1,426 matches
-
ea striga pe celălalt, pe mort. Îngenunchind cu grabă îi adună ciolanele și-i deosebi lucrurile. Căpățîna era spartă de baltag”. Scena, dar mai ales povestea vieții lui Nechifor Lipan ajunsă aici, îndeamnă și ea la meditație: iată un om falnic, în plină forță și în „floarea vîrstei”, prăpădit năprasnic în moarte. Parcă recunoaștem una dintre legile clasice ale tragicului. Sadoveanu s-a întrecut pe sine în acest roman, cum de puține ori i s-a întîmplat în prea întinsa-i
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
la nas; dar să știți că mai sunt și excepții, adică șefi buni, umani, care încearcă să se apropie de umilii slujbași, ascultându-le doleanțele și ajutându-i la nevoie; de, am putea spune că pădurea are fagi și stejari falnici, dar și uscături Pensionarii normali, nu cei cu pensia de multe zeci de sute de lei, care au și slugi în casă, când o primesc, nu vorbesc, ci doar o cântăresc în palmă și se gândesc că dacă dau banii
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
băiatul Stancăi, ajuns mare logofăt. Toți purtau caftane din stofe fine brodate cu fireturi de aur și tivite cu blănuri scumpe, cu toate că se aștepta o zi călduroasă. Bătrâna îi salută scurt și ei se aliniară în spatele ei ca o escortă falnică. Așa au intrat și au traversat biserica până în față, la tronurile arhiepiscopești și domnești. Ilinca a înaintat doi pași în spațiul care rămânea liber pentru diacon, a ridicat ochii să se cuprindă de frumusețea catapetesmei, s-a închinat și a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Cred că de frică și-a împărțit averea. Constandinul Stancăi este stăpânit mereu de un fel de spaimă omenească pe care nu reușește să și-o învingă. L-am văzut atunci mergând măreț ca un împărat spre Odrii, ziua stând falnic în caleașca trasă de patru armăsari arăbești, dar noaptea în cort, cu lumânări și candele aprinse, bătând mătănii în fața icoanelor. Păzit de Kuciuk Selin și de doftorii lui, cine tremura ca un copil căruia i se năzare în somn Marțolea
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nimeni dintre învățații caldeeni nu puteau să-i deslege mesajul. Daniel având mare rang la curte, vestit pentru prorocirile sale, împăratul i-se adresă să-i deslege visul, povestindu-i: -În mijloc de pământ am văzut un copac imens, înalt, falnic și puternic cu vârfuri până la cer, care se vedeau de la marginea pământului. În copac se găsea hrană pentru toți, având roade multe, adăpostind sub umbra lui și oferind loc pentru multe cuiburi. Dar iată din cer a apărut un paznic
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
iarba din câmp, udată din cer de picături de rouă. Fiara cu fiarele să fie un timp de șapte timpuri. Rămas tulburat în gânduri și uimit Daniel îi răspunse: -Slăvite Doamne, visul este pentru dușmanii tăi, vrăjmași și pizmuitori. Copacul falnic și măreț, înalt până la cer, ești tu împărate cu împărăția ta necuprinsă. Te vor izgoni împărate cu fiarele din câmp. Trunchiul reprezintă împărăția cu bogățiile. Pune capăt greșelilor, dă milă popoarelor sărace și Domnul îți va da din nou măreția
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
și pe care o puteam povesti. Cum s-o deschid? m-am întrebat. Bine, dar nu era ea deschisă? Atunci, în '42, când publicasem cele trei pagini nu-mi apăruse această poartă în față? Nu fusesem adânc turburat când acest falnic copac căzuse? Tatăl meu nu era deloc vesel în dimineața aceea. Ce i se întîmplase?... Îmi aminteam că după aceea într-o zi scara noastră de la prispă, care avea doi stâlpi jos, lângă ultima treaptă, fusese ruptă de un cal
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
vine. Cele mici s-au lipit strâns de mamă, așteptând cicatrizarea rănilor. Hrana către trunchi era însă din ce în ce mai puțină, așa că la suprafață copacul prinsese o coajă tare, maronie, ce nu lăsa nimic să intre sau să iasă. Copacul se înălța falnic deasupra lemnelor moarte, scorojite, și răsufla greoi în bătaia vântului, după vremea sa. Ramurile erau goale, unele uscate, dar cine să le mai curățe. Nu era vreme. Apa se scurgea lin mângâind duios frunzele care își făceau loc spre pământ
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
fi fost zadarnică orice apărare... A fost de un cinism într-adevăr nemaipomenit. N-a deschis gura toată vremea și n-a vrut să răspundă măcar la întrebările președintelui... Ne-a privit sfidător, pe rând, cu un fel de dispreț falnic... Chiar sentința de moarte a primit-o zâmbitor și cu niște ochi... Firește, asemenea oameni nu se spăimântă nici de moartea infamantă... Când l-au prins, într-un unghi mort, o patrulă comandată de ofițer, a vrut să se împuște
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și aduse iar certificatul, Bologa crezu nimerit să-i spună câteva cuvinte grave, de față cu doamna Bologa, în picioare. După o introducere cu citații latinești, îi evocă amintirea străbunului tras pe roată la Alba-Iulia și apoi urmă cu glas falnic: ― De azi încolo, fiul meu, ești bărbat. Dacă ar fi nevoie, ești pregătit să-ți poți câștiga singur o pâine. Intrând în cursul superior, orizontul are să ți se lărgească. Vei pricepe multe lucruri nevăzute, căci viața și lumea sunt pline
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-a putut însura. Căsnicia a fost rodnică: anul și copilul... Azi are patru, doi băieți și două fete. Războiul a întrerupt seria. Al cincilea de-abia acum e pe drum... Dintr-un portofoliu scoase niște fotografii și-i arătă, falnic și mișcat, întîi copilașii pe rând, cu numele și obiceiurile fiecăruia, apoi pe nevastă-sa. ― Să știi însă că fotografiile sunt mizerabile, adăugă el cu însuflețire. Mai ales nevastă-mea... e de o mie de ori mai bine, delicată, blândă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol ședea în cerdac, înconjurat de cărțile lui vechi, în care odinioară își pusese toate speranțele și care, de câte ori a avut nevoie în viață de sprijin, l-au părăsit ca niște prieteni neputincioși și fricoși. Se plimba grăbit prin sistemele falnice de înțelepciune, bătea la toate porțile, din ce în ce mai înfricoșat, dar îndată ce se oprea și ridica ochii spre strada biciuită de ploaie și mânjită de noroi, spre câmpurile și dealurile înverzite și spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucați, simțea deodată cum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol repede, ca și cum i-ar fi fost teamă să nu întîrzie. Pretorul, care tocmai făcuse semn plutonierului să treacă la masă și să scrie, se întoarse brusc spre Bologa, întîi mirat, pe urmă cu o satisfacție triumfătoare: ― Eram sigur! izbucni falnic. I-am și spus căpitanului Klapka... Parcă nu cunosc eu psihologia... vinovaților?... De altfel, nici n-ar fi demn pentru un ofițer, chiar în cazul d-tale, să recurgă la minciuni. Omul, când a săvârșit ceva, să aibă curajul răspunderii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
geniu blond. {EminescuOpIV 7} HORIA Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Ca-a robit copiii-i pe sub mâni streine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte falnic stă călare: O coroană sură munților se pare, iar Carpații țepeni îngropați în nori Își vuiau prin tunet gândurile lor. Eu am - zise-un tunet - suflet mare, greu, Dar mai mare suflet bate-n pieptul său; Fruntea-mi este albă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
COPILEI Glasul plăcerei dulce iubit Chiamă gândirea pe a mea frunte, Ce sboară tainic ca și o luntre În oceanu-i nemărginit. Stelele toate angeli îi par, Angeli cu aripi strălucitoare, A căror inimi tremurătoare Candele d-aur nouă mi-apar. Falnică-i pare legea Creării, Lumi ce de focuri în lumi înot, Candeli aprinse lui Zebaot, Ce ard topirei și re-nvierei. Dar mai puternic, mai nalt, mai dulce Ii pare legea de a iubi, Fără ea nu e de a trăi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite pătrund razele rare În temnița din pieptu-mi trezind gândiri amare. Când somnul frate-al morții, pe lume falnic zace Cu genele-i închise, cu visele-i de pace, Când palida gândire prin țara morții trece, Și moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece Cu-aghiazima cea dulce a lumii frunte-atinge, Păcatele-i i-adoarme, invidia o stinge
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei grozavă turnuri negre ea aprinde Și făcliile-uriașe cătră stele le întinde... Evul arde - Roma este oceanicu-i mormânt. Norii sunt o spuză-n ceruri și prin ei topite stele. Și, ca oceanul negru răscolit de visuri grele, Urbea își frământă falnic valuri mari de fum și jar; Din diluviul de flacări, lung întins ca o genune, Vezi neatins cu arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care mișcă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă Și de fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. Din Apus vin zeii Romei. Pe o stea de vulturi trasă, Zeus de nori-adunătorul urcă bolta maiestoasă, Mart încoardă arcul falnic spre Zamolxe ațintit; Ca să scape neamul nobil răsărit din a lui coaste, Însuși el a Urbei semne le ridică înspre oaste Și de-antica lui turbare tremur norii de granit. Lumea pare răsculată din caotic-adîncime. Nori se suie-n stâlpi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de rubin. Norii fug și se desfășur - bolta limpede se-ndoaie. În zenit stau zeii Romei în auritele lor straie, Lăncile și-ncrucișează privind armia din văi; A lor chipuri luminoase strălucesc frumoase-n soare, Ei și-ntorc caii cei falnici și-auritele lor care Spre apus - iar roșul soare îi urmează-ncet pe ei. Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale, Se reped pe trepte nalte și cobor în sure hale. Cu lumina, ei îngroapă a lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
al nopții meteor. Ades albă dintre valuri de-a înnot marea despică Și albastrul blând al mării albul sânilor ridică, Valurile-n cânt salută sântul apelor odor. Acolo în fundul mării, în înalte-albastre hale, Șed la mese lungi de piatră zeii falnicei Valhale; Odin stă-n frunte - cu părul de ninsoare încărcat; Acolo decid ei moartea Romei și o scriu în rune, Presun de argint și zale pun pe caii ca furtune - Astfel se gătesc de ducă pentru drumu-ndelungat. Și atunci furtuna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și tineri unor secole bătrâne Lumea din încheeture vor s-o scoată, din țîțîne Să o smulgă, s-o arunce în sbucnirea nouei eri. Tricolorul plin de sânge e-mplîntat în baricade, Clopotele url-alarma pe Bastilia ce cade Și poporul muge falnic, ca un ocean trezit; Sfarmă tot și pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie, El înalță firi cumplite, cari-l duc, o vijelie, Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit. Și prin negrele icoane unor zile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Așteaptă, copile, să caut o vrajă În carte... Să chem eu giganticul vânt, Pe aripi să-i pue o mie de maje, S-o lege de stînce, să-i stee de strajă În neagra-chisoare în fund de pământ... ". Șoptește: vânt falnic furtuna o-nhață, Aripele-i leagă - o bagă în stânci, Acolo cu lanțuri o leagă de brațe; Cu-ncetul a cerului nori se desfață Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. "Copile, acuma pericol nu este - Urmează-mi în munte, în salele-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe sâni și cu creții de mantă. {EminescuOpIV 181} ADÎNCA MARE Adânca mare sub a lunei față, Înseninată de-a ei blondă rază, O lume-ntreagă-n fundul ei visează Și stele poartă pe oglinda-i creață. Dar mâni - ea falnică, cumplit turbează Și mișcă lumea ei negru-măreață, Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe Ducând peire - țări înmormîntează. Azi un diluviu, mîne-o murmuire, O armonie, care capăt n-are - Astfel e-a ei întunecată fire, Astfel e sufletu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
descinge și varsă dintr-însul Galbeni aprinși într-un vechiu căuș afumat de pe vatră, Mare cât o pivniță... -N patu-i de pîclă-nfoiată, Regele-ntinde bătrînele-i membre și horăește. Până-n fundul pământului urlă: peștere negre Și rădăcinile munților mari se cutremură falnic De horăitul bătrânului crai. Iară afară Vezi un ger bătrân și avar cu fața mâhnită, Cărăbănind al zorilor aur în saci de-ntuneric Ca să-l usuce-n rubine. Cu-ncetul cu-ncetu-nserează... Soarele, ca să împace marea, la ea se apleacă, Lin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime de laudă; că vremea se măsoară După a răutății pășire... Rău și ură Dacă nu sunt, nu este istorie. Sperjură, Invidioasă, crudă, de sânge însetată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]