2,190 matches
-
, Emil (1866, Galați - 24.X. 1919, București), gazetar, prozator și dramaturg. Din referirile puține asupra condeierului gălățean N. se conturează imaginea unui om cumsecade, inspirând încredere și simpatie prin afabilitatea lui surâzătoare. O vreme, contând și pe un fizic de care era mândru, a jucat teatru pe scene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
din provincie, experiență ce avea să-i folosească. În 1911 este primit în Societatea Scriitorilor Români. Inițial cu opțiuni conservatoare, ulterior trece la liberali, ajungând șef de cabinet în Ministerul Instrucțiunii Publice (1912). În presă nu era privit ca un gazetar oarecare, de vreme ce în 1914 Sindicatul Ziariștilor Români îl deleagă să reprezinte breasla la o reuniune desfășurată la Copenhaga. O altă deplasare în străinătate îi este fatală. Îmbolnăvindu-se pe drum, apucă să se întoarcă în țară, dar cu toate îngrijirile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
fascismului, care a strivit fie viața, fie sănătatea părinților și a familiilor pe drumurile prigoanei. Bărbatul de care acestea se apropie, aparținând de regulă etniei române, străbate și el în anii dictaturii comuniste o criză psihologică și socială. Profesiunea de gazetar îl pune pe un asemenea personaj în fața adevărului văzut ca dilemă. Dacă îl va spune răspicat, va plăti cu ostracizarea la „munca de jos” sau poate și mai rău. Dacă îl va tăinui, conștiința și imperativul estetic al artei îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287854_a_289183]
-
de la 1848 și oponent al protectoratului rusesc, se vede arestat și trimis la Kiev, apoi la Saratov, pe Volga, trăind mereu cu spectrul exilului în Siberia. După întoarcerea în țară, în 1856, se va angaja într-o zbuciumată carieră de gazetar politic. Colaborează la „Timpul”, „Secolul”, „Naționalul”, „Românul”, „Dâmbovița”, „Concordia” ș.a. Va conduce din 1859 gazeta „Reforma”, apărută cu intermitențe până în 1888. Se manifestă ca un ziarist liberal îndrăzneț, cu opinii proprii, având de suferit de pe urma mai multor arestări și procese
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290414_a_291743]
-
, L.[eon] (17.X.1908, Focșani - 24.I.1990, Focșani), gazetar, eseist și memorialist. Este fiul Iuliei (n. Gherghel) și al lui Sarchis Kalustian. Face liceul la Focșani și la București. Atras încă din adolescență de activitatea gazetărească (a debutat în 1926 în „Cuvântul”), publică sub semnătură, dar și sub pseudonime
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287700_a_289029]
-
Felea, Prezența, 192-196; Râpeanu, Memoria, 108-115; Adam, Planetariu, 201-205; Pan Izverna, In memoriam, RL, 1990, 5; Nicolae Arsene, L. Kalustian, ALA, 1991, 33; N. Carandino, Nopți albe și zile negre, București, 1992, passim; Paul Lăzărescu, A avut conștiința profesiei de gazetar, „Ararat”, 1993, 40; Vlaicu Bârna, Leon Kalustian sau Vibrația unei pasiuni de o viață, „Ararat”, 1993, 40; Bogdan Căuș, Figuri de armeni din România. Dicționar, București, 1997, 134-137; Dicț. scriit. rom., II, 696-697; Popa, Ist. lit., II, 1099. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287700_a_289029]
-
întârzie dobândirea "frontierelor naturale" ale Rusiei, fiindcă s-ar putea ca, la negocieri, "Rusia insultată" să nu satisfacă "nici un fel de pretenții în favorul României": "Anglia și Austria se vor face din proprie mărinimie procuratorii României?", întreabă sigur de sine gazetarul de la Gazeta St. Petersburg, conchizând: Suntem departe de a amenința pe români, și amenințările nici n-ar folosi la nimic față cu un popor viteaz care a dovedit lumei întregi îndreptățirea neatârnării sale. Am voi să punem numai întrebarea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
unui conservator de talia lui I.A. Cantacuzino, consonantă cu a confratelui din partid Titu Maiorescu, cel care își cheltuia energia și inteligența juridică în apărarea afaceriștilor oneroși de felul lui Warszawski. 3) Eminescu rectifică și proporția cifrelor invocate de gazetarul rus privitoare la cheltuielile de război, cele românești nefiind de zece milioane, ci de 260 de milioane, "ceea ce e o mare deosebire". 4) Poetul respinge ironic și teoria "granițelor naturale" pretinsă de Rusia: "Granițe naturale îi trebuie unui stat slab
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în București avea deja acest gând și, în buzunar, decretul de alipire a țării noastre la imperiul rusesc. De aceea greva domnitorului Carol I la Calafat. Acest colaboraționism și cameleonism perfid, care l-au îmbogățit pe Maiorescu, este înfierat de gazetarul necruțător Eminescu, în câteva articole, în care, fără să-i divulge numele, înglobându-l sub genericul acelor "avocați buni", dar la fel de venali și de corupți." 135 Cele mai scandaloase, în acest sens, au fost cazurile Mihălescu și Warszawski. Simeon Mihălescu
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
noua orientare fiind considerată „singurul cort de adăpost în Sahara eminesciană”. Într-o secvență a cărții, eseistul încearcă o - minimală - elucidare teoretică, exersându-și spiritul disociativ în definirea „frumosului estetic”, demers însoțit de două „pilde”: T. Arghezi și Marcel Proust. Gazetarul A. practică simultan eseul, foiletonul, polemica, interviul și cronica. Ca și N. Davidescu, B. Fundoianu, I. Vinea și alții, semnalează nume mari ale poeziei moderne românești în chiar momentul apariției lor. Fără să fie un creator de opinie, el a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
scindării eului, la dezarticularea fluxului cronologic, memorie involuntară etc. Pe de altă parte, într-o mezalianță pe care nu a putut să o curme nici mai târziu, aduce în text virtuți pamfletare înrudite cu arta argheziană, dar și habitudini de gazetar vivace, arțăgos. În romanul Femeia cu carnea albă câștigă teren fibra ludică a imaginației. Reintră în scenă domnul Aurel, personaj recurent, și el posibil alter ego al lui A. Inițial, în Moartea unei republici roșii, caporal fiind în armata română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
care au găzduit valori de seamă ale epocii interbelice. Mândria revistei o constituiau reportajele lui Geo Bogza, publicate în cursul anului 1934. Scriitorul se deplasează pe itinerariile „geografice și morale” ale industriei tăbăcăriilor și petrolului românesc. El nu e un gazetar care se apropie de literatură, ci un creator care lărgește hotarele ficțiunii spre realitatea obiectivă. Tot în C.l., Alexandru Sahia își publică o bună parte din scrieri. Fragmente de roman oferă Mihai Sorbul (În ajunul expoziției) și I. Peltz (Discurs
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286618_a_287947]
-
tipuri de colaboraționiști. Uneori critica poate fi și acerbă (ca în cazul lui Constantin Stere, căruia sub pseudonime ca O femeie din popor și Dama voalată îi reproșase și în presa vremii „orbirea” și ambițiile de „european germanizat” și compromisul gazetarului de la „Lumina”). Reține mai ales franchețea acestor mărturii, lăsând să treacă, nu o dată, în prim-plan scene teribile sau exemplare: stareța de la Pasărea jelind raptul barbar comis de nemți asupra mănăstirii, într-un aprilie apocaliptic al anului 1917, când se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285258_a_286587]
-
, Constantin (20.III.1873, București - 8.IX.1940, Roman), autor de versuri și proză, gazetar. Este fiul Smarandei și al lui Gheorghe Banu. B. a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie (1895) și Facultatea de Drept (1900), iar din 1898, a fost profesor la Liceul „Matei Basarab”, apoi la Seminarul „Nifon” din București. Articolele politice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285609_a_286938]
-
DĂIANU, Elie (Ilie) (9.III.1868, Cut, j. Alba - 11.IX.1956, Cluj), gazetar. Fiu de țărani înstăriți (tatăl său era primarul satului), D. a făcut liceul la Sebeș, Sibiu și Blaj și studiile universitare - teologia și literele - la Budapesta și Graz, luându-și doctoratul cu teza Vocalis nasalis în limba română (1893). Reușește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286656_a_287985]
-
române”. Deține funcțiile de rector al Universității Libere din Brașov (1944-1946), director general în Ministerul Muncii (1947-1956), director al Bibliotecii Centrale Universitare din București (1954-1959). A mai colaborat la „Ardealul”, „Foaia poporului”, „Vocea Ardealului”, „Pagini literare”, „Șoimul”, „Foaia diecezană” (Caransebeș), „Gazeta gazetarilor” (Cluj), „Luceafărul”, „Dacia” (Timișoara), „Viața românească”, „Steaua”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul” ș.a. A semnat și I. Ardelean, I. Bobei, Dumitru Corvinul, Euphraste, Traian Huniade, I. Poenaru, Dr. Titus Popa, Teofrast, I. Săgeată și sub pseudonimul colectiv Horia Trandafir. Militant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286301_a_287630]
-
texte proprii, face parte din jurii naționale la diverse festivaluri muzicale. Scrie versuri pentru interpreți pop-folk, realizează emisiuni de profil la Radio Contact, Canalul 38, Antena 1. Din 1994 are propria editură, care îi poartă „porecla”, Giuleștino. A debutat, ca gazetar, în „Săptămâna”, unde va fi prezent până în 1973, iar ca poet la „Luceafărul”, în 1976, semnând G. G. Crăciun. Prima carte de versuri, Tandrețe maximă, îi apare în 1981. S. este un liric manierist americanizant. De fapt, poetul reciclează în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289858_a_291187]
-
TEODOREANU, Ionel (6.I.1897, Iași - 3.II.1954, București), prozator, memorialist. Este fiul Sofiei Teodoreanu (n. Muzicescu), profesoară la Conservatorul din Iași, și al lui Osvald Teodoreanu, avocat, magistrat, om politic, gazetar. Bunicul dinspre tată, Alexandru Teodoreanu, a fost o figură de prestigiu a magistraturii ieșene, iar cel dinspre mamă, Gavriil Musicescu, originar din sudul Basarabiei, s-a impus ca o personalitate proeminentă a muzicii românești. Scriitorul Al. O. Teodoreanu este fratele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
om deosebit, franc, foarte deschis la intelectuali, chiar cultiva relația cu intelectualii și cu Universitatea, avea formație de ziarist. S. B.: Iliescu îl descrie așa: "Un om cu relații bune în lumea intelectuală și culturală a Iașului, provenit din lumea gazetarilor"6. Mai departe, Dumitriu Mihai. D. T.: El avea o funcție la Municipiu, dacă nu mă înșel. S. B.: Dar el nu era la Flacăra Iașului? D. T.: Da, era redactor-șef. S. B.: Vom mai vorbi despre el. De
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
de acord cu înființarea unui cerc de presă la nivelul Centrului și cu acordarea a 0.50 sutimi la repartiție. Propune să fie invitat Adrian Păunescu să vină la cenacluri literar-muzicale, a căror activitate trebuie îndrumată. Ion Chiriac propune ca gazetarii acestor reviste să se specializeze în probleme de organizație pe lângă reviste precum Scînteia tineretului, Viața studențească etc. unde aceștia să efectueze practica. Hagiu spune că revistele sunt bune, consistente. Nu este de acord cu ce se apune în material despre
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
instituie un univers caleidoscopic de care nu sunt străine nici scrierile teatrologului S. Majoritatea cărților sale sunt alcătuiri fragmentariste care au la bază activitatea prodigioasă a cronicarului dramatic. Autorul se caracterizează cu exactitate: „menirea mea pe lume e să fiu gazetar”. Partea tare a comentatorului de teatru nu e vocația teoretică și nici cea sistemică, ci o bună aplicare la textul dramatic și la tehnicile regizorale și actoricești, provenită dintr-un îndelungat și consecvent exercițiu de urmărire a fenomenului teatral curent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289670_a_290999]
-
7. Îndelunga supraviețuire a acestor forme primare de jurnalism. Apari(ia periodicelor imprimate nu a dus la dispariția scrierilor informaționale neperiodice. Dimpotrivă, "relatările" manuscrise se dezvoltă în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, iar nouvellistes au avut, alături de gazetari, o importanță considerabilă în calitatea lor de furnizori de noutăți. Aceștia au creat, cel puțin pînă în 1789, rețele de informații care completau cu folos pe cele ale presei tipărite. Importanța lor politică nu este deloc de neglijat. Cît despre
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
privilegiat de exprimare a ideilor rămînea cartea sau broșura: presa, ca reflectare a lumii, se dovedea a fi încă pasivă; ea st(rnea dispute fără a fi într-adevăr creatoare de dialog, lăsînd literaturii tradiționale grija de a conduce luptele. Gazetarul rămîne, în secolul al XVII-lea, un personaj disprețuit, iar jurnalismul apare în ochii elitei sociale și intelectuale ca o subliteratură, fără valoare și prestigiu. Despre aceasta vorbe(te Rousseau în 1755: "Ce este un periodic? O lucrare fără merit
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
, Ioan (pseudonim al lui Ion I. Alexandrescu; 7.I. 1874, Iași - 30.VII.1936, Iași), gazetar, poet și prozator. Este fiul Anei și al lui Ion Alexandrescu. După ce și-a luat bacalaureatul, s-ar fi înscris la Facultatea de Litere a Universității din Iași, pe care din lipsă de mijloace n-ar fi putut s-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286654_a_287983]
-
LAURIAN, Dimitrie August (1846, București - 25.X.1906, București), gazetar și critic literar. Fiu al lui August Treboniu Laurian, L. a primit o educație îngrijită în familie, din 1853 urmând, în București, școala primară, liceul și Facultatea de Litere și Filosofie, pe care a terminat-o în 1868. Ca bursier
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287755_a_289084]