1,717 matches
-
strânsă în jurul câtorva bănuți pentru o pâine. La colțul străzii dispărea discret, la braț cu seara tainică. Are aproape 60 de ani. Cum mai trece timpul. Adoarme tot mai des pe bucățica de preș, din fata ușii. Aici simte răcoarea și foșnetul frunzelor îi țin companie până târziu și așa mai uită de singurătate. Gândurile, uneori chinuitoare, o țin trează până aproape de inima nopții și dialogul pare s-o epuizeze într-un sfârșit, când se răzvrătesc în inima-i mii de sentimente
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
mai găseau cale spre cer, ci se amestecau cu ninsoarea, devenind una. Pe ulițele satului... țipenie. Totul era acoperit de neaua pufoasă ce se așeza cuminte. Am ieșit afară să stau în ninsoare. Fulgii curgeau pe lângă urechile mele cu un foșnet ușor. Era o liniște Dumnezeească. Mă simțeam cufundat într-o mare de puf... Nici nu-mi dădeam seama ce moment al zilei poate fi. Timpul părea înecat în imensitatea albă... De undeva - ca o părere - a pornit un cântec de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
După multe săptămâni și nenumărate eforturi, oglinda hotar între spații și veacuri păru că dispare, lăsând imaginea Despinei să se întrupeze atât de aievea încât Bătrânul reuși să-i deslușească porii pielii și puful gălbui de pe lobul urechii, să audă foșnetele straielor, să-i simtă adierea răsuflării și aroma de alge uscate a părului. Bătrânul era vrăjit de această ființă efemeră, a cărei imagine și, în definitiv, chiar existență depindeau de concentrarea sa. Trudea organic să readucă în fața ochilor această creatură
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
trezi zeii, solarii, visătorii de visuri tenace, cuminți. Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor! Un gând de puternică vară, un cer de înalta lumină, se-ascunde în fieștecare din ele, când dorm. Palpită în visul semințelor un foșnet de câmp și amiezi de grădină, un veac pădureț popoare de frunze și-un murmur de neam cântăreț. CÎNTECUL VÎRSTELOR Dragostele mele bune cum le-a măcinat pămîntul! Cum pieriră pe sub iarbă frumusețea și cuvîntul! Dragostele mele rele, câte au
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
aștepte privind către văzduh... Rotariu Alexandru Școala Gimnazială Rediu Monolog Hmm! Eu parcă am plecat la școală. Dar unde am ajuns? Unde sunt? Mă uit în jurul meu, văd numai copaci, numai frunze de toate culorile... Aud numai ciripitul păsărilor și foșnetul frunzelor. Hei!!! este cineva aici? Nu mă aude nimeni? Hei, tu, veverițo, dă-mi și mie o alună! Mi-e sete! Mi-e foame! Ce mă fac? Unde mă duc? Totul este pustiu în jurul meu... Merg pe cărarea asta, poate
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
Glasul ei Îi aduse aminte de glasul mamei lui. O luă și pe această fată, dar nu o transformă pe loc În floare, ci lăsă această treabă pentru mâine. Iar mâine iarași spuse: ”Mâine...” Zmeul asculta pașii ei prin casă, foșnetul rochiei ei albe, cântecul ei. El atingea lucrurile pe care le atingeau degetele ei, bea din cupa din care băuse și ea. O iubea. Însă ochii ei străluceau de iubirea lui Făt-Frumos. Fata știa că nu are scăpare, că nu
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
avea odihna pe care n-o avusese în anii voștri de Sabat, cînd o locuiați. 36. În inima acelora dintre voi care vor mai rămîne în viață, în țara vrăjmașilor lor, voi băga frica și îi va urmări pînă și foșnetul unei frunze suflate de vînt; vor fugi ca de sabie și vor cade fără să fie urmăriți. 37. Se vor prăvăli unii peste alții ca înaintea săbiei, fără să fie urmăriți. Nu veți putea să stați în picioare în fața vrăjmașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85110_a_85897]
-
e prea târziu ca aceasta să-ți mai folosească la ceva. Fapt e că mica domnișoară blondă, cu ochii ca văzduhul senin și rece al Madridului iarna, a zâmbit recunoscându-mă; ba chiar s-a aplecat ușor către mine În foșnetul de mătase al rochiei, În timp ce sprijinea o mână delicată și albă de rama ferestruicii. Eu mă găseam lângă scara caretei micii mele doamne, iar euforia dimineții și atmosfera cavalerească a situației făceau să-mi sporească Îndrăzneala. Mai contribuia la aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lunii sfidând parcă întreg cerul. "Ia te uită!" își spuse. Cum se poate? Să fie și lună plină și să văd și-atâte astele, parcă m-am..." Iarba stelelor acoperea marginile cerului și jos, pe pământ, vântul bătea dinspre răsărit aducând foșnete, șoapte și zvonuri ca de ape în mișcare. Valurile de uscăciune alternau, într-o nesfârșită legănare, cu adierea jilavă, miraculoasă, care-mprăștia picuri răcoroși de rouă peste fața ei încinsă și peste ierburile sălbatece, răscoapte de arșiță, strivite sub tălpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
stat îngropată în casă. Prea mult m-am temut să n-o supăr pe soacră-mea." Ieși pe poartă, în drum, și-ntorcând spatele orașului și casei, începu să adulmece ca o vietate slobodă, scăpată din țarc, apoi porni înainte spre foșnetele grele ale colinei ce urca sub apăsarea metalică a cerului către pădurea din deal. Mergea liniștită, atentă, cu pas egal, mai domoală-n mișcări ca vântul care-o cuprindea înfășurându-i genunchii, o împingea din spate și-ncerca, în unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
la urmă, răspunzând la o chemare neauzită de urechea oamenilor, începură să chirăie și să piuie zvârlind pădurii și câmpiei mii de semnale scurte, agitate, zburătăcind de ici-colo, ca-n preajma unei furtuni. Adunându-se în stoluri, se înălțară cu foșnete grele umplând văzduhul de dangăte ca de clopote. Norul zburător întunecă cerul. Lumina stelelor păli. Trupul ei se umplu de dorul desprinderii de pământ. Ar fi vrut să zboare. Să se înalțe. Cu păsările. Poate de asta, trupul ei, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu trupul bicisnic și ostenit. Și ce era și mai uimitor, aproape de necrezut, nu se ridica deloc să se odihnească, să-și tragă răsuflarea, părând că nici nu răsuflă. Până n-o să mai răsuflu nici eu", își spuse Cerboaica ascultând foșnetul câmpului în adâncimea zilei, și se ridică. Își șterse sudoarea cu capătul basmalei și, mișcându-și brațele-n sus să se destindă, privi în zare, pe câmp, lumina despuiată, care pâlpâia luându-i vederea. Zări, ca printr-o sticlă topită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu asta îi mări tulburarea. Spaima adevărată care-i mușca inima venea de la imaginea rănitului agonizând pe câmpie, lângă bătrână. Poate gândea la ce-o aștepta în oraș, îngrijorată că n-avea să se descurce. Simțea răcoarea jilavă, încărcată de foșnete și miresme tari, uscăcioase, pătrunzând în carnea și sângele ei. Se repezi într-o fugă ușoară, alături de vânt. Florile de sânziene îi jucau pe gleznele goale ca o spumă. O spumă mirositoare care se umfla luând-o pe sus. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
s-a gândit de la început. Altfel nu va izbuti. Degeaba toată încercarea. Să desprindă o șină de tablă din acoperiș! Cu ce dracu s-o desprindă? Cel puțin să se convingă. Și dacă. Dacă ce? Liniștea nu-i spunea nimic. Foșnetul se apropia, creștea, se-ndepărta, dar cât dura, dumnezeule! Nu se mai termina! Zgomotul locomotivei se împrăștia pe câmp, nu se mai auzea nimic, slab, îndepărtat, părelnic bubuiturile în pereții vagonului ca o capcană, ca o amenințare. Taca-taca, taca-taca, taca-taca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
foșnească, iar Invalidul se ridica cu greu, proptindu-și mutelca de la capătul piciorului de lemn în podea, și-ncepea să șontâcăie prin locantă. I se păru ciudat că încă nu venise. Ridică fața și ascultă. Nu auzi nimic, nici măcar un foșnet de hârtie, dar și-l imagină stând cuminte pe scaunul greu de lemn, înalt și-ncăpător ca o strană de biserică, sprijinit cu piciorul de lemn în tejghea și coatele pe masă, și râsul lui care ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în aer și se imprimau, ca niște încrustații: clămpănituri uscate, seci. Nechezături, tălăngi și clinchete mărunțind liniștea și ferecând-o în zale de fier, apoi câte-o frântură de mormăituri ursești; mugete slabe, cârâituri, țipete răzlețe, chemări scurte, înăbușite-n foșnetul mătăsos al ninsorii și gemetele și urletele de la nuntirea Tudorei. Închise ochii, amețită, apăsându-și pleoapele cu degetele înghețate și respiră prelung, ca în somn. Aproape, în marginea poienii, zări, dominând întreaga perspectivă, stâlpul de înaltă tensiune care conecta orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce zilnic își schimbă în scorburi ascunse copita și blana și ochiul sticlos... Fastuosul scenariu mitic se sprijină pe simetrii și articulații subtile și deschide largi perspective simbolice. Mistrețul i se năzare prințului pretutindeni: în "apa jucînd sub copaci", în foșnetul ierbii, în lucirea lunii - ca o obsesie premonitorie și fatală: Dar vai! sub luceferii palizi ai bolții cum sta în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreț uriaș și cu colții îl trase sălbatic prin colbul roșcat. - Ce fiară ciudată
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
muntele apropiindu-se tot mai mult de fiecare dată. Uneori se cățăra pe un bolovan și rămînea minute în șir ascultînd zvonurile care puteau veni de la copita vreunei oi care rîcîia pămîntul sau lăbuța grăbită a vreunui iepure sau chiar foșnetul sîngelui în urechea lui. De pe aceste înălțimi, vîrful lui Rua părea golaș, dar, mai tîrziu, simțind o împunsătură în inimă, vedea punctul alb sclipitor. Urcă mai sus pe cărarea de munte, iar vîrful dispăru din conul lui de vedere. Pantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vigoare. Brațele le erau foarte puțin încordate, ceața deveni mai caldă, ca și cum soarele era pe punctul de a o străpunge, și erau mîngîiați de sunete plăcute: la început, deasupra lor, cîntece de ciocîrlie, apoi gîngurit de porumbei și apoi un foșnet de parcă o ploaie torențială cădea peste o pădure. La un moment dat auziră un susur tare și scîrțîit de vîsle, iar Lanark bîjbîi cu lanterna, îndreptînd-o spre drum și așteptîndu-se să vadă malul unui fluviu lat, însă, deși sunetul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
roșie peste ușă. Rima murmură. — Vino în spatele meu. El se supuse, și ea își apăsă lacomă tălpile înghețate de gambele lui, dar spatele îi era familiar și intim; se încălziră destul de repede și-apoi adormiră. Se trezi printre șoapte și foșnete. Lanțuri de puncte luminoase curgeau în zigzag peste bolta întunecată, coloane și podeaua plină de lume. Veneau de la un glob cu fețe argintii care se învîrtea în locul în care fusese lampa portocalie, și acum treptele intrării era singura porțiune luminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ușurare. Razele soarelui PĂTRUNDEAU PRIN GEAMURI, iar mașina părea să-și facă loc printr-o tufă de trandafiri. Frunzele verzi și bobocii albi și grei zgîriau parbrizul și geamurile. Văzu albine aurii-maronii lucrînd în miezul trandafirilor și auzi bîzîitul adormitor, foșnetul frunzelor și chemarea îndepărtată a unei păsări. Doamna Macfee luă o conservă de pe un raft și o apăsă. O ceață fină cu miros de roze se împrăștie peste tot. Oftă, se lăsă pe spate cu ochii închiși, și spuse: — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nimic. Tăcerea era mai departe completă și țiuitoare. Nici măcar vântul, năpustindu-se spre ei în rafale calde și-nmiresmate, fluturîndu-le hainele pe corp și dezvelind pulpele fetei, ce păreau acum făcute din miere străvezie sau ambră fluidă, nu producea vreun foșnet în frunzișul moale al arborilor dimprejur, de parcă ar fi fost doar o schimbare a luminii în cartierul încremenit. Maria, cu fața aproape roșie în lumina serii, știuse dinainte că liftul nu va porni. Pe placa mirosind a cocleală scria numele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
țâșnind în jur din membrele smulse, cu mațele curgând descolăcite pe platformă. Un urlet ieșind din gâtlejul căscat al martirului și urcând până la un galben insuportabil. Dar nimic din toate acestea nu avu loc. Huruitul rulmenților se oprise și doar foșnetul salcâmilor se auzea acum, în fracțiunea de secundă în care Maarten, încremenit de spaimă, cu creierul golit, rămase în urma evenimentelor. Urletul țâșni din propriul lui gâtlej și, în clipa următoare, se repezi către scena carnagiului. Dar marele mutilat stătea tăcut
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să-l ia? Nimeni nu-l poate atinge... Xtyn preferă să rămână tăcut, încercînd disperat să deosebească vocile din ly. Acest lucru nu era însă posibil nici măcar pentru un om cu calitățile sale, fiindcă gândurile semenilor săi se amestecau cu foșnetul omniprezent al mantiilor, ale căror colonii shu erau agitate din cauza nervozității stăpânilor lor. Privi spre Insa și o văzu calmă, undeva jos în rând, acolo unde forța celorlați o apăra și, în același timp, de unde nu putea bruia prea tare
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lui, cel puțin nu în felul în care era Quintaratul pentru N'Gai Loon și Abația pentru Radoslav. Bella își recucerise singur capitala, făcîndu-l să se gândească dacă nu cumva îl subestimase în toți anii aceia petrecuți pe Kyrall. Un foșnet ușor îl făcu să privească spre Lonis, care îi arătă cinci puncte la orizont. Unul din oamenii lui Arrus șopti că e vorba de glisoarele clonelor și inima lui Kasser începu să bată cu repeziciune. Navele înaintau cu mare precauție
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]