2,359 matches
-
metalică, pașii uleioși al luminii începuseră să bocănească pe pavajul din fața parterului. Era 6 iulie și garsoniera plutea în clar-obscur până departe. Intrusul se lăsă să cadă pe primul fotoliu și-și răsuci o țigaretă. Scoase apoi din buzunar bibeloul favorit, cățelul Chilot, și-l depuse pe raftul de păpuși. Când neasemuita Adely se deșteptă, o mângâie pe creștet și-i permise să intre prima la toaletă. După ce fecioara termină cu machiajul, Leo extrase din raft al doilea volum din Joyce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
luni și-l abandonase. Număra punctele și mânuia acul cu repeziciune, de parcă ar fi făcut asta de o viață. Era un cadou de la Arthur care-l revoltase. Apoi, într-o noapte, când primise printr-un sms anonim, confirmând că prăjitura favorită a Adelinei era călăvia, de emoție, se apucase să coase din instinct. Pe pânză prindea contur o siluetă umană neobișnuită, un soi de hermafrodit ce-și purta ambele sexe, atât cel masculin, cât cel feminin, pe abdomen, un sân îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
drăgălășia-i obișnuită, parcă nimic nu s-ar fi întîmplat de când s-au despărțit în Amara, cu o lună în urmă. ― Te-aș opri la masă, papa, dar nu știu dacă?... Îi zise îndată după ce-l introduse în salonașul ei favorit, cu un surâs nevinovat și întrebător. ― O, rămân cu plăcere, cu mare plăcere, Nadina! făcu Miron galant și satisfăcut. Abordară chiar înainte de masă amândouă chestiile care-l interesau pe Iuga. În privința divorțului îi propuse o împăcare, adăugând negreșit că propunerea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ante Livia și era în clasa a cincea. Livia avea părul tăiat rotund, "cu castronul", anticipând cu câțiva ani moda Mireille Mathieu. După baie, părul ei castaniu căpăta sclipiri roșietice. Era zveltă, foarte grațioasă și bine crescută, în rochița ei favorită, un turcoaz nețipător, părea o mică domnișoară. Traian se învîrtea toată ziua pe lângă ea. Din spirit de emulație, alți câțiva băieți mai frumușei își găsiseră și ei câte o prietenă din același detașament cu Livia. În timpul liber, tot acel grup
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Jim al lui Joseph Conrad. Îl auzisem, îi știam glasul și cât n-aș fi dat să mă pot ridica din pat și să-i spun că romanul e mediocru, că nici pe departe nu-l pot asemăna cărții mele favorite Almayer's Folly, scrisă de Conrad în tinerețe. ― Cine n-a citit Almayer's Folly nu cunoaște încă talentul lui Conrad, spusei eu tare către doamna care își continua lectura cu fața întoarsă către fereastră. ― Dumnezeule! Vasăzică, n-ai surzit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mele, căci știam că nu-i pot fi de nici un folos și mă chinuiam inutil, singur, depărtat. Am strâns plicul și am plecat, luîndu-mi numai casca. ― Vii la masă, Allan? mă întrebă d-na Ribeiro. ― Desigur. ― Ți-am gătit mâncărurile favorite, mi le-a spus Ha-rold, ai să, vezi... Și nu te mai gândi... Am zâmbit și am ieșit pe poartă, năuc, fără nici o țintă. Mă gândeam că ar fi bine să ridic ceva bani de la bancă, dacă, într-adevăr, trebuia
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de "împăcată", încît sânt sigur că majoritatea publicului nici nu o remarcă... - Nu, nu, nu! îl întrerupse Cladova, ridicîndu-se brusc din fotoliu și începînd să se plimbe cu pași grei, hotărâți. Te înșeli! Mitologizezi, ca să folosesc una din expresiile dumitale favorite. Și mitologizezi într-o direcție cu totul greșită. Pentru că, recunosc, în cazul Leanei se poate vorbi de mitologie, dar nu în sensul în care te-ai aventurat dumneata, într-adevăr, a existat un fel de mitologie a Leanei, acum cîti-va
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
De unde știai că am fost la Slatina? îl întrebă Ulieru după ce sorbi cu grijă câteva înghițituri. Pantelimon tresări surprins. - Ai fost la Slatina? Să mă trăsnească Dumnezeu dacă am știut ceva! - Atunci de ce i-ai spus dactilografei că orașul dumitale favorit e Slatina? De ce tocmai Slatina, unde mă aflam eu? Și, pentru că suntem prieteni și am încredere în d-ta, îți spun că fusesem trimis într-o inspecție... Pantelimon își goli paharul și se așeză pe scaun. - Întâi și întîi, n-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aflam eu? Și, pentru că suntem prieteni și am încredere în d-ta, îți spun că fusesem trimis într-o inspecție... Pantelimon își goli paharul și se așeză pe scaun. - Întâi și întîi, n-am spus că Slatina e orașul meu favorit. Nici nu-l cunosc. N-am fost niciodată la Slatina. I-am spus doar că, cu o seară mai înainte, mă gândeam nu știu nici eu bine de ce, mă gândeam la orașele de provincie, bunăoară, la Slatina. - Dar de ce tocmai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mai multe ori mâna pe frunte. - "Cei săraci cu duhul", repetă în șoaptă. Dacă nu sunt indiscret... - Nu ești. Acest mesaj, singurul, în limba română, nu poate fi descifrat decât ținând seama de calendarul lunar din Uganda... - Era expresia ei favorită, continuă visător Pantelimon. Mi-o tot repeta mereu. Pe atunci, mi se părea umilitoare, și nu înțelegeam de ce mi-o spune. De ce tocmai mie?... Cu un gest, scurt, Pantazi zvârli rămășițele scobitorilor, călcîndu-le cu piciorul, amestecîndu-le în pietriș, încercînd să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aceea, că poate nu e vorba de inevitabila decrepitudine a bătrâneții, că dacă a tot repetat povestea lui Papini (Papini, pe care nici un chirurg nu îndrăznește să-l opereze...), a făcut-o pentru că îl preocupa tragedia unuia din scriitorii lui favoriți. Dar curând și-a dat seama că încerca să se păcălească singur. Cu un an mai înainte, doctorul Neculache recunoscuse că, deocamdată, arterioscleroza e incurabilă. Nu-i spusese că-l amenința și pe el arterioscleroza, dar adăugase: - La o anumită
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
direcției. Dar trebuie să informez pe profesor. Și el va decide... Altă dată s-ar fi supărat sau i-ar fi fost frică, dar acum se trezi recitind, la început în gând, apoi mișcîndu-și încet buzele, una din poeziile lui favorite, La morte meditata de Ungaretti: Sei la donna chepassa Come una foglia E lasci agii alberi unfuoco d'autunno... Își amintea că atunci când citise pentru întîia oară poezia, erau de mult despărțiți: de aproape 25 de ani. Și, totuși, citind
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ceilalți se camuflaseră printre arbori la vreo zece metri în urmă. Ca și cum l-ar fi recunoscut, se adresă amenințător panditului; îi puse câteva întrebări, dar nu așteptă răspunsul. Porni repede pe una din poteci, privind drept înainte, repetând benedicțiunile ei favorite, pe care le rostise de atâtea ori în clinică. După vreo douăzeci de minute de urcuș, începu să alerge, gâfâind. Arăta cu brațul întins muchea unei stânci, rezemată leneș de peretele muntelui. - Asta e! strigă. Apoi, lipindu-și amândouă brațele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu pietate uniformele de gală ale soțului ei; să găsească, zic, lada, să-i spargă lacătul. Să fure cele două uniforme. Repet, să fure două uniforme de general. - Dar spuneai că sunteți rude... - Suntem. Mai mult: tatăl meu era nepotul favorit al văduvei general Iancu Calomfir. Dar ce-are a face? Ne-am introdus în acest pod cu chei false, la căderea nopții, ca să căutăm un anumit obiect și să-l furăm. E adevărat, un obiect având poate de un anumit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ceară să plătească unui copil, chiar unui copil-minune... Își aminti deodată că aria aceasta îi plăcea mult Melaniei și, fără să-și dea seama, zâmbi. Când venise să-i anunțe logodna, Generăleasa se odihnea, ca de obicei, în jilțul ei favorit din mijlocul salonului. - O cheamă Melania, începu el după ce-i sărută mâna. Este, evident, străină. Inutil să adaug că e foarte frumoasă și inteligentă și, pe cât pot judeca eu, care nu mă pricep în literatură, a citit imens!... - Manolache, îl
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
răspuns același lung discurs teoretic, menit să demonstreze necesitatea depărtării savantului de cabinet de fierberea politică ce, din apropiere, împroașcă de obicei cu stropi de noroi. Atunci ? Atunci, un versat om de lume ar merge mai degrabă în întâmpinarea discursului favorit al gazdei, preparându-i astfel buna dispoziție și făcând posibile pentru mai târziu răspunsuri la obiect. întrerupându-și plimbarea cu bruschețea obișnuită, junele se așază de-a latul pe scaun, încrucișându-și mâinile pe spătar. Va pune deci mai întâi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se întâmplă și mie să fiu dezamăgit de ei, să-i suspectez : încerc atunci să-mi amintesc că tot ce avem sub ochi s-a făcut doar în cincizeci de ani. Și mai ales încerc să-mi repet proverbul meu favorit : Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose... Din păcate, doar peste o sută de ani se va ști de fapt statura adevărată a oamenilor noștri politici. Ce reușesc ei să facă într-o istorie care, ca totdeauna, nu le
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o frază sceptică, un zâmbet de îndoială ? Iar discuția ajungând din nou, certamente, la garanțiile Aliaților, la cum, la cât au să ne apere, vei fi în stare, cel puțin în seara aceasta, să renunți a-ți mai strecura fabula favorită ? Ce vanitate copilărească m-ar putea împinge să spun iar această poveste, deși am avut atâtea ocazii să mă conving că ceea ce mie îmi apare plin de sens celorlalți nici nu le trezește interesul ? — O mică poveste reală, mă voi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
zilele săptămânii, una singură i-a rămas însă neschimbată, de trei luni și mai bine : să nu cumva să plecăm, din București, în vilegiatură. — Nici nu vreau să mai aud de cuvântul „vilegiatură“ ! răcnește. Și pe urmă își începe povestea favorită : cum ne prinde războiul cu geamantane, și doică, și copil mic, și madam Ana, și cutii de pălării peste țucal... Oh, devine incredibil de vulgar și în ruptul capului n-aș fi crezut că norocul meu a fost atât de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În loc de aceasta însă, ochii ei au început a arunca scântei de furie. Și, pe un ton înțepat, a pretins că se aștepta la un asemenea atac. Qu’est-ce que cela veut dire ? am îngăimat, uluit, neplăcut impresionat că folosește cuvântul favorit al netrebnicului Ialomițeanu. Și i-am repetat, mai rar și mai explicit, fraza mea, fiind în acel moment aproape convins că nu înțelesese bine. C’en est trop !, a țipat ea și, cu acea nestăpânire a nervilor ce mă irită
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tot În stomac)... mă rog, și așa mai departe. — Ia să vedem noi ce ne mai rezervă astrele, Îl aud pe Ovi, care scoate din sîn un număr din Libertatea și apoi aprinde lumina din tavanul mașinii (horoscopul fiind distracția favorită a soldatului român). — Auzi, dar sigur nu vezi măcar un băț de chibrit pe-aici? Îl Întreb molfăind țigara neaprinsă Între buze. Nu, nu văd, Îmi răspunde tacticos de după ziar. — Tu nu te-ai apucat de fumat Între timp? — Nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
influenței profesorului) nu-și mărturisise niciodată dragostea; și, cu toate că acasă, când venea în vacanțe, vorbea cu multă admirație despre Rozanov, nu le mărturisise niciodată alor săi în ce măsură acest om pusese stăpânire pe sufletul lui. Dacă George a fost vreodată „discipolul favorit“ al filozofului, rămâne o chestiune deschisă. Cert este că, la un moment dat, Rozanov l-a sfătuit serios să renunțe la filozofie și George i-a urmat povața. E necesar să introducem aici câteva amănunte despre concepțiile filozofice ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ce-i trebuie lui sunt oameni cu care să poată dezbate probleme.) În unele momente, George îl vedea (sau încerca din toată inima să-l vadă) pe profesor părăsit, singur, așteptând ajutor. Pe vremuri, George aspirase să fie un discipol favorit, se imaginase a fi discipolul lui favorit. Își închipuise chiar că el e omul destinat a fi primul interpret al gândirii lui Rozanov în lume. Filozoful avea un soi de neajutorare, o monumentală lipsă de simț practic care părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gânduri care pot fi văzute, ca balena lui Melville, departe, în profunzime. Ce mai e acum prin mare? Monștri? — Sunt ocupat, te rog pleacă. — Nu vreți să stați de vorbă cu mine? — Nu. — De ce nu? Am fost, cândva, studentul dumneavoastră favorit. — Nu. — Minți, am fost! Și ce te supără dacă eu spun că ți-am fost studentul favorit? Ești atât de vanitos încât te rușinezi cu mine? — Te rog... Tot ce ți-am înșirat data trecută a fost greșit. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mare? Monștri? — Sunt ocupat, te rog pleacă. — Nu vreți să stați de vorbă cu mine? — Nu. — De ce nu? Am fost, cândva, studentul dumneavoastră favorit. — Nu. — Minți, am fost! Și ce te supără dacă eu spun că ți-am fost studentul favorit? Ești atât de vanitos încât te rușinezi cu mine? — Te rog... Tot ce ți-am înșirat data trecută a fost greșit. M-am înjosit, m-am târât, asta a fost o greșeală. Știi bine ce doresc. Doresc să mă justific
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]