1,348 matches
-
a fost un colonel român, care a deținut funcția de comandant al Flotilei Române între 1860 și 1864. Locotenentul din Corpul Grănicerilor a fost transferat în Marină, fiind numit comandant al bricului goeleta "Emma", cea dintâi navă cu destinație militară din Flotila Moldovei, intrată în dotare în anul 1843. Începând din acest moment
Nicolae Steriade () [Corola-website/Science/307473_a_308802]
-
fost un colonel român, care a deținut funcția de comandant al Flotilei Române între 1860 și 1864. Locotenentul din Corpul Grănicerilor a fost transferat în Marină, fiind numit comandant al bricului goeleta "Emma", cea dintâi navă cu destinație militară din Flotila Moldovei, intrată în dotare în anul 1843. Începând din acest moment a înaintat în ierarhia militară până la gradul de colonel, obținut în anul 1854. În anii următori, el a comandat navă de brandvahta "Galați", de la gură Șiretului. După realizarea Unirii
Nicolae Steriade () [Corola-website/Science/307473_a_308802]
-
în ierarhia militară până la gradul de colonel, obținut în anul 1854. În anii următori, el a comandat navă de brandvahta "Galați", de la gură Șiretului. După realizarea Unirii Principatelor Române, în anul 1859, colonelul Nicolae Steriade a fost numit comandant al Flotilei Moldovei. Prin Decretul din 22 octombrie 1860 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a decis unirea definitivă a flotilelor din cele două principate, iar colonelul Steriade a fost numit în funcția de comandant superior al întregului corp al flotilei. El
Nicolae Steriade () [Corola-website/Science/307473_a_308802]
-
brandvahta "Galați", de la gură Șiretului. După realizarea Unirii Principatelor Române, în anul 1859, colonelul Nicolae Steriade a fost numit comandant al Flotilei Moldovei. Prin Decretul din 22 octombrie 1860 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a decis unirea definitivă a flotilelor din cele două principate, iar colonelul Steriade a fost numit în funcția de comandant superior al întregului corp al flotilei. El a condus acest corp de armată până la data de 27 decembrie 1863. În această calitate, s-a implicat în
Nicolae Steriade () [Corola-website/Science/307473_a_308802]
-
al Flotilei Moldovei. Prin Decretul din 22 octombrie 1860 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-a decis unirea definitivă a flotilelor din cele două principate, iar colonelul Steriade a fost numit în funcția de comandant superior al întregului corp al flotilei. El a condus acest corp de armată până la data de 27 decembrie 1863. În această calitate, s-a implicat în procesul de dezvoltare și modernizare a flotilei. La sfârșitul anului 1863, colonelul Steriade a revenit în Corpul Grănicerilor, fiind numit
Nicolae Steriade () [Corola-website/Science/307473_a_308802]
-
Steriade a fost numit în funcția de comandant superior al întregului corp al flotilei. El a condus acest corp de armată până la data de 27 decembrie 1863. În această calitate, s-a implicat în procesul de dezvoltare și modernizare a flotilei. La sfârșitul anului 1863, colonelul Steriade a revenit în Corpul Grănicerilor, fiind numit în funcția de inspector al cordonului Dunării.
Nicolae Steriade () [Corola-website/Science/307473_a_308802]
-
școli. Îl autorizăm, de asemenea, a face campania vasului școală « Jean Bart», cu asimilația gradului de aspirant de a doua clasă». După încheierea studiilor în Franța, Ioan Murgescu a revenit în România la 24 octombrie 1866, fiind încadrat în Corpul Flotilei cu gradul de sublocotenent. Timp de câțiva ani timp, a îndeplinit funcția de ofițer secund și comandant pe nava «Ștefan cel Mare» (1866-1871) și apoi comandant pe nava «România», nave aflate în dotarea Flotilei Române în perioada respectivă, fiind avansat
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
octombrie 1866, fiind încadrat în Corpul Flotilei cu gradul de sublocotenent. Timp de câțiva ani timp, a îndeplinit funcția de ofițer secund și comandant pe nava «Ștefan cel Mare» (1866-1871) și apoi comandant pe nava «România», nave aflate în dotarea Flotilei Române în perioada respectivă, fiind avansat la gradul de locotenent (1869) și apoi la gradul de căpitan (1871). În anul 1873, căpitanul Murgescu a fost numit la comanda canonierei «Fulgerul», noua navă a flotilei române, construită în șantierele din Toulon
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
nava «România», nave aflate în dotarea Flotilei Române în perioada respectivă, fiind avansat la gradul de locotenent (1869) și apoi la gradul de căpitan (1871). În anul 1873, căpitanul Murgescu a fost numit la comanda canonierei «Fulgerul», noua navă a flotilei române, construită în șantierele din Toulon (Franța), fiind însărcinat cu aducerea în țară a acesteia și comandând astfel pentru prima dată o navă românească de război în Marea Mediterană și în Marea Neagră. La sosirea în România, în aprilie 1874, căpitanului Murgescu
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
i s-a conferit medalia «Virtutea Militară» cls. I pentru îndeplinirea în cele mai bune condiții a misiunii încredințate. În anul următor, la data de 10 decembrie 1874, cpt. Ioan Murgescu a fost numit provizoriu în funcția de comandant al Flotilei Române în locul maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, iar dupa înaintarea la gradul de maior, la 6 iunie 1875, a fost titularizat în această funcție, rămânând la comanda flotilei până la 1 aprilie 1877. După o lună, el a fost atașat pe lângă comandantul Flotilei
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
decembrie 1874, cpt. Ioan Murgescu a fost numit provizoriu în funcția de comandant al Flotilei Române în locul maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, iar dupa înaintarea la gradul de maior, la 6 iunie 1875, a fost titularizat în această funcție, rămânând la comanda flotilei până la 1 aprilie 1877. După o lună, el a fost atașat pe lângă comandantul Flotilei Ruse de Dunăre, calitate care i-a permis participarea la conceperea și executarea uneia dintre cele mai spectaculoase operațiuni de luptă navale din Războiul de Independență
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
Flotilei Române în locul maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, iar dupa înaintarea la gradul de maior, la 6 iunie 1875, a fost titularizat în această funcție, rămânând la comanda flotilei până la 1 aprilie 1877. După o lună, el a fost atașat pe lângă comandantul Flotilei Ruse de Dunăre, calitate care i-a permis participarea la conceperea și executarea uneia dintre cele mai spectaculoase operațiuni de luptă navale din Războiul de Independență. Este vorba de atacul de la Măcin din noaptea 12/13 mai 1877, în timpul căruia
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
apoi comandant al stațiunii de baraj de la Nedeia, sub comanda sa realizându-se un baraj de mine românesc care și-a dovedit eficiența de-a lungul războiului. La data de 1 decembrie 1877, maiorul Murgescu a revenit la comanda Corpului Flotilei Române, deținând această funcție până la 8 aprilie 1879, când a fost numit în funcția de director al nou-înființatului Arsenal al Flotilei din Galați. Între timp, el a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel. În anul 1881, a fost avansat colonel
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
dovedit eficiența de-a lungul războiului. La data de 1 decembrie 1877, maiorul Murgescu a revenit la comanda Corpului Flotilei Române, deținând această funcție până la 8 aprilie 1879, când a fost numit în funcția de director al nou-înființatului Arsenal al Flotilei din Galați. Între timp, el a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel. În anul 1881, a fost avansat colonel și i s-a încredințat comanda Școlii Fiilor de Militari din Iași. Apoi, pentru o perioadă de 4 ani (1882-1886), colonelul
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
a deținut funcția de inspector al navigației și porturilor. A fost apoi comandant al Depozitului și Diviziei echipajelor. La data de 10 mai 1888, colonelul Ioan Murgescu a fost numit pentru a treia oară în funcția de comandant al Corpului Flotilei Române, deținând această funcție până la 1 aprilie 1901, când s-a retras la cerere din marină, cu gradul de contraamiral. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în gradul de comandor. În mai 1898, a fost adoptată Legea de organizare
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
apoi la gradul de căpitan (1870) și i se încredințează comanda navei "Ștefan cel Mare", în 1871. La data de 1 ianuarie 1874 a fost avansat la gradul de maior și numit pentru prima dată în funcția de comandant al Flotilei Române, deținând această funcție doar până la 10 decembrie 1874. După o perioadă de trei ani în care a funcționat ca ofițer de stat major al Marinei, la data de 1 aprilie 1877, maiorul Maican a primit pentru a doua oară
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
deținând această funcție doar până la 10 decembrie 1874. După o perioadă de trei ani în care a funcționat ca ofițer de stat major al Marinei, la data de 1 aprilie 1877, maiorul Maican a primit pentru a doua oară comanda Flotilei Române, iar apoi la 28 aprilie 1877 i s-a încredințat și comanda bateriilor de coastă de la Calafat (formate din 16 tunuri și 12 mortiere de 120 mm). În această din urmă calitate, el s-a distins, la 7 noiembrie
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
fost decorat cu Ordinele "Steaua României" și "Coroana României". Și de această dată a condus Marina Militară Română o perioadă scurtă, fiind avansat la gradul de locotenent colonel în data de 1 decembrie 1877, ocazie cu care a predat comanda flotilei maiorului Ioan Murgescu. Locotenent-colonelul revine pentru a treia oară la comanda Flotilei Române la data de 8 aprilie 1879, deținând această funcție până la 10 mai 1888, pentru o perioadă de 9 ani, care s-a dovedit a fi deosebit de fertilă
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
dată a condus Marina Militară Română o perioadă scurtă, fiind avansat la gradul de locotenent colonel în data de 1 decembrie 1877, ocazie cu care a predat comanda flotilei maiorului Ioan Murgescu. Locotenent-colonelul revine pentru a treia oară la comanda Flotilei Române la data de 8 aprilie 1879, deținând această funcție până la 10 mai 1888, pentru o perioadă de 9 ani, care s-a dovedit a fi deosebit de fertilă pentru procesul de organizare a Flotei Maritime de Război a României, după
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
9 ani, care s-a dovedit a fi deosebit de fertilă pentru procesul de organizare a Flotei Maritime de Război a României, după obținerea ieșirii la mare, prin Tratatul de pace de la Berlin (1878). În cei 9 ani cât a condus Flotila Română, Nicolae Dimitrescu-Maican a fost avansat la gradul de colonel (1880) și apoi la cel de general (1886). Pentru activitatea sa de organizare a Marinei Militare Române, generalul Maican a fost supranumit "ctitorul marinei militare". În anul 1888, viața politică
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
A studiat la Liceul „Sf. Sava” din București, după absolvirea căruia, în anul 1866, s-a dedicat artei navale. A absolvit Școala militară de ofițeri de infanterie din București în anul 1868 cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat în Corpul Flotilei. A fost îmbarcat în anii următori pe navele existente în dotarea acestui Corp în perioada respectivă, fiind ofițer secund pe nava "România" (1869-1870) și apoi pe nava „Ștefan cel Mare” (1870-1872). Urseanu a efectuat numeroase marșuri de instrucție pe Dunăre
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
Franța), unde a fost îmbarcat pe nava-școală „Borde”, remarcându-se prin aptitudinile și activitatea sa. A fost îmbarcat apoi pe nava-școală „Jean Bart” din marina franceză la bordul căreia își făcuseră ucenicia câțiva ani mai înainte și alți ofiteri ai Flotilei române, viitori comandanți ai marinei noastre, generalul Nicolae Dimitrescu-Maican și contraamiralul Ioan Murgescu. Pe această navă, a efectuat o serie de aplicații militare și a vizitat Insula Sfânta Elena, Capul Bunei Speranțe, portul Rio de Janeiro etc. S-a reîntors
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
fiind numit prin Înaltul Decret nr. 893 din 19 aprilie 1874 comandant al navei „România”. În această calitate, a participat în anul 1875 la primul marș de instrucție executat pe Dunărea de jos și Marea Neagra de navele întrunite ale Corpului Flotilei, care au format o divizie. Din toamna anului 1875, cpt. Urseanu este numit la comanda navei „Ștefan cel Mare” pe care o va conduce până în preajma izbucnirii Războiului de Independență. După declanșarea Războiului pentru Independență din 1877, flotila română a
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
ale Corpului Flotilei, care au format o divizie. Din toamna anului 1875, cpt. Urseanu este numit la comanda navei „Ștefan cel Mare” pe care o va conduce până în preajma izbucnirii Războiului de Independență. După declanșarea Războiului pentru Independență din 1877, flotila română a primit misiunea de acoperire strategică a Dunării și s-au înființat bateriile de coastă de la Calafat care, prin Ordinul nr.4161 al Ministerului de Război, au fost încadrate cu ofițeri din Corpul Flotilei, printre care s-a numărat
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
Războiului pentru Independență din 1877, flotila română a primit misiunea de acoperire strategică a Dunării și s-au înființat bateriile de coastă de la Calafat care, prin Ordinul nr.4161 al Ministerului de Război, au fost încadrate cu ofițeri din Corpul Flotilei, printre care s-a numărat și cpt. Vasile Urseanu. El a fost numit pe rând la comanda bateriilor „Elisabeta” și „Mircea”, primind apoi misiunea de a instala Bateria de artilerie nr. 6 "Renașterea" din regiunea Calafat, destinată să oprească debarcarea
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]