KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

de bagauzi. Credeam că în anii din urmă generalii mei au făcut ceva ordine prin părțile acelea, dar e clar că m-am înșelat. Eudoxiu și-a trimis acolo complicii ca să-i ridice pe toți spre a-i ajuta pe huni. Ba, poate s-a dus chiar el acolo. Cel puțin, după spusele lui Divicone, asta avea de gând să facă. El, în schimb - făcu din nou semn spre bagaud - cunoaște multă lume prin părțile acelea și are destulă trecere printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Eudoxiu. O să plecați chiar mâine. O să te însoțească și un ofițer încercat de origine galică, care cunoaște mai bine mentalitatea acelor oameni și de aceea îți va fi de ajutor. O să-l cunoști mâine. O să le povestiți atrocitățile săvârșite de huni, iar tu o să promiți în numele meu ce ți-am spus, cu toată autoritatea ce o vei avea în virtutea statutului tău de Comes și Prim-consilier al lui Magister militum. însă tu și ofițerul de care îți spuneam aveți și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și viguroasă. Era un comandant de turma din cavaleria de elită, originar din Treveris și doar cu câțiva ani mai tânăr decât el; nu-i lipsea, cu siguranță, nici experiența militară, căci luptase, ca și el, împotriva vizigoților și a hunilor, ba mai mult, se putea mândri cu o campanie în plus: aceea împotriva bagauzilor. încă din primul moment, între ei se instală între ei o simpatie reciprocă, ce îi ajută pe amândoi să întreprindă cu ceva mai mult optimism acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din cauza armamentului - să înfrunte armatele barbare. Cu toate acestea, recunoștea că era vital să-i desprindă de Atila, căci, dacă nu s-ar fi dovedit utili romanilor pe câmpul de luptă, ar fi fost în schimb de mare ajutor regelui hunilor, dat fiind că îl puteau conduce printr-un teritoriu necunoscut lui, asigurându-i susținerea armatelor și ajutându-l puternic la cucerirea cetăților. Sebastianus se mulțumi să constate cu amărăciune că faptul că trebuia să se facă apel la asemenea aliați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
neamul său. — Sigur, răspunse Maliban. Am mulți prieteni în garnizoană și o să fiu bucuros să-i întâlnesc, chiar dacă nu e nici o glorie și nici o plăcere să te lupți în cetate. Noi, alanii, suntem călăreți, un popor din câmpie. — întocmai ca hunii, așa-i? Maliban se ridică, de astă dată, deodată în capul oaselor și, încrucișându-și picioarele, scuipă cu dispreț, aruncându-i lui Metronius o privire mânioasă și amenințătoare. — Să nu spui asta, romanule! Hunii sunt niște animale! Sunt drojdia pământului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
un popor din câmpie. — întocmai ca hunii, așa-i? Maliban se ridică, de astă dată, deodată în capul oaselor și, încrucișându-și picioarele, scuipă cu dispreț, aruncându-i lui Metronius o privire mânioasă și amenințătoare. — Să nu spui asta, romanule! Hunii sunt niște animale! Sunt drojdia pământului! Fără caii lor sunt nimic, mănâncă câini și când luptă ocolesc totdeauna înfruntarea om la om cu sulița și sabia. Tot ce au e furat de la alții! Noi știm să lucrăm aurul, să făurim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o să ne spui acum. Bagaudul răspunse fără să-și desprindă ochii de la sabia lui Metronius. — E la Aureilana... A intrat ca un fugar puțin înainte de asediu... — Și de ce? — Trebuie... înghiți în sec; o să caute să deschidă porțile, ca să poată intra hunii. Cei doi ofițeri schimbară o privire plină de îngrijorare. Sebastianus mai întrebă câți oameni avea cu el Eudoxiu pentru acea acțiune. Chinuit de Metronius, care, ținându-l de păr, îi trăgea capul înapoi și îi împungea gâtul cu lama, Eucherius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
calm, merse până în locul rezervat oratorilor, chiar în fața faunului. Vorbi îndelung, povestind despre călătoria sa cu Eudoxiu, despre discuția pe care o avuseseră cu Atila, despre acordurile încheiate între acesta și capul Bagaudiei. Apoi continuă, povestind despre atrocitățile comise de huni și de aliații lor, cu mai multe amănunte decât cele istorisite în fața lui Flavius Etius. înfierbântat de cele ce istorisea, făcea mereu câțiva pași, ba încoace, ba încolo. Sebastianus fu izbit de elocvența sa și constată că ea părea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Din prea mare vina mea! Da, fraților, da, tovarăși, și nu trebuie să credeți că numai clarissimi au căzut sub săbiile lor însângerate. Nu, nu trebuie să credeți asta, fiindcă nu e așa nu a fost niciodată așa. Ei - despre huni vorbesc - nu fac absolut nici o distincție între bogați și săraci, între aroganți și cei umili și cu frica lui Dumnezeu între păcătoșii înrăiți și servii Domnului nostru: sunt ca un uragan care mătură totul în calea sa, sunt demoni de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ucid doar pentru plăcerea de a o face. înțelegeți acum de ce vă întreb dacă n-ar fi cazul să revedem hotărârea pe care am luat-o. Am aprobat, de fapt, propunerile lui Eudoxiu fiindcă toți cei de aici speram că hunii ne vor ajuta să ne cucerim libertatea, în vreme ce acum e sigur că ei vor doar să facă din noi niște sclavi. Soarele apusese deja înapoia unor dealuri îndepărtate și câțiva băieți aprinseseră torțele, a căror lumină pâlpâitoare proiecta reflexe curioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se apere. A fost întotdeauna căpetenia noastră, o mare căpetenie, vă spun, și n-o să fiu eu cel care îl trădează. — Dar nu înțelegi, replică Divicone, că el ne-a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care am făcut-o? Eudoxiu nu mai e cel pe care îl știați. Trăind printre asasinii aceia, a devenit un dușman al lui Dumnezeu, barbar ca și ei, ba chiar mai mult, până la a viola chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se ridică un om corpolent, cu craniul ras și un chip ce părea tăiat în granit. înfigându-și degetele în centura de piele, observă: — Dar dacă și tu spui adevărul, nu înțeleg ce putem face noi ca să-i înfruntăm pe huni. Se spune că sunt mai mult de o sută de mii, poate chiar de două ori pe atât. Sunt arcași pricepuți, au armuri frumoase și cai minunați. Și noi ce ar trebui să facem? Să luptăm cu ei, cu astea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
au trecut pe aici mai înainte: nu caută doar pradă, vrea să vă spulbere și lasă numai moarte și pustiu în urma lui. Dar nu trebuie să credeți că e de neînvins. în Sapaudia i-am văzut pe burgunzi rezistând vitejește hunilor și copleșindu-i în câteva ocazii. Sunt un popor odios și feroce, asta așa e, dar nu sunt deloc de neînfrânt. Magister militum înaintează de la Narbonense cu armata sa. Iar în fața acestui dușman comun, el cheamă sub însemnele sale pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Vizigoții, alanii, saxonii, francii vor fi cu el; vreți, deci, ca numai barbarii să fie cei care se luptă pentru pământul vostru și pentru supraviețuirea voastră? De fapt, luptându-vă, aveți numai de câștigat și nimic de pierdut; căci, dacă hunii înving, puteți deja să vă considerați morți cu toții, însă, dacă învingem noi în bătălie și îi alungăm din Galii, o să fiți răsplătiți cu iertarea și, pentru cine o să vrea, cu siguranța unui viitor. După cum văd eu lucrurile, nu ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
râsete. Ambarrus zâmbi satisfăcut, dar, cu o mișcare largă a mâinii, îl făcu să tacă pe cel care-l întrerupsese. — Dar eu, reluă, spun numai atât: Divicone are dreptate când spune că am luat hotărârea de a-i ajuta pe huni fără să știm ce fel de oameni sunt. Eu cred că e adevărat tot ce povestește, fiindcă știu că e incapabil să mintă. Voi știți bine: nu sunt, cu siguranță, un bun creștin și am săvârșit în viața mea nedreptăți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Voi știți bine: nu sunt, cu siguranță, un bun creștin și am săvârșit în viața mea nedreptăți de tot felul; dar nu am profanat niciodată tabernacole și nu am ucis niciodată un copil. Și atunci, vă spun că, dacă acești huni sunt dușmanii Domnului nostru, eu nu o să fiu de partea lor. Eu nu știu ce a găsit Eudoxiu la Atila ăsta, dar știu că dacă acest principe barbar e un asasin de copii, care-i ucide și îi jefuiește pe săraci laolaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lor, în sate, sunt expuși pericolului. Și, pe urmă, mai e ceva. Țăranii sunt cei mai buni prieteni ai noștri; vrem să-i lăsăm la cheremul acestor barbari? Mai mult, vrem să fim chiar noi cei care-i conducem pe huni cu arma în mână în casele lor, care sunt, multe dintre ele, chiar casele noastre, ca să le taie gâtul fiilor lor, adică, și fiilor noștri, soțiilor noastre, surorilor noastre? Nu, vă zic: ar fi o nebunie. Dar nu putem să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lor, care sunt, multe dintre ele, chiar casele noastre, ca să le taie gâtul fiilor lor, adică, și fiilor noștri, soțiilor noastre, surorilor noastre? Nu, vă zic: ar fi o nebunie. Dar nu putem să stăm numai să privim; dacă acum hunii sunt principalul nostru dușman, trebuie să-i alungăm. Iar dacă pentru a-l alunga pe acest Atila, va trebui să ne batem, ne vom bate, iar dacă pentru a ne bate va trebui să ne aliem cu împăratul, ei bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
decât propunerile lui: vrea să spună că romanii știu că nu ne-au îngenuncheat, știu că au nevoie de noi, recunosc că în regiunea asta suntem o forță. Tonul glasului său se ridică brusc. Ei bine, eu zic că și hunii trebuie să învețe ceva! Trebuie să învețe că în casa noastră noi comandăm. Libertatea și dreptatea nu ni le face nimeni cadou și, așa cum am refuzat întotdeauna să mă târăsc la picioarele romanilor, o să refuz s-o fac, cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu vigoare și-i strigă: — Suntem cu voi. O să ne facem partea noastră. Acum o să vedem ce știe să facă Etius al tău! — Nu te teme, veni răspunsul, dacă popoarele Galiilor îl vor susține, n-o să fie altcumva decât victorios! Hunii nu știu ce-i așteaptă. 6 Lumina după-amiezii scotea în evidență nuanțele calde ale coloanelor de marmură din micul templu - coloane înșiruite în cerc, așezate în mijlocul unui câmp înverzit, presărat cu campanule și margarete - situat exact în centrul marelui parc de la villa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
brațul domina-ei; nu era o încurajare, mai degrabă sufletul acela fragil căuta sprijinul prietenei sale puternice. — Și totuși, obiectă aceasta din urmă, intendentul meu, care a fost ieri aici în ținut, mi-a adus vești foarte liniștitoare: se pare că hunii părăsesc regiunea; se retrag spre miazănoapte, urmând Loira. După atâtea spaime, mi-am invitat niște prieteni deseară și... în ochii lui Cetegus flutura un surâs învăluit într-o ironie prietenoasă: — Așadar, te îndoiești de cuvintele mele, domina? — Nu aș putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
regiuni și, dacă te gândești și că soldații care erau încartiruiți în apropiere s-au retras la Aureliana... — Știu asta. Dar de ce trebuie să vină chiar aici? Prin părțile noastre nu sunt decât păduri. După câte se spune, gepizii și hunii mărșăluiesc spre asediul Aurelianei. Cel mult, ar putea veni pe aici vreo mică ceată de jefuitori, iar în sat, la urma urmei, avem Miliția. Cilonus, comandantul ei, mi-e credincios și ar ști să mă apere. Oricum, zidurile exterioare sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pe pereți umbre gigantice. Cei doi soldați, singurii pe care Cilonus îi luase cu el, îl priveau cu teamă din grădină, așteptându-i ordinele. Alături de ei, cu un felinar în mână, apăru repede Clemantius, care o chemă pe stăpâna sa: — Hunii sunt în sat, domina! Sunt oameni care au scăpat și fug încoace. Emerentianus se întoarse spre scară: — Trebuie să plecăm, spuse cu hotărâre. Cilonus îl ținu de un braț. — Să plecăm? strigă. Unde? Jos nu mai e nimic de apărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dar, pe când Clemantius porni să-l execute, Cilonus îl prinse de un braț și căută să-l rețină: — Ce-ți pasă de țărănoii ăia? Crezi cumva că ei te iubesc? Trebuie să închidem imediat poarta și să o baricadăm. Dacă hunii... Cu un strigăt plin de furie, de-a dreptul războinic, Hippolita se răsuci fulgerător spre el și îi arse o palmă. — Tu să taci, imbecilule! îi porunci furioasă. Perplex, Cilonus amuți, își duse mâna la obraz și se retrase, ieșind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
toate acestea, surpriza și curiozitatea învinseră în ea repulsia pe care o simțea în fața acelui barbar asasin. Acum, că îl putea privi de aproape, observă că aspectul său nu corespundea absolut deloc cu descrierea care de obicei li se făcea hunilor: era mai înalt de șase picioare, longilin și cu tenul deschis, cu o claie de păr des și lung, de culoarea spicului, ba chiar și trăsăturile feței îi erau pur germanice. Expresia ochilor săi azurii nu părea să trădeze o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]