmul" care semnifică "a fi în dumnezeu" εν τεο constituie fulgerul ceresc evocat de Hölderlin, pe care Dumnezeu-Tatăl îl întinde poetului, cel având mâna curată, pentru ca acesta să-l dăruiască apoi oamenilor (Ca într-o zi de odihnă). Dicteul este starea privilegiată prin mijlocirea căreia divinul este prezent în omul predestinat și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
moarte, nemurirea căpătată se pierde, pentru că omul este rău, ucide o făptură nevinovată; este deci o cauză mult mai profundă, de ordin etic crima antiființă, cauză axiologică de gravitate cosmică, existențială, și nu circumstanțială. Al treilea ochi al său este evocat de Eminescu în postuma Mureșanu. "Un ochi e treaz în noapte", scrie poetul: este vorba de noaptea de dincolo de ființă, precum și de dincolo de gând "gândire ne'nființată". Ca atare, întâlnim aici o extremă a văzului transcendental: În turnul vechi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de-al doilea vers ("E-o cale-atât de lungă"), precum și rima vibrantă, cu silabă neaccentuată, să sugereze nemărginirea spațiilor parcurse de lumina astrului. În strofa următoare, alternarea silabei finale accentuate cu una neaccentuată, ca un ecou pierdut în spații, evocă alternanța dintre elan și fuga infinită a luminii prin "depărtările albastre". Aceeași cadență antinomică în strofa a treia între versurile 1 și 3 pe de o parte, semnând determinarea, și versurile 2 și 4 conținând fiecare câte o mișcare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se desfășoară o multitudine de stări poetice, fiecare cu potențialul său de încântare sau detașare exorcizantă a intelectului: suava descriere a copilei moarte "regină", feerica descriere a drumului spre imperiul morții, iar apoi intervenția lucidității neiertătoare și verdictul cosmic final, evocând fie vinovăția divină, fie îndoiala că ar exista un creator al unei lumi absurde tensiuni extreme ale unei gândiri generând bucuria zborului ultim in apex intellectu. Melancolia este stare poetică, iar orice stare poetică este o încântare a sufletului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din valea teluricului pentru a înțelege "Le langage des fleurs et des choses muettes "graiul florilor și al lucrurilor mute". Lirica lui Paul Verlaine este o neîntreruptă laudă a vieții sub cele mai variate hipostaze. În finalul Poemelor saturniene, el evocă Inspirația care dictează poemele "Supremilor Poeți" muza Erato "superbă și suverană", cu privire luminoasă și profundă, înțeleasă ca Geniul însuși, îngerul vechilor tablouri pe un fundal de aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Geniul însuși, îngerul vechilor tablouri pe un fundal de aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi poeme. Ea este Duhul Sfânt, delirul sacru dionisiac, arhanghelul Gabriel cu lăuta lui, Apollo cu lira sa. Verlaine evocă nopțile în care poetul lucrează cu ardoare pentru ca să răsară soarele Operei. Arta nu este un suflet împăiat, este marmură asemenea Afroditei din Cnide, "Sculptată cu dalta Gândurilor în blocul fecioară al Frumosului imaculat, să facem ca, sub mâinile noastre grăbite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reprezentând un comandament al propriei noastre conștiințe, și nu sub porunca și amenințarea unei divinități care judecă și pedepsește (deus irae). Dar, dacă stilul din Critica rațiunii pure este pur asertoric, vibrația lirică răzbate în finalul Criticii rațiunii practice (unde evocă entuziast sublimitatea cerului înstelat alături de cea a legii morale din sufletul său), pentru ca prestigiul unic al poeticului să fie larg prezent, sub o formă decantată, în Critica puterii de judecare. Viață filozofică de exemplară etică model stoic a petrecut împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
începe, iar științele vor fi în serviciul său". El vorbește de dezgustul care maschează cabotinajul artelor, lipsa de probitate a învățământului, lipsa filozofiei veritabile cu excesul de literatură, învinse fiind cele trei idealuri: sfântul, înțeleptul, profetul. Două mari afinități sunt evocate de Nietzsche în versuri Hafiz și Spinoza. Despre Hafiz, cântat pentru pasiunea sa față de viață, scrie: Pasărea care a fost odată phoenixul, este oaspetele casei tale Tu ești phoenix și munte. ...Veșnic te cufunzi în tine și îți iei zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
l-a creat, și în care se va întoarce prin nunta ce îi va reuni întru eternitate. Și iată consonanța; în nici una din cele patruzeci de variante ale poeziei Mai am un singur dor, de dincolo, din moarte, Eminescu nu evocă/invocă divinitatea. Absența din Miorița a vreunui apel divin ar putea avea următoarea explicație. Ab originem, acest popor a avut drept divinitate sfânta natură, lumea de aici (ca și Spinoza, de unde admirația lui Eminescu pentru autorul "sublimei Ethici"). Zeul traco-dac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
repulsie: Dans ton île, o, Venus, je n'ai trouvé debout Qu'un seul gibet symbolique où pendait mon image. Ah! Seigneur, donnez-moi la force et le courage De contempler mon coeur et mon corps sans dégoût ! În Epilogue, Baudelaire evocă dezgustul provocat de nenumăratele mizerii și racile ale Parisului și încheie "Tu m'a donné ta boue et j'en ai fait de l'or" "Tu mi-ai dat noroiul tău, iar eu am făcut din el aur" aceeași idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
alt mormânt ? Dar, începând cu volumul La cumpăna apelor, va urma îndelung catharsisul de luminoasă sărbătorire a vieții de fiecare zi, a iubirii, a pământului natal și peste toate a duhului poveștii. În poezia Giordano Bruno cântă balada permanenței, Blaga evocă identitatea cu ele însele a luminii și a creației în orice schimbare: "E același, nu-i același./ E același unic soare/ inimă prin lumi bătând./ Să îngâne-n vreme rugul/ alte-amurguri vin la rând". George Bacovia a resimțit spaima existențială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de nevindecat cu cât unica formă de expiere a smintelii cosmice, poezia, l-a părăsit: "Și gândul se-afundă, pierdut vâslaș...Și jalea de-a nu mai putea face un vers.../ Sunt cel mai trist din acest oraș". Octavian Goga evocă în poezia Noi neliniștita așteptare a îndreptării unei grave erori a istoriei: La noi sunt codri verzi de brad Și câmpuri de mătasă, La noi atâția fluturi sunt Și-atâta jale-n casă. Privighetori din alte țări Vin doina să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
legendarelor păsări. Este cu totul uimitor acest poem, care dezvoltă aceeași idee a imposibilității de a atinge o finalitate onto-axiologică la un poet hindus, a cărui filozofie reflectă prin excelență echilibrul uman-divin. Amintim deschiderea către eternul neînțeles al marilor creații, evocată de Eminescu în acea bijuterie prozodică Dintre sute de catarge: Nențeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Zboară veșnic îngânându-l Valurile, vânturile. În poezia Peste vârfuri, ideea poetică a eliberării în inefabil pleacă de la o concretitudine a naturii, lunecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
absurdul unei vieți a durerii și a tăcerii din partea cerului: "Răni ducem, izvoare,/ Ascunse sub haină". Se adaugă absurdul tăcerii demiurgului, astfel încât noi rămânând o taină într-o taină mai mare: "Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină", absurd evocat și de Arghezi, care ar fi voit să-l "pipăie" pe Dumnezeu și să "urle, convins în fine este!" Până și un mare optimist, iubitor al vieții și al Creației în general, precum Rabindranath Tagore, exclamă la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]