11,589 matches
-
gândirii. În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă este concepția despre geniu, ca fiind un străin într-o lume străină, o entitate din afara Creației, așa încât, după ce se va elibera din "corpul cel urât", geniul își va crea o lume proprie, a gândului pur, paralelă celei a lui Dumnezeu. O altă originalitate constă în termenul de arheu definind identitatea ontică a fiecărui om, unică pentru fiecare dintre noi. Concepții noi a formulat pe plan universal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
el a cunoscut prea puțin bucuria. Iată, frații mei, păcatul nostru original". Dionysos, un simbol fundamental în gândirea poetică nietzscheană, constituie personificarea eternei Creației de sine și eternei Distrugeri de sine ale universului în mersul către absolutul Ființei. El este Geniul inimii, adică mijlocitorul dintre Dumnezeu și sufletul omului. Este Eternul-Activ purtând umanul sub toate formele sale către Dumnezeu. Este Servitorul care iubește pe Dumnezeu și dușmanul dușmanului lui Dumnezeu, "Spiritul de Greutate", care este împotriva lui Dumnezeu, entitate identificată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Iată Morala nietzscheană: "Predestinat căilor astrale,/ Astrule, ce importă umbra ?/ În fericirea ta străbate acest timp./ Mizeria sa să-ți fie străină și departe!/ Tu nu ai decât o datorie: să fii pur!" Și vorbind despre forma supremă a Supraomului geniul: Totdeauna vei fi străin printre oameni... Trebuie să trăiești pe munți. Ești un vizionar. Nu căuta să înveți adevărul acolo unde se gândește josnic. Vocația noastră dispune de noi, chiar când noi nu o cunoaștem; viitorul este cel care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vizionar. Nu căuta să înveți adevărul acolo unde se gândește josnic. Vocația noastră dispune de noi, chiar când noi nu o cunoaștem; viitorul este cel care ne determină ziua de azi a noastră". Și Schopenhauer și Eminescu au relevat că geniul este un străin în lume. La Nietzsche totul este seducție: ideile rostite și purtând in apex intellectu, noutatea deschiderilor sufletești și spirituale, stilul ritualic înaripat răsunând în templul universului devenit un infinit sanctuar mistic un univers pur omenesc, omul fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din energia celui dispărut, constituie acea "veșnicie în mișcare" de care vorbea Platon, o veșnicie poetică, transfiguratoare, contracarând magic "vremuirea" ruinătoare. Poezia reinstituie primordialitatea Există în noi ceva mai mult decât noi înșine. Este un dincolo purificator și eliberator. Este geniul etern al poeziei. Poezia nu este o pură gratuitate, un joc facultativ, ci un efort eroic de a exista semnificativ, atât a poetului, cât și a vieții, a naturii aflate mereu în paranteza morții. Poemul: realitate absolută, prezent peren, eliberare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
noi dacă, în realitate, această energie nu se pierde ci, după un mecanism necunoscut, este captată și se află la originea unor acte cosmice ? Marile destine creatoare nu se vor fi hrănind cu o astfel de energie ? Nu ea creează geniile ? Căci justiția poetică este același lucru cu justiția spirituală. Poezie și hazard Nu există hazard. Cum nu există nici predestinare. În univers nimic nu este întâmplător, insolit, irațional. Ci toate evenimentele, fenomenele, faptele, tot ceea ce are loc punctual într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pasionat, efervescent, uneori confuz, să-și afle la un moment dat întruchiparea poetică de mare artă și elevație. Și a aflat-o în terținele (sacra Treime) lui Dante, în citadela italiană a celei mai înalte culturi în acea vreme, cu genii unice Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Petrarca, Marsillio Ficino etc. o operă în care se îmbină Paradisul cu iubirea pentru o femeie Beatrice în forma cea mai idealizată, făcând astfel drum către iubirea pământeană dintre Petrarca și Laura. În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
știm cât a fost poluat și spațiul cuantic de haosul malign, deși este posibil ca acest spațiu să dispună de un sistem de asepsie, de autoapărare spirituală. Dar ceea ce este sigur este că marele mântuitor va fi gândirea transneuronică. A geniilor. Sens și antisens în poezie Când omul a trecut de la homo faber la homo sapiens, aflat în fața marilor probleme ale unui univers necunoscut singurătatea, suferința, spectrul morții au deschis în mintea sa întrebările capitale: de unde venim ? ce suntem ? unde plecăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dar toate și femeile, și supușii și jivinele trăiesc, iar turnurile de aur ale palatului (metaforă a Poeziei, reluată în poemul Cântec din cel mai înalt turn) strălucesc la fel ca înainte. Galopând, într-o seară, Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poemul Cântec din cel mai înalt turn) strălucesc la fel ca înainte. Galopând, într-o seară, Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice întru extatică renaștere. S-a spus despre Mozart că este perfect inteligibil și perfect neinteligibil. Ambiguitatea este exprimată în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Cântec din cel mai înalt turn) strălucesc la fel ca înainte. Galopând, într-o seară, Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice întru extatică renaștere. S-a spus despre Mozart că este perfect inteligibil și perfect neinteligibil. Ambiguitatea este exprimată în primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la fel ca înainte. Galopând, într-o seară, Prințul se întâlnește cu Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice întru extatică renaștere. S-a spus despre Mozart că este perfect inteligibil și perfect neinteligibil. Ambiguitatea este exprimată în primul rând prin opoziția dintre mișcările rapide și mișcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ne-am pierdut de mult... de mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei filozofice, profețite de Eminescu. Povestea magului călător în stele este un spațiu infinit al intensei neliniști provocată de răscoala, seismele naturii care însoțesc trezirea geniului la conștiința de sine: un străin într-o lume străină, străin și lui Dumnezeu însuși, astfel încât, așa cum am mai discutat și în altă parte, titlul mai adecvat al poemului ar putea fi Lume și geniu. Ca atare, o altă hipostază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
seismele naturii care însoțesc trezirea geniului la conștiința de sine: un străin într-o lume străină, străin și lui Dumnezeu însuși, astfel încât, așa cum am mai discutat și în altă parte, titlul mai adecvat al poemului ar putea fi Lume și geniu. Ca atare, o altă hipostază a neliniștii eminesciene este cea din poezia Dintre sute de catarge, care semnează lipsa de înțelegere a geniului de către lumea comună: "Nențeles rămâne gândul/ Ce-ți străbate cânturile,/ Zboară vecinic îngânându-l,/ Valurile, vânturile." Cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am mai discutat și în altă parte, titlul mai adecvat al poemului ar putea fi Lume și geniu. Ca atare, o altă hipostază a neliniștii eminesciene este cea din poezia Dintre sute de catarge, care semnează lipsa de înțelegere a geniului de către lumea comună: "Nențeles rămâne gândul/ Ce-ți străbate cânturile,/ Zboară vecinic îngânându-l,/ Valurile, vânturile." Cea mai tulburătoare neliniște eminesciană este cea a perspectivei revenirii sisifice identitare în această lume a durerii, a răului și a morții, tragism descris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
abisul ontologic. Din abisul ontologic profund tragic, suferința l-a aruncat pe Eminescu în sus, viziune formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa în raport cu absolutul onto-axiologic: Străin de toți, pierdut în suferința Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic și n-am tărie. ...Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este suferința. Dar suferința este certitudinea absolută a faptului că existăm. Ea este necesară pentru ca să reinventăm mereu existența. La modul orfic. Ca atare, suferința este sfântă. Ea a creat lumea, a creat viața, a creat artele. A creat sfinții și geniile. Poezia cel mai înalt posibil Un om este produsul unor infinite interferențe de vectori energetici, al unor determinisme venind din începuturi. Iar în contextul în care se naște și își petrece viața; este de asemenea supus unui angrenaj de influențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o conștiință superioară care îi impulsionează să creeze în numele acestei justiții de ordin poetic chemată să salveze viața transpunând-o într-o suprarealitate a frumosului, a sublimului Eliberarea radicală, posibilul suprem până la transposibil, adică dincolo de posibil și imposibil, o împlinește geniul, așa cum au recunoscut Kant și Eminescu, filozoful din Königsberg afirmând: "geniul însemnează a doua creațiune a lumii prin artă", înțelegând prin poezie orice artă, sens pe care îl preia și Martin Heidegger. Este Poetul din concepția lui Hölderlin, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de ordin poetic chemată să salveze viața transpunând-o într-o suprarealitate a frumosului, a sublimului Eliberarea radicală, posibilul suprem până la transposibil, adică dincolo de posibil și imposibil, o împlinește geniul, așa cum au recunoscut Kant și Eminescu, filozoful din Königsberg afirmând: "geniul însemnează a doua creațiune a lumii prin artă", înțelegând prin poezie orice artă, sens pe care îl preia și Martin Heidegger. Este Poetul din concepția lui Hölderlin, pe care îl desparte de restul lumii faptul că este lăuntric, iar temerarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și altă dată, există o întrepătrundere universală a energiilor spirituale. Energiile emanate de creațiile poetice, care sunt dintre cele mai subtile, nu știm unde, când și sub ce formă se fructifică în univers. Pot induce gânduri, crea sensibilități, sau poate genii. Pot schimba o epocă aflată în restriște, o lume ce "pe nesimțite cade în fund de chaos", cum scria Eminescu. Preluând de la Hölderlin ideea: "Ceea ce durează, poeții întemeiază" Martin Heidegger afirmă că de abia prin Poezie, artă în general, Ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a Ofeliei, a Cordeliei: moartea purității, a angelicului, a divinului uman. Antidotul Antidotul imposibilului dramatic al lumii omului este poezia. La polul suprem lucrul geniului. Poezia, arta, în genere, creează o neo lume pe fondul lumii din jur, fiică a Mayei. Poezia este mai adevărată, și de esența mai elevată decât istoria, scria de mult Aristotel, pentru că este mai pură, mai valorică, este opera superioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fondul lumii din jur, fiică a Mayei. Poezia este mai adevărată, și de esența mai elevată decât istoria, scria de mult Aristotel, pentru că este mai pură, mai valorică, este opera superioară a omului, în competiție cu fapta neizbutită a demiurgului. Geniul este mântuitorul de lumea absurdei imposibilități. Cine este geniul, a spus-o la modul absolut Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai adevărată, și de esența mai elevată decât istoria, scria de mult Aristotel, pentru că este mai pură, mai valorică, este opera superioară a omului, în competiție cu fapta neizbutită a demiurgului. Geniul este mântuitorul de lumea absurdei imposibilități. Cine este geniul, a spus-o la modul absolut Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă dintre geniu și lumea omului, geniul aparținând unei alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mântuitorul de lumea absurdei imposibilități. Cine este geniul, a spus-o la modul absolut Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă dintre geniu și lumea omului, geniul aparținând unei alte ordini valorice, și anume: este un străin într-o lume străină, nu face parte din planul genezei, nu a fost creat de Dumnezeu, așa încât, din acest motiv, demiurgul nu-i poate dezlega cifrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
imposibilități. Cine este geniul, a spus-o la modul absolut Eminescu în postuma Povestea magului călător în stele, denumire inadecvată în raport cu ideea centrală a poetului. Pentru că în acest poem incomparabil este relevată opoziția onto-axiologică ireductibilă dintre geniu și lumea omului, geniul aparținând unei alte ordini valorice, și anume: este un străin într-o lume străină, nu face parte din planul genezei, nu a fost creat de Dumnezeu, așa încât, din acest motiv, demiurgul nu-i poate dezlega cifrul. Unică, uluitoare viziune ! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]