2,256 matches
-
concluziona că "monologul romantic eminescian este dramatic, iar ființa care-l exprimă are conștiința celorlalte instanțe enunțătoare" și îl găsim "în primul rând în poezia cosmică și mitologică, dar și în poezia iubirii". În fine, în capitolul Imaginar și fantascientate, exegetul urmărește "ironia romantică" din poezia lui Eminescu, un bun exemplu, pentru ilustrarea acestei atitudini, aflând-o în Cugetările Sărmanului Dionis. Și de data aceasta predominante sunt observațiile stilistice ("cuvintele sunt desemnări și reprezentări, nuclee ce leagă, după un cod, realul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
înțeles cu evidență ca un reprezentant al Junimismului. Sunt luminate astfel punctele de interferență ca și cele de disjuncție între cei doi poeți, "în cadrul ecuației" Eminescu Macedonski, relație posibilă avându-se în vedere "constituția neoromantică a ambilor". În dialectica Eminescu-Macedonski, exegetul descoperă "nu numai conjugarea etică, temperamental romantică a celor doi, dar și o corespondență de natură estetică, de natură neoromantică, explicabilă prin ancorarea lor în spiritul veacului al XIX-lea și prin deschiderea spre veacul XX". Deosebirea fundamentală, ni se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
doctrinar, ce-i drept". O lectură "novatoare" probează, în totul, "impactul" major pe care l-a avut eminescianismul asupra liricii românești moderne. Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic", un "modern autentic", din perspectiva exegetului, este George Bacovia, care "ascunde în substraturile recviemului de tip simbolist profunda prefacere eminesciană a temelor grave, a motivelor de natură metafizică". Influența eminesciană se resimte aici la nivelul "intrapoetic" și, nu mai puțin, "prin retorica specifică tipului de romantism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poate cumula mai multe forme literare". Termenul răspunde, în fapt, câtorva sensuri ale cuvântului ce denumește "ipostaze diferite pe care un text le poate lua, în funcție de structura ideatică sau registrul poetic și stilistic al operei". Astfel, în același câmp semantic, exegetul distinge și posibilitatea utilizării unor termeni ca "eterogenitate" sau "hibridizare", totul în perspectiva "regăsirii formelor socotite clasice și, de regulă, fixe", adoptând o abordare textuală "mult mai deschisă și mai suplă în interpretare". Până la Eminescu, spune exegetul, poeții noștri (Văcăreștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
același câmp semantic, exegetul distinge și posibilitatea utilizării unor termeni ca "eterogenitate" sau "hibridizare", totul în perspectiva "regăsirii formelor socotite clasice și, de regulă, fixe", adoptând o abordare textuală "mult mai deschisă și mai suplă în interpretare". Până la Eminescu, spune exegetul, poeții noștri (Văcăreștii, Conachi, Cârlova, Alexandrescu, I. Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri ș.c.l.) au practicat "structuri textuale monoforme", Eminescu inovând și "la nivelul formelor, al genurilor și speciilor" literare. Mai mult chiar, numeroase poeme eminesciene "se construiesc într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
neștiute, printr-o însoțire surprinzătoare, neașteptată, creând vecinătăți inedite și surpând logica formală". E o taină textuală tocmai a construcției polimorfe ce acționează/funcționează nu doar la "nivel compozițional" ci și la nivelul "micro-structural, cel al formelor, stilurilor și prozodiei". Exegetul este pregătit de-acum a urmări "zona filosoficului", care în proză, bunăoară, propune "o mixtură de secvențe textuale, un gen hibrid, construit sintagmatic din fragmente textuale narative, dialogale, epistolare, eseistice, ironice, retorice", ducând totul într-o zonă a fantasticului în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
adevărurilor generale și deopotrivă atent la principii și la greșelile de gramatică, pentru el adversarii politici nu sunt decât "accidente" ale istoriei contemporane, interlocutori conjuncturali într-o polemică "agonală" dintr-un război cu mult mai mare". Orizontul publicisticii îi oferă exegetului posibilitatea urmăririi unui mare număr de procedee ale comicului, pe care Eminescu le utilizează cu dezinvoltură și programat. Întregul demers exegetic întreprins de Sebastian Drăgulănescu este, în fapt, o nouă lectură atentă, dintr-un alt unghi de interpretare estetică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nevoia unei "lumini"" în care "tinerețea", "credința", "speranța" rămân "noțiuni vagi, traductibile mai degrabă în plan laic". Un vers precum "Ești prea mult înger, prea puțin femeie" se dovedește a nu fi "o mostră de evlavie". Rugăciunea devine astfel constată exegetul "un procedeu poetic" ce apare "ca un simplu interlocutor liric ideal", chiar dacă vreun "cetățean pios" e gata să perceapă textul prin "prisma propriei sensibilități religioase". Dar, atrage atenție același, în continuare: Se cade a nu confunda ceea ce aparține poetului însuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
observație întreaga realitate românească, sub aspectul unor elemente relevante pentru securitatea și siguranța națională", făcând o "evaluare critică a întregului sistem social, relevându-i vulnerabilitățile, cauzele și efectele acestora, sugerând ori propunând măsuri concrete de prevenire și înlăturare" a acestora. Exegetul observă că marea majoritate a articolelor politice, a notelor și excerptelor, a extraselor din presa străină, a traducerii unor articole din aceasta, se referă cu predilecție la evenimente, la fapte și situații, la contextul unor împrejurări, ce vizează "riscuri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Vatamaniuc el stăruind asupra a trei etape ale gazetarului și Mihai Dorin, care propune "cinci stadii" de manifestare gazetărească. Mult mai interesantă este însă trecerea în revistă a modului în care a fost discutată în timp concepția doctrinară a gazetarului, exegetul punctând câteva repere în această direcție: Eugen Lovinescu, cel care considera "opera politică" eminesciană ca aparținând unui "reacționarism radical"; Șerban Cioculescu lansând ideea "vocației paralele" a lui Eminescu și evaluându-i modernitatea gazetăriei prin "prisma permanenței naționale". Apoi Gheorghe Bulgăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și un comentariu asupra ediției Perpessicius de Nicolae Georgescu. Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă. București, 2013), reprezentând cel de al o sută cincizecilea volum (jubiliar) din seria academică de editare a scriitorilor români (tip Pleade). La atari întrebări, exegetul propune, într-adevăr, o "lectură nouă", căutând a identifica "ce primește azi, sensibilitatea noastră postmodernă" din toată vastitatea operei eminesciene, orientându-se, în propunerea critică pe care o face, după criteriul propriu de selecție ("preferințele mele"). În acest sens, relevantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
construcției lirice, o muzică inconfundabilă a versurilor, un număr de simboluri și, desigur, o relație specifică între ele". De-acum se simte "artistul", se simte "detașarea lui de nimicurile vieții", e "în fașă" aici, "atitudinea hiperionică". Astfel e de părere exegetul "eminescianismul explodează". Ce înseamnă acest eminescianism? El se deslușește din faptul că "Eminescu silește limba română să primească marile viziuni, miturile, conceptele esențiale și să le traducă în figurație lirică formidabilă chiar și în poemele lui demonstrative, didactice". Privită în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe care nu știu câți alți gazetari români au putut-o egala". În Introducerea semnată de Eugen Simion, la actuala ediție de Opere a lui Mihai Eminescu, nu se comentează în nici un fel teatrul acestuia. Ceea ce nu este de amendat întrucât pe exeget nu l-a interesat să facă mai mult decât (dar o face) "o lectură nouă a poemelor", deopotrivă a prozei și a publicisticii, căutând "a justifica parțial acei stimuli, la care reacționează azi zice domnia sa sensibilitatea mea critică". E o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
monument pe care-l ridică Perpessicius lui Eminescu este poezia postumă, maldărul de manuscrise, imensa parte de sub ape a ghețarului. Aici, Perpessicius rămâne inegalatul editor, cel care a descifrat atâtea texte, cel care a făcut atâtea filiații de manuscrise". Demersul exegetului este unul ce privește oarecum panoramic edițiile din opera lui Eminescu, raportate la contribuția lui Perpessicius. De la "arhitectul ediței princeps, T. Maiorescu, cu succinte dar diagnosticale popasuri asupra edițiilor unor C. Botez, G. Ibrăileanu, G. Bogdan-Duică, I. Scurtu ș.a., fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
universal, în discuții de ultimă oră, și nu numai, căutând a exprima, în formulări concluzive și practicând judecăți de valoare pertinente, verdicte capabile a aduce la un numitor comun esența diverselor puncte de vedere (majore) exprimate în timp de diverși exegeți, astfel încât oricine să poată avea acum, într-o formulare limpede și cât mai exactă cu putință, o poziție, o atitudine menită a da deschidere unei înțelegeri, cu valoare de reper călăuzitor, a tuturor chestiunilor legate de importanța (afirmării și receptării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
foarte interesant și incitant. Marginaliile la editarea publicisticii, a traducerilor, pregătirea pentru publicare a manuscriselor din acest câmp de preocupări ale lui Eminescu, aduc la cunoștință, fără îndoială, aspecte legate de atitudinea poetului față de chestiunile istoriei naționale, bunăoară, pe care exegeții operei eminesciene le preiau de-a gata, eludând eforturile editorilor de a recupera, in integrum, un fond ideatic asupra căruia editorul stăruie în cadrul aparatului de note etc. Aurelia Rusu pune în discuție acum, tranșant, asemenea aspecte problematice în timp, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Pe acesta se grefează și demersul istoric al lui Theodor Codreanu, urmărind modul în care provincia a fost mereu un punct de negociere, de schimb, efectuat pentru voința populației de acolo și adesea cu tot concursul politicienilor români. "Impresionează notează exegetul la Eminescu, puterea de pătrundere în tainițele contextului istoric, politic, economic și cultural". Aceste tainițe le sondează și Theodor Codreanu ("subteranele istoriei"), mergând pe modelul eminescian în analiza factorilor politici mai ales, care au concurat la destinul provinciei, până în actualitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
e, desigur, metaforică” (Radu G. Țeposu). SCRIERI: Emil Botta sau Despre frontierele inocenței, București, 1984. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Botta „necredinciosul”, RL, 1984, 9; Al. Ruja, „Emil Botta sau Despre frontierele inocenței”, O, 1984, 10; Al. Călinescu, Emil (Botta) și exegeții, CL, 1984, 5; Mircea Mihăieș, Autocritica, O, 1984, 38; Mircea Scarlat, Spectacolul tinereții dezlănțuite, AFT, 1984, 9; Gheorghe Grigurcu, „Emil Botta sau Despre frontierele inocenței”, F, 1984, 10; Cristian Livescu, Două studii despre Emil Botta, ATN, 1984, 12; Țeposu, Istoria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286501_a_287830]
-
publicat de Ioana Em. Petrescu în 1969. Epoca pașoptistă îi reținuse și până atunci atenția , totuși cursul prezintă o materie inedită. Sinteza se ocupă de primul romantism românesc (faza de până la 1848), caracterizat prin împletirea elementelor romantice cu cele preromantice (exegetul nu credea în existența la noi a unui curent preromantic constituit), luministe (ca la Heliade), clasice (precumpănitoare la Gh. Asachi, iar la Grigore Alecsandrescu aflate în echilibru cu cele romantice, clasice și luministe, Anul 1840 fiind textul cel mai reprezentativ
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
noastre ortodoxe. În consecință, ceea ce îl interesează este procesul modern de emancipare, început în chip major și decisiv cu epoca Luminilor (1779-1829). Aceasta e urmată de etapele 1829-1840 (luminism și romantism), 1840-1867 (romantism „în teorie”) și 1867-1893 (Junimea). În viziunea exegetului evoluția literaturii române moderne e totuna cu istoria eliberării de ceea ce îi era străin și a regăsirii de sine, mai întâi prin conștientizarea apartenenței latine și europene și apoi, prin romantism, a identității naționale în context universal. Mai general, savantul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
VI-XVIII (1975-1996). A scris și o documentată monografie Victor Eftimiu (1999), în care a găsit tonul potrivit pentru caracterizarea unei producții bogate și inegale. Fiind convins, ca și Victor Eftimiu însuși, că scriitorul se exprimă mai convingător în teatru, exegetul examinează cele peste cincizeci de piese ale acestuia și le reține doar pe cele care l-au impus cu adevărat ca autor dramatic (Înșir-te mărgărite, Cocoșul negru și Meșterul Manole) și prin care el a înnoit teatrul românesc, utilizând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288206_a_289535]
-
Maria!, Napoleon I, Mireasa roșie, Marele duhovnic, Fantoma celei care va veni ș.a. Lipsește, poate, un portret al omului Eftimiu, cu trăsăturile lui de pitoresc. O altă operă care l-a interesat pe M. atât ca editor, cât și ca exeget este aceea a lui Jean Bart, abordată mai întâi în ediția Scrieri (I-II, 1974-1979) și studiată în monografia Jean Bart (Eugeniu P. Botez). Viața și opera (2001). Monograful, care are „știință și har,” se bazează pe ample cercetări arhivistice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288206_a_289535]
-
critic” sau de „dogmatismul istoric” și l-au făcut receptiv la o serie de discipline auxiliare cum ar fi gramatica, stilistica, filosofia: „Deci gust și pregătire pentru comparația stilistică; cunoașterea sistemelor filosofice și aptitudinea de gânditor [...]. Ce altceva vom cere exegetului literar? Îi vom cere un lucru capital: să-și însușească o concepție modernă despre viața spiritului și despre felul cum decurg procesele sufletești. Un exeget cu concepții filosofice rudimentare va fi un exeget mediocru și chiar primejdios. Pentru înțelegerea unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]
-
pregătire pentru comparația stilistică; cunoașterea sistemelor filosofice și aptitudinea de gânditor [...]. Ce altceva vom cere exegetului literar? Îi vom cere un lucru capital: să-și însușească o concepție modernă despre viața spiritului și despre felul cum decurg procesele sufletești. Un exeget cu concepții filosofice rudimentare va fi un exeget mediocru și chiar primejdios. Pentru înțelegerea unei opere trebuiesc părăsite prejudecățile arhaice, cum ar fi aceea a stabilității și identității elementelor și proceselor psihice. Trăim în plină spontaneitate, în plin dinamism. Așa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]
-
aptitudinea de gânditor [...]. Ce altceva vom cere exegetului literar? Îi vom cere un lucru capital: să-și însușească o concepție modernă despre viața spiritului și despre felul cum decurg procesele sufletești. Un exeget cu concepții filosofice rudimentare va fi un exeget mediocru și chiar primejdios. Pentru înțelegerea unei opere trebuiesc părăsite prejudecățile arhaice, cum ar fi aceea a stabilității și identității elementelor și proceselor psihice. Trăim în plină spontaneitate, în plin dinamism. Așa s-a creat, așa trăiește și opera literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]