2,684 matches
-
globule, ceramică elenistica de import, câteva fragmente de amfore elenistice, dintre care șase purtând ștampile. C. Preda consideră că așezarea întărită de la Pleașov a fost folosită atât ca loc de refugiu, cât și de locuit. Prin dimensiunile reduse, genul de fortificație cu val și șanț de pământ și o locuire cât de cât intensă și organizată ea se apropie mai mult de așezările de tip dava. După numărul mare al vaselor ceramice descoperite în interiorul locuințelor poate fi trasă concluzia că așezarea
Pleașov, Teleorman () [Corola-website/Science/301822_a_303151]
-
structura pe medii socio-economice și geografice, densitatea populației, nivelul de trai, structura națională etc. Izvoarele istorice susțin că teritoriul comunei este populat din timpuri străvechi. Din timpul perioadei romane se poate aminti existența castrului roman de la Tihău, precum și a altor fortificații ridicate pe înălțimile din jur (Dealul Hrăii etc.). Cercetările vechi au arătat, iar cele mai noi au confirmat, ridicarea acestora de către unități auxiliare, precum Cohors I Cannanefatium. Retragerea aureliană nu a însemnat nici părăsirea acestor locuri decât de administrație, armată
Surduc, Sălaj () [Corola-website/Science/301836_a_303165]
-
cetatea. Sepulturile dacice descoperite aici, din secolul al IV-lea î.e.n., precum și toporișcele de piatră șlefuită, ceramica și oasele de mamut arată o continuitate de populare încă din preistorie. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificației, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârșitul secolului al XIII-lea - începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor, deoarece localitatea antică Herakleia, ruinată de Avari și de Slavi în secolul VI
Enisala, Tulcea () [Corola-website/Science/301837_a_303166]
-
și de pe uscat de la Gurile Dunării, a fost reconstruită în sec. XII și XIV. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic și a realităților istorice s-a emis ipoteza că puterile interesate de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, au fost mai întâi bizantinii, apoi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea genovezii, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau
Enisala, Tulcea () [Corola-website/Science/301837_a_303166]
-
al arheologilor. Zona reprezintă un vechi teritoriu de întrepătrundere a drumurilor comercianților care veneu în special din Orient pentru a face schimb de marfuri cu negustorii nord-dunareni. Multiple descoperiri arheologice și-au găsit ecoul în literatura de specialitate. Ruinele unei fortificații în punctul “La cetățuie”, de unde provin materiale române, bizantine și slave, situat pe o înălțime care domină localitatea dinspre sud-vest, abundență monedelor române și bizantine, valul de pământ care înconjoară Niculitelul dinspre sud-sud-vest, bisericuța “Sf. Atanasie” care pare să rezide
Comuna Niculițel, Tulcea () [Corola-website/Science/301853_a_303182]
-
temperat continentală, cu veri fierbinți și cu precipitații slabe; ierni geroase, cu vânturi puternice. Temperatura medie anuală: 11,1 °C. Cantitatea medie de precipitații: 457 mm anual. În punctul „Piatra Frecăței” (toponim: „Beroe”) se găsesc ruinele parțial dezvelite ale unei fortificații romane și bizantine (secolele I-VI și X-XII) și, in apropiere, ale unei basilici paleocrestine (secolele V-VI), la marginea fostului cimitir al așezării (secolele I-XII). În secolul al XIII-lea, localitatea Ostrov purta denumirea Beroe moștenită de la romani
Comuna Ostrov, Tulcea () [Corola-website/Science/301855_a_303184]
-
împăratul Traian în cel de-al doilea război dintre Imperiul Roman și Dacia (105 - 106 d.Chr.). Pentru a-și consolida înaintarea spre cetățile dacice din munții Orăștiei, Traian a construit un drum de-a lungul Văii Oltului, presărat cu fortificații puternice. Fostul drum, "Via Traianus" (Calea lui Traian) pe care au trecut oștirile romane, este astăzi șoseaua E81 sau DN7, fiind totodată principala arteră de circulație a comunei. Perioada de istorie antică este atestată de siturile arheologice din perioadele dacică
Comuna Bujoreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/301993_a_303322]
-
de locuire dacică documentat până în prezent. Aici se aflau grupuri de locuințe, ateliere meșteșugărești, depozite, hambare, instalații de captare și distribuire a apei potabile. Într-una din aceste locuințe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ștampila "DECEBALUS PER SCORILO". Fortificația acesteia constă dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de cca. și cu o înălțime de , care proteja partea superioară a dealului, platoul și terasele. Pe platou se află urmele a două turnuri-locuință, construite, la bază, cu
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]
-
de Sus (jud. Hunedoara), la alt. de 705 m, unde se află ruinele cetății dacice cu același nume, integrată în principalul nucleu al sistemului defensiv antiroman din zona Munților Orăștiei. Situată pe culmea Blidaru, la o altitudine de 703 m, fortificația cuprinde două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice de observație. Înălțime submontană ( alt.) în zona Munților Orăștiei, situată pe teritoriul com. Boșorod (jud. Hunedoara), pe al cărei platou a fost ridicată o cetate dacică datată la finele
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]
-
zona Munților Orăștiei, situată pe teritoriul com. Boșorod (jud. Hunedoara), pe al cărei platou a fost ridicată o cetate dacică datată la finele sec. 1 a. Chr. și în sec. 1 p. Chr. Cetatea a fost prevăzută cu o dublă fortificație. Cetatea, ridicată din piatră, are formă patrulateră, cu laturile de 102 x 45 m, fiind prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colțurile incintei, iar un al cincelea fiind situat la mijlocul laturii de est a fortificației. Situată pe coasta
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]
-
cu o dublă fortificație. Cetatea, ridicată din piatră, are formă patrulateră, cu laturile de 102 x 45 m, fiind prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colțurile incintei, iar un al cincelea fiind situat la mijlocul laturii de est a fortificației. Situată pe coasta de sud, însorită, a dealului Muncelului, despărțită fiind, printr-o vale îngustă de înălțimea pe care se păstrează ruinele de la Sarmizegetusa Regia. Alături de construcțiile civile trebuie remarcată existența aici a unui sanctuar circular cu stâlpi de piatră
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]
-
IV-a. El a fost distrus, ca și așezarea, în urma unui mistuitor incendiu ce a avut loc, foarte probabil, în timpul celui de-Al Doilea Război Daco-Roman (105 - 106 d. Hr.). Primul pe care vizitatorul îl întalnește este sanctuarul aflat în interiorul fortificației și este orientat pe direcția NE - SV. El era constituit din 4 șiruri de cate 15 coloane. În cazul acestui edificiu, nu toate coloanele de lemn aveau drept bază tamburi de calcar. În partea dinspre nord a sanctuarului, în zona
Fortărețe dacice din Munții Orăștiei () [Corola-website/Science/296766_a_298095]
-
de ani la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicând dezvoltarea Vienei. Totuși nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care însă erau destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile, ce au constituit până în secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenția armatei regelui
Viena () [Corola-website/Science/296758_a_298087]
-
un personaj uman, câteva mici piese sculptate, diferite fragmente epigrafice. Delimitând structuri teritoriale organizate pe văi, străvechiile linii de hotar din Transilvania Evului Mediu timpuriu erau situate pe cumpenele de ape. Pe aceste limite dintre diferitele bazine hidrografice erau situate fortificații de hotar ( "indagines",„pasarici”), puncte de straja si locuri de trecere. Acestea din urmă erau denumite "kapu", termen care provine și numele văii Căpușului, prin care se făcea trecerea dinspre țara transilvăneană a românilor și slavilor, atestată în "Gesta" Notarului
Comuna Mănăstireni, Cluj () [Corola-website/Science/300338_a_301667]
-
Voievodatul Transilvaniei și Ungariei. Zona Călatei, situată la răsărit de izvorul Crișului Repede, aparținea, în Evul Mediu, comitatului Bihor. Întreaga zonă este abundentă în vestigii încă foarte puțin cunoscute: dealul Cetățel a fost considerat ca fiind propice pentru ridicarea unei fortificații, toponime de tipul „Cetate”, „Dealul Cetății”, „Măgura Cetății”, „Cetatea de pămănt” sau „Cetatea Lupilor” sunt atestate la Huedin. La Mănășturu Românesc, pe platoul „Glimea”, I.Marțian a semnalat urme ale unei așezări omenești datând din Evul Mediu timpuriu. Aceste urme
Comuna Mănăstireni, Cluj () [Corola-website/Science/300338_a_301667]
-
romano-catolic al Alba-Iuliei, stăpânul domeniului din care satul făcea parte. Pe teritoriul satului, zona Ordög Árok - Kistér în cadrul cercetărilor preventive pe tronsonul 2 B al Autostrăzii Transilvania. . . au fost efectuate săpături arheologice între anii 2004-2006. A fost descoperită o mică fortificație. Cel mai probabil ar fi ca fortificația să aparțină primei vârste a fierului, inclusă în categoria fortificațiilor de refugiu. De asemenea a fost descoperită o așezare din epoca bronzului și mici fragmente ceramice atipice, datând cel mai probabil de la sfârșitul
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
satul făcea parte. Pe teritoriul satului, zona Ordög Árok - Kistér în cadrul cercetărilor preventive pe tronsonul 2 B al Autostrăzii Transilvania. . . au fost efectuate săpături arheologice între anii 2004-2006. A fost descoperită o mică fortificație. Cel mai probabil ar fi ca fortificația să aparțină primei vârste a fierului, inclusă în categoria fortificațiilor de refugiu. De asemenea a fost descoperită o așezare din epoca bronzului și mici fragmente ceramice atipice, datând cel mai probabil de la sfârșitul mileniului III înainte de Hristos. Legendele vorbesc despre
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
în cadrul cercetărilor preventive pe tronsonul 2 B al Autostrăzii Transilvania. . . au fost efectuate săpături arheologice între anii 2004-2006. A fost descoperită o mică fortificație. Cel mai probabil ar fi ca fortificația să aparțină primei vârste a fierului, inclusă în categoria fortificațiilor de refugiu. De asemenea a fost descoperită o așezare din epoca bronzului și mici fragmente ceramice atipice, datând cel mai probabil de la sfârșitul mileniului III înainte de Hristos. Legendele vorbesc despre o mare comoară, care s-ar afla ascunsă în hotarul
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri. Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman de la Gherla a apărat exploatările de sare de la Ocna Dej, Sic, Cojocna și Pata, castrul fiind poziționat între acestea. Primul document scris legat de localitatea Sic datează din 1291 și amintește de ""hospites nostri de Zek"". Localitatea
Comuna Sic, Cluj () [Corola-website/Science/300355_a_301684]
-
de Ariușd se încadrează în inventarul culturii "Cucuteni-Tripolie". Cercetările efectuate în anul 1980 la o distanță de cca. 800 m. nord-vest de sat, pe dealul "Csókás", au dus la identificarea unei așezări din prima epocă a fierului, suprapusă de o fortificație medievală timpurie. Cu această ocazie a fost descoperit și un mormânt de incinerație din epoca romană. Tot aici s-au descoperit cărămizi, țigle, obiecte din fier și mai multe fragmente ceramice romane. În "Valea Cetății" s-au descoperit fragmente ceramice
Ariușd, Covasna () [Corola-website/Science/300368_a_301697]
-
locul vechiului cimitir romano-catolic. Pe malul stâng al Oltului, sub muntele Bodoc, în partea dreaptă a satului, pe platoul numit "Vâful Comorii" s-au descopeit urme de arsură și ceramică din prima epocă a fierului, aici aflându-se și o fortificație din evul mediu, unde s-a găsit o sabie datând din sec. XII - XIII. Activitatea de bază a locuitorilor acestei localități o constituie agricultura și creșterea animalelor. Un aport la economia locală îl are și industria materialelor de construcții (carieră
Bodoc, Covasna () [Corola-website/Science/300372_a_301701]
-
Peninsula Balcanică. Concomitent cu începutul guvernării lui Theodossius cel Mare (408-450), Imperiul Roman de Est devine ținta favorită a atacurilor hunice. O primă invazie se produce în anul 408 la Dunărea de Jos, cu care ocazie este atacată și ocupată fortificația Castra Martis. În schimbul unui tribut în bani, cerut de huni, Theodossius încheie în anul 412 pacea cu hanul Karaton. Un nou atac hunic are loc în 424, când sunt pustiite ținuturi importante din Tracia. 0 cronologie sigură a antichitatilor hunice
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
atunci să fie făcute în stil baroc. În anul 1719 satul Cozmeni a fost lovit de o epidemie de ciumă soldată cu 826 de victime în memoria cărora, în anul 1720 s-a așezat o placă comemorativă pe zidul de fortificație al bisericii romano-catolice. Între anii 1762 - 1851, satul Cozmeni a făcut parte din Compania a II-a a Primului Regiment Secuiesc de Infanterie. Economia localității este una predominant agricolă, bazată pe: cultura plantelor (în special pe cultura cartofului), creșterea animalelor
Cozmeni, Harghita () [Corola-website/Science/300476_a_301805]
-
Harghitei, pe drumul județean 131, Feliceni - Mărtiniș - Sânpaul. Exploatări de sare cunoscute din antichitate sunt și cele de la Mărtiniș. Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Zăcămintele de sare de la Mărtiniș și Sânpaul, județul Harghita, au în apropiere castrul roman de la Sânpaul (Harghita). În epoca romană modul de exploatare a sării a avut un caracter sezonier (din primăvară, până înspre toamnă), implicând însă asigurarea nevoilor
Mărtiniș, Harghita () [Corola-website/Science/300480_a_301809]
-
XV-lea în stil gotic târziu. În anul 1613, biserica este fortificată cu zid de piatră și șase turnuri, urmând a fi dărâmată în anul 1888. În anul 1889, pe locul bisericii medievale se construiește actuala biserică unitariană. De la vechea fortificație s-a păstrat turnul-poartă ce servește drept clopotniță actualei biserici. Din anul 1876, satul Mărtiniș a aparținut de Comitatul Odorhei, din Regatul Ungariei, apertenență ce se încheie în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor
Mărtiniș, Harghita () [Corola-website/Science/300480_a_301809]