2,069 matches
-
mare, Unde, În genunchi, la poale-ți, spre asfințitul de soare, CÎștigînd prin rugăminte scumpa ta făgăduință, Ți-am dat ceriul chezășie de o vecinică credință.” Spațiul liric conachian iese mai limpede din această evocare: loc tainic Într-un decor grandios; cărări strimte, locuri de pîndă și, În fine, sacralizarea amorului: Îndrăgostitul stă În genunchi la poalele ibovnicei și depune jurămîntul de vasalitate. Primește În schimb făgăduita, investitura (Iată-mă-s lipsit de tine). Aceleași elemente le aflăm În Scrisoare către
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unul intim (locul tainic, ferit, „sub copaciul cel mare”, unde relația de vasalitate, de robire veșnică se săvîrșește) și peisajul vast simbolizator care supraveghează idila și-i dă o justificare cosmică. Conachi are În chip evident simț pentru monumentalitate, vede grandiosul din natură. G. Călinescu nu-l citează (În Domina bona) printre scriitorii români care monumentalizează natura. Conachi este, totuși, printre cei dintîi care simte plăcere pentru „stîncile hioroase”, „petrele răsturnate”, „rîpele Întunecoase”’, „copacii nalți și mîndri”... El nu caută, e
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să dea o prelungire pasiunii sale În marile decoruri ale naturii nu mai Încape discuție. S-ar putea obiecta că, În definitiv, și Gessner, Parny, Bartin. Leonard și, În genere, autorii „micilor poeme” din secolul al XVIII-lea cultivau peisajul grandios, frumosul sălbatic... Chăteaubriand admira pe Parny, iar Lamartine citea Încă pe Bertin și Parny... Conachi continuă o tradiție de acest fel, Însă, prin cîteva accente, se simte la el noul suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Între Întemeietori, Întemeietorul prin excelență - există o „impaciență și o lăcomie a acumulării pe care nu le găsim și la alți autori din epocă”: „Modelul mare al poetului e Dumnezeu Însuși Creatorul”, „Heliade este mai cu seamă un poet al grandiosului ordonat”. „În imaginarul heliadesc există totdeauna un (...) deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea”. Imaginația sa este „În esență aeriană și ascensională
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
creștinescă care exprimă mai lămurit ideea (...) A scrie bine este, În aceste condiții, a scrie pe larg și pe Înțeles”. În versurile lui „turnul simbolizează o evaziune, dar În trecut, o desprindere de concret spre a accede la o istorie grandioasă. Este simbolul unui zbor În amintire”. Poetului Îi este caracteristic „un spațiu de refugiu și de meditație incitantă, insecurizantă”: „Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului poetic al lui Alexandrescu: loc de retragere, loc de provocare a istoriei, loc de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
progresivă a lucrurilor. Scrisul nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
clădiri, statui, străzi trebuiau să constituie un edificiu unic, ca un poem finit. Calamitatea cea mare a Bucureștilor era, după Ioanide, că n-a-vea un fluviu alături, ca Tibrul, Neva, Sena, Dunărea, ori marea, ori în fine o legătură prin canale grandioase cu Istrul și Pontul Euxin. Factorul acvatic se putea totuși deocamdată suplini prin fântâni și bazinuri. În proiectul lui Ioanide Calea Victoriei forma o suită neîntreruptă de clădiri absolut egale, cu etajele în linie, în număr de nouă. De la un capăt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi aflat două mari foruri: forul Traian, circular, cu copia Columnei lui Traian și Bietul Ioanide statuia uriașă a imperatorului într-o nișă, și forul rectangular al lui Decebal, cu reconstrucția Trofeului de la Adam-Klisi prin piesele originale, conținând o statuie grandioasă a lui Decebal la un punct de ieșire și un arc de triumf cu scene dacice, simplificație a arcului lui Constantin, la alt punct de ieșire. Ioanide vedea acest for în Piața Victoriei de azi. Contemplîndu-și astfel schița, arhitectul se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
familiei, precum și pentru faptul că nu primește orice comandă, trece uneori prin jene financiare. Totuși se adaptează cu nepăsare la orice condiție și am sentimentul că banii pentru el nu prezintă atracții, afară de cazul când i-ar primi pentru lucrări grandioase ca acele de care am amintit la punctul 3. 6. Situația politică a familiei. Soția arhitectului, Elvira Ioanide, nu manifestă nici o preocupare politică, are însă întinse relații mai ales prin femei cu numeroase familii din societatea bună. Fiul arhitectului este
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
beton armat și vărgată cu careuri) și bazilica. Noutatea la noi era la cea din urmă. Ioanide susținea că e imposibil să faci o catedrală cu elemente decorative de la bisericile românești vechi. Miniaturalul își are legile lui specifice, asemenea și grandiosul. A mări bisericile lui Ștefan cel Mare sau aceea de la Curtea-de-Argeș însemna a ridica pitorescul la gradul grotescului. Trebuia deci pornit din nou de la formula clasică. Luând ca exemplu catedrala în cruce simplă vizibilă, ca Sfântul Paul din Iondra sau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Milano, Ioanide încrucișă pur și simplu două temple grecești, prevăzând în punctul de încrucișare o cupolă. Concepția era însă riscată pentru tradiția noastră, amenințată de monotonie în lipsa unui material pietros excepțional. Ș-apoi n-avea decât ciment. Atunci concepu coloanele grandioase care înconjurau de jur împrejur monumentul ieșit din întretăierea a două temple eline, ca pilaștri groși, foarte adânci, de ciment, între care se vedeau ferestrele în vitraliu, cu schelet de metal. Pilaștrii erau tratați ca contraforți, acoperișul de olane nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Botticelli zise: - Prea seamănă a mormânt, nu sunt de părere. " Într-adevăr, medită Ioanide, e ceva sumbru acolo, ca și în camera mormintelor celor doi Medici, dar, în fine, se simte laba marelui artist, oricui îi sare în ochi concepția grandioasă." - Ascultă, Botticelli, asta e de Michelangelo! Butoiescu rămase puțin surprins, dar tot neconvins, și de atunci se feri de a mai da deschis o opinie. Ioanide nu putea să-i pretindă imposibilul. Fusese acasă la el și văzuse concepția despre
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu suferă inovațiile. . - Totuși, rezistă Gaittany, arhitectura s-a înnoit și ea mereu. . - Totdeauna în pagubă. Barocul, de pildă, a dat un aer profan bisericilor. . - Recunoaște că în Spania sunt construcții baroce superbe!Ce are biserica lui Ioanide, nu-i grandioasă? . - Parcă e un hangar, un depozit de tramvaie! . - Cât ești de nedrept! se mâhni Gaittany. După aceea, fără să-și schimbe părerea fundamentală, păstră mai multă rezervă în apreciere, căutând a combate timid ostilitățile și a susține aprobările. În public
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în această materie. Pasajul fu aplaudat, însă nu așa călduros cum s-ar fi așteptat Pomponescu. Preoții bătrâni, sensibili la cuvântul "tradiție", fără o analiză mai adâncă a lui, fură mai satisfăcuți, preoții tineri, contaminați de Mișcare, visau, dimpotrivă, procesiunea grandioasă și chiar terifică, fiind de părere că idilicul e una din maladiile vechilor generații. Și unii și alții aveau o anume nedumerire, pentru că toată lumea fusese de acord și Pomponescu însuși aderase la această idee, că este nevoie de o "catedrală
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
spuse nimic despre posibilitatea de a se acoperi cu o vopsea neagră suprafața luminoasă. Un "cetățean din cartier" trimise unei gazete o scrisoare, întrebînd ce măsuri au luat autoritățile pentru eventualitatea unui război, când cartierul lui, dotat cu o biserică grandioasă având cupolă de sticlă, ar fi ținta unui bombardament. Articolul fu tăiat și trimis la Ministerul de Război. Întrebat întîmplător ce crede despre această problemă, Pomponescu G. Călinescu mărturisi că nu este specialist, dar că-și dă seama că de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se vor vedea. . - Părerea noastră este că trebuie secate.Primarul pufni cu umor: . . - Dar cu luna ce faceți? O stingeți și pe ea?Comisia rămase cam stingherită. . . - Domnilor, zise primarul, Bucureștiul este un oraș mizerabil, fără nici o clădire cu adevărat grandioasă. Abia facem o cocioabă mai răsărită și gata, toată lumea se sperie. Atunci ce se face Parisul cu Notre Dame, Colonia cu catedrala și celelalte mari orașe? O să dărâmați de pildă Biserica Neagră din Brașov? Totul e inutil. Când vom construi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care Biblia, nu se vede doar un serviciu social, ci un act de vindecare, un semn de restaurare a echilibrului. Este comuniunea tuturor oamenilor adaptată deopotrivă noutății absolute și dorinței supreme despre care ne vorbește Apocalipsa. Găndirea Părinților trasează o grandioasă filosofie a creației, care este mai mult decăt o simplă justificare a culturii. Atunci cănd devine o slujire în serviciul Împărăției Iul Dumnezeu, cultura justifică istoria, omul și sacerdoțiul acestuia în lume.
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
de voință" (p. 114). Eu+Tu (Eu sunt OK, Tu ești nonOK) Aceasta este poziția "datului la o parte" (Berne, 2006, p. 114). Sunt, în general, acei oameni care își disprețuiesc partenerul (de viață). Ei se identifică cu ceea ce este grandios, glorios. Caută, cu prioritate, originalitatea, ieșitul în față sau revanșa. Persoana caracterizată prin această poziție fundamentală de viață este excesiv de sensibilă la critică, agresivă și lăudăroasă. Nu suportă să nu fie prețuită, să greșească sau să fie lipsită de apărare
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Jamison, 1990, apud Hoeksema, S.N., 1998)145. Maniacul este pătruns de un sentiment de stimă de sine grandios iar gândurile și impulsurile îi aleargă de-a dreptul prin minte. Uneori, ideile mărețe sunt amăgitoare și pot fi însoțite de halucinații grandioase. Starea minții mele în ultimele luni este mai presus de orice descriere. Gândurile îmi fugeau prin minte cu rapiditatea fulgerului, de la un subiect la altul. Aveam un sentiment exagerat de autoimportanță. Toate problemele din univers au tăbărât asupra minții mele
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
dezvoltarea societății. Inspirându-se din marea idee a economiștilor din secolul al XVIII-lea, el și-a asumat apoi misiunea de a demonstra că ele sunt impregnate atât de caracterul justiției cât și de caracterul utilității. Concepția era cu siguranță grandioasă: ea includea nu doar economia politică, ci și dreptul natural, două științe care se ating fără a se confunda. Din nefericire Bastiat nu urmează întotdeauna, în executarea unei opere atât de frumoase, calea pe care i-au trasat-o maeștrii
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
cel mai subtil analist al fenomenelor umbrei și luminii. Pentru el, organul central al senzației luminoase și sediul gândirii era creierul. Meditațiile asupra vederii și ochiului, "seniorul simțurilor", l-au condus de la necesitatea mecanică la necesitatea morală. Printr-o parabolă grandioasă, știința opticii, îmbrățișând toate gradele armoniei universale, l-a condus în final la frumusețe, care este divinitatea însăși, ajungând în ultimă analiză la afirmația conform căreia corpul este o creație a sufletului. Ochiul este organul simțului intelectual, filosofic. El deține
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
acel "upanișezi": te iau de mână și te invit să întrebăm copacul dacă el este ființa. "Neti", răspunde el. "Nu sânt eu." Și toate lucrurile întrebate răspund "neti". De la acest gol de ființă plec, care e cu totul altceva decât grandiosul das Nichts al lui Hegel, nimicul pur în care se convertește ființa lipsită de determinații. De la acest umil gol de ființă al fiecărui lucru poți pleca firesc." Trecem să flecărim. Îi vorbesc despre un proiect mai vechi, abandonat, de a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ce e critic și critică. Uneori, judecata poate atinge formele cele mai înalte, poate atinge de pildă nivelul Călinescu, dar tot judecată rămâne. În filozofie, moraliștii francezi, Nietzsche, Cioran rămân toți la nivelul judecății, chiar dacă e vorba de o judecată grandioasă. Or, în cultură, totul e să nu rămâi la nivelul judecății, ci să faci saltul în syn-logismos, în judecata înlănțuită, discursivă și constructivă. În formele ei reușite, cultura este silogism, raționament, și în cele mai reușite, silogism ridicat la idee
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
decât de catalici tuturor acelora ce se-nalță la putere, popor nenorocit care geme sub măreția tuturor palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri. Pe fruntea [lui] străinii scriu conspirațiuni și alianțe ruso-prusiene, pe seama lui se croiesc revoluțiuni grandioase ale Orientului a căror fală o duc vro trei indivizi, a căror martiriu și dezonori le duce poporul, sărmanul. Ați făcut din o parte din oraș tirana celorlalte cinci părți ca s-aveți alegători pe sprânceană, ați scumpit hrana de
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
care să facă onoare junimei academice a națiunei române. Sperăm însă că cu ajutoriul onoratului public român mijloacele noastre se vor putea înmulți și noi vom putea aranja o serbare cel puțin modestă, seriozitatea și însuflețirea generală o vor face grandioasă. Nenorocirea care a lovit fondul serbării nu poate înnegura scopul care serbarea l-a avut; fatalitatea nu poate să triumfeze preste o idee! Sîntem de ferma convingere cumcă publicul român nici până azi nu au pierdut din zelul său nobil
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]