10,678 matches
-
tocmai în zonele tropicale ale Africii, în regiunea Kilimanjaro și în altele pe care acum nu le mai rețin; dar oamenii de acolo nu erau atât de ospitalieri cum sunteți voi. Unii dintre ei ne împușcau, în timp ce voi, aici, ne hrăniți. Când simțeam că e timpul potrivit să ne întoarcem acasă, părăseam ținuturile dinspre miazăzi și ne continuam drumul până în țările de unde am venit, traversând aceleași ținuturi minunate. Multe dintre noi au murit pe acest drum, dar cea mai mare parte
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
i se vor ivi curând la picioare. Ar fi vrut să le ocrotească cu aripa ei, să le mângâie ca pe niște copile, să le adulmece și zi și noapte parfumul. Erau surorile ei, fuseseră crescute de aceeași mamă, se hrăniseră la același sân. Dar vântul începu să sufle din ce în ce mai puternic. Zilele i se păreau și mai scurte acum, apusurile parcă însângerau pământul. Frunza se simți pierdută. Vrăbiuțele nu se mai auzeau prin preajmă, iar ea începu să se îngălbenească. Surorile
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
multe lucruri interesante despre viața stupului. Am adormit. Deodată ușa unui stup uriaș s-a deschis și o albină m-a poftit politicos înăuntru. Am intrat. Albinele erau îmbrăcate în țesături cu fire de soare. Unele legănau copiii, altele îi hrăneau, unele zideau cămăruțe de ceară, altele aduceau polen. Cele mai multe cărau miere în găleți. Din când în când, albinele-paznici anunțau câte ceva. Veștile ajungeau până în mijlocul stupului unde era matca. Albina-paznic m-a condus până la matcă. Ea urmărea toată munca
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sunt cel mai bătrân de pe planetă. Dar soție, ai? Nu, pe Marte nu există femei. Și nu vă temeți că după ce veți muri planeta va fi pustie? Nu, pentru că noi nu murim. Agricultură aveți? Nu. Și atunci cu ce vă hrăniți? Cu higrocoți, mai bine-zis cu niște microorganisme pe care le preparăm special. Și le întinse imediat o farfurie pe care se aflau un fel de chifteluțe incolore. Serviră amândoi și ziaristul exclamă: Dar sunt delicioase! Mă bucur că v-au
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
lavița, masa și vatra în care deseori focul se stingea, dar focul speranței din inimile locuitorilor săi a rămas mereu viu. Octombrie-și adună norii și-i mână spre marginea orașului, spre coșurile fumegânde care se văd în zare. Ploaia hrănește pământul, cernând picuri; deși nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Încet, încet, observ că ploaia a stat și-mi închid grăbită umbrela. Soarele a ieșit din nori și-nvăluie orașul într-o cascadă blândă de lumină. Marieta Pop-Mureșan, clasa a
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Pielea buburuzată abia așteaptă să se încălzească și, după ce mi-am îmbrăcat corpul, acesta este mulțumit. De la un timp, stomacul începe să scoată urlete așa urâte încât ai crede că aș avea niște broscuțe. Am înțeles ce vrea: să se hrănească, așa că l-am hrănit. Părul a fost mulțumit de la bun început că l-am pieptănat în baie. După toate acestea, mai lipseau doar cărțile și caietele; așa că m-am apucat să scriu și să învăț. După ce mi-am terminat, micul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să se încălzească și, după ce mi-am îmbrăcat corpul, acesta este mulțumit. De la un timp, stomacul începe să scoată urlete așa urâte încât ai crede că aș avea niște broscuțe. Am înțeles ce vrea: să se hrănească, așa că l-am hrănit. Părul a fost mulțumit de la bun început că l-am pieptănat în baie. După toate acestea, mai lipseau doar cărțile și caietele; așa că m-am apucat să scriu și să învăț. După ce mi-am terminat, micul televizor multicolor mă așteaptă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
societății și culturii, milioane de cuvinte, idei și concepte evoluează constant. Nu pare foarte neverosimil ca unul dintre ei să se fi ridicat deasupra rudelor lui unicelulare, așa cum am făcut noi. Mema Egoismului? Ludovicianul e un prădător, un rechin. Se hrănește cu amintirile oamenilor și sentimentul intrinsec de sine. Ludovicienii sunt solitari, teritoriali feroce și vânători metodici. Un ludovician își poate alege o ființă umană drept pradă și poate s-o urmărească și să se hrănească din ea de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un prădător, un rechin. Se hrănește cu amintirile oamenilor și sentimentul intrinsec de sine. Ludovicienii sunt solitari, teritoriali feroce și vânători metodici. Un ludovician își poate alege o ființă umană drept pradă și poate s-o urmărească și să se hrănească din ea de-a lungul anilor, până când memoria și identitatea victimei sunt consumate în întregime. Uneori, corpul țintei supraviețuiește acestui chin și poate continua să trăiască o a doua viață crepusculară după ce sinele original și amintirile i-au fost furate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
După ce mi-am echilibrat poziția un moment, am mai făcut unul și apoi încă unul. M-am întors încet, foarte încet și foarte atent, și-am început să înaintez spre jeepul galben. În definitiv, o pisică înseamnă răspundere. Iar să hrănești, să ai grijă și să ții la o huidumă de pisică proastă nu-i cine știe ce, nu-i mare lucru în perspectiva tuturor lucrurilor care fac din tine un om și-a conveniențele lor, dar e totuși ceva. Este ceva, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Întinde-ți picioarele. — Poate. — Vrei să te însoțesc? — Nu, cred că trebuie să fiu singur. — Bine. Peștii de la apus trebuie să se fi strâns la mal acum. Ai putea să iei ce-a mai rămas din sendvișuri și să-i hrănești, dacă vrei. Zâmbi din nou. Și poate aduci și niște înghețată? Așa îmi dezumflă Clio accesele de panică, aducându-le înapoi în aceeași lume familiară a datului cu aspiratorul și-a emisiunilor duminicale de televiziune. Fiind drăguță și făcând apel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acolo, puternică, directă și evidentă, dacă știi unde să te uiți. Un fel de secret aflat în văzul tuturor. — Cred că m-ar ajuta, am zis. Peștii de la apus sunt mișto. Păstrăm uneori cojile de pizza de la cină pentru a hrăni peștișorii care se adună seara la malul mării. — O să te ajute, scumpule, zise Clio. Am întotdeauna dreptate, ți-amintești? Da, mi-amintesc. — Bine, zise ea. Ei, uite un punct de început. Și, în ciuda tuturor lucrurilor, am zâmbit. — Bună. Cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
plantă plantă cazul nostru imaginar: de îndată ce planta plantă plantă plantă plantă plantă plantă nectar l-am sporit cu încetul prin selecție continuă, este o plantă comună plantă plantă plantă insecte plantă în mare măsură de nectarul ei, cu care se hrănesc. Pot cita multe fapte plantă plantă plantă albinele plantă a câștiga timp: plantă exemplu obiceiul lor de plantă găuri și de a linge plantă nectarul plantă plantă anumitor flori, în care dacă și-ar da ceva mai mult osteneală ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ani întregi. Dacă e încă în viață, e extrem de retras. Am pus informația la dosar pentru a o naliza când aveam să am mintea mai limpede. Ce știți despre ecologia ludovicianului, domnule Sanderson? — E un pește conceptual, un rechin. Se hrănește cu amintiri. Am coborât privirea spre degetele mele. — Ce altceva? Lucruri de ordin practic poate; cum să mă ascund de el, cum să-l păcălesc, cum să mă apăr. Nimeni se uită la dictafoanele care sporovăiau la marginea cercului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
meditativă din cap. — Ludovicianul e cel mai mare și cel mai agresiv dintre toți rechinii conceptuali, zise el. E un prădător de seamă, se află în vârful lanțului trofic. Sunt niște animale foarte rare și, cel mai adesea, străbat fluxurile hrănindu-se de ici, de colo. Dacă trec pe lângă o minte neliniștită pe lumea asta, se opresc și înșfacă o halcă din ea. Mai ales când e vorba de mintea bătrânilor. — Credeam că-și aleg o singură țintă. O singură victimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lucrul ăsta poate fi făcut? — Sunt sigur. — De ce? Pentru o clipă, n-am crezut că-mi va răspunde. Pentru că l-am văzut, zise el încet. Pe primul. Ludovicianul pe care angajatorul meu l-a capturat a fost rechinul meu. Se hrănea din mine. — N-a venit timpul să iau pastilele alea? Am scos mobilul din buzunarul hainei. — Mai sunt cam zece minute. — Cam? — Nouă minute, mai exact, am zis. Încuviință meditativ din cap. Schimbarea pe care o suferise era mică, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
luxofag, zise Nimeni pe-un ton afabil, ca și când nu m-ar fi auzit, ca și când ar fi ținut o prelegere. Face parte din familia celor pe care le-ai putea numi mrene ale ideilor. Această specie pătrunde înăuntrul oamenilor și se hrănește cu abilitatea lor de-a gândi rapid, de-a reacționa. Au înclinația să-și reducă gazdele la tăcere, să le imprime un comportament cuminte și să le țintuiască pe făgașul pe care se întâmplă să se afle. E un parazit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându-se încet peste punte în vălurele. Marea trăgând încet barca în adâncul ei, ca și când întregul ocean ar fi fost un gigantic animal unicelular, hrănindu-se cu ce-a mai rămas din lume. Cu toții ne scufundăm în apă și nu mai ieșim niciodată la suprafață. Așa se sfârșește totul. Miau. Miiiau. Un Ian cu ochi bulbucați, holbându-se la mine din colțul ușii cabinei înclinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
unui popor de cărți‡, că Tano face noc-noc cu coada în ușa de la intrare. Își cere drepturile. Musafirele lui, Gipsy și Dunguța, au rămas, ca țărăncile, în spate. Nu-i chip să mă ocup de musafira mea pînă nu-l hrănesc, că-mi dărîmă ușa. Apăs tasta radioului și o voce parcă transpirată umple livingul: "Domnișoară, nu pleca, hai să bem orice, cafea nu plecaaaa... în noaptea grea din părul tău să mă..." Am aflat, îi spun după ce reinstaurăm dialogul, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fin notele; ce diferență față de patetismul lui Iordan! Iordan obișnuia, cînd se oprea din lectură, să rămînă cu cartea pe piept. O ținea deschisă sub bărbia despicată, de Beethoven. Așadar, mă conectasem la linia de înaltă tensiune a tiparului. Mă hrăneam cu cărți. Ciufulită, în pantalonii pan cu genunchii ieșiți, în pantalonii din doc albastru... Cînd am făcut eu liceul, Toma nu mai era cel mai mare poet, nici Sahia cel mai mare prozator, dar am fost terorizată de Lazăr de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu știu decît că e de femeie tînără, în augustul anului 2001. Nostalgia că niciodată n-o să mai trăiesc așa, ca ea. Eu, Iordana Marievici, femeie aflată la spartul zilei, sorții, existenței. Că n-o să fie altceva-altfel pentru mine. Nostalgie hrănită din nostalgia lui Iordan, de-a nu fi iubitul de-o vîrstă cu mine. Măcar să fi avut cu 20 de ani mai puțin, măcar cu 15, măcar cu 10, măcar... Păcat de tine, Iordana, păcat de viețuca ta! O, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Magdo? Nu-s bune legumele spaniole? Nu-ți plac merele grecești și pîinea turcească? Preferi harbuz în loc de avocado?" "Cum nu! Românu-i dat dracului. În avicolele privatizate crește găini Isa Brown. Din ouă evreiești, aduse de libanezi. Și știi cum le hrănește? Cu porumb din Ucraina. Ce fel de cocoși or ieși din combinația asta? Apocaliptici cumva?" "La șasă sară, ironizează valaha de ea pronunția mea cam moldavă, trec pi la tini". "Poruncește-mi și te aștept", fac eu ca Tano. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
citit măcar De-a v-ați ascuns? Șichy îi reproșează lui Croh exclusivismul sionist. Nu-i place că singurul evreu ridiculizat în carte (ceilalți, ca Sașa Pană, ca Ion Călugăru sînt salvați) e Nicu Steinhardt. Croh rîde de el că hrănea un popă legionar cu pachete din Israel. Dialogul nostru a devenit, cu un cuvînt prea livresc, mordant. Ei, și veacul înainta. Ana, Luca, Teohari, Chișinevski ieșeau din scenă. În '65, iese și Beniuc. Publicase în "Pravda" un articol contra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a Boacii, în Șorogari. Oxfordul se află pe tandrul Copou. Iar Ateneul e Ateneul Tătarași fondat în 1919. Amore more ore re. (Alte) bolduri pentru fluturi "O, el, el n-are gură el are-un ochi în loc de gură Și se hrănește cu priviri". Nichita Stănescu, Lupta ochiului cu privirea vineri, 1 noiembrie, 2002 De-un an nu m-am putut apropia de însemnările astea. Sînt și mai singură fără ele. "Singur-lună"†††††, cum zice Poetul. Singură-lună. Fobiile mi s-au accentuat, odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
indecente, șantaj, amenințări. De la "camarazi" mi-au venit cele mai mari necazuri și cele mai deocheate bîrfeli, tip "regina cu hormonii în litigiu". Vreo trei-patru s-au răzbunat crunt pentru "necooperare". Pînă și hulubul gras și înfoiat pe care-l hrănesc de ani buni, vreo cinșpe, cînd e turbat de dragoste huruie la geam ca nebunul, dară-mi-te mîndrele exemplare de bărbătuși din Jurassikul ieșean. Mmda. Și Magda U. și-a digerat cu discreție multele eșecuri. S-o luăm de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]