1,115 matches
-
în sud-estul Franței actuale și în regiunea vecină din Italia actuală; iberi, alt popor neindo-european care popula actuala Spanie și sud-vestul Franței; populație germanică în nord-estul Galiei; în sfârșit, gali, popor celtic, care erau cei mai numeroși. După cucerire, în Galia s-au așezat în jur de 200.000 de romani: funcționari, militari, coloni, care vorbeau latina populară. Populația locală a adoptat treptat această limbă, care nu s-a impus forțat, ci din considerente practice. În primul rând, latina era un
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
latina. Dar latinizarea nu a atins numai elitele, ci și oameni de condiție modestă, de exemplu prin încorporarea în armata romană. Alt mijloc de extindere a latinei, inclusiv la țară, au fost așezările de coloni romani care primeau pământuri în Galia pentru diverse servicii aduse statului. Rețeaua rutieră extinsă construită de romani a contribuit de asemenea la latinizare până în regiuni îndepărtate de orașe. Un factor important de latinizare a fost răspândirea creștinismului, accentuată în secolul al IV-lea. Adoptarea latinei de către
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
vivere] „a trăi”. Consoana [s] (surdă) intervocalică se sonorizează, apărând astfel consoana [z]: [rosa] > [roza]. Apar și consoanele africate, de exemplu [k] înaintea lui [e] și [i] mai întâi se palatalizează, devenind [k] sau [t], apoi [t͡s] în Galia, unde între două vocale, aceasta se sonorizează: [plajd͡zere] (fr. mod. "plaisir" „plăcere”). În secolul al IV-lea, latina vorbită în jumătatea de nord a Galiei nu mai era identică cu cea vorbită în sudul ei. Galii formau o
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mai întâi se palatalizează, devenind [k] sau [t], apoi [t͡s] în Galia, unde între două vocale, aceasta se sonorizează: [plajd͡zere] (fr. mod. "plaisir" „plăcere”). În secolul al IV-lea, latina vorbită în jumătatea de nord a Galiei nu mai era identică cu cea vorbită în sudul ei. Galii formau o mulțime de triburi care, în majoritatea lor, vorbeau numeroase varietăți regionale ale limbii galice, probabil reciproc inteligibile, deoarece aveau un fond comun important. În cursul procesului de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
lexicale. În toponimie un astfel de sufix este "-acon" care a devenit în galo-romană "-acum" și a dat în franceză terminațiile de toponime cu variantele grafice "-ey", "-ay", "-é" și "-y". Influența galică asupra evoluției fonetice a latinei vorbite în Galia nu este complet documentată, dar este dovedită de unele fenomene atestate de inscripții. Astfel este evoluția grupurilor consonantice [pt] și [ps], care s-au confundat cu [kt], respectiv [ks], apoi au evoluat în [xt], [xs], iar ulterior în [i̯
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
teritorială a latinei s-a accelerat după căderea Imperiului Roman de Apus (anul 476) și se poate considera că în secolul al V-lea limba galo-romană era formată, continuându-și evoluția. În secolul al V-lea, partea de nord a Galiei a fost ocupată de franci, care au înființat aici un regat. În anul 486, regele Clovis I al francilor îl învinge pe ultimul reprezentant al autorității romane la Soissons și își extinde puterea de la Rin până la Loara, apoi se creștinează
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceze actuale sunt circa 550 de cuvinte uzuale din suprastratul germanic. (În afară de "guerre" și "hache" date mai sus, vezi mai multe exemple în Lexicul limbii franceze, Suprastratul germanic.) Influența francă, ce s-a manifestat numai în jumătatea de nord a Galiei, a contribuit la accentuarea diferențelor dintre dialectele galo-romane din nord, cunoscute sub numele de dialecte "oïl", de cele din sud, numite dialecte "oc". Din acestea din urmă va rezulta limba occitană. Spre sfârșitul secolului al VIII-lea, populația de rând
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
contribuit la accentuarea diferențelor dintre dialectele galo-romane din nord, cunoscute sub numele de dialecte "oïl", de cele din sud, numite dialecte "oc". Din acestea din urmă va rezulta limba occitană. Spre sfârșitul secolului al VIII-lea, populația de rând a Galiei nu mai înțelege latina bisericească și apare conștiința faptului că se vorbește o limbă diferită de latină. De aceea, la conciliul din Tours (anul 813), preoților li se impune să predice într-un limbaj numit în documentele conciliului "rustica romana
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
înfrângerea generalilor săi, Afranius și Petreius, în bătălia de la Ilerda (Lérida) în 49 î. Hr. Înainte de acestea, Cantabrii au intervenit fără succes în Războaiele Galice, prin trimiterea unei armate în anul 56 î.Hr, pentru a ajuta triburile Aquitanilor din sud-estul Galiei, împotriva lui Publius Crassus, fiul lui Marcus Crassus, care servea sub Iulius Cezar. Sub conducerea căpeteniei Corocotta, propriile raidurile ale cantabrilor împotriva Vaccaei, Turmodigi și Autrigones, care acopereau un teritoriu bogat foarte râvnit, a dus la sprijinirea Vaccaeilor în revolta
Cantabrii () [Corola-website/Science/331900_a_333229]
-
Llanera - Asturias), Brigaetium (Benavente - Zamora), și Nemetobriga (Puebla de Trives - Orense), care a fost centrul religios. Este posibil ca asturii să fi fost o parte a începutului expansiunii Hallstatt, care au părăsit patria bavareză a Boemiei și au migrat în Galia, unii continuând peste munți în Spania și Portugalia. Până în secolul al VI-lea î.Hr, au ocupat Castros, precum Coanna și Mohias lângă Navia de pe coasta Golgului Biscaya. Din punctul de vedere roman, exprimat în scurtele observații a istoricilor Florus
Asturii () [Corola-website/Science/331901_a_333230]
-
cu moartea. Revoltele au continuat, saxonii fiind integrați definitiv în regatul franc abia în 797. Eginhard afirmă că pentru a eficientiza acestă integrare, zece mii de saxoni, cu femeile și copiii lor au fost răzpândiți pe tot întinsul Germaniei și al Galiei. Ultimii amintiți au fost învinși dintr-o singură incursiune dar nu au fost integrați în regat. Papalitatea, adusă la tăcere După aceste confruntări, Carol cel Mare a reușit să încorporeze în posesiunea sa un teritoriu uriaș. În aceste condiții era
Carol cel Mare: asasin, creștin, învingător - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102096_a_103388]
-
esențială, până la Berzobis, pe temeiul indicațiilor posterioare din Tabula Peutingeriana, o hartă a lumii vechi din secolul IV. Dacă ni s-ar fi păstrat comentariile lui Traian, De bello dacico, așa cum le avem pe acelea ale lui Cezar privitoare la Galia, am avea astăzi amănunte despre drumul armatei romane, atât în prima cât și în a doua campanie, toate luptele și alte informații prețioase despre civilizația dacilor. Textul s-a pierdut, la fel și lucrarea ”Getica” a medicului grec Criton, însoțitorul
Primul război dintre Decebal și Traian - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102203_a_103495]
-
cercetării agricole cuprinde următoarele institute: Între realizările Institutului Volcani se pot menționa soiul de mere Anna, cu necesități reduse de frig, adaptat la zone calde (obținut de Abba Stein din Eyn Shemer), roșii îmbogățite în licopen, pepene galben de tip Galia, lamai și clementine fără sâmburi, un soi de dovlecei cu gust de castane,soiurile de mango Maia, Sheli și Omer etc
Institutul Volcani () [Corola-website/Science/336366_a_337695]
-
Aemilius Papus. Tatăl său a fost Quintus Aemilius Papus, care a fost consul de două ori și cenzor o dată. Aemilius Papus a fost consul în 225 î.Hr., alături de Gaius Atilius Regulus. În acel an, când boii, insubrii și tauriscii din Galia Cisalpină i-au angajat pe mercenarii Gaesatae împotriva Romei, Papus era staționat la Ariminum (în prezent Rimini). Armata lui Regulus era în Sardinia pentru a înăbuși o revoltă. O forță mai mică de aliați romani conduși de un pretor au
Lucius Aemilius Papus () [Corola-website/Science/336783_a_338112]
-
populară din an pentru a organiza nunți. În China antică, solstițiul de vară era asociat cu energiile feminine - yin. Atunci se celebra Pământul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstițiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea și energiile yang. În vechea Galie, actuala Franță, avea loc sărbătoarea Eponei, zeița fertilității și protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave și celtice se aprindeau focuri uriașe. În America de Nord, băștinașii aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri și post alimentar
SOLSTIȚIU DE VARĂ: Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 21 iunie () [Corola-website/Journalistic/105056_a_106348]