3,001 matches
-
ce se petrece cu noi. Glumesc despre certurile mele cu Dan, dar n-am mărturisit nimănui cît de nefericiți sîntem, mi-e pra teamă să rostesc ce știu deja și să declanșez avalanșa. Trăiesc Într-un fel de stare de inerție. SÎnt conștientă că ceva trebuie să se schimbe, că nu pot continua să trăiesc, sau să nu trăiesc, În felul acesta, dar nu știu ce măsuri să iau În continuare și cum să schimb lucrurile. Parte din mine așteaptă ca totul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
devenise ca Tecla Molinari, o matroană plină de celulită, spongioasă și plină de găuri ca o savarină? Da, cu siguranță se Îngrășase și avea o burtă tare și umflată, bombată, și era uscată, aproape abrazivă, și era oribil, continua din inerție, căci nu voia să abandoneze, nu era stilul lui, dar nici nu reușea să sfârșească. Pentru a-și Întări erecția, Începu să-și stoarcă scrotul și să-și frece testiculele care se zbăteau flasce peste pubisul ei și În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
puteau ocoli, posibilitatea ca cei dragi lor să fi pățit ceva rău. Orele păreau a trece fără rost. Nici bunică, nici fată nu făceau nimic dorind să nu se sperie una pe cealaltă, dar se simțeau vinovate tocmai pentru această inerție. Neștiind ce face, alarmată fiind, într-o noapte friguroasă cu lună plină scânteind pe cerul întunecat, Violetta și-a pregătit echipamentul nefolosit niciodată, mâncare și câteva haine, după care, fără să aștepte dimineața, a plecat la drum, după ce a aruncat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu Marie, după care căzuseră de acord - amîndoi, dar mai ales ea - să rămînă prieteni. Un an de pauză. Un an sabatic fără să pună piciorul la SRPJ, fără să Îndure glumele răutăcioase ale lui Franck, fără să bombăne Împotriva inerției, lipsei de mijloace, ierarhiei, automatului de cafea, procedurii. Douăsprezece luni fără interogatorii, drapel, anchete, supraveghere și filaj. Degeaba Își ascundea Marie chipul În muselina de mătase, repetîndu-și că era pe deplin fericită, știa că nu era cu totul adevărat. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Te-am întrebat eu ce zice? INAMICUL (Către PARASCHIV.): Rușinos, zău așa, îl enervezi, tremură, nu vezi că n-are ochi? (Către MACABEUS.) Te cam plictisește tipul ăsta, nu? MACABEUS (Fără să știe precis cui se adresează, dar răspunzând în virtutea inerției.): Mă plictisește groaznic... INAMICUL (Către MACABEUS.): Trebuie să-l ierți... E aproapele tău... (Către PARASCHIV: hu-hu! a fost bună... am o burtă... pune mâna pe burta mea... n-am mai mâncat de mult, ehe, așa, o finețe, ca banul.) PARASCHIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
opt seara, Burtăncureanu mergea la general și-i citea tot ce scrisese. Avea normă cinci pagini de biografie și cel puțin două de cronică locală. Le prelucrau împreună și apoi le trimiteau la cules. Lent, plictisit, mai mult parcă din inerție, Burtăncureanu urcă treptele Bibliotecii. Traversă holul unde trona un portret în mărime naturală al generalului Goncea, un fel de ctitor al Bibliotecii. El cumpărase clădirea de la nepoata farmacistului Edelstein, stabilită în Maroc, după ce o ajutase să reintre în posesia clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care nu le-am înțeles, pe urmă geamul a urcat și muzica și mașina au luat-o la dreapta dispărând în noapte. Mi-au lăsat doar un miros de parfum și un carton alb care a făcut trei tumbe din cauza inerției, oprindu-se lângă bordură. M-am uitat la stânga. M-am uitat la dreapta. Eram din nou singur. Cartonul îmi făcea cu ochiul din mijlocul străzii. L-am cules și m-am apropiat de un felinar. Era laminat, avea fotografia unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
chemat de mitul părinților, al raiului pierdut pentru totdeauna al copilăriei. În concepția lui Făt-Frumos, viața înseamnă luptă, ardere continuă, trăirea intensă a aspirației către un ideal; dar viața mai înseamnă și curajul de a lupta cu tine însuți, cu inerțiile care încearcă să te supună, înseamnă cinste, demnitate, onoare, în ultimă instanță omenie. Aceasta este realitatea sufletească a eroului, care poate fi raportat la condiția omului de geniu, ilustrată în istoria civilizațiilor de mitul lui Orfeu și Faust. De asemenea
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
trase concluzia că trebuie să-l lase în pace și să-și vadă de ale ei. Puse un genunchi în pământ și îl mângâie pe păr. În pofida faptului că relația lor scârțâia din toate încheieturile și funcționa mai mult datorită inerției, Lucia se simțea în continuare atrasă de el. Și îi acorda de fiecare dată circumstanțe atenuante, chiar și atunci când el făcea tot posibilul pentru a nu le merita. - Hai în casă, ciudatule, nu vreau să răcești, chiar nu am nevoie
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dată și uneori îi vizita înainte de a ajunge acasă, de la serviciu, mai ales în anotimpurile calde, când zilele erau lungi, pentru a-și alina durerile împreună cu ei. Trecuse un an și jumătate de când murise George. Viața ei se desfășura în virtutea inerției; serviciu, casă. De fiecare dată, când își aducea aminte de el o podidea plânsul. Fotografia lui stătea într-o ramă, la căpătâiul patului. - Frusina, o întrebă tatăl ei într-o zi, de ce nu mergi iar la formația de dansuri, la
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
amândoi. Am văzut locuri frumoase. Tu ți-ai făcut o meserie. E timpul să plecăm mai departe. - Și dacă ne va fi mai rău? Tu nu mai ești tânăr. - De aceea și vreau să mișc - cât mai pot. Mai am inerție... Cu capul în cărți, nu mi-a observat zâmbetul trist, auto- ironic. Pisică se freacă de gleznele mele, lăsând să i se scuture părul lung și alb. „Ce știi tu, Motane? Bestie mică și egoistă... Vii să te freci numai
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
Se răzgîndise. Auzise de niște probe fizice obligatorii, le-ar fi trecut pe toate, În afară de una: abia Înota, chinuit, cîteva zeci de metri. Născut-crescut pe malul mării! Coborîtor, fie și În parte, din vikingi! Plutea pe apă mai mult din inerție și din zbatere, era caraghios, privit de pe mal, păcat de bicepșii și pectoralii de poloist; cum se mai Înșela lumea! Nu doar pentru că l-ar fi putut crede cine știe ce campion de Înot ori salvamar, ci și pentru că putea fi luat
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
entități pro vocatoare. în timp ce restul masei umane continua să evolueze în logica ei (făcînd cumpărături, grăbindu-se să prindă trenul sau savurînd o arie dintr-o operă) eu o locuiam pe Domnișoara ri pentru a contracara rutina, pentru a sparge inerția publică. Iar Domnișoara ri mă anunța imediat că actul se produsese, se apleca de exemplu spre urechea mea în plină arie a traviatei și-mi spunea „tocmai m ați locuit”. sau, în timp ce traversam un centru comercial se oprea și-mi
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Otilia era socotită ca o străină tolerată. Otilia nu se aștepta la alte purtări din partea Aglaei și știa că nu trebuie să fie îngrijorată de viitor. Ar fi putut pleca oricând, însă ascultase sfatul lui Pascalopol și un instinct de inerție. Îi era greu să-l părăsească pe Felix, cu el împreună avea sentimentul că nimic nu s-a schimbat. Felix, de asemeni, nu se hotăra să plece, de teamă să nu se despartă de Otilia, și nu îndrăznea nici s-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de golf sau o dată similară de naștere pot face parte din puzderia de semne, ce se vor dovedi, oricum de prisos, pentru ochiul îndelung exersat al neprețuitelor mele ocrotitoare... - Când sînteți născut? întrerupse Cocondy. - De 23 August, răspunse, mult din inerția batjocurii, musafirul. - A, nu! Păcat... Sora mai blândă nu dezarmă, sărind calul. - Simțiți, măcar că nu vă puteți tempera, în legătură cu practicarea jocului de golf? Ori se vedea pe chipul lui Pink că unicele crose pe care pusese mâna fuseseră măturile cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
creații, în tensiune - marilor culturi. Nu se poate face un salt când îl vrei. Voința însă poate da amploare unei transfigurări istorice. Oamenii nu pot voi decât ceea ce sânt deja în germene. Concepția organicistă a evoluției firești ne condamnă la inerția, încetineala și somnolența care au constituit în soarta noastră un mileniu de anonimat. Organicismul reprezintă opoziția teoretică la orice salt, încît ultimele lui consecvențe elimină culturilor mici orice portiță de scăpare. Dacă gândirea națională și politică a României este atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
destinului nostru. Prin el putem fi în afară de noi înșine, pentru a ne măsura forțele și a ne determina o poziție. Superficialitatea noastră derivă din a nu fi putut depăși această primă formă, din a ne fixa în spectatori comozi ai inerției noastre, din a ne fi gustat ironic agonia. Românul își zeflemisește propria lui condiție și se risipește într-o autoironie facilă și sterilă. M-a revoltat totdeuna absența dramatismului în trăirea destinului nostru, m-a durut această indiferență spectaculară, acest
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
România să zbârnâie de freamăt și din inimă să-și facă un cuptor. Nu există altă scăpare de subistorie, adică de timpul nostru pierdut. Resemnarea noastră de veacuri ne-a făcut înțelepți. Dacă individual înțelepciunea poate atinge culmi, ea este inerție ca fenomen colectiv. Poporul românesc este cel mai înțelept popor din Europa; dar nu din spirit, ci din lipsă de curaj și de afirmare. Nu este vremea subt om, ci bietul om subt vremi" este o catastrofă pentru neam. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de-au putut exista patrioți care să facă din resemnarea noastră seculară o virtute? Să fie chiar atâta inconștiență în entuziasm? Pe când renunțarea este un act de autonomie a spiritului, fiindcă este un refuz activ al lumii, resemnarea este o inerție a sufletului, abandonat unui prizonierat cosmic din lipsă de tensiune lăuntrică. Renunțarea are totdeauna o valoare religioasă; resemnarea, numai una psihologică. Renunțăm la ceva; ne resemnăm în fața a ceva. Orice resemnare este un jug domol, o ofensă adusă elanului prometeic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Religia, opunând veșnicia în fiecare clipă timpului, paralizează avântul răsturnător. Obsesia veșniciei îl scoate pe om din viață. Poate că toată religia nu este decât o rătăcire divină a omului. Dintre formele spiritului, cea religioasă este mai aplecată spre automatizare, inerție. Dacă formele politice se succed și în mobilitatea lor asigură o respirație ușoară și degajată unui popor, religia îl străbate și îl învăluie pe toată durata existenței lui, fără primeniri adânci, în modificații pur configurale. De aceea se leagă ea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să se adapteze nevoilor poporului rusesc; ea n-a înțeles nimic din tragicul problemei sociale rusești și s-a făcut - împotriva curentelor revoluționare - un instrument al autocrației. Ea a avut însă atâta energie încît să nu cedeze și făcîndu-și din inerție o tiranie și-a dovedit atâtea rezerve de forță. Ortodoxia noastră este circumstanțială, atenuată și neprimejdioasă. Stilul nostru religios este labil și gelatinos. Neavând nimic iruptiv, el nu mai poate constitui o intervenție în destinul nostru. În viitor, ortodoxia se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
le fi ameliorat condiția exterioară și materială, ci în a fi fost progresul cel mai rapid și mai efectiv în conștiință. Revoluția este suprema conștiință a maselor. Cu adevărat: ele sânt numai în revoluție și prin revoluție. Restul este abandonare, inerție, imens numeric. Cine spune masă înțelege atomizare, iar cine-i delimitează conceptul modern nu-i poate îndepărta reprezentarea mulțimii, al cărei orgoliu pleacă din număr și a cărei conștiință din amenințare. Imensul cantitativ, gingantismul numeric, amplificîndu-se în conștiința individuală ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
alcătui astfel o amenințare. Muncitorimea modernă, dacă nu este exploatată până la epuizare, faptul nu se datorește milei și umanității, ci forței pe care o prezintă ea. Exploatatorii știu că exploatații sânt o forță mult mai mare decât ei, dar, cunoscând inerția oamenilor săraci, se bucură a înflori pe mizeria lor. Jecmăniții sânt baza tuturor statelor: cum de n-au înțeles ei că n-au decât un pas până la a deveni autoritate? Creștinismul a adus justificarea teologică a sărăciei și mizeriei; el
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de la putregai, ci pentru a realiza accesul la mare putere politică și a ridica nivelul istoric al culturii respective. Ceea ce ne interesează aici este importanța dictaturii populare în cadrul culturilor mici. Ea este singurul mijloc prin care ele își pot înfrînge inerția. O colectivitate se vrea dominată, fiindcă prin ea însăși nu poate crea nimic. Orice soluție am căuta pentru România, este imposibl să o vedem scuturată din orbecăiala ei seculară în afară de un regim dictatorial. Și prin acesta înțeleg un regim care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
epocă asemenea unei lumi închise. Dacă nu mai vrem să fim sclavii istoriei, adică dacă vrem să depășim condiția culturilor mici, trebuie să urmărim ținta noastră finală ca o obsesie, pentru a nu fi subminați de tentația constantă a Romîniei: inerția. Pentru Franța, clasicismul sau iluminismul, cu toate implicațiile lor politice și economice, sânt epoci rotunjite în sine, lumi închise, trăite cu naivitate și cu iluzia absolutului valorilor lor. S-ar fi gândit cineva în timpul lui Ludovic al XIV-lea că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]