3,103 matches
-
largă și mai amănunțită. Un alt autor, James-H. Leuba, cu o atitudine franc pozitivistă, se simte în stare să precizeze factorul comun al misticismului religios, al celui patologic, al celui moral, al celui științific și al celui artistic. Cercetând problema extazului la poeții englezi în raport cu extazul religios, Leuba pune următoarea concluzie: Fiecare din trăsăturile, pe care am învățat să le considerăm ca tipice ale extazului, se regăsesc, explicite sau implicite, în aceste texte poetice: dispariția lumii exterioare, pierderea puterii asupra corpului
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
alt autor, James-H. Leuba, cu o atitudine franc pozitivistă, se simte în stare să precizeze factorul comun al misticismului religios, al celui patologic, al celui moral, al celui științific și al celui artistic. Cercetând problema extazului la poeții englezi în raport cu extazul religios, Leuba pune următoarea concluzie: Fiecare din trăsăturile, pe care am învățat să le considerăm ca tipice ale extazului, se regăsesc, explicite sau implicite, în aceste texte poetice: dispariția lumii exterioare, pierderea puterii asupra corpului și eclipsarea conștiinței despre existența
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
religios, al celui patologic, al celui moral, al celui științific și al celui artistic. Cercetând problema extazului la poeții englezi în raport cu extazul religios, Leuba pune următoarea concluzie: Fiecare din trăsăturile, pe care am învățat să le considerăm ca tipice ale extazului, se regăsesc, explicite sau implicite, în aceste texte poetice: dispariția lumii exterioare, pierderea puterii asupra corpului și eclipsarea conștiinței despre existența corpului, o impresie de lărgire fără limită a eului, ce pare să crească la nesfârșit, în timp ce limitele, pe care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
le clarifici? Afară de aceasta, epilepticul are sentimentul penibil al răului ce lucrează în el; transele lui sunt trăite ca o nenorocire cu toată aura sau vârtejul acela de senzație plăcută, care le precedă. El caută să scape de această nenorocire. Extazul religios și cel artistic sunt trăite ca fapte extraordinare, dar nu ca stări maladive, ci ca stări de negrăită fericire, pe care subiectul le vrea mereu repetate. În extazul sănătos, fața celui care îl trăiește e strălucitoare, e transfigurată ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
plăcută, care le precedă. El caută să scape de această nenorocire. Extazul religios și cel artistic sunt trăite ca fapte extraordinare, dar nu ca stări maladive, ci ca stări de negrăită fericire, pe care subiectul le vrea mereu repetate. În extazul sănătos, fața celui care îl trăiește e strălucitoare, e transfigurată ca de o lumină cerească, pe câtă vreme în transa epileptică nenorocitul spumegă, contorsionat și desfigurat în mod înspăimântător. Cei care trăiesc extazul religios sunt personalitățile culminante ale vieții creștine. Cei care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fericire, pe care subiectul le vrea mereu repetate. În extazul sănătos, fața celui care îl trăiește e strălucitoare, e transfigurată ca de o lumină cerească, pe câtă vreme în transa epileptică nenorocitul spumegă, contorsionat și desfigurat în mod înspăimântător. Cei care trăiesc extazul religios sunt personalitățile culminante ale vieții creștine. Cei care trăiesc extazul artistic sunt geniile creatoare ale omenirii. Cu excepții la mii și mii de cazuri, epilepticii sunt debili mintali și sunt idioți. Geniul lui Dostoievski nu se explică prin epilepsie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fața celui care îl trăiește e strălucitoare, e transfigurată ca de o lumină cerească, pe câtă vreme în transa epileptică nenorocitul spumegă, contorsionat și desfigurat în mod înspăimântător. Cei care trăiesc extazul religios sunt personalitățile culminante ale vieții creștine. Cei care trăiesc extazul artistic sunt geniile creatoare ale omenirii. Cu excepții la mii și mii de cazuri, epilepticii sunt debili mintali și sunt idioți. Geniul lui Dostoievski nu se explică prin epilepsie; el a creat ca geniu, deși era epileptic, precum Leopardi a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
la nature de l’inspiration scripturaire, p. 23.). Dar în orice caz, o înrâurire de caracter dinamic, care să se facă imediat simțită, ca un impuls ce vine de mai presus de tine și nu-l poți întâmpina cu rezistență. Extazul de pe drumul Damascului e o inspirație de o putere atât de covârșitoare și de imperioasă încât subiectul care o suferă devine brusc din Saul prigonitorul, Pavel apostolul. După această definiție foarte largă, fie că e vorba de o convertire, fie
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dumnezeu. Dar inspirația artistică și cea mistică sunt deopotrivă precedate de un răstimp de elaborare care nu e obligatoriu. În mistică, elaborarea constă din acea dramatică și îndelungă lucrare de purificare morală, care e o pregătire pentru a primi lumina extazului. În artă, ea e preocuparea continuă de opera pe care artistul o plănuiește. El are în minte o vagă idee despre ceea ce va face. În jurul ei se adună mereu, ca printr-un proces de selecție naturală, elementele aderente la ideea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Psychologie der Kunst, distinge în inspirația propriuzisă trei note caracteristice. 1. Năprăznicia inspirației. Ea e spontană și vine pe neașteptate. Ai putea zice: când o aștepți nu vine, iar când nici nu te gândești, izbucnește ca o explozie. În mistică, extazul e tot așa de năpraznic. Artiștii sunt absolut de acord asupra notei de surprindere bruscă. Uneori ea are un aspect aproape comic. Berlioz voise să pună pe note poesie patriotică și fiindcă nu-i venea melodia pentru versurile refrenului, părăsise
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
renașterea spontană, luminoasă, sintetică, a unei mai vechi preocupări nearticulate. Dar această revenire împlinită nu distruge nimic din natura extraordinară a inspirației. În mistică, Dumnezeu nu e o preocupare continuă? Și totuși, când el se descoperă în momentul culminant al extazului, când flacăra dumnezeiască aprinde focul din vatra îndelung pregătită, care e ființa ascetului, micșorează preocuparea anterioară ceva din sublimitatea negrăită a extazului? 2. Surpriza inspirației izbește în starea obișnuită a sufletului sfărâmându-i echilibrul și dând loc unei frenetice gâlgâiri
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
În mistică, Dumnezeu nu e o preocupare continuă? Și totuși, când el se descoperă în momentul culminant al extazului, când flacăra dumnezeiască aprinde focul din vatra îndelung pregătită, care e ființa ascetului, micșorează preocuparea anterioară ceva din sublimitatea negrăită a extazului? 2. Surpriza inspirației izbește în starea obișnuită a sufletului sfărâmându-i echilibrul și dând loc unei frenetice gâlgâiri de imagini luminoase. Fenomenul seamănă cu ruptura gheții când prin copca deschisă apa din adânc bolborosește tumultuoasă în afară. E o stare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
numește impropriu „impersonalitate” din tendința de a diminua caracterul de dualitate al inspirației. Căci esteticianul german e, ca și americanul Leuba, foarte raționalist în explicarea fenomenelor artistice și mistice. Numele mult mai propriu al acestei puteri vii, simțite unanim în extazul estetic, e suprapersonalitatea și el e necesar tocmai pentru a păstra caracterul de dualitate al inspirației. E adevărat că această suprapersonalitate nu e văzută clar de artiști și nici nu e determinată cu precizia și certitudinea misticilor când vorbesc de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pentru a păstra caracterul de dualitate al inspirației. E adevărat că această suprapersonalitate nu e văzută clar de artiști și nici nu e determinată cu precizia și certitudinea misticilor când vorbesc de prezența supranaturală și personală a lui Dumnezeu în extaz. Acest aspect nedeterminat suficient în mărturisirile artiștilor îl face, desigur, pe Leonce de Grandmaison să definească experiența artistică drept o imagine sau o schiță a experienței mistice. Raportate la starea de conștiință, cele trei aspecte ale inspirației, ce trebuiesc înțelese
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cele trei aspecte ale inspirației, ce trebuiesc înțelese ca o simultaneitate, iar nu ca o succesiune, apar ca: 1) o dispariție a lumii; 2) o dispariție a conștiinței proprii; 3) intrarea în altă formă de conștiință. Recunoscând aceste note caracteristice extazului artistic, Richard Muller-Freienfels și ca el majoritatea esteticienilor, nu face altceva decât să împrumute notele deosebitoare ale extazului religios. Ele alcătuiesc de fapt acea tehnică psihologică, de care am vorbit și care e oarecum comună celor două feluri de inspirație
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
1) o dispariție a lumii; 2) o dispariție a conștiinței proprii; 3) intrarea în altă formă de conștiință. Recunoscând aceste note caracteristice extazului artistic, Richard Muller-Freienfels și ca el majoritatea esteticienilor, nu face altceva decât să împrumute notele deosebitoare ale extazului religios. Ele alcătuiesc de fapt acea tehnică psihologică, de care am vorbit și care e oarecum comună celor două feluri de inspirație. Conștiința despre lume dispare cum dispare conștiința de sine. Dar ce poate să însemne această „nouă formă de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
tehnică psihologică, de care am vorbit și care e oarecum comună celor două feluri de inspirație. Conștiința despre lume dispare cum dispare conștiința de sine. Dar ce poate să însemne această „nouă formă de conștiință” în care intră insul în extaz, fie el artist sau mistic? Ea nu e altceva decât dualitatea de care am vorbit. Insul se simte instrumentul unei puteri din afară de el și care îl domină. Pierderea conștiinței de sine e mai mult un fel de a vorbi
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pierde-o într-adevăr, nu și-ar mai aminti nimic din această trăire extraordinară. În realitate, conștiința de sine nu se pierde cu totul; ea cade pe planul al doilea, înlocuită instantaneu de conștiința nouă a unei dominații transcendente. Esența extazului e tocmai acest sentiment de dominație transcendentă, trăit în felurite grade de intensitate. În orice caz, mai slab de artist și incompatibil mai tare de mistic. Dar noi credem că problema principală a inspirației stă tocmai în această dualitate, în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Geniul creator apare, după asemenea teorii, ca ființa cea mai iresponsabilă de pe pământ, iar ideea inspirației, izbucnind din subterana infernală, fie a iraționalului individual, fie a iraționalului colectiv, nu e departe de concepția delfică a oracolelor antice. Pythia cădea în extaz și proorocea în stranii bâlbâieli după ce se amețea aspirând îndelung gazele emanate din adâncul pământului printr-o spărtură de stâncă. Fumul inspirator al psihologismului modern, nu mai emană din pământ, ci din cimitirul ideilor individuale sau din cimitirul colectiv al
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
colaboratorul lui Dumnezeu, nimeni altul nu reprezintă acest model în măsura în care îl reprezintă scriitorul sacru, hagiograful biblic. Autorul Bibliei e Dumnezeu, iar hagiograful e colaboratorul său. În ce sens se înțelege această colaborare? Este ea o pierdere totală a conștiinței în extazul inspirației? Este ea o violentare a personalității scriitorului, căruia Dumnezeu îi dictează cuvintele, iar el le transcrie mecanic? Sau Dumnezeu îi dictează ideile, pe care scriitorul le înveșmânta în cuvintele sale proprii? Colaborarea teandrică nu e nici unul din aceste cazuri
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
iresponsabil ca un medium spiritist, e de proveniență păgână. Oracolele antice, sibylele, poeții cum îi concepe Platon, profeții cum îi concepe Philon din Alexandria își pierd cu desăvârșire stăpânirea asupra facultăților superioare ale sufletului și devin, prin entuziasmul divin, prin extaz, iresponsabili, iraționali. „în noi, inteligența e alungată de invazia spiritului divin; cînd acesta se retrage, ea revine”, zice Philon(Citat de Delacroix: La religion et la foi, p. 292). Extazul conceput în afară de creștinism presupune, deci, o absență totală a inteligenței
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
facultăților superioare ale sufletului și devin, prin entuziasmul divin, prin extaz, iresponsabili, iraționali. „în noi, inteligența e alungată de invazia spiritului divin; cînd acesta se retrage, ea revine”, zice Philon(Citat de Delacroix: La religion et la foi, p. 292). Extazul conceput în afară de creștinism presupune, deci, o absență totală a inteligenței. El se consumă în domeniul irațional al sufletului, adică așa cum îl înțeleg psihologii de azi ai inconștientului. Modul acesta de inspirație este exclus din teoria teologică a inspirației scripturistice. Un
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ce i se revelează. Revelația e dată pepotriva minții noastre și ar fi absurd să admitem că tocmai scriitorul, prin care ea ni se dă, e în stare de inconștiență, neînțelegere când o primește pentru omenirea întregă. Eliminând deci ideca extazului irațional, hagiograful nu e un copist pasiv, care transcrie cuvânt cu cuvânt dictatul Duhului Sfânt, ldeea acestei copii pasive, observă Lusscau, e protestantă. Într-adevăr, ea concordă cu concepția despre natura iremediabil distrusă de păcat și devenită incapabilă să adauge
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
darul profeției (I. Cor. XIV). Atât glossolalia cât și profeția sunt harisme ale Duhului Sfânt; dar profeția e mai mare decât glossolalia, zice apostolul. Care e cauza acestei diferențe? Foarte frecventă în era primară a creștinismului, glossolalia e un adevărat extaz la care mintea nu participă. Surprins de efluviul harului dumnezeiesc, extaticul grăiește în limbi, dar nimeni nu-1 înțelege. El are nevoie de interpret. Harisma glossolaliei, lămurește Pavel, e dată nu pentru credincioși, ci pentru necredincioșii care, neînțelegând ce vorbește extaticul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fost răpit până într al treilea cer, cunoaște mai bine ca oricine gradele manifestării lăuntrice a Duhului dumnezeiesc. După propria-i mărturisire, el grăiește în limbi și profețește. Și, cu darul deosebit al „discernământului spiritelor”, ne face să înțelegem că extazul glossolaliei, neimplicând participarea inteligenței, e inferior profeției în care inteligența participă iluminată de har. în mistica creștină se pot deosebi două curente de contemplație: unul extatic, iar celălalt caracterizat printr-o intuiție intelectuală supranaturalizată sau spiritualizată de lumina inspirației dumnezeiești
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]