142,295 matches
-
în ordine și în haos, încît Winnie poate să se intersecteze cu durerea mea, cu uimirea mea, cu strada mea, cu ființa mea și măruntaiele mele. Un emoționant elogiu adus de Beckett memoriei. Individului. Identității. Un exercițiu cu și despre identități, unitar, armonios, din foaier, în sală, în mine, semnat Magda Stief, Sven Grunert, Helmuth Sturmer, Robert Spitz. Măștile șoptesc de pretutindeni. Poveștile murmurate compun desene și vieți, și destine. Pe pămînt, sub pămînt și în cer.
Șoaptele măștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10023_a_11348]
-
într-o primă accepțiune, s-ar referi la definiția de gen - calitatea unei lucrări de a fi simfonică (monumentală) în opoziție cu concepția muzicii de cameră. În concepția lui Asafiev, simfonismul reprezintă ceva mai mult, deoarece nu este limitat la identitatea de gen, ci se prezintă ca un mediu natural de realizare a concepției organice. O singură diferență se impune, însă, deoarece Asafiev nu recurge la metafora creșterii organice, ci, mai degrabă, la ideea elanului vital care străbate întreaga operă muzicală
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
evoluția expansivă a întregului discurs: (1) contrastul tonal-expresiv T-D între blocurile tematice principal și secund, precum și (2) contrastul relației tonale-expresive între blocurile tematice în secțiunea Expoziție și Repriză, deoarece evoluția de la prima secțiune la ultima este orientată înspre relevarea identității („înrudirii” intonaționale) între temele „încleștate” și, ulterior, „împăcate”. Acești trei parametri - intonația ca sursă a întregului discurs, simfonismul ca elan vital în sens procesual, care străbate (prin) întreaga lucrare (sugestiv fiind germanul durch, englezescul through sau rusescul skvozi) și dialogismul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
două criterii determină transformarea perspectivei și evoluția de la ideea „localismului” înspre „mondialitate”. Timpul romantic sau, într-un alt sens, timpul victorian nu mai este suficient pentru a asimila frecvența, intensitatea și consistența transformărilor, lăsând loc timpului și, implicit, mentalității și identității de tip modernist și de o cu totul altă deschidere către spațiul mondialității. Analogiile aferente acestei noi specii temporale sunt tehnicismul (cu fetișizarea implicită a puterii, vitezei, eficientizării, mecanicismului și progresului etc.) în opoziție cu organicismul, a masei în opoziție
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
la tipul de funcție pe care îl realizează acești doi compozitori, Schönberg și Stravinski, în succesiunea dialectică a generațiilor de compozitori și, implicit, a perioadelor stilistice. Iar această dialectică o putem formula în termeni de incitare-inhibare a opțiunilor pentru extrapolarea identității sau a alterității, ceea ce ar putea fi traductibil în termeni de deschidere-închidere a unui ciclu cultural în sens stilistic. Închiderea semnifică tendința de sinteză și decelerare (inhibare) a proceselor de transformare, acest fapt determinând privilegierea omogenității și stabilității, ceea ce ne
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
la Expozițiunea de la 1906 (volumul al III-lea), menită a celebra împlinirea a 40 de ani de la venirea lui Carol I în România, nimic nu mai seamănă cu deprimantul peisaj bucureștean din momentul sosirii. Orașul și-a găsit o nouă identitate, îndrăzneala arhitectonică devine regulă, capitala este perfect sincronizată cu pretențiile Europei la început de veac. Cele trei albume Bucureștii în imagini. În vremea lui Carol I sunt născute, așa cum mărturisește Stelian Țurlea, din dragoste pentru București. Ele beneficiază de o
Nostalgii bucureștene by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10008_a_11333]
-
oricît de strălucitor ar fi chipul pe care li-l va da în limba română, memoria noastră o va fixa constrîngător în dreptul titlului unei singure cărți. Iar asocierea imediată a unui titlu de carte cu numele ei îi dă o identitate culturală de care nu mai poate scăpa. O identitate apăsînd ca un stigmat prestigios și ca o fatalitate frumoasă. Și chiar dacă nimeni nu-i va interzice vreodată să traducă în continuare, restricția aceasta, una pornită dintr-o zgîrcenie a amintirii
Prima poruncă a lui Allah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10017_a_11342]
-
-l va da în limba română, memoria noastră o va fixa constrîngător în dreptul titlului unei singure cărți. Iar asocierea imediată a unui titlu de carte cu numele ei îi dă o identitate culturală de care nu mai poate scăpa. O identitate apăsînd ca un stigmat prestigios și ca o fatalitate frumoasă. Și chiar dacă nimeni nu-i va interzice vreodată să traducă în continuare, restricția aceasta, una pornită dintr-o zgîrcenie a amintirii noastre selective, planează deja asupra ei. Nu mi-am
Prima poruncă a lui Allah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10017_a_11342]
-
avea nasul turtit. Era o mulatră./ Cum venise aici, habar n'am./ Părinții, bunicii, purtaseră poate odată/ în nări un inel. (Femeia cafenie). Figurile lui Tonegaru, iubite, sau simple trecătoare, urmează rețeta avangardei: o schiță, un crochiu, fără forme, fără identitate, pe care înflorește, superbă, excrescența unui detaliu. Exercițiu de virtuozitate, ca perierea atentă a unui dicteu automat, în care cuvîntul zilnic și firesc rimează, singura rimă din strofă, cu o bucată de fantasmagorică identitate închipuită, este Ploaia: , În privirea mea
Spune-i că le voi culege pentru el... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10055_a_11380]
-
schiță, un crochiu, fără forme, fără identitate, pe care înflorește, superbă, excrescența unui detaliu. Exercițiu de virtuozitate, ca perierea atentă a unui dicteu automat, în care cuvîntul zilnic și firesc rimează, singura rimă din strofă, cu o bucată de fantasmagorică identitate închipuită, este Ploaia: , În privirea mea timpul încetase să mai treacă/ iar de departe lupii se mai auzeau încă urlînd pe stepa Nogai/ pe urmă iată claxoane, Doamne cîte claxoane;/ firește se întîmplase un banal accident de tramvai." Nu e
Spune-i că le voi culege pentru el... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10055_a_11380]
-
convertită de cîtăva vreme la interpretarea rescrierilor și repovestirilor pentru copii a epopeilor antice. Preferințele mele au mers către ilustrația Simonei Rea din Italia, care ilustrează într-o paleta redusă, chiar minimalistă momentul în care Alice se interoghează asupra propriei identități. Sunt puse, față în față, fetița împodobită cu o ureche de iepure și negativul ei fără ureche, care se pipăie, una pe alta, ca să se recunoască, în felul nevăzătorilor. În ciuda culorilor acrilice vii, a formelor simple, a compoziției foarte echilibrate
Alice, Peter Pan și Albă-ca-Zăpada by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10029_a_11354]
-
n-aș fi editor, lucrurile ar fi suportabile. Editorul (neguțătorul, că tot vorbeam despre el într-o scrisoare anterioară) e, trebuie să fie maleabil, o persoană Ťfără oaseť, un contorsionist. Dar unul șters, cameleonic, mai exact spus, care n-are identitate. Nu una exterioară, oricum; eventual una doar Ťinterioarăť. (...) editorul e, trebuie să fie, în spațiul public, cineva aproape anonim, fără personalitate, un fel de valet, de majordom. Or eu, în scrisori, eram, sunt exact pe dos. Spun și spun și
Un hacker intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10044_a_11369]
-
nu se mai poate opri/ din cădere" (ibidem). E o formulă morală stabilă în labilitatea sa, care, prin expresia poetică, se străduiește a-și struni emoțiile centrifuge, a-și asigura "egalitatea manifestării", "echilibrul ciudat". Autenticitatea rezidă în "uimirea" constatării unei identități emoționale pe care minusculele variații de meteorologie sufletească n-o pot altera. Dimpotrivă, o confirmă precum lăuntrice omagii: Nimic mai adevărat/ ca acest drum prin zăpadă/ o adîncire în prăpăstii albastre/ cu pașii uimiți// un semn te poate scoate/ din
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
de Telemah. Demersul Penelopei se adîncește tot mai mult în straturile profunde ale conștiinței eroului, pentru a descoperi o complexă motivație interioară și a descifra astfel semnificațiile celei de a doua aventuri odiseice. Începe prin a menționa o problemă de identitate: odată revenit în Itaca, Odiseu nu se mai recunoaște în legendele duse și aduse de mare, asistă la pervertirea propriului mit, care îi transformă viața ,într-o grămadă de minciuni", ,îi machiază istoria". Pe de altă parte, constatînd că fragmente
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
o amintire a lui Hades", un ,deposedat, un paria al propriei persoane". În monotonia vieții cotidiene din insulă și cu obsesia unui trecut glorios, Odiseu simte irepresibilul impuls de a pleca din nou pe mare pentru că își vede destrămată propria identitate, pentru că vrea să descopere adevărul și să-și regăsească ,identitatea pierdută în epopei și hexametri". Cu aceste expectative, Odiseu întreprinde cea de a doua aventură, care este o ratată autoimitație, o ,parodie a celeilalte". Reapar instanțe din călătoria anterioară (Circe
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
propriei persoane". În monotonia vieții cotidiene din insulă și cu obsesia unui trecut glorios, Odiseu simte irepresibilul impuls de a pleca din nou pe mare pentru că își vede destrămată propria identitate, pentru că vrea să descopere adevărul și să-și regăsească ,identitatea pierdută în epopei și hexametri". Cu aceste expectative, Odiseu întreprinde cea de a doua aventură, care este o ratată autoimitație, o ,parodie a celeilalte". Reapar instanțe din călătoria anterioară (Circe, sirenele, Calipso, reîntoarcerea în Itaca), dar într-o variantă răsturnată
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
eroului dispare din memoria celorlalți. Redevenit Nimeni și anihilat de o insuportabilă și penibilă durere de măsea, Odiseu își trăiește noua aventură din perspectiva dezeroizată a celui ce contemplă propria fantomă, pentru ca în cele din urmă să-și piardă definitiv identitatea eroică odată cu memoria. Pentru scriitorul spaniol, instanța fundamentală a aventurii odiseice este aceea a peregrinării pe mare, ceea ce presupune abandonarea femeilor. Marea e adevărata și singura iubită a lui Odiseu. Spațiul recuperării identității eroului este marea ca reprezentare a infinitului
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
cele din urmă să-și piardă definitiv identitatea eroică odată cu memoria. Pentru scriitorul spaniol, instanța fundamentală a aventurii odiseice este aceea a peregrinării pe mare, ceea ce presupune abandonarea femeilor. Marea e adevărata și singura iubită a lui Odiseu. Spațiul recuperării identității eroului este marea ca reprezentare a infinitului și a eternului, și nu Itaca. În aventura odiseică imaginată de David Torres, instanța întoarcerii confirmă nu identitatea și calitatea eroică, ci degradarea și spulberarea prestigiului mitic. Eroul revine în Itaca printre barzii
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
ceea ce presupune abandonarea femeilor. Marea e adevărata și singura iubită a lui Odiseu. Spațiul recuperării identității eroului este marea ca reprezentare a infinitului și a eternului, și nu Itaca. În aventura odiseică imaginată de David Torres, instanța întoarcerii confirmă nu identitatea și calitatea eroică, ci degradarea și spulberarea prestigiului mitic. Eroul revine în Itaca printre barzii din întreaga Eladă care se prezintă la concursul organizat de Telemah. Odiseu este ,naufragiatul" indiferent și absent, cerșetorul cu chelie și cu barba neîngrijită. Redus
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
să uite: răul săvîrșit și tot ceea ce ,nu se potrivea cu imaginea lui strălucitoare de erou". Eroul reușește să conștientizeze suferința provocată celorlalți și să o transfere asupra sa prin culpabilizare purificatoare datorită memoriei. Pierzînd-o în cele din urmă, odată cu identitatea eroică, Odiseu își găsește pedeapsa și izbăvirea în uitare și rămîne doar un glas care transmite cuvinte neînțelese. David Torres supune unui proces de distorsionare și degradare pînă la dispariție finală nu doar mitul odiseic, ci și toate celelalte mituri
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
a mitului se prăbușește odată cu invazia misterioșilor Oameni ai Mării care poartă pe cap coarne de cerb. Înarmați cu topoare și lăncii, ei devastează insulele Cipru, Rodos, Lesbos, Creta, apoi Argosul, Corintul și supun întreaga Eladă unui masacru universal. În identitatea ascunsă a acelor ființe monstruoase, venite dinspre mare și necunoscute de nimeni, Penelopa recunoaște asemănări cu acei zei ai lui Telemah ,care se hrănesc cu lacrimi și transformă fecioarele în arbori" și care îi hotărîseră și ei destinul: acela de
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
răcește seva prospectivă a interpretului care este, la rândul lui, un creator; îmbolnăvește spiritul de un fel de catholita nociana (carență a generalului), cu o cazuistică ce tinde spre notorietate: singularitatea oarbă, excesul anti-iconoclast, exilarea perspectivei, a viziunilor sincretice. 2. Identitatea capodoperei trebuie să se exprime prin totalitate adevărurilor artistice conținute de fiecare parametru ori palier al unui limbaj, fie el muzical, literar sau plastic. Când o operă artistică incorporează cu predilecție erori și falsuri (descifrabile pe unul sau pe mai
O samă de contraste by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10080_a_11405]
-
greșită" sau o continuare "ineficientă" a proiectului modernist (Habermas). footnote>, în pofida "distorsiunilor" de interpretare pe care le induc o sumă de imagini privind caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive, fragmentarea că incoerenta asumată și refuzul legitimării în termeni de identitate stilistica sau participare la consensul valoric-estetic în accepțiunea lui modernista. Oricât de diferită de modelele istorice anterioare ar fi ideologia și estetică postmodernă, această diferență nu poate, în principiu, să reprezinte o disfuncționalitate funciară a discursului, precum și a imaginarului artistic
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Webern - Pierre Boulez, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives, Eric Satie, Edgard Varèse, Henry Cowell, John Cage). Evident, este vorba și despre excepții de la aceasta "puritate" tipologica, cazul lui Igor Stravinski prezentând un cumul de "identități" stilistice fără o axă conceptuală principala. Este vorba despre evoluția paralelă a cel puțin două tradiții cu diverse grade de profunzime a liniilor de continuitate, ele fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
un mod evident semnifică o tipologie de structură canonica, oricare ar fi aplicabilitatea acesteia - canon ideologic (estetic-stilistic), canon structural-conceptual (componistic), canon interpretativ (interpretarea muzicală) sau canon didactic (învățământ muzical). Astfel, oricare tip de polemizare sau de incursiune analitică pe marginea identității și categoriilor postmodernismului artistic determina într-un mod implacabil implicarea problemei canonului. Ceea ce ar rămâne, însă, de facut înaintea ceremoniei de nominalizare (a titlurilor de lucrări, a numelor de compozitori, a "etichetelor" stilistice sau a listelor canonice) ar fi identificarea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]