2,421 matches
-
din mijlocul cărora mă smulsesem cândva. O săptămână de la venire, în care timp Jenia avusese timp să se vindece și să se întremeze, dar încă nu plecase, îmi schimbasem complect atitudinea față de ea. De unde la început mă plictisea și mă irita, acum mă interesa ca un spectacol, ca o verificare. Cea dintâi verificare am făcut-o cu privire la lumea noastră albă, europeană, pe care o părăsisem și în care trebuia să mă întorc, mai curând sau mai târziu. A doua verificare, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
confunde cu unul din legionarii ascunși, pe care-i caută Siguranța. Și atunci va trebui să le spun cine sunt. O să mă trimeată la Piatra, ca să verifice. Și atunci..." Dar, ca de obicei, izbutea să se smulgă gândului care-l irita. Se trezi recitîndu-și cântul XI din Purgatorio, apoi încercă să-și amintească din Eneida: Agnosco veteris vestigia flammae... - Cu dumneata, cucoane Dominic, n-o scoate nimeni la capăt: treci de la o carte la alta, de la o limbă la alta, de la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înțeleg de ce, adăugă coborând și mai mult glasul, dar sunt anumite lucruri pe care mi-e peste putință să le spun..." În noaptea aceea se luptă multă vreme cu insomnia. (Era prima insomnie de când părăsise Piatra Neamț, și faptul acesta îl irita. Suferise aproape toată viața de insomnii, și în ultima vreme se crezuse vindecat.) Ca de obicei, se gândea la misterul memoriei pe care o recuperase. De fapt, își dăduse de mult seama, nici nu era vorba de recuperare, pentru că era
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nicodim. S-au făcut descinderi. Vi s-au luat cărți din bibliotecă. - Știu, știu, îl întrerupse, ridicând brațul. Eu le-am spus ce cărți să caute și să mi le aducă. Dar asta a fost demult, demult. Începu să-l irite faptul că nu se putea trezi, deși știa că visează și voia să se trezească. - V-am căutat peste tot, auzi o voce cunoscută. Doctorul v-a căutat și prin spitale. - Auzisem că ajunseseși la București, spuse Neculache, și că
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
au fost scăzute chiar în vremile cele mai bune... Iar acum, rareori mi se mai întâmplă să mai ies din casă... La timpul acesta nemaifiind cursuri, o parte dintre prieteni plecând cu îndrăzneală în vilegiatură... în celălalt colț al salonului, iritată de aluzia la vilegiatură, Sophie și-a închis evantaiul. Stă dreaptă în jeț, cu nările încordate. Iar Profesorul, cu ochelarii lăsați pe șaua nasului, lovește teancul de hârtii din fața lui cu coupe papier-ul ; n-are nevoie să își îndrepte ochii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ceașca aburindă. Atât de exactă și de plină de tact, încât, desigur, nu poate exista un lucru în care să nu aibă ea dreptate. încât nu poate exista eroare... — Ștefan ! Te rog !... I-a luat din mâna prea fierbinte cleștișorul, iritată de neîndemânarea cu care el încearcă să prindă cubulețul de zahăr. Privirea pe care i-o trimite pe sub genele lungi spune îndeajuns despre grija ei autoritară și posesivă. Și, cu aceeași mișcare ce nu admite replică, îi face semn spre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o călătorie istovitoare cu mașina, sute de kilometri, m-am trezit într-un București obișnuit : vară, cald, proiecte de vilegiatură. Sophie încă îmi mai reproșează și acum pentru cât de posomorât am stat seara, în grădină, la Fântâna Blanduziei. Mă irita însă sănătoasa poftă națională de râs care ne întovărășește dezastrele... Unii susțin că astfel am rezistat, eu mă întreb însă dacă nu cumva din ea vine pieirea noastră. Profesorul își pune ordine, cu o mână ușor tremurătoare, în hârtiile din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
favorit al netrebnicului Ialomițeanu. Și i-am repetat, mai rar și mai explicit, fraza mea, fiind în acel moment aproape convins că nu înțelesese bine. C’en est trop !, a țipat ea și, cu acea nestăpânire a nervilor ce mă irită, a azvârlit coșul cu trandafiri ce s-au risipit, nemaipăsându-i că oricând și oricine ne putea vedea de la vreuna din ferestrele casei ce le aveam în spate. C’en est trop ! C’en est trop ! țipa, gesticulând, încât zadarnic
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
conversații, gândindu-mă că poate voi găsi în ele ceva interesant de notat în jurnalul meu. Din păcate, conversațiile celorlalți m au plictisit totdeauna peste măsură, încât și de astă dată m-aș fi ascuns să nu le mai aud, iritându-mă prin platitudinea lor. M-am uimit de complicarea relațiilor sociale unde s-a ajuns, pentru că o audiență atât de confidențială se dovedise a fi la îndemâna unei lumi atât de pestrițe. Ori să mă fi mințit domnul Ialomițeanu ? Cei din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dejunat la popotă și curând veți primi și uniforme ! am ricanat, în fața refuzului lor. Neatentă, Sophie continua récit-ul de război, foarte favorabil generalului Popovici, care ar fi pregătit cu atenție retragerea de la Sibiu, pe Valea Oltului. Ascultând-o, iarăși mă iritase oarba dăruire, pe care i-o recunosc după tonul entuziast ce de acum i l-am învățat atât de bine, auzind-o la fel vorbind pe rând despre Meyer-Lübke, Nicolae Grigorescu, Kimon Loghi, Anatole France, Paul Bourget, Richard Wagner, votul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bătînd pas de defilare. Ține să-i spunem Portocală. Caporal Portocală. — Cum doriți dumneavoastră, tovarășu’ caporal Portocală, Îi răspunde, mutînd un pic accentele, Csabi, un ungur simpatic. — Ridică picioru’ răcane și lasă comentariile, privirea În față, salută, unu-doi-trei-patru, țipă el iritat cînd, În cele din urmă, Înțelesul cuvintelor răcanului Își croiește drum prin desișul minții lui... Pe loc stai! La stîn-ga! Pe loc repaus! SÎntem pe o alee În spatele dormitorului. Îl scoate pe răcanul nesincronizat și vorbăreț din formație și Îl
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
după ei sacoșe Încărcate cu diverse feluri de mîncare - obținute prin sacrificii grele. Cei mai mulți au venit cu Întreaga familie. O văd pe maică-mea prinsă undeva Între cîteva cucoane Îmbujorate, zîmbind emoționată, și Încep să simt enervarea. Sentimentalismul ei mă irită (de ce dracu’ să ne pierdem așa cu firea dintr-un lucru atît de scîrbos ?!), dar Îmi dau seama că se diluează În masa de batiste fluturate și de lacrimi șterse pe furiș și de suspine. Există și o fanfară care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
liniște, o liniște grea, plină de neliniște. Pe sub ușile Închise din jurul nostru se strecoară o presimțire stranie. Toți părem preocupați de ceva, dar, dacă ne-ai Întreba care e motivul, am spune că nu ne frămîntă nimic, probabil că ne irită plictiseala unui moment. Sau poate e doar foamea obișnuită care, ca de atîtea ori, sfîrșește În miezul capului, căutînd soluții. Una sau alta, se pare că acele uși care au fost Închise au Început să se deschidă, iar noi, ca
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
multiplu. Citesc toată dimineața... sau cel puțin asta Încerc să fac, dar nu e chip să-mi astîmpăr nerăbdarea, emoția care-mi face inima să sară din piept. SÎnt ca un copil care așteaptă o jucărie, chestie care mă și irită puțin. Mă gîndesc că, dacă n-am putut să facem nimic la Revoluție (ce dracu’ să fi făcut?), măcar acum facem ceva. Facem ce trebuie să facem. Dar oare ajunge? Nu contează, o să vedem ce se Întîmplă. Trebuie să votăm
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de 9 kile). N-am fost singurul străbătut de asemenea sentimente, astfel că locotenentul a trebuit să pună capăt acestor lupte. Și pînă seara am stat cu muște pe noi, lipicioși, lați, fermentînd mizerie sufletească, nervi și frustrare, În continuare iritați de viața de prizonieri pe care o ducem, pe fondul general al triumfului neocomunist. Ultimele dume și șmecherii politice ni le extragem dintr-un ziar nou care se cheamă Cațavencu, după personajul lui Caragiale. Și cam tot pe-atunci ne-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Groaznic. — Ce s-a întâmplat? Sau poate că preferi... — George era beat. A sărit din mașină. Pe urmă m-a tras și pe mine afară. Totu-i bine când se sfârșește bine, spuse Gabriel, sperând că această banalitate o va irita pe Stella, determinând-o să-i mai dea unele detalii. — A fost vina mea, spuse Stella. — Știu sigur că nu-i adevărat. În familie se discuta adeseori despre situația Stellei, despre felul cum îi înghițea lui George toate istericalele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
într-o mișcare echilibrată. Părea un atlet în timpul liber, conștient de faptul că e fotografiat. Când o văzu pe Gabriel, își miji ochii și o privi cu un zâmbet vag amuzat. Gabriel, pradă unor emoții amestecate, îi făcu un gest iritat cu mâna. Sprâncenele i se încruntaseră, dar nu-și putea împiedica buzele să schițeze un zâmbet involuntar, ca un spasm nervos. George McCaffrey fusese scutit de vizita fratelui său Brian, întrucât plecase de acasă înainte de sosirea acestuia. George telefonase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ne mirăm, răspunse Brian, conștient că Gabriel se simțea jignită și refuza, deliberat, să răspundă. Gabriel știa că Brian știe că e jignită, și se străduia să spună ceva. Alex îi înțelese pe amândoi și își regretă remarca, dar o irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung, negru cu alb, două urechi pufoase, pleoștite, o coadă veselă, flocoasă, și cei mai amuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Gabriel, părintele Bernard își reluase obișnuitele și degajatele lui relații de prietenie cu Adam și cu Zet, ținând cățelul sus de tot, într-o mână, în timp ce Adam râdea și-l trăgea de sutana neagră. Gabriel, știind cât de mult îl irita părintele Bemard pe Brian și cât de gelos era Brian pe oamenii care izbuteau să-l câștige cu ușurință pe Adam, îl salută pe preot și îi servi în grabă lui Adam masa de seară, care îl aștepta pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la iubire. Preotul râse cu poftă, un râs poate prea prelungit, apoi își pocni degetele, un gest obișnuit la el când dorea să schimbe discuția. Se ridică de pe scaun. — Știi cumva când sosește profesorul Rozanov? — Nu, nu știu, răspunse Gabriel iritată de tratamentul brutal aplicat mișcătorului ei apel. — L-ai întâlnit vreodată? Părintele Bernard nu-l cunoștea decât din auzite pe distinsul nostru concetățean. — Nu. L-am văzut doar o singură dată, pe stradă. Brian îl cunoaște și, firește, George, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
subit, de neînțeles, pedepsindu-l. Brian și-a asumat sarcina de a-i fi mentor moral, corectându-l, mustrându-l și ducându-l duminică de duminică la Casa de Reuniuni a „Prietenilor“. Alex urmărea cu gelozie influențele fraților și o iritau, mai cu seamă, semnele de afecțiune reciprocă dintre Tom și George. Tom învățase să se comporte cu tact, chiar cu precauție. Combinația de rivalitate și dragoste posesivă și autoritară, labilitatea sentimentelor celor ce-i îndrumau viața alcătuiau adeseori pentru copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-o, ar fi devenit o sursă de tărie. Căsătorindu-se însă, durerea pierderii ei, impusă de soartă, fusese o sursă de slăbiciune, de irosire de timp, și-i afectase munca pe o perioadă îndelungată. Nu fusese un tată bun. Îl iritase fetița împovărătoare cu care-l lăsase Linda și nu se putuse împăca niciodată cu ea. Cuvintele lui - „Detest copiii“ - erau adeseori citate. Cuvinte pe care George McCaffrey le repeta cu încântare. John Robert trăise prea multă vreme în spațiul cețos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se întâmplase, îi era neclar lui George. Știa doar, că încercările lui de a se reîntoarce la filozofie, după ce o părăsise cu atâta stupidă obediență, scrisorile lui pretențioase (rămase fără răspuns), insistențele de a bântui cursurile lui John Robert îl iritaseră pe profesor. Își aducea aminte (încercase el deliberat să le uite, să împâclească și să tulbure adâncurile memoriei) de vreo două ocazii când John Robert se arătase de-a dreptul supărat și furios pe el. Nu, nu furios, ci rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care te temi. Dacă faci apel la ce simțim, ei bine, le simțim și pe acestea. Ce-i cu acest Hristos al dumitale mitic? Nu-i și el o figură ambiguă, magică? Părintele Bernard începuse să se simtă agitat și iritat de Rozanov și, în mai mare măsură, de el însuși, pentru că vorbise atât de prolix despre lucruri care, nerostite, sunt atât de clare și de pure. Spuse: — N-ar fi trebuit să vorbesc despre el. — Înțeleg, înțeleg. O să-l lăsăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să pară la unele dintre răutățile lui George. I se părea foarte nepotrivit să-ți dai pe față sensibilitatea rănită. Avea impresia că părintele Bernard, care stătea cu ochii în pământ, intuise întregul lui complex de simțiri, și lucrul îl irita. John Robert se reașeză cu zgomot, aranjându-și cărțile și hârtiile, și-i făcu semn și preotului să se așeze. Preotul transferă două dintre pernele de pe canapea pe fotoliul îmbrăcat în creton, și se lăsă în el. Se uita la John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]