1,450 matches
-
l-ar avea pe masa de disecție. De ce toate astea când eu pot să port în mine "frica de Dumnezeu" fără să bat câmpii despre "Ființa Supremă", "posibilul non-manifest" sau "non-manifestabil", "arborele sefirotic" și alte constructe asemenea menite să astupe hăul fatalei noastre ignorante? Toate aceste construcții somptuoase menite să combată resemnarea în finit și să ne satisfacă apetitul ezoteric seamănă teribil cu palatele din povestirile orientale care sânt purtate prin văzduh având ca simplu suport un covor fermecat. La ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
832 Ibidem, p. 152. (trad. n.) 223 În câteși patru zări, pustia lor/ Alungă fiare, păsări, muritori./ Stăpâne bun, nu vezi că nu slujesc/ Decât să piarză neamul omenesc?/ Puzderie de trupuri - te cutremuri -/ Sau frânt de aceste stânci, din hău de vremuri./ În dragu-i, Doamne, surpă aste stânci/ În hăurile iadului adânci!/ Căci inima îmi sângeră de spaimă!”833 Gingășia atenției purtate celui aflat departe pe mări subliniază o iubire atentă, devotată. Stâncile devin însă și un simbol al trăiniciei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
zări, pustia lor/ Alungă fiare, păsări, muritori./ Stăpâne bun, nu vezi că nu slujesc/ Decât să piarză neamul omenesc?/ Puzderie de trupuri - te cutremuri -/ Sau frânt de aceste stânci, din hău de vremuri./ În dragu-i, Doamne, surpă aste stânci/ În hăurile iadului adânci!/ Căci inima îmi sângeră de spaimă!”833 Gingășia atenției purtate celui aflat departe pe mări subliniază o iubire atentă, devotată. Stâncile devin însă și un simbol al trăiniciei sentimentului de afecțiune dintre cei doi parteneri, al dragostei lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
832 Ibidem, p. 152. (trad. n.) 223 În câteși patru zări, pustia lor/ Alungă fiare, păsări, muritori./ Stăpâne bun, nu vezi că nu slujesc/ Decât să piarză neamul omenesc?/ Puzderie de trupuri - te cutremuri -/ Sau frânt de aceste stânci, din hău de vremuri./ În dragu-i, Doamne, surpă aste stânci/ În hăurile iadului adânci!/ Căci inima îmi sângeră de spaimă!”833 Gingășia atenției purtate celui aflat departe pe mări subliniază o iubire atentă, devotată. Stâncile devin însă și un simbol al trăiniciei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
zări, pustia lor/ Alungă fiare, păsări, muritori./ Stăpâne bun, nu vezi că nu slujesc/ Decât să piarză neamul omenesc?/ Puzderie de trupuri - te cutremuri -/ Sau frânt de aceste stânci, din hău de vremuri./ În dragu-i, Doamne, surpă aste stânci/ În hăurile iadului adânci!/ Căci inima îmi sângeră de spaimă!”833 Gingășia atenției purtate celui aflat departe pe mări subliniază o iubire atentă, devotată. Stâncile devin însă și un simbol al trăiniciei sentimentului de afecțiune dintre cei doi parteneri, al dragostei lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
se mai uită odată la omul galben ca de ceară de pe bancă și deschise cu o mișcare smucită ușa. Din câțiva pași se pierdu în noapte. Cantoniereasa se răsuci într-un picior spre ușă făcu un pas și apoi în fața hăului negru ce se căsca în dreptunghiul ușii voi parcă să dea îndărăt. Ploaia suna și mai îndrăcit, miile de picături de apă se spărgeau cu plesnituri mici și seci pe mozaicul de la intrare, numai undeva departe se auzeau pașii grăbiți
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
piciorul. Dacă pășeau, cădeau în gol. Surioara își pierduse sandalele și călca desculță pe cuiele ruginite de care nu se putea feri. Nu aveau de ce să se sprijine. Puntea se balansa, gata-gata a se nărui și a-i arunca în hău. Pericolul era iminent. Nu mai era nici o speranță de salvare: Ce vor spune părinții, frații și cealaltă soră a lui, când vor afla că au murit amândoi striviți de bolovani sau înecați?". Un ultim efort. Zădarnic. Puntea suspendată s-a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
vor afla că au murit amândoi striviți de bolovani sau înecați?". Un ultim efort. Zădarnic. Puntea suspendată s-a destrămat în sute de bucăți. Amândoi au căzut în gol. Un întuneric profund și adânc în față îi duceau direct spre hău cu o viteză amețitoare în timp ce o durere ca o lovitură de ciomag, undeva deasupra stomacului, și... Un țârâit salvator, repetat și prelung. Telefonul. Ce bine că nu a fost realitate! Dar cine să fie la ora asta? Era ora trei
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
numai că, în situația în care se afla, o mișcare greșită și s-a zis cu el; în caz de necesitate, nu avea de ce a se agăța. De teamă să nu-și piardă echilibrul, să alunece cine știe în ce hău și să-și rupă picioarele, privi repede și cu grijă în direcția pantofilor, să verifice în ce s-ar putea sprijini. Uimire totală! Nu-și putea crede ochilor. Nu era vorba de nici un echilibru. El nu mai exista. Era un
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pe care matematicienii le numesc simplu "derivate". Deci, i-a venit în minte un nume aproape șters din memorie, pe care nu l-a pronunțat, la care nu s-a gândit, cu purtătorul căruia nu s-a mai întâlnit de când hăul și pârăul; numai că, simpla amintire a acestuia, îl luă cu călduri. Ca să se răcorească, nefiind nimeni în jur, i-a venit să chiuie a pagubă din toți rărunchii, de mai multe ori. Poate ar fi făcut-o și pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și după câteva pufăituri și-a pus roțile în mișcare, trăgând după ea garnitura ponosită de vagoane și lăsând în urmă balauri de fum gros și înnecăcios care a înghițit cât ai clipi micuța stație Rebricea. Apoi a dispărut în hăul văii Bârladului... Mereu mă fascinau trenurile. Ce n-aș fi dat să călătoresc și eu cu clasa aI a, să colind întreaga lume... Din singurul vagon de clasa aIII a am coborât eu și destui oameni și din Draxeni și
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
către o dalbă lumină a unor culturi prăpădite sub neguri de vremi “. Cărți ca acestea, în care știința să coexiste atît de armonios cu literatura, sînt o raritate. PRECUVÎNTARE Ciudate mai par uneori niște flori ale marelui cîmp ce de hăuri de vremuri tot pîrguie roadele închipuirii poporului nostru. Sînt parcă de neînțeles obiceiuri destule și crezuri atîtea luate eresuri în lipsa cunoașterii lungilor căi ce ne pot îndrepta spre firești zămisliri ale multor din ele. O apucătură de-o samă cu
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
cu mult, cînd ironia e chibzuit folosită. Autorii au un mare respect pentru cuvînt, văzut precum e ființa, cuvînt care e întors pe toate fețele, pus în propoziție sau frază cu o grijă de mare meșter. Iată poezie curată: ,,Prin hăuri trec raze... Despintecă bezne / Lumini se aprind și lumini că se tot răspîndesc.../ Mai fierbinte și sufletul arde, ceva îl tot strigă și pară de foc îl încinge“. Cuvîntul e dezghiogat precum e miezul cel verde încă, dar dulce de
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
un zvon legănat între buzele tale... Ce vînturi nebune mă mai frămîntau fără tine... Vîslire în sec este viața stigheră... Tot harul se iscă în tovărășie... Pustiului ducăurmele umbrelor dintre noi doi! Pînze ca ale vreunor păiangăni cu trupul cît hăul ne înfășurau și pe noi, însă dorul aflării trăirilor de prin tot veacul ne-a dat și îndemn și ne-a dat și avînt să le rupem. Pornitu-s-au dară iscoadele minților noastre... Și caută ele... Și cearcă... Și fac ispitiri
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
guste hodina. Iar pîcla uitării, prinos nedorit adus nouă de vremile toate, Prin somnul adînc, a cam prins tremurare... Se ferestruiește. Spărturi se tot iscă într-însa. Iei una... Mai colo o alta... Și multe... Mereu tot mai multe... Prin hăuri trec raze... Despintecă bezne... Lumini se aprind și lumini că se tot răspîndesc... Mai fierbinte și sufletul arde, ceva îl tot strigă și pară de foc îl încinge... Pornește... Ostrețele pică... Aține-te bine! Că nu e gonaș prea ușor
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
noi, totdeauna, cu multă băgare de seamă le-am strâns...(...) în afară de oameni localnici, poftit-au și mulți de pe alte meleaguri să vadă, să guste, să simtă mireasma de-a pururi curată a lumilor câte, pășind cătinel prin epoci măsurate cu hăuri, au tot bătucit cărărui pentru noi ”, spun soții Buraga, în ,,Dăinuiri dăneștne“.
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
cu cît poate, cu fața spre agricultură. Foarte bogate sunt disputele de idei analizate în această perioadă istorică. Una dintre cele mai importante, de pildă, e formulată astfel: "nu-i suficientă doar împărțirea pămîntului la țărani". O altă problemă este "hăul care se cască" între idee și faptă. România este caracterizată ca fiind "un stat agrar fără o problemă agrară". Astfel, agricultura românească a avut de suportat și "figuri impuse" și "liber alese", cunoscînd o evoluție bezmetică. Nu este neglijată, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
zdravene, instituționale și morale, raporturile între stat și cetățeni sau între oameni, deoarece improvizațiile permit supraviețuirea, dar mențin corpul social în înapoiere. Urcând spre vârful muntelui Am ajuns în amiaza existenței noastre, înaintând, cu fața lipită de stânci și cu spatele la hău, pe o potecă strâmtă spre vârful unui munte abrupt. Urmăm un drum anevoios, plin de incertitudini, pentru că nu știm ce se află la sfârșitul acestui urcuș. Pentru a desluși soarta ce ne așteaptă, ne oprim, câteodată, pentru o clipă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
-l mențin veșnic verde. Îi trimiteam cîte o rază și el se înviora în verdele crud în care se scălda. Urcasem cele unsprezece trepte și ajunsesem la tron. M-am așezat ca un rege, dar în spate se deschidea un hău care mă tot trăgea înspăimîn-tător. Și pe el trebuia să-l umplu cu lumină, dar nu prea reușeam. Nu aveam spatele asigurat. În inima mea se țesea un fir de mătase: Unde mă va duce ? Cu cine mă va lega
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
și umbre”, unde până și iubirea (cea dintre Tamora și maurul Aaron) e „neagră ca aripa corbului”. Însăși Tamora Artemis, adevărată bestie cu chip de femeie („beastly creature”, cum o descrie Lavinia), va zugrăvi tabloul sumbru al acestor locuri: Un hău pustiu și negru, cum vedeți; E vară, dar copacii-s goi, sfrijiți, Acoperiți cu mușchi și vâsc hidos. O rază nu răzbate, -un suflet nu-i Afar’ de buha nopții și corbi cobe. Și arătându-mi groapa asta-a groazei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Cazul particular, întâlnit în tranziția postcomunistă al „curățării pieței”, adică achiziționarea în procesul de privatizare a unor întreprinderi pentru ca apoi să fie închise, lăsând ca piața să fie ocupată de produsele firmelor cumpărătoare, arată și el cât de mare este hăul dintre pretențiile teoriei și realitatea din teren unde, iată, ar fi vorba mai degrabă despre reglare de conturi decât de reglementare prin piață. Mai menționez pour la bonne bouche pantomima internațională jucată pe continente întregi (Africa, de preferință acum) cu
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
determina să fugă din ce în ce mai repede. Fugea mai repede decât o făcuse vreodată și într-un final a ajuns la marginea unei prăpăstii, împiedicându-se. Având noroc, a reușit să apuce cu mâna un mic tufiș și se balansa periculos deasupra hăului. Uitându-se în sus a văzut tigrul, care avea o privire fioroasă, privind în jos spre el; și cum se uita în jos, a văzut un alt tigru care îl privea, cu fălcile larg deschise, așteptând ca omul să cadă
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
3); fund (3); infinit (3); înalt (3); înăuntru (3); înec (3); larg (3); lung (3); rece (3); scufundat (3); teamă (3); vale (3); mai adînc (2); afund (2); camion (2); deep (2); greutate (2); în față (2); la fund (2); hău (2); în inimă (2); înfundat (2); mister (2); misterios (2); mormînt (2); pămînt (2); periculos (2); peștera (2); rîpă (2); stîncă (2); suprafață (2); la suprafață (2); tare (2); abrupt; ac; acasă; la adîncime; afară; afundat; ah; aproape; ară; atlantic
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
3); rece (3); sex (3); simplu (3); sticlă (3); trist (3); Adam (2); aer (2); bară (2); borcan (2); bucurie (2); butoi (2); degeaba (2); dezamăgire (2); Eva (2); fără (2); fără haine (2); foame (2); goală (2); gol (2); hău (2); lăuntric (2); limpede (2); mare (2); meci (2); minte (2); păhar (2); piele (2); portofel (2); prăpastie (2); pungă (2); rușine (2); sărăcie (2); în suflet (2); trup (2); umplut (2); urît (2); ușor (2); viol (2); adînc; de
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
mormînt (55); moarte (48); mort (43); pămînt (41); adînc (29); cimitir (24); adîncime (19); mare (17); prăpastie (16); cădere (12); gol (12); abis (10); adîncitură (10); drum (10); întuneric (10); sapă (10); șanț (10); înmormîntare (9); sicriu (9); frică (7); hău (7); lopată (7); negru (7); gunoi (6); mică (6); capcană (5); căzătură (5); pericol (5); săpătură (5); teamă (5); baltă (4); hîrleț (4); rîpă (4); sfîrșit (4); apă (3); bortă (3); deces (3); de gunoi (3); piedică (3); accident (2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]