1,565 matches
-
cer la fel de negru. Și, Întorcîndu-mă, doar după cîțiva pași, am văzut proiectați pe acest cer un șir de caiși Înfloriți, parfumați aproape obscen. Iată miracolul vieții. CÎtă vreme există În mine dragoste, voi iubi aceste nopți cu toate șoaptele ce foiesc prin ele și acești pomi beți de o floare grăbită care mă umplu de recunoștință. Nu văd nici un argument serios pentru a-i da ascultare lui Baudelaire care pretindea că natura nu ne Învață nimic decît să dormim, să bem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Lionel și bate în lemnul mesei. Lumânări - de luni încolo. Chelnerul dispare. Șeful de sală le întinde meniurile. Cei doi citesc timorați felurile de mâncare cu nume sofisticate și prețuri piperate. Liliane se simte deja inconfortabil și începe să se foiască pe scaun, ascunzându-și fața în meniu. Jean stă în spatele lui Robert, cu un carnețel în mână, pregătit să-și noteze comanda. Lionel, binedispus, îl întreabă pe șeful de sală: — Meniul e în franceză? — Doriți în altă limbă? — Denumirile astea
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
îi prelungește Jean înghețul. — Toate deodată: apa separat, pliculețele poți să le păstrezi. Jean revine cu un ceainic încăpător. Fără să-l întrebe nimic, toarnă apa fierbinte direct în frapieră. Lionel cade iarăși într-o stare de beatitudine. Liliane se foiește tot mai tare pe scaun: trena rochiei o jenează teribil. Lionel comandă o foarfecă. De la bucătărie vine un picolo cu o tavă de argint, acoperită de un clopot. Robert anunță la lampă: — Foarfece Solingen, natur. Picolul ridică ceremonios clopotul. Lionel
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
măritase. Când cum de ce... ei, da, i-a venit ei, așa, dintr-odată, parcă voia să scape de ceva care o urmărea. Prietenul unei prietene, doctorul Bănățeanu, da, a cerut-o, ea n-a dormit o noapte, s-a tot foit, dar dimineața a zis scurt: DA. S-au mutat din București, dar vin uneori, am să transmit mesajul, pac pac, uite-așa. Avea dreptate tov. Gică Teodosiu, primăvara la munte te prinde și te plesnește, să n-o mai uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu în sensul în care... nu, pur și simplu, prieten. Da, știu. Am auzit de el, multă lume a auzit, dar nu-l cunosc personal. Nu pot relata decât banalități știute de toți. Toată lumea cunoaște legenda Ianuli. Vancea s-a foit după țigări, nu le gasea, camera plutea într-o ceață cenușie. — Un om retras, se spune. Nu mai e cel de altădată, spune lumea. Foarte retras, am auzit. Și bolnav, foarte bolnav. A îmbătrânit și e bolnav și are griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de asemenea pot fi membri, în proporție de cel mult zece la sută auzitorii care sprijină Asociația.“ Dominic Vancea ridică privirea, funcționarul îl urmărea cu extremă atenție. Se priviră lung în ochi, ca și cum ar fi comunicat un cod. Vizitatorul se foi pe scaun, jenat. Funcționarul din fața sa nu i se mai părea atât de obosit. Nici atât de nepotrivit în rol, de vreme ce rolul îi păru, dintr-odată, neclar, ca și privirea aceea bănuitoare, atentă la mimica lecturii, să ghicească dacă străinul merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îndrepta spre el, dar se pierduse, cumva, contactul. Percepea unduirea, surâsul femeii, dar apropierea întârzia, se estompa. Zadarnic ar fi întins mâinile, simțise ruptura, întreruperea. Nu apucase sa vada cicatricea de la spranceana, poate nici nu exista. Umbrele renăscuseră, în jur, foiau din nou, așteptare vâscoasă. Parcă pornise semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am abătut. Știi ’mneata... Am pierdut-o. — Care? Ce? Scrisoarea de la Claudiu? — Aș! O mie de ani pace! Pentru cinstea obrazului nostru, vorba aia, să ne abatem, așa că... pontul cu scrisoarea. Domnul doctor Marga își îndreptă ochelarii pe nas, se foi în scaun. — Ce pont? Scrisoarea? Unde-i scrisoarea? — Care scrisoare? — Cum care? Nu vorbeai de o scrisoare? — A, scrisoarea! Scrisoarea becherului... da, da, persoană însemnată. Arma cu efect întârziat... o am acasă, la păstrare. La loc sigur, la păstrare. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de viață, cum nu fusese niciodată. Noapte magică Noapte târzie de toamnă. Crengile deja golașe, legănate de vânt, băteau în fereastra camerei în care dormea Ilenuța. În casă era liniște și pace, doar un murmur se auzea nedeslușit. Fetița se foi în pat, deschise ochii mari și privi de jur împrejurul odăii luminate sfios de o rază de lună. La început nu știu ce o trezise dar ciuli urechea și prinse în auz murmurul care devenea tot mai vioi și mai îndrăzneț, însă glasurile nu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
acuma nu prea le aveai cu babardeala și monta. Credea lumea că ai rămas de dilie, de când cu... Mantinela nu-i răspunse. Privi doar lung spre Goncea, ușor întrebătoare, nedumerită, ca și cum nu l-ar mai fi văzut până atunci. Își foi țanțoșă șorțul. Chicoti mândră. - Da, bre, mi-am găsit. Și e băiat de treabă, așezat, la meseria lui. De la comperativa de la cizmăria de pă Străduinții, de la Poștă. Miai îi zice. Miai Gentimir, bre! Barosan, că pune pingele la toată ștăbimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
maestre care e schepsisul ideii cu care am venit să discutăm? Că sunteți cel mai istoric dintre câți au mai rămas la noi în județ. Și noi vă știm de caracter, de promisiune și de colaborare. Ce ziceți? Afinoghiu se foi speriat. Nu înțelegea ce vrea Goncea de la el. Îi întindea o nouă capcană, după ce atâția ani îl lăsaseră în pace? - Nu pricep ce vreți să spuneți, dom’ Goncea. Nu înțeleg ce intenționați... Ce doriți de la mine... Eu, mă știți, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu inima. Eu credeam că faceți Revoluția asta de la Județeană așa, ca o plenară populară, mai lărgită, cu invitați de la sindicate, de la pensionari, dar așa cum a ieșit... De ce nu vă orientați spre tineret? Goncea îl asculta abia stăpândinu-și râsul. Se foia nerăbdător, așteptând ca Băcănel să-și termine pledoaria. Cum bătrânul continua să peroreze, îi făcu, nervos, semn să se oprească: - Maestre, zâmbi colcăit Goncea, nu vă preocupați de problema tinerilor. Avem tineret căcălău. Toți adjuncții dumneavoastră or să fie numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ziceai că-i unul din ăia din Baltă. Cine știe cu cine l-o fi făcut mă-sa, că neamul nostru arată altfel... Mai spălat, mai cu ilustrație. Suntem un neam frumos, totuși! Popa își făcu automat trei cruci. Se foi neliniștit. - Lasă-l în plata lui! Ce-mi pasă mie de secăturile astea... Dar tu-mi vorbești de caracter? Tocmai tu?! Preotul dădu să plece. Țongu îl trase de poalele anteriului. - Matale îți place cum atacă acuma Țonți al nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i dădură liber. Popa Băncilă își porni obișnuita rugăciune a începutului de drum. Se ridicase de la locul lui și, cu mâinile împreunate, cu ochii duși spre Dealul cu Cruci, murmura cuvintele rugăciunii. Insul din fața lui îl privea cu ochii holbați, foindu-se neliniștit pe canapeaua înțăncușată. Când popa dădu să-și facă și cele trei cruci de rigoare, insul dădu ochii peste cap, începu să hârâie cavernos și apoi se porni pe strănutat. Popa îl privi triumfător. Nu mai avea nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să observe pe frunte, deasupra ochilor, două pete alburii, aproape rotude, nu mai mari decât ștampila parohială. Se vedea clar că locurile acelea fuseseră de curând pilite, date cu hârtie de șmirghel și apoi văcsuite cu un lac transparent. Se foi neliniștit. Dădu să-și facă cruce cu limba în cerul gurii, dar în aceeași clipă acela se răsuci și-l scuipă drept în ochi: - Ptiu, popă nesimțit! În zi de joi te-ndopi cu mâncare de frupt. Îl mai stuchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un nume, al patrulea, deasupra celui al profesorului Ilarion Tomnea, fugitul. Își trecu degetul înmănușat pe hârtie și Păsculescu urmărea curios cum numele subliniat de degetul aceluia dintr-o dată se luminează, cum literele prind a pâlpâi fosforescente, se răsucesc, se foiesc, se-adună și se topesc deodată într-un mic pătrățel luminos din chenarul căruia clipește, ușor speriată, Reluța, nevastă-sa. N-o recunoscu de la bun început, dar insul îi șopti, conspirativ. „Intenționat v-au dat lista ușor derutantă. Au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pristol, dau peste o pungă veche, din piele, o desfac, scot cocoșeii și-i resfiră, gonesc degetele ei tot mai departe, intră în cimitir, cutreieră aleile, ajung la parcela 23F, râcâie pământul, ajung la Stelian, îl mângâie drăgăstos, el se foiește nedumerit, apoi simte cum degetele ei de vițe și odgoane vegetale strâng gâtul lui Stelică, îl încolăcesc tot mai apăsat, tot mai strâns, el abia mai răsuflă, horcăie, se zbate dar nu mai este scăpare, se sfârșește sub sugrumarea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de la freonii ăia. Vergilică izbucni în râs. - Îl vedeți pe ăla de umblă la cabine? Are și un aparat de măsoară freonii. Vă dați seama unde am ajuns? Europa ne-a impus și chestii de-astea la ecologie. Aulius surâse, foindu-se nemulțumit. Puricii aceia tot țopăiau undeva în interiorul lui. - Trece dom’ Aulius, ai să vezi cum trece. Nici n-ai să știi p-ormă prin ce-ai trecut. Norocul ăl mare a fost că le-am luat-o înainte de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
gândești la lustrația asta care o prelucrează ăia din București. Pă cine să mai lustrezi?! Ai? Biluță terminase sendviciul. Își pusese din nou botnița. Cu bidineaua, cu aceleași largi gesturi sacerdotale, stropea acum cea de-a patra cabină. Vergilică se foi nemulțumit pe bancă. - Dom’ Aulius, nu le mai puneți dom’le la inimă pe toate. Ce vă gândiți la viața ăluia, când concentrarea tre’ să fie acu pe răbdare și seninătate. Cum semnează Wintris chestia aia și comisia o ștmpilează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat și călcat pe ele. Și puțeau... A hoit și moarte puțeau. Ca obielele soldatului rus. Că ei, cu armata lor eliberatoare, ne-a adus adevărul, nu?!“ Se avântase în perorație. Burtăncureanu se foi nemulțumit. „ Adevărul - îngăimă prozatorul - nu-i chiar așa, dom’ general. E mai nuanțat, mai cu...“ „Adică mai spălat - râse Goncea. Că vine talentați ca tine de-l freacă și-l clătește în disperare, până se albește. Dar nu zici că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu zici că-l freci doar pentru că așa vreau eu? Că te plătesc eu?! Altfel, ce te-ai face, cu tot talentul tău?! Ori poate crezi că, la talentul tău, stăpânești și adevărul?!“ Înveselit, Goncea începu să hohotească. Râdea icnit, foindu-se în fotoliu. „Adică tu, care faci montaje literare, spectacole de sunet și lumină, care ai inovație la măscărădeli și comicăreală, care ai făcut avere la Cântare, că am vrut noi ai făcut-o, crezi acuma cumva că știi adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cadrul de lemn al ferestrei trenului, Ne pas se pencher en dehors! dar numai gândul proximitèții ei cumplite îmi dè fiori reci, ea vorbind încontinuu, incoerent, smucindu-și din când în când capul, ca pentru a-mi atrage luarea aminte, foindu-se, Ori de câte ori își schimbè poziția pe banchetè, emanând în aer un miros persistent de haine îmbâcsite, de urinè și de tutun ceea ce face ca în stomacul meu sè se înalte un val uriaș de greațè care se sparge de pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
groază să-l aud pe prietenul meu vorbind. Nu vreau să-l văd deschizându-și sufletul în fața tuturor acestor oameni. E înspăimântător să-l ascult pe Davey confesându-se în felul acesta. Mă simt foarte jenată și încep să mă foiesc pe scaunul de plastic, încrucișându-mi picioarele la fiecare cinci secunde. Nici măcar acest lucru, care-mi dă prilejul să-mi admir minunatele ghete, nu mă ajută să mă eliberez de tensiunea îngrozitoare pe care o simt în tot corpul. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
încremeniți. În urma mea venea Velail, iar în spatele lui intrau în cancelarie cei de care am fost însoțiți. Ce s-a schimbat decorul de când am fost dimineață aici! În momentul în care m-am așezat pe scaunul gol, câțiva s-au foit în ale lor, în semn de protest, dar nici unul nu a zis ceva. Atât așteptam. Un motiv de nemulțumire, o voce, un sunet, dar nu a venit. Până acum nu eram supărat. Nu aveam nici un motiv. Eram doar curios. Curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
infirmeriei erau paturi și între ele erau puse diferite măsuțe cu multiple instrumente pe ele. Ne-a ajutat băiatul ăla francez... Perir? Da! A vorbit cu Mihail și Gavriil și au dărâmat pereții dintre sălile de clasă ca să nu deranjăm foindu-ne inutil pe hol. Apoi Mar și Mari ne-au ajutat cu paturile. Sunt foarte drăguțe. Cam ciudate, dar drăguțe. Apropo... cred că Mar îl place pe Perir. Chicoti și, plimbându-se spre celălalt capăt al infirmerie, continuă: Sarah a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]