1,179 matches
-
oportunist, servil până la lingușire în relațiile cu superiorii”", iar pe de cealaltă parte "„răzbunător și despotic față de subordonați”". Același raport afirmă despre el că "„reprezenta stalinismul perfect”" și că era "„devotat necondiționat URSS”". Din 1944 și până în 1957 a fost ideolog și propagandist șef al PCR, iar ca secretar cu propaganda și cultura "„vorbea românește cu greșeli de sintaxă și un puternic accent străin”". În această funcție a acționat ca protector al grupului de "„aparatcici necultivați, închistați și agresivi”" care preluaseră
Iosif Chișinevschi () [Corola-website/Science/304540_a_305869]
-
ca urmare a atacurilor britanice și otomane, Bonaparte a reușit să se întoarcă din Egipt în Franța pe 23 august 1799. El a preluat controlul guvernului francez pe 9 noiembrie 1799 (lovitura de stat din 18 brumar), răsturnând Directoratul cu ajutorul ideologului Emmanuel Joseph Sieyès. Ofensiva austriacă pe Rin și în Italia a reprezentat o amenințare la adresa Franței, dar trupele rusești s-au retras de pe front, după ce Bonaparte l-a convins pe țarul Pavel I să opteze pentru neutralitate (1801) ca urmare
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Moldova a adoptat o rezoluție care condamna „dușmanii poporului” deoarece „înlocuiau limba moldovenească cu cea romînă, pe care populația moldovenească nu o cunoștea, ignorau și împiedicau studierea limbii ruse..., pentru a despărți Moldova sovietică de URSS”. Unul dintre promotorii moldovenismului, ideologul Ivan Ceban (Ivan Dmitrievici Ceban), avea să scrie în ziarul „Octombrie”: „Dușmanii norodului provăduie că nu-i așa norod - moldoveni, că moldovenii aieștea sunt rumîni, că modovenii nu au limba lor, că limba este numai un jargon al linghii romîne
Istoria limbii române în Republica Moldova () [Corola-website/Science/303624_a_304953]
-
19 ani a fost împușcat de autoritățile sovietice (1938), iar mama, fiica și soția sa s-au sfârșit în exil, în Siberia. Doar în 1992, guvernul azer a găsit în Kazakhstan, ultimul membru a familiei, fiul cel mic al marelui ideolog, care se întreținea prin muncă neagră ocazională. Ajungând la Istanbul (1922), Rasulzade fondează revista ""Yeni Kafkasya"", ("Caucazul Nou") a carei au apărut 100 numere până la suspendare (1927) și tot aici publică faimoasa sa ""Scrisoarea publică către Stalin"", unde remarcă greșelile
Mammad Emin Rasulzade () [Corola-website/Science/303972_a_305301]
-
care se numea după modelul polonez, Sejm-ul. Sejm-ul Transcaucazian în general era compus de deputați aleși din țările regiunii la Duma Rusiei, cu fracțiunea azeră alcătuită de 44 de deputați (partidele „Müsavat”, „Ittihad”, „Hümmat”, Blocul Socialist Musulman). Șeful fracțiunii era ideologul mișcării naționale M.E. Rasulzade. Așadar Azerbaidjanul se afla într-o situație unică și periculoasă, fiindcă în tot Caucaz-ul doar la Baku, datorită caracterului cosmopolit și componenței etnice mixte formate după descoperirea petrolului aici, bolșevicii, alcătuiți de elemente ne-azere
Republica Democratică Azerbaidjan () [Corola-website/Science/303970_a_305299]
-
la naștere: David Josef Grün sau Gryn, în ebraică דוד בן גוריון , n. 16 octombrie 1886 - d. 1 decembrie 1973) a fost un politician și om de stat social democrat israelian, evreu originar din Polonia, unul din principalii conducători și ideologi ai mișcării sioniste, de autodeterminare a poporului evreu, și ctitor al Statului Israel. A fost cel dintâi prim ministru al Israelului. A prezidat guvernul israelian în două perioade: 14 mai 1948 — 26 ianuarie 1954 și 3 noiembrie 1955 — 26 iunie
David Ben Gurion () [Corola-website/Science/304395_a_305724]
-
Gărzii de Fier. Acest lucru reiese chiar din genericul filmului în care se folosește sintagma „vîrfurile cele mai reacționare ale burgheziei și moșierimii” pentru oamenii politici care au susținut aducerea la putere a legionarilor. Profesorul Nae Ionescu a fost considerat ideologul Mișcării Legionare, dar nu a făcut parte niciodată din Senatul Legionar, murind la 15 martie 1940 în condiții insuficient elucidate. Personajul Stavru Naumescu a fost inspirat de Nae Ionescu, cineastul precizând aceasta în mod explicit. Faptul că ideologul legionarilor era
Un comisar acuză () [Corola-website/Science/312632_a_313961]
-
fost considerat ideologul Mișcării Legionare, dar nu a făcut parte niciodată din Senatul Legionar, murind la 15 martie 1940 în condiții insuficient elucidate. Personajul Stavru Naumescu a fost inspirat de Nae Ionescu, cineastul precizând aceasta în mod explicit. Faptul că ideologul legionarilor era mort la momentul petrecerii acțiunii din film determină uciderea lui la final. Filmul prezintă și evenimente fictive cum ar fi asasinarea comisarilor de poliție Ghiță Petrescu (interpretat de Marin Moraru) și Ilarie Bucur (interpretat de Vasile Nițulescu). Profesorul
Un comisar acuză () [Corola-website/Science/312632_a_313961]
-
despotismului luminat (Aufklärung) al secolului al XVIII-lea. În continuare el face o analiză extrem de critică a revoluției franceze, din care elimină viziunea romantică a revoltei populare împotriva absolutismului, prezentând-o ca pe o mișcare, condusă de un grup de ideologi radicali care s-au folosit de masele populare pentru a-și atinge țelurilor. Nu spre binele poporului a fost dezlănțuită Revoluția, ci pentru a face să triumfe metafizicul asupra fizicului.... Revoluția franceză fu o încercare de realizare practică a principiilor
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
1689 odată cu adoptarea "Declarației Drepturilor" a primit drepturi legale definitive de activitate. Dar acestei țări i-au trebuit încă 200 de ani pentru democratizarea parlamentului. Ideile și practicile liberalismului mult timp nu au convins cu democrația că teorie și mișcare. Ideologii liberalismului timpuriu că John Locke, Charl-lui, Montesquieu și alții erau concentrați nu în a obține și a asigura toți cetățenii cu drepturi politice egale ci se stăruiau să izoleze și să micșoreze clasa proprietarilor și aristrocratia de la influență asupra deciziilor
Istoria democrației () [Corola-website/Science/312340_a_313669]
-
Aceasta observație nu a scăpat guvernanților și în special corifeilor orientărilor politice extremiste, fie ele de stânga sau dreapta. Filmul documentar, este cel care poate modela ideea de viață a individului și în mod implicit și a întregii societăți. „Marele” ideolog al comunismului rus și internațional, Vladimir Ilici Lenin, chiar afirma că "„cinematografia este cea mai importantă”" în educarea maselor. Și astfel prin propaganda cu filmul s-a reușit crearea Țării sovietelor în care s-au asasinat milioane de oameni care
Filmologie () [Corola-website/Science/312956_a_314285]
-
Frunzei Duble”, „Toseiha”, „Kodaha”, „Kokuhonsha”, „Taisei Yokusankai]”, „Corpurile Imperiale ale Tineretului”, „Liga Membrilor Dietei care Cred în Obiectivele Războiului Sfânt”, „Corpurile Voluntarilor Imperiali”, etc. Sadao Araki a fost un lider de frunte, fondator al unui partid al armatei și principal ideolog al aripii de dreapta din acele vremuri. Primele sale lucrări teoretice datează din perioada în care se afla la conducerea organizației „Kodoha” (Grupul de Acțiune), care avea drept contrapondere „Toseiha” (Grupul de Control) condus de generalul Kazushige Ugaki. Gânditorul de
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Aceștia doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București, ceea ce s-a și întâmplat după 1861. Având de partea lor sprijinul marilor
Unirea Principatelor Române () [Corola-website/Science/309356_a_310685]
-
din Berna,în (Elveția). Teza de doctorat a dezbătut interacțiile reciproce dintre liber arbitru, conștiință, răsplată și pedeapsă. Iacob Niemirower a continuat în paralel studiile la Seminarul teologic neoortodox de rabini din Berlin, condus de rabinul Azriel Hildesheimer, unul din ideologii de frunte ai acestui curent din evreimea germană. La terminarea studiilor a obținut din mâinile rabinului Ernst Avraham Biberfeld titlul de rabin neoortodox. În 1896, a obținut o autorizație de rabin și de la rabinul Michael (sau poate Jakob) Hamburger din
Iacob Ițhak Niemirower () [Corola-website/Science/310457_a_311786]
-
iudaism cultural” (având tradiția, europenizarea, liberalismul, sionismul, ca elemente constitutive), preluat de la prietenul său, filosoful Moritz Lazarus din Germania, desigur, prin adaptarea la condițiile locale, combinând și idei preluate de la Ahad Haam, părintele "sionismului cultural" si de la istoricul Simon Dubnov, ideolog al „națiunii spirituale” evreiești. Modelul antic era, în ochii săi, Iohanan ben Zakai, fondatorul Școlii de la Iavne, după distrugerea Celui de-al Doilea Templu (70 e.a.). Niemirower visa întemeierea unei noi Academii Iavneiste în Țara Sfântă. Niemirower a scris monografia
Iacob Ițhak Niemirower () [Corola-website/Science/310457_a_311786]
-
Tismăneanu”, la pagina 662, „dictatorul culturii române”. Fratele său Mihail, tatăl scriitorilor Andrei Oișteanu și Valery Oișteanu și-a schimbat numele din „Oigenstein” în „Oișteanu”. În anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România și ulterior a devenit ideologul partidului comunist de sub Gheorghe Gheorghiu-Dej. (n. Lev Oigenstein) s-a născut în orașul Bălți din Basarabia în familia unui farmacist. A urmat cursuri universitare la București, la Facultatea de Matematică a Universității, cursuri pe care nu a reușit să le
Leonte Răutu () [Corola-website/Science/305018_a_306347]
-
alături de Ștefan Voicu, Nestor Ignat, Miron Radu Paraschivescu, Silviu Brucan, Sorin Toma, Nicoale Moraru și Traian Șemlaru ca unul dintre criticii de forță ai sistemului pluripartinic al democrației. Din acest grup de propagandiști comuniști se va recruta nucleul dur al ideologilor Partidului Muncitoresc Român. Leonte Răutu este recunoscut că a fost cel mai apropiat colaborator al lui Chișinevschi și deținea funcția de membru al Comitetului Central al PMR după anul 1948. Începând din 1956 a deținut funcția de șef al Direcției
Leonte Răutu () [Corola-website/Science/305018_a_306347]
-
a afirmat că: "Statul Israel a pierdut pe unul dintre fondatorii săi și un om de un mare caracter social". Primul-ministru Ehud Olmert a spus că "Statul Israel a pierdut pe unul dintre giganții săi, un adevărat sionist și un ideolog onest, care timp de zeci de ani nu a ezitat să-și exprime vederile sale unice și influente". Vicepremierul și ministrul dezvoltării zonelor Negev și Galileia, Shimon Peres a declarat că: "Unul dintre părinții spirituali ai mișcării muncitorești din Israel
Yitzhak Ben-Aharon () [Corola-website/Science/306038_a_307367]
-
mesajului. Printre cele mai cunoscute opere din prima perioadă figurează "„Femeie cu broboadă galbenă”" (1956), "„Portretul lui Gh. Dimitriu”", "„Natură statică cu pești”" și "„Țăran cu pălărie”" (1957). După 1960 pictura maestrului este marcată de un decorativism sonor, declarat de către ideologii timpului "„ca influențe formaliste, burgheze”", interzicînd expunerea lor în cadrul expozițiilor republicane. Astăzi pânzele „"Fetele din Ceadâr-Lunga”" (1959-1960), "„Recruții”" (1965) și tripticul "„Istoria unei vieți”" constituie „fondul de aur” al artei naționale. Fiind o personalitate de cultură europeană M. Grecu abandonează
Mihail Grecu () [Corola-website/Science/299987_a_301316]
-
este asumată, ceea ce face uneori dificilă definirea identității naționale în funcție de criterii culturale. Astfel un marocan se poate identifica cu un grup etnic din Maroc, cu magrebinii din Africa de Nord, cu vorbitorii de arabă sau cu comunitatea musulmană în ansamblul ei. Cei mai mulți ideologi ai naționalismului și majoritatea zdrobitoare a indivizilor implicați în mișcări naționaliste situează originea etniilor lor la începuturile istoriei. Această pretenție este sprijinită de unii primordialiști care susțin că identitatea națională se bazează pe anumite tradiții culturale ancestrale, tradiții care pot
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
l-a programat să fie, explicând comportamentul uman în funcție de genele pe care le are un individ; alții consideră că omul are capacitate de a învăța din experiență atât de dezvoltată, încât aceasta anulează majoritatea instinctelor "programate" în gene prin evoluție. Ideologii rasismului, ca și acei ai conservatorismului social, au folosit ideile lui Darwin pentru a-și justifica opțiunile politice, deși Darwin n-a echivalat niciodată rasele umane cu niște specii distincte sau societatea umană cu o junglă. În toamna anului 2008
Reacții la teoriile lui Darwin () [Corola-website/Science/314631_a_315960]
-
sau chiar încurajat. Pacifiștii, cum ar fi anarhiștii creștini, consideră că orice tip de violență va da naștere doar la altă violență. Alte grupuri de persoane iau o varietate de poziții în fața violenței, multe dintre ele susținând teoria "războiului just". Ideologii comunismului au afirmat și ei, nu o dată, atașamentul lor la "lupta pentru pace", dar sloganele lor antibeliciste au ascuns adesea intenții expansioniste. Politicienii și militarii au susținut în diverse perioade că doresc pacea, dar o "pace dreaptă", sub care denumire
Pace () [Corola-website/Science/313571_a_314900]
-
Édouard Adolphe Drumont (3 mai 1844, Paris - 5 februarie 1917, Paris) a fost un ziarist, pamfletar și scriitor francez, renumit că ideolog și agitator al antisemitismului (al propagandei împotriva evreilor) în timpul celei de a III-a Republici franceze, fondator al „Ligii Antisemite a Franței” și editor al gazetei "La Libre Parole" („Cuvântul Liber”) profilata pe această ideologie șovina, gazeta care avea drept
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
la „Diable à quatre” al lui Hippolyte de Villemessant. Lucrând în paralel la „L'inflexible”, unde a dezvăluit secrete ale lui de Villemessant a fost în cele din urmă concediat de acesta. S-a angajat la publicația „l'Univers” a ideologului catolic Louis Veuillot, si la „La Liberté” a lui Émile de Girardin, în calitate de reporter, cronicar literar, cronicar parlamentar și de artă între anii 1874 - 1886, ca mai apoi să se consacre redactării unor lucrări istorice după exemplul unchiului său din partea
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
hotărâtă a mai multor grupări și publicații regionale având idei și inițiative doctrinare cu conținut specific. Scriitorul a păstrat această concepție până astăzi, îndemnând creația să se manifeste potrivit cu materia proprie a fiecărui creator. În calitate de reprezentant și în bună măsură ideolog, concepția ilustra practic în veacul trecut curentul literar denumit “luceferism”, o combinație de tradiție autohtonă, etnologie și spiritualitate deopotrivă creștină și arhaica. Multe din noțiunile doctrinare care definesc această orientare “indigenistă” anunță o creație ce recuperează etape și straturi de
Artur Silvestri () [Corola-website/Science/314111_a_315440]