1,716 matches
-
despre aceasta. O filozofie sau alta este oarecum condamnată să le valorizeze pe celelalte din punctul ei de vedere, unitar și sistematic. În capitolul introductiv (I, 3F) am văzut că nici Hegel, nici Comte nu au putut evita o asemenea fatalitate. Când facem aceste afirmații, nu avem intenția să valorizăm conceptul de "filozofie ca Weltanschauung" și cu atât mai puțin să-i luăm apărarea lui Dilthey, ci doar să-l judecăm în funcție de criteriile pe care le-a stabilit chiar autorul, să
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de hagiografie întrucât ea este exemplară, reper educativ prin unicitate. Toți avem șanse egale, dar numai geniul este predestinat să se realizeze. Față de noi, muritorii de serie, eroul de biografie este unealta inflexibilă, dramatic perseverentă a realizării în interiorul propriei predestinări. Fatalitatea și fatidicul curgerii și împlinirii datelor existențiale sunt suficient de covârșitoare pentru cititorii dintotdeauna, intrigați de destinul uman înzestrat cu calități excepționale. Adevărul acestei parabole biografice cere doar o solemnitate a dicțiunii, spre a fi credibil, iar nu infăptuiri liricoide
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
european. La fel de radicale ni se par opiniile lui Gelu Ionescu despre Caragiale exprimate în 2002. Geniul caragialian a indus involuntar românilor acomodarea cu prostia, cu viciul și frauda morală; ridiculizându-le, trecându-le cu vederea, îngăduindu-le ca pe o "fatalitate dirijată de zeii derizoriului". Opera lui Caragiale ar fi tergiversat astfel mai mult decât necesara viziune dramatică a comunității noastre naționale față cu propria istorie și maturizare. De acest păcat originar se teme cel mai mult diagnosticianul, istoric literar și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
apăsarea uriașă a memoriei activ(at)e? Caragiale e scriitorul care a pătruns pînă în subconștientul nostru de lectură. Îl "citim" în tot locul, tentați să dăm situațiilor de limbaj, de viață, acelora atinse de aripa deriziunii, ori de sumbra "fatalitate" un corespondent (literar) notoriu. Pentru români, se-nțelege. Este, așadar, imposibil să ne bucurăm de promițătoarea "uitare", aceea care netezește atenția unei noi citiri. Formulat altfel, adevărul pare să fie acesta: recitirea nu descoperă ceva care să nu fie, deja
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
prînzului creștinesc de post, succesiune de fasole și ridichi): "Călugărul a-ntrebat încă o dată: -Înțeleg, fiilor, dar trebuie să-mi spuneți: ați mîncat fasole și ridichi sau ridichi și fasole? Iar mama i-a răspuns cu glasul leșinat: -Ridichi și fasole..." (Fatalitate: viceversa...vor îngîna involuntar amintirile noastre de lectură.) Ca peste tot în lumea lui Caragiale, viceversa pîndește cu un mare potențial destructiv. Așa a înnebunit (?...indecizie auctorială) Lefter Popescu. Așa s-a arătat, inofensiv, cuvîntul ragăm din scrisoarea amicului, devenită
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
progenitura iadului, nici mai mult, nici mai puțin, stupită de deochi (ca Goe) de starostele dracilor; mamița reîntrupată, cu ambițiile ei, în țiganca ajunsă doică de împărat, Ianuloaia vituperînd pe seama "berbantlîcurilor dumnealui", (în mod logic, ar urma chiar "dumnealui"), lanțul "fatalității" care l-a pîndit pe Cănuță de la naștere, cînd moașa faisait défaut, din pricină de ch(i)ef, Cănuță apostrofat ca un alt Spiridon: "Dar să dormi și să manînci știi?", calcule de timp și orare, în nuvela La hanul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
neînțeles, cîntul devine vestmîntul orfic al unui "gînd" întrupat doar în mintea creatorului. Revenind la lumea lui Caragiale, vom exprima ...cîteva păreri, prilejuite de întrebarea asupra actualității operei scriitorului. Actualitatea lui Caragiale rămîne o temă tenace a receptării, o vie "fatalitate", pîndind, cu sentința deja știută, concluzia fără surprize. Atîta că, antrenată de variantele concrete ale înțelegerii ei, în diverse epoci, "actualitatea" este și vină și premiu, este dublu orientată. Pentru contemporani, actualitatea va fi fost ( cum s-a și spus
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Sub lentila cititorului de peste un secol, lumea lui Caragiale este "actuală" sub impulsul identificator, în hazul de necaz al sincerității cu sine a românului. Așadar, ...viceversa, cum ar veni. "Caragialești" se trezesc situațiile de viață, verbiajul, vidul gîndirii, impostura demagogică, fatalitatea, viceversa, amorul fără glorie, angel radios, propensiunea belicoasă... lesne reversibilă (firește că în:) opusul ei. "Republicanii" de la Ploiești și de aiurea, "boborul", rromânii verzi, revoluția, reacțiunea, dar și Piața Independenții ca etern reper al schimbării de umoare, al concilierii contrariilor
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu ce i-a fost dat fiecăruia, o reacomodare la cursul vieții. Nu vom uita că autorul o "împrumută" de la personajul care-și exprimă compătimirea pentru pierderea suferită de Ioanide. În ordinea evenimentelor, aceasta trădează măcar o dată ironia traseului: coincidența, fatalitatea, "conspirația detaliilor". Proiectat de Ioanide, fostul cavou al familiei Hagienuș devine la propriu mormîntul Picăi. Simetric, "biserica lui Ioanide" impune acceptarea paradigmei sacrificiale: "severă, este pentru mine un fel de Curte -de -Argeș în care am zidit umbra a doi
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
principiul empatiei în măsura în care te substitui creatorului. Atît pricepi din poezie cît poți pătrunde cu imaginația ta. Critica este invenție și analiza ei intră în sfera concretului. Critica înseamnă refacerea în plan secund a textului original, contrafacerea ei cu alte mijloace." (Fatalitatea vocației, s. n.) " Mijloacele" criticului au acea varietate care asigură întotdeauna surpriza și lectura cu delicii. Călinescu nu descompune ireversibil, în vederea demonstrației, a de-mistificării prozaice a "latențelor" operei, cum le numește. El dacă se poate accepta banalitatea construiește în interiorul operei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
restiuit cititorului în analogie cu "onoarea de familist" a lui Jupîn Dumitrache, la rîndu-i analizată în Domina bona: "O notă a aristocrației este sentimentul continuității între generații (...). Fără exclusivism, nu există noblețe și toate satisfacțiile aristocratului (...) vin din admiterea unei fatalități care exclude pe alții din cercul de elecțiune." (Domina bona) Orgoliul fiind chiar semnul distanței, a(l) aristocratului, onoarea trebuie "salvgardată"! O "democrație" a textului se cîștigă în exercițiul mobil al criticului. Detaliile nu merg pe firul principal al operei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu trăiri interioare nuanțate, face parte dintr-o "patetică epopee", "e epopeea țăranului român, este expresia tipică în sens elastic a instinctului central și unic al omului sclav al pământului" (P. Constantinescu). În romanul său, Rebreanu nu zugrăvește realitatea, ci fatalitatea, deoarece personajele iubesc, trăiesc și mor sub semnul fatalității. Ion vrea să-și depășească propria condiție de om umil și umilit, este chipeș, isteț, știe că numai prin avuție se poate înălța. Din această pricină trăiește o dramă continuă, se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
epopee", "e epopeea țăranului român, este expresia tipică în sens elastic a instinctului central și unic al omului sclav al pământului" (P. Constantinescu). În romanul său, Rebreanu nu zugrăvește realitatea, ci fatalitatea, deoarece personajele iubesc, trăiesc și mor sub semnul fatalității. Ion vrea să-și depășească propria condiție de om umil și umilit, este chipeș, isteț, știe că numai prin avuție se poate înălța. Din această pricină trăiește o dramă continuă, se frământă și mândria îl transformă într-o ființă brutală
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
îl consideră o "flandură". El are structura de luptător și iubește pământul care i-a fost "mai drag ca o mamă", simte ritmurile lui, îl adoră, abandonează școala, fiind un om elementar, teluric, dominat de instincte, "o victimă măreață a fatalității biologice" (N. Manolescu). Se poate vorbi de un conflict interior la Ion: pe de o parte îl atrage glasul tainic al pământului, pe de alta, glasul iubirii pentru Florica. În căutarea unui statut social, Ion o seduce pe Ana, fiica
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Ea este asediată de mai mulți colegi deodată, cam așa cum oamenii primitivi asediau un mamut: cu maximum de agresivitate, căci prin pielea ei groasă pătrund cu greu aluziile sau subtilitățile. Dacă ești grasă fiindcă semeni cu mama, simți cum o fatalitate îți închide viața, orice ai face, perspectiva ta este să ajungi ca mama. Dacă te-ai îngrășat din cauza alimentației necon trolate, stresul imaginii care trebuie corectate și vinovăția resimțită te fac să mănânci compulsiv (adică dintr-odată, imperios). În subconștientul
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
titulare se oferă imaginea de spectacol. Poetica erosului, în text și în film, nu are aceleași componente. Dan C. Mihăilescu sesizează în textul lui Eliade "jocul de flacăra pură al fecioarei, acea feroce provocare senzorială, melanj indiscernabil de inconștiență și fatalitate, de siguranță posesiva, indecizie și dăruire paralizanta, de calcul și orbire a simțurilor, de ocrotire maternă și triumf prin care fecioara dezlănțuie în bărbat energiile desăvârșirii, mereu la un pas de prăbușire".31 În românul lui Eliade, însă, desi accentul
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
fi cumplite, incomparabil mai crunte decât cele omenești"8. Atât Nietzsche, cât și Cioran sunt maeștri în arta de a gândi împotriva lor înșiși, la fel ca Dostoievski. Eternă reîntoarcere a identicului, văzută ca un adevăr terifiant, ca o teribilă fatalitate, o "reîntoarcere mecanică a Aceluiași, roată implacabila a Destinului, care ne obligă să retrăim în veci fiecare clipă, fără putință de a schimba absolut nimic"9, are ca soluție a scăpa de teama de ea; supraomul lui Nietzsche cheamă și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
califica că pe "o anomalie prin excelență"24. Că și Nietzsche, Cioran crede în haosul originar, dar fără a-i alătura un Dumnezeu, ci repudiază noțiunea de natură prealabilă, unde ar fi domnit cândva ordine și dezordine, totul este hazard, fatalitate, pentru el "a trăi este magia posibilului"25. Cu această perspectivă, îi este imposibil să accepte că "existența ar fi ceva serios", dat fiind că " Nu am găsit în templul gândirii nici o categorie pe care să-mi odihnesc fruntea. În
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în hazard o posibilă sursă de armonie, pentru Cioran, ființa umană, dat fiind că este rodul unui fenomen oarecare, nu are nici un sens. Hazardul, pentru Cioran, inseamna ori că ai câștigat la loterie, ori că te-ai născut, soarta sau fatalitate, cu interpretarea acestora. În maniera de a interpreta ceea ce se contemplă rezidă diferența diametrala între concepțiile celor doi gânditori, Nietzsche și Cioran. Plecau de la o viziune comună: hazardul, asumând caracterul pe deplin fortuit al existenței, însă, în timp ce Nietzsche îi refuză
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că pe o alegere, nu divină, ci intimă, ca armă cea mai potrivită împotriva mediocrității. Cristos îl întoarce pe om de la a-și înfrunta propria tragedie, nu numai "cu curaj și vitejie", așa cum spune Nietzsche, dar și cu furie contra fatalității care însoțește omul încă de la naștere. Demistificând religia, Cioran caută răspunsuri în mistica, atenția lui îndreptându-se spre Sân Juan de la Cruz și Teresa de Ávila. Nu merge spre sfinți pentru mângâieri, ci pentru a-și suplini decepția pământeasca și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
blestemul de a se fi născut" și "viciul de a trăi", Cioran a depins toată viața de biologicul din el, recunoscând că nimic nu e mai misterios decât destinul unui corp, căci depindem de trup, e ca un destin, o fatalitate meschina și lamentabila căreia îi suntem supuși. Corpul e totul și nu e nimic, un mister aproape degradant, e totodată o forță fabuloasă, cu toate că, o dată ce ai devenit conștient de dependență produsă de el, e cu neputința să o uiți. Cioran
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nu mai iubești și nici să comiți fascinantă spurcare a împreunării. Cel care vrea să se perpetueze cu orice preț nu se deosebește prea mult de câine: este încă natură."93 Mărturisește că a moștenit de la strămoși nimic altceva decât fatalitatea eșecului, de la care, desi încearcă să se sustragă, cade finalmente în voluptatea negarii de sine, prin care încearcă să se salveze. Este crud cu el însuși, cu specia umană, în general: "Singurătate a urii. Impresia de zeu pus pe distrugere
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
savuram pe noi înșine, ne încântam de tremurul nostru erotic. Din acest motiv, iubirea este cu atât mai intensă și mai profundă cu cat distanță de persoana iubită este mai mare (...). Numai iubirea de departe, iubirea care crește alimentată de fatalitatea spațiului, numai aceasta se prezintă că stare pură"16. Femeia, pentru Cioran, este o ființă "cu puține posibilități", ea nu poate rezista exigentelor unui bărbat torturat, pentru care iubirea este doar o parte din viața lui, sensibilitatea feminină e "prea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
căutând, cu grijă și timiditate, aurul dinăuntru. Lucrarea de amator nu își are locul aici. Toată Generația 27 s-a dezvoltat sub semnul excesului. Un exces cu părți benefice, dar și malefice. În orice caz, totul a decurs că o fatalitate."19 Acumulate subteran în deceniul trei, contradicțiile au izbucnit în următorul, "vărsându-se în delta primitoare a războiului, a dictaturilor, a dictatului vienez, a Yaltei, a lui 1944-1947"20. Tinerii intelectuali români s-au săturat de excesul de burghezism, de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Tribuna, nr. 146 din 1-15 octombrie 2008. Goldiș, Alex, ,,Note despre poetica lui Max Blecher", în Cultura, nr. 378 din 14 iunie 2012. Ionescu, Eugen, ,,Anul literar 1936", în Facla, nr.1780 din 2 ianuarie 1937. Lavric, Sorin, ,,Cronica Ideilor: Fatalitatea seducției", în România literară, nr.7 din 2007. Mihailov, Mihaela, ,,Inimi cicatrizate: abces afectiv", în Suplimentul de cultură, nr. 101 din 4 noiembrie 2006. Peftiți-Dobre (Ciobotaru), Anamaria, ,,Transdisciplinaritatea necesitate a educației contemporane", în Filologie și didactică. Lucrările Colocviului Societății de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]