1,501 matches
-
spectatorii violențelor de pretutindeni în lume pot fi amuzați de vărsările de sînge în mod atît de explicit, încît se pare că s-a ajuns la perfecțiune tehnică și verosimilitate deplină. De ce atît de multe milioane de oameni înfiorați și gîfîind involuntar, cu transpirații reci pe frunte, cu părul zbîrlit sînt fascinați de acte violente în fața cărora, s-ar crede, ar trebui să fugă țipînd este o enigmă care la prima vedere dă crezare tezei originale freudiene a nenaturalului sinistru (das
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
arunca priviri mânioase, nemulțumite și incomode după 65. Să dureze mult, să depășești timpul acordat este nepoliticos. Teoremele tale, sau demonstrațiile tale, nu sunt la fel de importante în viețile celorlalți astfel încât să le expediezi în ultimele cinci minute, în fugă și gâfâind. Dacă nu ai terminat, spune asta, exprimă-ți regretul dacă trebuie, dar oprește-te; mai bine așa, decât să-i dai publicului un motiv să regrete. Tehnici O prelegere publică începe în mod obișnuit cu o introducere făcută de către conducătorul
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
venisem noi, împleticindu-se. N-a durat mult și l-am văzut pe tata fugind înapoi, iar în spatele lui, se auzeau mai multe tropăituri. Mi-am dat seama că după tata veneau mai mulți oameni. Întâi a apărut tata, ușor gâfâind, a luat bastonul în mâna dreaptă și s-a pitit dincolo de poartă, la întuneric. Imediat după el a apărut în fugă o șleahtă de indivizi care, cum ajungeau în dreptul porții, cădeau ca secerați, iar tata, în clipa următoare îi binecuvânta
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Toaca încetă, făcând loc unei liniști nefirești. Cei doi fugeau, iar sutanele fluturându-le în părți lăsau să se vadă cizmele neobișnuit de scumpe pentru niște oameni ai bisericii. Nu mai este mult și ajungem. Uite, la gardul acela, spuse gâfâind Ianache. Se simțea acum briza dinspre mare ca o respirație binefăcătoare. În spatele ulucilor cineva îi așteptase, căci poarta se deschise cu un scârțâit trist în momentul când primul tânguit strident al unui muezin anunța ceasul rugăciunii pentru credincioșii musulmani. Încă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ușă săși primească oaspeții. Primul intră marele logofăt, apoi marele spătar Mihai, Ianache Hartofilax și după ei, aruncând priviri furișe, marele stolnic. În urma lor, în dreptul ușii, se opriră afară doi dorobanți atenți la mișcările trecătorilor. Patronul, numai zâmbet, comprimându-și gâfâind la fiecare plecăciune burta imensă, îi invita cu glas tare, exagerându-și politețea cu slugărnicie. Marele logofăt răspunse scurt la salutul de întâmpinare al fostului ienicer și se opri în mijlocul sălii ca să-și obișnuiască ochii cu întunecimea încăperii, căci afară
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aproape țipând porunci: — Jupâne, am dori cafelele să ni le aduci chiar dumneata în una din încăperile de jos, că domnia sa sfetnicul nostru - or, spunând aceasta, arătă spre Ianache - nu prea poate urca treptele. Mergând cu spatele și aplecându-se gâfâind la fiecare pas, Hamie le arăta drumul. — Binevoiască domniile voastre să mă urmeze... Intrară într-o odaie pătrată, mai înaltă decât sala de la intrare, fără geamuri, doar cu un luminator în tavan din care se cerneau palide câteva raze colorate azuriu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vitele de brâncă să le spele cu rouă strânsă-n noaptea asta și să le sorcovească apoi cu rămurele de pelin și de urzică. — Doamne ferește! Ștefan își făcu semnul crucii tocmai când cântecul femeilor se opri. Acum se întorceau, alergau gâfâind, ridicând de jos țoalele cu care se îmbrăcau în mers. Copila avea în mâna dreaptă o doniță pe care până atunci nu o băgaseră de seamă. În locul unde s-au întâlnit, fiecare femeie a pus în doniță bucățile ei de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
noi să scrie pe cruce că au luptat ca niște viteji, căci noi ca mare logofăt am fost ispravnic la ridicarea pietrii de însemnare a locului. Vodă se opri, își scoase cuca domnească și se închină pios. Deși vorbise încet, gâfâia, fiecare respirație fiind aproape un oftat. Selin pașa era palid. Acum își dădu seama ce se întâmpla de fapt: primul popas al lor fusese acolo unde acum mai bine de o sută de ani fusese ultima tabără a oștilor lui
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-l „caftănească pe domnul ales”, spaima creștea. Cu greu Ștefan Cantacuzino se îndreptă de spinare, caftanul tivit cu spinări de sobol îi venea prea scurt. — Acesta este domnul Țării Românești, rosti triumfal imbrohorul încercând să spargă muțenia adunării. — Să trăiești, gâfâi întrerupt marele stolnic Constantin Cantacuzino. — Să trăiești, măria ta, se auzi șovăielnică urarea tuturor celor din divan. Coborâră cu toții în urma noului domn și a trimisului sultanului, la rând după ranguri, toți boierii țării. Pe treptele bisericii domnești îi aștepta mitropolitul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
gândesc, apoi făcîndu-și din degete gheare mi le înfipse în abdomen horcăind bestial: - Îți scot mațele din tine! Vroia într-adevăr să mi le scoată, fiindcă, după ce mă îndoii și îmi ferii burta, se retrase la catedră și-și reluă, gâfâind, interogatoriul: ce orașe se mai aflau încă pe fluviul acela? Și în orașele acelea ce fel de locuitori mai trăiesc? Să spun. Clopoțelul sunase, dar el continua să mă tortureze. Acolo pe hartă, la marea cotitură a uriașului fluviu, se
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
an școlar '40-'41 eram legați prin ură. Ți-amintești cum ne-am bătut odată cu disperare, fără să știm de ce? Tu ai sărit la mine, ne-am rupt gulerele de la cămăși, ne-am însîngerat obrajii, ne-am tăvălit pe jos gâfâind, căutîndu-ne gâturile să ne ucidem, să dispară unul din noi doi, deși te ajutam la lecții, îți arătam dificul- tățile.... Îmi plecam fruntea lângă a ta, cu toate că nici eu nu stăteam prea bine, iar soarta ta, neliniștile tale, le simțeam
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ALERGE. Ajuns afară, observă că avionul lui nu era pe locul de parcare al laboratorului. Ezită puțin, apoi porni din nou și nu se mai opri până când ajunse la stația de aerotaxiuri. Așteptă, cu răsuflarea tăiată. Câteva minute mai târziu, gâfâind încă, dădu pilotului adresa apartamentului lui Trask și se urcă. Agitației îi urmă apatia. STÂND ASTFEL, AVEA O SENZAȚIE DE PIERDERE ATÂT DE MARE ÎNCÂT I SE PĂREA CĂ TOT CE FĂCEA ERA LIPSIT DE SENS. NU MAI ÎNSEMNA NIMIC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
terasă, lângă parapetul care-i apăsa acum pântecele. Răsufla greu și pe ochi i se pusese parcă o ceață. Fuga nu izbutise s-o încălzească, tremura din toate încheieturile. Dar nu trecu mult și aerul rece pe care-l sorbea gâfâind începu să curgă lin în ea. Tremura încă, dar începea să simtă o ușoară căldură în trup. Ochii ei văzură, în sfârșit, întinderile întunecate. Nici o adiere, nici un zgomot nu tulbura singurătatea și tăcerea care o împresurau pe Janine. Arareori doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de fier cerul răsuna prelung, foaie de tablă încinsă de foc, era aceeași tăcere, și ei mă priveau, timpul se scurgea încet, și ei mă priveau, timpul trecea și ei mă priveau întruna, iar eu nu le puteam înfrunta privirile, gâfâiam din ce în ce mai tare, și dintr-o dată am început să plâng, atunci mi-au întors spatele în tăcere și au plecat cu toții în aceeași parte. Zăceam în genunchi și nu le vedeam decât picioarele lucioase de sare în sandalele roșii și negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
au sufle't, în ziua în care mi-au tăiat limba am învățat să mă închin sufletului nemuritor al urii. Ce învălmășeală, ce furie, bum, bum, beat de căldură și de mânie, prosternat la pământ, culcat peste pușca mea. Cine gâfâie aici? Nu mai pot îndura căldura asta fără sfârșit, așteptarea aceasta, trebuie să-l ucid. Nici o pasăre, nici un fir de iarbă, numai piatră, o dorință stearpă, tăcerea, strigătele lor, limba din mine care vorbește și, din ziua când m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se înălțase acum de-a binelea și începea să-i ardă fruntea. Învățătorul făcu calea întoarsă, la început cu pas nesigur, apoi cu hotărâre. Când ajunse pe colină, era lac de sudoare. Urcă povârnișul aproape în fugă și se opri gâfâind, în vârf. La miazăzi, întinderile de piatră se desenau limpede sub cerul albastru, dar la răsărit, peste câmpie, începea să se înalțe un abur cald. Și în această ceață ușoară, Daru, cu inima strânsă, îl descoperi pe arab, care înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
plută, în timp ce alți câțiva încercau să ridice piatra spre a i-o pune din nou pe cap. Aplecat peste el, d'Arrast îi ștergea cu palma umărul mânjit de sânge și de praf, în timp ce omul, cu fața lipită de pământ, gâfâia pironit locului, surd la cele ce se petreceau în jurul lui. La fiecare răsuflare căsca gura cu lăcomie, ca și cum atunci ar fi tras aer în piept pentru ultima oară. D'Arrast îl apucă strâns de brațe și-l ridică așa cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
foaia de plută din mâinile celui care o ținea și se îndreptă către piatră. Le făcu semn celor din jur s-o ridice și o așeză pe cap, aproape fără sforțare. Ușor încovoiat sub povară, cu umerii aduși înainte și gâfâind puțin, privea în pământ, ascultând hohotele de plâns ale bucătarului. Apoi porni la drum cu pași mari și, fără să-și încetinească mersul, străbătu distanța care-l despărțea de mulțimea îngrămădită la capătul străzii, croindu-și drum cu hotărâre printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
uriașe. Când ajunse la primele străzi de pe povârnișul lunecos, umerii îi înțepeniseră cu totul. Se opri și ascultă. Era singur. Își potrivi bine piatra pe foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul, sosi, în sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii, peste focul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
peste cioturile de oase fumurii. — Dumneavoastră văd că nu mai vreți, se scuză, cu un zâmbet pieziș, către fata pe care o pierd mereu mai mult... — Iar domnul Mărgărit a dat probabil destul de lucru ficatului. Da, am terminat pentru astă-seară, gâfâie Mărgărit. Mai curând inteligență decât talent, continuă glasul împrospătat al „doctorului“ Neagu. Bună restauratoare, un meșteșugar iscusit se supune docil stilului altuia. Apoi, cum spuneam, a devenit o la fel de pricepută muzeografă. Consultată în orice controversă privind arta italiană, franceză. Întunericul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de noi, de el însuși. Merită ajutat să nu se prăbușească de tot, nici din cauza unora, nici a altora. Să-l lăsăm în luptă cu sine, e destul, cred eu. Dar nu sunt înțeles, nu mi se aprobă proiectele. Unchiașul gâfâie, încălzit. Avea, în răstimpuri, asemenea stări tulburi. Deținuta aștepta, crispată, la gândul că s-ar apropia. Camera se umplu, însă, deodată, de țipete. — Nu, nu e o aiureală, nu e nici o farsă ! Nu trebuie să zâmbești cu atâta dispreț. Poate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în lumea sa și a creat într-însa făpturi frumoase și pomi plăcuți, marea cea întinsă, lemne mirositoare și ierburi mirositoare și mirosul plăcut al fructelor și omul și lumina focului.“ Mă ridic, mișcarea este lentă, exagerat de lentă, trenul gâfâie, încetinește, proiectându- mă înainte, mă clatin, întind brațul, să-i pun mâna pe umăr, odată cu puținele cuvinte pe care le ridic atât de greu. Are sufletul aspru, otrăvit, n-o pot atinge. Crește doar depărtarea, colțuroasă, grandioasă și rece. I-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
grădina zoologică. — Intră, Lena, intră. Gol, cum se află, izbutește trei scurte salturi disperate de cangur pentru a găsi pătura. Se acoperă, până la gât. Are timp să-și aranjeze cât de cât hainele, risipite pe marginea patului și pe scaun. Gâfâie, apoi, spre gaura cheii : intră, Lena, intră. — Nu intru că mă ceartă mama. Spun că nu sunteți acasă. — Bine, Lena, oricine mă caută, nu sunt acasă. Dar, dacă nu vine azi domnișoara, mă luați la grădina zoologică ? — Da, dacă merg
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îngroșată. Nu mai e de glumit, trei scurte salturi de cangur până în tavan, până la scaun, până la ușa dulapului împinsă repede, cu cotul. Învelit cu pătura până la gât, până la creier. Cadranul de pe mâna stângă : aproape ora unu, ohoho, cât mai lenevise ! Gâfâie, trezit, cu ochii spre gaura cheii : — Poți intra. Intră, dacă vrei. Doamna pătrunde, demnă, sobru îmbrăcată pentru asemenea dimineață ! Pieptănată cu atenție. — Ce e cu tine, încă nu te-ai sculat ? Vinovatul trage din răsputeri marginea păturii cadrilate, pătra tele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să cadă lent lent, o piruetă și țop, în picioare, țeapăn, galeria în delir, parterul înmărmurit, urlă copiii de entuziasm, s-ar cutremura cupola. Luminița schioara cea înaltă și buzată răsfoiește, probabil, printre atâtea diagrame și dosarul de divorț, Grefu gâfâie, peste ultimul număr din Sportul, domnul Pasăre trage în tuș complicatele rețele. Impertinenta a ajuns și ea în confesional, la marea preoteasă care ascultă, înregistrează amănuntele călătoriei de la Caransebeș cu un tânăr aviator care... „Am căutat toată ziua un sutien
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]