1,213 matches
-
de viață, în timp ce heteronomia numai că nu dispare. Și mai grav, urmașii Iluminismului s-au arătat capabili să constituie o amenințare reală la adresa liberei manifestări a imaginației și a valorilor emoționale; au persecutat, în trecut și în prezent, sacralitatea și interioritatea în numele pragmatismului utilitarist... În numele multiculturalismului vedem adesea că acțiunile productive și constructive - chiar rațiunea și progresul - sînt denigrate sau puse la îndoială. În practică, odată relativizate, înjosite și considerate "constructe sociale" arbitrare de rînd, valorile reale se găsesc în situația
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
decenii și jumătate, când l-am întâlnit prima oară, ci și pentru că e aproape cu neputință să găsesc tonul potrivit pentru a vorbi despre un istoric pentru care discreția, moderația și reținerea augustă sunt principii de viață, în ciuda unei clocotitoare interiorități. Mă voi mărgini, de aceea, în acest flash contemporan, doar să meditez (așa cum domniei sale îi place dintotdeauna) asupra trecutului prin grila unui concept care să-mi ofere pretextul unei reflecții cu țintă teoretică mai înaltă decât o banală descriere a
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
În sânul tradiției deja menționate și care continuă să se prezinte ca un bloc compact. Intimul și intimismul sunt grade ale acceptării unei conjuncturi existențiale care l-a Împins pe scriitor la o soluție disperată: să se replieze În zona interiorității, defavorizând prezența publică. Reboul adoptă o poziție extremistă, dar foarte ușor de contracarat, fie și pentru că mesajul jurnalului intim nu poate fi separat de conținutul său. Altfel spus, demersul creator (sau numai scriptic) devine semnificativ (adică purtător de valoare estetică
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
socializare (mica socializare: ami intime sau liaison intime) spre singurătate. Adică dinspre eul social spre eul individual, al adâncimilor ființei. Dar acest joc al complicării datelor inițiale ale intimității nu presupune prezența neapărată a persoanei. Abstractizat, termenul de intimitate vizează „interioritatea și profunzimea”, oriunde s-ar afla ele. Coborând spre analiza de tip metafizic, filozofia a vorbit de „natura intimă a lucrurilor” și chiar de „intimitatea religiei”. Indiferent de traseele urmate, intimitatea și-a păstrat mereu trăsăturile primare. Ca Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
măsură concurente (prin căutarea acelorași sensuri) și paralele (prin mijloacele deosebite de a-și atinge scopurile). A scrie semnifică, În această perspectivă, a invoca spontaneitatea gândului, dar și a nega dreptul la existență al improvizației. „Totul se petrece ca și cum interogarea interiorității n-ar fi posibilă decât prin certitudinea unei transcendențe”6, conclude Jean Beauverd, prefigurând un drum În care intimul apare ca o predestinare, ca o proiecție fatală a unui real de grad secund. Adică proiecția unei proiecții. În nu puține
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sumă de fragmente pe care nu părea să le unească decât voința de mărturisire a autorului. Cum ideea de intimitate o sugerează, În mod constant, pe aceea de inferioritate, discuția poate și trebuie redusă la individ și la propria sa interioritate. Adică la corpul uman. Adică la creier. Dar această „autarhie narcisică” (după cum o numesc psihanaliștii) nu conduce prea departe pe drumul stabilirii coordonatelor intimității. Cu adevărat relevant e dialogul stabilit Între cel ce se adresează (Între scriitorul de jurnal, să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o ascunde imediat În adâncimi Încă mai mari - ar fi mai simplu să o „tăcem”! -, cât pentru a o face mai cunoscută), acestea includ sâmburele viitoarei lor existențe publice. Situarea intimului Între cele două lumi, la zona de contact a interiorității și a exteriorității facilitează, fără Îndoială, transferul de energie pe care scriitorul mizează În crearea imaginii dorite. Pentru că scrierea jurnalului intim este, Înainte de orice, dovada voinței autorului de a schimba ordinea În mica lume pe care o locuiește. Interdependențe Există
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalului intim pornește de la strategia sa fundamentală: de la Încercarea disperată de a concilia cele două ființe simultan existente În confesiune: identitatea și alteritatea - un autor care este totodată și subiectul exercițiului confesiv. În același timp, intimitatea acoperă și noțiunea de interioritate, ambele fiind fațete ale uneia și aceleiași realități: „Intimul este superlativul, iar interiorul este comparativul Înlăuntrului”, notează Cecile Wajsbrot 10. Incapabil să iasă din această dilemă, jurnalul Își va construi, ca pe un blestem, propriul destin. El se va scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și ocultase: expansiunea ființei. Dar și a expresivității acestei ființe. Intimitatea și subiectivitatea conotează, În proporții diferite, desuetul. Moliciunea romantică nu acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public. Interioritatea nu e decât forma disimulată a sinelui, a privirii care egalizează contrariile. Eul autorului asigură unitatea confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În proporții diferite, desuetul. Moliciunea romantică nu acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public. Interioritatea nu e decât forma disimulată a sinelui, a privirii care egalizează contrariile. Eul autorului asigură unitatea confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată ar fi conotația termenului de intimitate, modernitatea sa rămâne intactă cel puțin Într-unul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată ar fi conotația termenului de intimitate, modernitatea sa rămâne intactă cel puțin Într-unul din aspecte. El sugerează dacă nu o soluție de interpretare, cel puțin una de lectură: dinspre interioritatea și subiectivitatea lumii scriitorului spre particularul obiectiv În care-l plasează complexele sale. Puneri În criză Dacă inițial intimitatea se definea În raport cu celălalt, dacă jurnalul aparținea exclusiv zonei invizibilului, păcat nemărturisit și de nepedepsit, cu trecerea vremii conștiința de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mărginește la Întrebare și la promisiunea răspunsului. Eșecuri sigure, eșecuri de fiecare clipă, incorporate celei dintâi reguli a jurnalului: ritmicitatea. Experiența eului, sondarea propriilor adâncimi nu au loc În afara permanentei puneri În criză a statutului. Pentru un Georges Bataille, experiența interiorității se leagă mai mult de stările extreme, de extaz, de adorație, decât de banalitatea supraviețuirii cotidiene. Dar cazul autorilor de jurnale se plasează, desigur, În altă direcție. Pentru ei, experiența interioară este, cel mult, „revolta perpetuă a unui gând Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se supune. Autorul de jurnale suferă aceeași tiranie a lui trebuie 21 care-l guvernează și pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
tiranie a lui trebuie 21 care-l guvernează și pe nevrotic. El trebuie să se confeseze și trebuie să-și asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre subiect și ființă nu e decât o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
atare relație. O astfel de ipostază poate fi asumată, în termenii cunoașterii moderne, prin supoziția că nu există "cîmp informațional" care să nu presupună în subsidiar, cel puțin, existența unei substanțe-energii manifeste. 3) Ipostaza manifestării simultane a lui Dumnezeu ca interioritate și exterioritate (alteritate) este rezultatul opiniei că nu se poate marca o distincție între potențialitatea și actualitatea lui Dumnezeu. O atare dihotomizată imagine a lui Dumnezeu ar fi deopotrivă "falsă" și "blasfematoare", întrucît ar presupune "că în El s-ar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
încrederii, a iubirii lui Dumnezeu. • Viziunea antitetică asupra lumii este un rezultat al diferitelor "niveluri de ruptură" ontologică și gnoseologică pe care semioza edenică o presupune: aceea dintre Dumnezeu și creatură, dintre cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o relație de omomorfism generată de facerea lumii "după chipul proiectului divin". La nivelul existenței edenice, această relație este mult mai puternică decît aceea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prin imitație și contagiune în interiorul grupului. Caracteristica vieții sociale a preadolescentului impune profesorului necesitatea unor preocupări atât pentru cunoașterea valorii educative a „anturajului”, cât și pentru inițierea unor strategii educaționale adecvate atât sub raport individual, cât și psihosocial. Deoarece dimensiunea „interiorității” se adâncește, preadolescentul simte nevoia de a nu mai fi considerat copil. De aceea, apelul la demnitatea să va fi mai folositor decât interdicțiile excesiv de severe. Este valabil și la această vârstă adevărul că ființa umană este „mai degrabă flexibilă
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]
-
prin oglindă și vis, a inconștientului Cătălinei și a celui colectiv, ca daimon (în sens platonician) al fetei, pe care însă aceasta nu-l poate asuma. Eminescu ar ilustra astfel tentativa (eșuată) a veacului pozitivist de a (re)cuceri „mitul interiorității”. Capodopera eminesciană e radiografiată în sine și în contextul întregii opere, ca depozit de mituri și de simboluri culturale, dar și într-o rețea de analogii, uneori neașteptate (de exemplu, cu Madame Bovary de Flaubert). Cartea a fost controversată, comentariile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
carte de eseuri, meditații și confesiuni, ale căror premise provin din experiența autoarei. În esență, aici intră, ca într-un mozaic, evadări din banalitatea realului, cu incursiuni onirice și viziuni intens cromatice, alternând cu observații asupra condiției umane și a interiorității, asupra relației dintre om și divinitate. Interesant este elogiul lecturii. Poeziile din cartea Umărul de argint (2002), semnată cu pseudonimul Vicenția Vara, închid în ele trăirile unui suflet încercat de vămile existenței, rostite cu discreție, fără patetism edulcorat, în versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
așa avariat de boală, de traumele suferite începând din copilărie (O făclie de Paște). Nici măruntul funcționar Lefter Popescu nu suportă șocul pe care i-l provoacă mai întâi iluzia câștigului la loterie, apoi colosala decepție. Între nădejde și disperare, interioritatea lui se destramă, pradă unei tragicomice surescitări (Două loturi). O problemă de ereditate nesănătoasă ar fi și în Păcat..., scriere pasională și melodramatică, punând în conflict personaje dezaxate, cu structură maladivă. Tendința etică, apăsată, a nuvelei se vădește în finalul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
a timpului nostru interior sau navigăm prin spații indiferente, care devin ale noastre doar întrucât le pla căm cu propria sensibilitate adezivă? Este posibilă, în general, călă toria, sau, incapabili de desprindere, mai degrabă o imaginăm? Ce este exterior din interioritatea noastră și ce se lasă din ea absorbit de peisaj? Cred că nimic sau aproape nimic nu este stabilit odată pentru totdeauna în ceea ce ne privește și mai cred că ne putem mira ca de o mare peripeție atunci când, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aparențele se volatilizează, în exultarea prăbușirii mele, cînd se suspendă și se anulează tocmai ceea ce se numește "eu". (C) Cioran e ca o bandă Möbius, indiferent de ce parte o întorci, prezintă o singură și aceeași suprafață: el însuși, pe care interioritatea și exterioritatea se întîlnesc. Și o predilecție, manifestă de altfel în cultul paradoxului vital, nu doar stilistic, al lui între. Această înclinație, distinctă în toate textele sale, ar avea, credem, două surse principale: ontologică, pe linia mentalității tradiționale românești, și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
despre zăpadă. De la Igena Floru a rămas o singură piesă remarcabilă, Fără reazăm, dramă a unei femei în căutarea fericirii, jignită de infidelitățile soțului și ale amantului, prin care a crezut că poate compensa ariditatea casnică. Nota specifică piesei este interioritatea dramei, constând într-o vulnerare sufletească iremediabilă. Lucreția Petrescu a stârnit entuziasmul lui I. Al. Brătescu-Voinești prin piesa Păcatul. Ticu Archip a scris nuvele cu înclinări spre fantastic și alegoric și piese de teatru (Inelul, Luminița, Gură de leu). O
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
244 și definiția lui Aristotel, după care "sunetele articulate prin voce sunt simboluri ale stărilor sufletești, iar cuvintele scrise sunt simboluri ale cuvintelor vorbite"245. Scrierea era privită la vechii greci ca pharmakon de natură declarat ambivalentă, hipnotizând memoria, "infectând" interioritatea omului și devenind astfel un suplement primejdios 246. Platon consideră ideală o memorie fără semn, fără suplement, deoarece acesta introduce primejdia redublării și, în loc să stimuleze viața, simulacrul dă naștere unei serii infinite de "monumente moarte". O dată cu scrierea se deschide posibilitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
oricărei ființări, însuși subiectul depinzând de mișcarea ei din moment ce nu se poate constitui decât prin amânare, spațiere, temporizare. O dată cu opoziția dintre scriere în general și urmă/scriere în sens restrâns, grafie, cei doi termeni ce aparțineau gândirii logocentrice dedans/dehors (interioritate/exterioritate) nu mai pot justifica primatul vorbirii asupra scrierii. Mai mult decât atât, nu există scriere pur fonetică de vreme ce spațierea semnelor, punctuația și intervalele sunt absolut necesare pentru funcționarea ei, fonemul sau grafemul putându-se constitui doar prin intermediul urmei pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]