6,255 matches
-
n-ar fi trăit în pace atât timp cât umbra lui Sayah ar fi dat târcoale prin apropiere, așa că le-au pus la dispoziție douăzeci dintre cele mai rezistente cămile pe care le aveau și douăzeci și patru de oi și capre, precum și o grămadă de săculeți cu cele mai bune semințe. În felul acesta, cei cinci membri ai familiei și o mână de servitori credincioși porniră, la începutul iernii, pe ascuns, într-o călătorie spre miazăzi, în căutarea pământului făgăduinței care se putea afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oameni pierduți în deșert, în savană sau în pădure - înălță un deget spre cer. De acolo, de sus, lucrurile se văd foarte clar dacă știi să le vezi, și ieri mi-am dat seama că dinspre acest puț porneau o grămadă de urme de roți ce se îndreptau spre nord-est și altele ce veneau dinspre sud-est... Dar, de asemenea, se distingeau foarte bine urmele unei caravane formate din cămile și oameni ce mergeau pe jos, pe care vântul nu avusese încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
simplă competiție sportivă și, când se organizează, întotdeauna se cere permisul autorităților din țările respective. — Permisul autorităților din țările respective, repetă ironic Al-Aidieri. Știu foarte bine ce înseamnă asta. Înseamnă că mituiți o serie de funcționari, ca să vă facă o grămadă de înlesniri, punând uneori la dispoziția voastră chiar și armata. Și cui îi folosește asta? Poporului? Niciodată n-am văzut ca unui om de rând să-i folosească la ceva faptul că un vehicul trece ca vântul prin fața casei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ne-am uni, am putea sfârși cu hoarda de cretini și hoți care ne conduc și ne-am putea întemeia o țară a noastră, după propriile noastre legi. Însă, pentru că nu am avut un conducător, ne-am împărțit într-o grămadă de grupuri care trăiesc de pe o zi pe alta, acceptând regulile absurde pe care ni le impun alții, fără să țină cont de noi. — Crezi că tata ar fi putut fi un asemenea conducător? — Cu siguranță. — Dar tu? Nu. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
etapă care se termină într-un colț din Africa de care tot n-a auzit? — Pe nimeni. — Exact. De aceea departamentul tău se ocupă să creeze „necesitatea asta inutilă“ și se străduiește ca imaginile noastre să fie transmise când o grămadă de oameni plictisiți stau în fața televizoarelor, pentru că ei vor cumpăra produsele pe care le promovează clienții noștri. Uriașul făcu o pauză, după care adăugă: — Și departamentul meu are grijă ca orarul să fie respectat cu strictețe... Hai, la treabă! După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rasiste decât noi. — Asta este o afirmație foarte dură. — Dar reflectă realitatea. Voi, francezii, cu libertatea, egalitatea și fraternitatea voastră, și care vă mândriți cu un guvern de stânga din cele mai progresiste, n-ar trebui să permiteți ca o grămadă de concetățeni de-ai voștri să se îmbogățească organizând competiții fasciste ca asta. — Recunosc că în privința asta ai dreptate. — O asemenea demonstrație de abundență în fața unor copii care nu au nici măcar un scaun cu rotile care să compenseze lipsa picioarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
asemenea clipe, un astfel de ritual îl făcea să se simtă și mai important - și, după ce scoase primul norișor de fum, spuse: Și nici măcar să nu vă faceți iluzia că ați fost primul care a încercat să ne înfunde. O grămadă de ziariști au prostul obicei de a vrea să atragă atenția, atribuindu-ne tot felul de scandaluri dar vă asigur că mai toți cei care ne-au atacat, acum, sunt șomeri. — Cu toate acestea, faptele continuă să existe și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Altfel te deshidratezi sau te pierzi pe întuneric. - Făcu un ușor gest cu mâna spre cer. - Allah să te aibă în pază și să nu mai calci pe aici! Se întoarse și, doar cinci minute mai târziu, dispăru după o grămadă de stânci, lăsându-l pe nefericitul Maurizio Belli așa de înspăimântat și demoralizat cum nu fusese nici în cele mai groaznice coșmaruri ale sale. Începu să plângă. De câteva zile simțea nevoia s-o facă fără să se stăpânească, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ar întâmpla dacă l-ar mușca unul sau dacă l-ar înțepa un scorpion. Ar suferi cea mai lungă și groaznică agonie din câte și-ar putea imagina cineva, și ar sfârși întins, cu fața spre cer, transformat într-o grămadă de oase calcinate de soare. Vulturii i-ar scoate ochii și măruntaiele. Cu câteva ore înainte, văzuse mulți vulturi și toți păreau să zboare înspre munții ce rămăseseră în urmă, atrași probabil de cadavrul primului nefericit pe care acei sălbateci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea că erau victima unui diabolic plan perfect elaborat. Beduinii îi lăsaseră să le cucerească fortăreața, dar prețul li se părea excesiv, ținând cont mai ales că așa-zisa fortăreață nu era decât o grămadă de pietre calcinate de soare și infestate de o numeroase lighioane ce mâncau stârvuri și mișunau peste tot. — Băga-i-aș în mă-sa! — Acum ce mai e? — Încep să bănuiesc că păduchioșii ăștia vor să ne facă să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nici într-o lună n-o să descoperim pe unde dracu’ se ascund. Eu aș face la fel - recunoscu foarte cinstit Sam Muller. Pentru ce dracu’ să se complice cu puștile, știind că-i depășim ca număr și că avem o grămadă de gloanțe, când de fapt cel mai simplu e să ne oblige să consumăm apa de care ducem lipsă? — Și din cauza asta nu ne-au omorât, ci doar ne-au rănit? — Desigur. — Nenorociții dracului...! - Armeanul aproape că scrâșnea din dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din nimic și deșteptul că totul se transformă în nimic“ - spuse Gacel. Este un proverb de-al nostru, care vrea să spună că problemele apar și dispar în funcție de cel care se înfruntă cu ele. Păi mie mi-au apărut o grămadă... - Sam Muller făcu o scurtă pauză și întrebă ca și cum ar fi vrut să devieze discuția: Apropo! Cum se simt prizonierii? — Bănuiesc că bine. — Cum adică, bănuiești? se miră celălalt. Nu ești sigur? — Nu i-am văzut de două zile, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de fum numai această capră Încăpățînată / dă lapte și nu se-ntreabă cum“. Dar ce ne facem cu cel Îndrăgostit de Ezra Pound? Unde ar putea fi locul lui În afara poeziei? „O voi, puțini, cei fără ajutor din țara mea / grămadă Îngenuncheată // Artiști aruncați și nimiciți / pribegi, pierduți prin sate / Bănuiți, bîrfiți / Iubitori de frumusețe, Înfometați / Amăgiți cu sisteme, / Fără pavăză În fața controalelor // Voi care nu vă puteți măcina / stăruind În succese / care puteți vorbi numai / fără să vă oțeliți repetînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
toate ușile să le zic să stea mîine acasă. Auzi dumneata, păi cum să nu ne umple gîndacii dacă stă cu gunoiu la capu patului. Ce văzui la bețivu ăla de Trușcă, să-mi vie rău nu alta. Îi sta grămada de coji de cartofi În mijlocu vestibulului și pă masă ierea numa crătiți murdare, coji de pîine și mucuri de țigări. De ăl dă jos, de lîngă mine, nu-ți mai spui, c-o să-l mănînce viermii... știi că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
boiești pînă la zece În fața oglinzii, cum vrei să găsești ceapă? Amuțesc. Omul Își vede mai departe de treaba lui, stivuiește lăzile goale În hăulitul cîntecelor oltenești care țîșnesc dintr-un tranzistor ascuns după borcanele de roșii În bulion. Pe grămada de morcovi se Întinde somnoros un motan tărcat. Ăstuia nu-i spune că lenevește. Plec hotărîtă să nu mai cumpăr niciodată nimic de aici. Dar după cîțiva pași Îmi zic: De unde să știe și, chiar dacă ar ști, cum să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am știut niciodată că se poate face o tocăniță delicioasă din beregăți, nici că osînza de 18 lei e grozavă pentru săpun. Mi se face rușine că am ajuns femeie de cincizeci și cinci de ani și nu știu o grămadă de lucruri pe care le știe orice fetișcană. Trebuie să se ivească un prilej ca acum - o internare În spital, un concediu Într-o stațiune, o simplă oră sub cască la coafor - ca să afli imediat telefoanele caselor de comenzi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Învăț? Fă-ți și tu apocalipsele mai optimiste! — Bate-ți joc, ce-ți pasă. De tine nu se ating, ești mare. Dar de unul ca mine, care nici n-am scos bine capul, harșt, tunde-l, atîta pagubă. Cunosc o grămadă care abia așteaptă să facă sluj pentru o bucățică de zahăr. Mi-e greață. — ...mi-e greață, miroase lumea hîc... a hoit, nu, nu Buffalo Bill... semăna, ochii hîc albaștri marea uite valurile amehîc țesc — Ține dracului batista aia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
banală) — Și ce făceau toți oamenii aceia? — Unii Își făcea cruce. Ierea și femei bătrîne cu basmale negre ca la mort; Îngropa În moloz lumînări aprinse și făcea mătănii, fel de fel de lume bătea cu palmele și cu genunchii grămada aia de praf cît mai rămase din Sfîntă biserică. Nici nu vorbea unii cu alții. Ședea așa Îngrămădiți acolo, strînși laolaltă dă ziceai că-i la slujbă. Mulți Își mișca buzele fără să spuie nimic. Pasămite să ruga sau blestema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Otata pe patul morții „Nori, ajută-mă!“ se crampona de mine cu ultimele puteri credea că dacă eram studentă știam eu un remediu să-l scap de moarte ce mă fac În odaia aceea aerul a devenit irespirabil se năpustesc grămadă acolo ca hienele chemate de mirosul muribundului ea mă așteaptă toți mă așteaptă orice s-ar Întîmpla mîine se vor uita la mine ca la o ființă abjectă care nici În fața morții nu-și părăsește trufia să li se alăture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vine cutremuru. Nu-nchisei un ochi toată noaptea. Doamne iartă-mă, că parcă intrase necuratu În toate lighioanele, că și găinile și cocoșii... să mai zici că nu e semne, tomna atunci muri un creștin la betonieră, Îl găsiră pă grămada de pietriș, așa cum auziși, ca un cîine, zic ăi de-l văzură că — Cine? Despre cine vorbiți? — Păi, ce să-ți spui, că tot nu-l știi, ierea unu slăbănog, dă umbla c-o manta veche, ruptă toată, avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
încă în posesia mea. După-amiaza își duceau traiul pe acolo mai multe pisici. Uneori, pe acoperișul gudronat, erau chiar câte cinci. De altfel, urmând soarele de pe cer, noaptea se suiau în pod, iar ziua se refugiau în fundul grădinii. Acolo creștea grămada aceea de usturoi care puțea și care mai ținea în viață întreaga casă. Pe înserat, familiile noastre se așezau pe scăunelele înșirate în fața ușii iar până la culcare ronțăiau pe inima goală câte un cățel din producția anuală. Între timp, bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ceva prin bucătărie, și mă întrebam ce avea de gând să gătească. În timp ce mă spălam pe față, am auzit-o cum se pregătea jos, trântind frigiderul și învârtindu-se prin bucătărie. Când am coborât, mâncarea era pe masă. Așezase o grămadă de clătite într-un castron, așa că am luat una și am început să o ung cu unt. Erau arse pe fund, dar înăuntru erau încă nefăcute. Îmi era foame, totuși, că nu prea mâncasem mai nimic cu o seară înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
raft chiar lângă capul meu și mă uitam cât de albă era. — Da. Tot timpul cât e deschis magazinul și cu vreo jumătate de oră înainte să se deschidă. — Câți ani ai, vreo nouășpe? M-am oprit din căutat prin grămada de reviste. M-am întors și m-am uitat la ea. Am vrut să îi spun că eram doar de vârsta ei, dar m-am gândit cât de înalt eram și nu puteam să îmi iau ochii din ai ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
gândit cât de înalt eram și nu puteam să îmi iau ochii din ai ei. Da, cam așa. Nouășpe jumate. Ne-am uitat unul la altul un timp și n-am zis nimic. Apoi ea s-a uitat iar la grămada de reviste. M-am întors și am început iar să caut prin ele. Ea tăcea, așa că am început eu să vorbesc. Nu ești de prin vale, nu? — Nu, mama a venit aici să aibă grijă de bunicul. Nu se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]