2,317 matches
-
Acasa > Poezie > Imagini > VREMURI TRECUTE Autor: Adriana Papuc Publicat în: Ediția nr. 1657 din 15 iulie 2015 Toate Articolele Autorului Vremuri trecute Se aude ropot de trăsură și nechezat de armăsar Pe strada veche-ntunecată ,pălpăie des un felinar . E ora cănd se-ntorc acasă cucoanele ,fără bănet Pe care l-au pierdut pe mese de poker , ori de tabinet . Și chiotele sparg tăcerea iar căinii se trezesc din somn E ora cănd petrec boierii în timp ce slugile lor dorm
VREMURI TRECUTE de ADRIANA PAPUC în ediţia nr. 1657 din 15 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374799_a_376128]
-
buchetul de crizanteme într-un vas mare de lut, ce se afla lângă crucea de marmură albă pe jumătate umplut cu apă, în care cineva pusese grijuliu câțiva trandafiri. Lumânarea aprinsă am pus-o în interiorul suportului metalic în formă de felinar, la adăpost de vântul bezmetic ce răscolea fără astâmpăr somnul eternității. În scurtul moment de reculegere am contemplat în tăcere fotografia de pe cruce, zâmbetul luminos al Dianei, reîmviindu-mi în suflet momentele fericite ale prieteniei ce ne legase. Va urma Referință
ICOANA PRIETENIEI NOASTRE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2149 din 18 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379230_a_380559]
-
Odată intrată în parc, i se păruse că pășește într-altă lume. Răcoarea grădinii și mirosul florilor de vară-toamnă o curățară de îmbâcseala care o învăluia în casa Mirei-Mici și de presupunerile ei. De când nu mai fusese noaptea în Cișmigiu?! Felinarele străluceau, sporind răcoarea serii, parcă, prin becurile de neon... Doamne, ce plăcut era! Despovărată de inhibițiile altei vârste, demult depășite, când nu s-ar fi hazardat nici ziua singură la promenadă, darămite în parc, îi venea să alerge. O, aproape
CAPITOLUL 5 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1801 din 06 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369202_a_370531]
-
bine seama ce se întâmplă, dar mi se părea că nu mai recunosc peisajul. Rătăcindu-se în pădure, se îndreaptă către casa lui Nilamvara Dasa. Aici sunt surprinși de evenimente: „nu știu cât a trecut până ce s-a întors bătrânul, cu un felinar în mână. Parcă timpul rămăsese suspendat, și trăiam numai fragmentar, doar în anumite episoade“30. El nu va scoate multă vreme niciun cuvânt și, apăsându-i tăcerea, au înspăimântat până la panică, deoarece acesta „zâmbea ca în vis “31. Personajele nu
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
într-o altă dimensiune. Vor să se întoarcă, dar în acel moment aud țipăt de femeie „înjunghiată“. Se dau jos din mașină, dar nici urmă de femeie. Mașina dispare, apoi dispare și drumul. Singuri în mijlocul pădurii, zăresc în depărtare un felinar. Se îndreaptă către aceste și ajung la casa lui Nilamvara Dasa. Aici sunt uimiți datorită evenimentelor: „nu știu cât a trecut până ce s-a întors bătrânul, cu un felinar în mână. Parcă timpul rămăsese suspendat, și trăiam numai fragmentar, doar în anumite
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Mașina dispare, apoi dispare și drumul. Singuri în mijlocul pădurii, zăresc în depărtare un felinar. Se îndreaptă către aceste și ajung la casa lui Nilamvara Dasa. Aici sunt uimiți datorită evenimentelor: „nu știu cât a trecut până ce s-a întors bătrânul, cu un felinar în mână. Parcă timpul rămăsese suspendat, și trăiam numai fragmentar, doar în anumite episoade“. Ei rămân surprinși de vorbirea arhaică a slujitorului și a stăpânului: „Nilamvara a ascultat pierdut parcă în gândurile lui și, după ce Van Maner: și-a sfârșit
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
acolo, în sală: vezi? Filipeștii n-au venit, s-au dus la madam Chiriță, uite, alde Manoliii nu-s, pot jura că-s la madam Chiriță, mă rog, în odăi e totul pregătit, slugile s-au retras, candelabrul e aprins, felinarul de sub donjon, aprins și el, doar să sosească invitații, invitații încep să sosească, castanii au înflorit, cele două personaje de onoare sînt conduse de madam Chiriță la fotoliile lor; sub marea arcadă cu stucaturi aurite, casa, una din cele mai
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
între Sophia Loren și ministrul culturii, César, îmbrăcat bizar, tot numai fireturi, brandemburguri și vipuști, stătea statuie. Era, și probabil chiar voia să fie, întruchiparea propriului policar, monumentalizat în peluză. În sfîrșit, "o pereche". E trecut de zece, în bătaia felinarelor, fulgi rari dănțuie liniștit în gerul năpraznic. Strada-i pustie. Numai ei doi. Ea, cocheta, dispune de-un inimaginabil arsenal de gesturi, jocul ei, deloc frivol, juvenil doar, în jurul lui pare tot timpul un recital bine pregătit. Din cînd în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
colege realist-socialiste. Vă dați seama... Noapte, Grădina Copou, o singură pată de zăpadă. Îmi întrerup rondul și mă ascund (nerușinat) după un copac negru. Doar ei doi. Ea păr imens. El fes. Și cîinele. O fiară suplă care, sub îndepărtatul felinar, e de argint. Se tăvălesc îmbrățișați. Cînd el deasupra, cînd ea. Fără oprire, violent, că mă și întreb dacă nu cumva se petrece altceva acolo. Din cînd în cînd ea țipă: lup! lup! Cîinele și el în vînzoleală. Îi și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
veneau de-afară. Am asistat, neputincios, la o scenă de-o sălbăticie care m-a încrîncenat: o haită de japițe bete și isterice, unele cu un fel de ostrețe de gard în mînă (cu fesuri, se-nțelege), distrugeau, spărgeau tot, felinare, uși, mașini. Am sunat la circa de poliție și nu după multe minute au sosit, într-o biată Dacie, un sergent și un gardian cu arma la umăr. Haita însă dispăruse brusc înaintea sosirii acestora. Dar, din sila ce mă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
palma enormă, s-a uitat la ceas, ne-am urcat în rablionetă și-am luat-o la vale. La 19 țanc eram înapoi, la Cumpătu: scuze! scuze! Tîrziu, aproape de miezul nopții, gingașele flori stau în cuștile transparente ca în calde felinare cerești. O pereche. Eleganță vizibilă, destinată probabil unei "ocazii". Bărbatul alege nouă garoafe roșii, plătește și-i cuprinde, în mers, talia frumoasei femei. În marea piață doar pașii lor. De ce s-au oprit? I-o fi topind el c-un
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a căutării lui Dumnezeu (nu te-aș căuta dacă nu te-aș fi găsit). El apare într-o analogie deschisă cu ideea căutării omului de către Diogene cinicul: "N-ați auzit de acel nebun care ziua în amiaza mare aprinsese un felinar și alerga prin piață strigând neîncetat: Îl caut pe Dumnezeu! Îl caut pe Dumnezeu!""252 "Filosoful nou" al lui Nietzsche ar putea fi gândit ca elită socială, după cum sugerează unele interpretări. Dar semnificația primară a sa este aceea de "elită
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
1982; Ionel, București, 1989; Ion Budai-Deleanu, Țiganiada. Poem eroi-comico-satiric într-o recitire, București, 1994; Între patru anotimpuri, ed. plurilingvă. tr. Constantin Frosin și Ștefan Benea, pref. Florin Vasiliu, București, 1994; Dincolo de tăcere, pref. Gheorghe Grigurcu, București, 1994; O sărbătoare a felinarelor stinse, București, 1995; Sălcii vechi și noi, București, 1995; Scoici fără perle, Timișoara, 1997; Testamentul din Strada Nisipuri sau Poeme din cartea de muncă (1985-1989), București, 2002. Repere bibliografice: Marin Marian, Întemeietorii, CNT, 1985, 16; Mihaela Racovițeanu, O întâmplare numită
CODRIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286318_a_287647]
-
apă întunecată scânteia în adâncurile stepei, urca, răspândea prospețimea aprigă a ploilor năprasnice. Pânza ei părea să se limpezească treptat într-o lumină mată de iarnă. Vedeam acum ieșind din mareea aceea fantastică conglomeratele negre ale clădirilor, turlele catedralelor, stâlpii felinarelor - un oraș întreg! Uriaș, armonios în ciuda valurilor care-i inundau bulevardele, un oraș-fantomă ieșea la iveală sub privirea noastră... Deodată, ne-am dat seama că cineva ne vorbea de câtva timp deja. Bunica ne vorbea! - Aveam pe atunci aproape vârsta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
amuzate ale mulțimii, soldații îl împingeau pe preot într-o sanie burdușită cu paie. După acel fals vis, plimbarea ei, seara, a fost atât de obișnuită, de reală! A traversat o stradă cu caldarâmul lucind la lumina cețoasă a unui felinar. A împins ușa unei brutării. Interiorul ei cald, bine luminat, i-a părut familiar - până și culoarea lemnului lăcuit al tejghelei, până și aranjarea prăjiturilor și a bomboanelor de ciocolată în vitrină. Patroana i-a zâmbit amabil, ca unei cunoștințe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un pas. „Ce bine era înainte, spunea în mine o voce fără cuvinte. Cucușka asta, despre care credeam că se duce într-o direcție necunoscută, spre țări inexistente pe hartă, spre munți cu crestele înzăpezite, spre o mare nocturnă unde felinarele bărcilor se confundă cu stelele. Acum știu că trenul ăsta merge de la cărămidăria din Saranza la gara în care i se descarcă vagonetele. Doi sau trei kilometri cel mult. Frumoasă călătorie! Da, acum știu asta și, deci, nu voi mai
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
desăvârșită iluzia mea. Nu mă deranja deloc să știu că una dintre casele acelea adăpostea muzeul local al ateismului și că zidurile celorlalte ascundeau apartamente suprapopulate locuite în comun. Priveam îndelung acuarela galbenă și albastră a ferestrelor în ploaie, umbrele felinarelor pe asfaltul unsuros, siluetele copacilor goi. Eram singur, liber. Eram fericit. Șoptind, vorbeam cu mine însumi în franțuzește. Înaintea fațadelor în formă de trapez, sonoritatea acestei limbi îmi părea foarte naturală. Vraja pe care o descoperisem în vara aceea avea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Muntele de bucire. Era mai degrabă plăpândă. Chipul ei avea trăsăturile neutre care, în perindarea umană, trec neobservate. Părul ei roșcat-deschis lăsa să i se ghicească nuanța doar la lumina zilei. Sub proiectoarele de pe Munte sau în nimbul albăstrui al felinarelor părea pur și simplu blondă. Descoperisem practica aceea amoroasă doar de câteva zile. În furnicarul uman de pe pista de dans, vedeam formându-se grupuri - un vârtej de adolescenți lua naștere, zvârcolindu-se tot mai surescitat, și roia, plecând să se
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
reflectoarele. Toate acestea aveam să le ghicesc mai târziu. În seara aceea, am văzut doar o adolescentă care umbla încoace și încolo într-un colț din parcul nocturn, învârtindu-se de mai multe ori în cercul spălăcit desenat de un felinar. Ca un fluture de noapte înghițit de o rază de lumină. Mersul ei m-a mirat: parcă înainta pe sârmă, cu pași aerieni și totodată încordați. Am înțeles că, prin fiecare gest, lupta împotriva beției. Chipul ei avea o expresie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de bănuit, de a continua să se învârtească în cercul acela luminos până când copacii negri vor înceta să se legene, să tresară la apropierea ei, agitându-și crengile foșnitoare. M-am dus la ea. Am intrat în cercul albastru al felinarului. Trupul ei (fusta ei neagră, bluza ei de culoare deschisă) a concentrat subit toată dorința pe care o simțeam. Da, ea a devenit imediat femeia pe care o dorisem întotdeauna. În ciuda slăbiciunii ei legănate, în ciuda trăsăturilor estompate de beție, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în sus? Dar știe d. C. A. Rosetti în contra cui s-ar îndrepta ele? Știe d-sa că asemenea loviri ar putea preface grădinile de virtuți ale partidului său în grădini pendente, dar nu ca ale Semiramidei, ci atârnând de felinare? Loviri de stat de jos în sus? Dar știe d. C. A. Rosetti că atunci cânepa ar începe a crește și pe scama domnii - sale, și pe seama românilor "Romînului" în țara aceasta? Ei măre, au trecut vremea în care treceați
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
el nu-și cizelează cine știe ce diatribă în trei puncte ci jumulește de pene un pui și-l aruncă la picioarele filosofului idealist, obligat după aceea, inclusiv de teama glumelor de tot soiul, să adauge definiției sale: „și cu unghiile plate”... Felinarul lui Montaigne luminează lumea reală, realitatea fragmentată, diversă, multiplă, unduitoare, ea iluminează fluxul și descoperă fluviul ca adevăr al lunii. Dar niciodată Ideile... Acestui nominalism îi vom adăuga și încrederea absolută în natură; cinicilor și lui Montaigne le plac animalele
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește atunci când triumfă fantomele, fantasmele și ficțiunile... Mai târziu, discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe umăr și toiagul în mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam mirosea, nu departe
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam mirosea, nu departe de butoiul - mai degrabă o amforă, butoiul fiind o invenție de-a galilor... - în care-și petrece toate nopțile, Diogene bate străzile Atenei cu un felinar aprins în mână în plină zi, rotindu-l în juru-i, luminând cu el fețele trecătorilor și adăugând că este în căutarea unui om... îl știm pe Diogene în stare să tragă după el o scrumbie legată cu o sfoară pentru
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu spatele din palestră pentru a demonstra excelența unei poziții filosofice, dar, pentru cinici, ca și pentru frații lor cirenaici, contextele ne lipsesc uneori și rămânem atunci doar cu spuma anecdotei. Or, toate acestea au un sens, iar povestea cu felinarul în mai mare măsură ca altele. într-adevăr, Diogene caută mai puțin un om anume, așa cum ar putea găsi sau recunoaște în mulțime, și se află mai degrabă, ironic, în căutarea omului lui Platon, a umanității reduse la chintesența ei
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]