9,120 matches
-
O istorie a lumii în 10 1/2 capitole), Talking It Over (în discuție), The Porcupine (Porcul țepos) și patru romane polițiste, sub pseudonimul Dan Kavanagh. Figură marcantă a prozei britanice contemporane, Julian Barnes este ironic înainte de toate, dar sub ironie se ascunde un lirism intens și inconfundabil. Lidia Vianu: Faceți parte dintr-o generație de scriitori care recurg la orice mijloace, fie că e vorba de formă sau conținut (experiment, tehnic și afectiv, cu orice preț), pentru a șoca, năuci
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]
-
are soluții tehnice diferite, problemele ei proprii tematice și formale. Din pleiada de adjective propusă, recunosc că sunt "ironic" (cum aș putea s-o neg?). Aș preciza însă că se face în mod obișnuit greșeala de a deduce automat că ironia duce la compasiune. Ei bine, nici poveste. Vezi cazul lui Flaubert. L.V.: Câmpul dvs. de bătaie este viața afectivă a personajelor. Ați vrea s-o ocrotiți (s-o păstrați tainică) dar o sfărâmați în replici puse pe hârtie (vezi Talking
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]
-
L.V.: Romanul dvs. Staring at the Sun e și un poem epic. în Talking It Over experimentați amestecul de narațiune și teatru. Aici topiți proza în poezie. E un roman care creează cititorului o stare de spirit binecuvântată. Apoi intervine ironia, care însuflețește reprezentația și reînvie intriga, ca pe Frumoasa din Pădurea Adormită. De la simbol la distopie, parcurgeți toată gama de emoții. Ați scris vreodată poezie? Vă gândiți poate să scrieți de acum încolo? Ca prozator cu precumpănire ironic, ce importanță
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]
-
ani în urmă Doina Cornea și Corneliu Coposu. Acolo li se spunea că au "huzurit la Paris amîndoi". Coposu e un martir. Îl aduceau de fiecare dată leșinat în celulă de la interogatorii, iar "omul de la Slobozia" îi spunea, și cu ironie: să se întoarcă de unde a venit, adică la Paris. Așadar, s-a întîmplat procesul Maniu și exact în momentul procesului, a urmat demiterea lui Tătărăscu. Comuniștii își fac întotdeauna lucrurile în dublu, pentru diversiune. De 15 august, Sfînta Maria, cea
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
linia scelerată a ideologiei prin postideologie, ci se livrează conștiinței sale de rezervă, părții "bune" a conștiinței sale, care-i dictează - deși tardiv pentru a-i recupera destinul - rînduri de bun-simț. Arma redutabilă pe care o folosește Titus Popovici este ironia. O ironie retrospectivă din punct de vedere istoric și etic, vărsată însă în prezentul etern al prozei beletristice, nu a "celei mai despuiate", cum dorește a se prezenta, ci mustind de sucuri acide. "Ca de obicei, conform axiomei "secretului de
Duplicitatea lui Titus Popovici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16589_a_17914]
-
a ideologiei prin postideologie, ci se livrează conștiinței sale de rezervă, părții "bune" a conștiinței sale, care-i dictează - deși tardiv pentru a-i recupera destinul - rînduri de bun-simț. Arma redutabilă pe care o folosește Titus Popovici este ironia. O ironie retrospectivă din punct de vedere istoric și etic, vărsată însă în prezentul etern al prozei beletristice, nu a "celei mai despuiate", cum dorește a se prezenta, ci mustind de sucuri acide. "Ca de obicei, conform axiomei "secretului de partid", sîntem
Duplicitatea lui Titus Popovici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16589_a_17914]
-
proprii, pe care le cunosc din atîtea spectacole. În acest context, excepție fac Alexandru Pandele (unchiul Pierre) și Lucia Ștefănescu (Julienne, soția lui). În ce sens? Personajele sînt clar desenate de la început și pînă la sfîrșit, cu emoție, candoare, cu ironie și auto-ironie, cu un fior hîtru, tragi-comic. Raluca Zamfirescu (Edith) urcă mult în partea a doua a spectacolului, găsind resurse pentru asta în sine, dincolo de oferta personajului său, o fată bătrînă, monotonă și monocordă. Ioan Coman în Alex - un răzvrătit
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
secolului douăzeci. Amețiți de propaganda optzeciștilor de la noi, începuserăm să credem că, în afară de ei, nimeni nu mai inventa ceva demn de interes în literatura lumii în acea perioadă. P.S. În același număr de revistă, Liviu Antonesei, care mă numește, fără ironie, "simpaticul critic literar Alex" (ceea ce, tot fără ironie o afirm, mă înduioșează) încearcă să "repereze" onoarea Doinei Ruști, al cărei roman, Omulețul roșu, l-aș fi minimalizat pe nedrept în România literară. Mă bucur că Liviu Antonesei face acest gest
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11850_a_13175]
-
începuserăm să credem că, în afară de ei, nimeni nu mai inventa ceva demn de interes în literatura lumii în acea perioadă. P.S. În același număr de revistă, Liviu Antonesei, care mă numește, fără ironie, "simpaticul critic literar Alex" (ceea ce, tot fără ironie o afirm, mă înduioșează) încearcă să "repereze" onoarea Doinei Ruști, al cărei roman, Omulețul roșu, l-aș fi minimalizat pe nedrept în România literară. Mă bucur că Liviu Antonesei face acest gest de cavalerism, datorită căruia am numai de câștigat
Actualitatea by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/11850_a_13175]
-
rămasă fiecăruia. Toți "eroii", deodată îmbătrîniți și blazați, își fac numărul în partea de scenă avantajată de un soi de penumbră. Cînd nu-i vede nimeni, se "răcoresc" citind cărți luate din anticariat, povestind foste călătorii și consumîndu-și năduful în ironii minore. Niște oameni de prisos, mutați de pe divan în dulcea lîncezeală din fotoliul de apartament. Printre ei, conștiințe mai "ascuțite" încearcă, în toropeala generală, să compare, știind prea bine că tot nu schimbă nimic. Și să compară în fața celorlalți cu
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11837_a_13162]
-
de umorist. în volumul O istorie a literaturii americane, Peter Conn apreciază: "Bellow este unul dintre cei mai buni umoriști pe care i-a dat America". Toate romanele sale sînt infuzate de un umor subtil dar savuros, tincturat de o ironie amăruie, de o picantă malițiozitate care-și îndreaptă acele și spre el, autorul autosatirizat. Pentru că Saul Bellow este prezent în fiecare dintre cărțile lui, nu numai ca autor ci și ca personaj, asemenea pictorilor renascentiști care-și introduceau portretul într-
S-a stins și Saul Bellow by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11825_a_13150]
-
de umorist. în volumul O istorie a literaturii americane, Peter Conn apreciază: "Bellow este unul dintre cei mai buni umoriști pe care i-a dat America". Toate romanele sale sînt infuzate de un umor subtil dar savuros, tincturat de o ironie amăruie, de o picantă malițiozitate care-și îndreaptă acele și spre el, autorul autosatirizat. Pentru că Saul Bellow este prezent în fiecare dintre cărțile lui, nu numai ca autor ci și ca personaj, asemenea pictorilor renascentiști care-și introduceau portretul într-
S-a stins și Saul Bellow by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11825_a_13150]
-
casnicul la puterea metafizicului, făcând din coada unui motan sau a unui ibric treptele unei filozofii... La Mariana Marin, accentul e pus invers. Pe un ton firesc, semi-colocvial, lipsit ostentativ de "poezie", sunt înșiruite adevărate grozăvii, fapte abominabile, suferințe inimaginabile. Ironia și patetismul, cele două fețe ale medaliei, se susțin și se contrează reciproc, așa cum realitatea și literatura mușcă, fiecare, din teritoriul celeilalte: "Refuz să mai privesc realitatea în față./ Port în brațe doar poemul acesta/ care miroase urât - câine mort
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
Angelei Linvingstone de la Facultatea de Rusă a Universității Essex. A fost o experiență care m-a modificat. M-a eliberat de constrângerile poeziei ce se scria în jur... De frica să nu mă trădez. De precauții defensive. Și desigur de ironia englezească. L.V.Out of Touch e un poem sentimental, oarecum post-Browning ca ton: "iubire/ nu fii singur să nu/ trăim mereu singuri în// călătoria mohorâtă așteaptă-mă:/ lumea aceasta premeditată își/ pierde rapid muchia." Dover Beach e foarte aproape. Dar
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
tale au o contemporaneitate tragică. Chiar și iubirea e tragică. Dacă ar fi să aleg între umor și profunzime ca să-ți caracterizez versurile, pe a doua aș alege-o. Tu cum te-ai caracteriza? E.F. Poezia engleză folosește cu încântare ironia pentru a ține sentimentul la distanță. Poemul acela nu e sentimental - spaima pierderii și a despărțirii sunt cât se poate de reale. L.V. Unul din poemele tale are titlul unui ciclu de Ruth Fainlight, Sybil. Ești prietenă cu Ruth Fainlight
Elaine Feinstein "Îmi descopăr vocea pe măsură ce scriu" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/11847_a_13172]
-
dlui Dumitru Hurubă un comentariu foarte ciudat despre plînsul președintelui Băsescu. Lasă că n-avem voie, noi, cetățenii, să arătăm lipsă de respect față de un om, fie el și președinte, care plînge. Cronicarul n-a fost de acord nici cu ironiile din presa deceniului trecut pe seama zîmbetului fostului președinte. Dar, în cazul de față, era vorba, domnule Hurubă, nu de niște vagoane de marfă goale și ruginite din pricina proastei gestiuni a fostului ministru de la Transporturi, ci de niște vagoane al căror
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11874_a_13199]
-
și pe oamenii de prestigiu care, într-un fel sau altul, și-au pus numele în joc pentru a susține autori dubioși sau idei discutabile. Performanțele poetice ale fostului premier ("ghiulistul") Radu Vasile sunt comentate în termeni sarcastici, dar de ironia autorului nu scapă nici cei care i-au dat girul - fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, Laurențiu Ulici și fostul ministru de Externe, Andrei Pleșu - organizatorii unei somptuoase lansări a volumului de versuri al acestuia la Sala Oglinzilor de la sediul US
Bolile culturii în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11854_a_13179]
-
ceva din culisele vieții literare). Tot ce scrie Marin Mincu este demn de interes. Articolele sale pot să placă sau să scandalizeze, pot să stîrnească admirația sau furia, dar, cu siguranță, ele nu au cum să fie ignorate. Stilul zarifopolian, ironia discretă, dar necruțătoare, logica impecabilă orientată permanent direct spre inima problemei aflate în discuție, lipsa de complexe în fața miturilor de tot felul (de la cele ale lumii literare, la cele politice), atitudinea de frondă cordială, relaxată, la adresa mecanismelor administrative, aderența, cu
Bolile culturii în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11854_a_13179]
-
care le vin bine, în așa fel încît cititorul le remarcă și ajunge, parcă din proprie inițiativă, să le "pețească". Invers decît Huxley, Richard crede că literatura e scrisă de oameni fericiți sau, remarcă Mircea Martin cu un strop de ironie, "cel puțin pe cei despre care scrie încearcă să-i facă fericiți." Însă fericirea nu trebuie să anestezieze conștiința, "umbra" unui scriitor, despre care scrie Gaëtan Picon. Nu există, în artă, naivitate, chiar "strigătele inimii sînt voci ale conștiinței" și
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
Picon. Nu există, în artă, naivitate, chiar "strigătele inimii sînt voci ale conștiinței" și, poate, de aici melancolia. Din teoretizarea ei și-a făcut un crez Jean Starobinski, autorul cu care se încheie seria întîlnirilor frumoase dintre geometrie și finețe. Ironia este o melancolie jucată, și invers. }ine, în orice caz, de un sorbet literar cu multe ace de gheață. Răcorește (adică vindecă...) dar și înțeapă. Are, altfel spus, virtuți multiple, unele contradictorii. Critic al interferențelor, al mișcărilor de du-te-vino este
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
dedicat. Lui Miodrag Bulatoviș îi este dedicat poemul Cocoșul executat (1985), aluzie transparentă la cunoscutul său roman Cocoșul roșu zboară spre cer. Un alt poem, Administratorul face trimitere directă la volumul lui Virgil Mazilescu, Guillaume, poetul și administratorul. Cu destulă ironie și spirit ludic, Petre Stoica a cochetat cu ideea de bătrînețe în întreaga sa carieră poetică. Glumind puțin se poate spune că el s-a născut poet bătrîn. Încă de la volumul de debut privirea sa este ațintită spre trecut, prezentul
Viața în paranteze mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11877_a_13202]
-
CONSUL/ diminețile ascunse-n cutele cămășilor/ și-ncercînd de acolo să mă catapulteze-n toate unghiurile planetei" (Poem refuzat). Măsurînd fraternal crăpăturile din pereți și dușumele, "aceste rezerve de prietenie rămase/ de la cutremur", poetul ajunge a crede, printr-un fel de ironie a percepției fabuloase, "că între polul nord și polul sud/ lifturi-pirat ne fură respirația" (Erezia a doua). Banalul spațiu cotidian se umple așadar cu datele lumii, prin gestul scriptic încărcat de magice energii transfiguratoare. Sublimă răzbunare a "mediocrității" ce și-
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
se săturase să tot vadă la televizor zâmbetul cam ghiduș-mulțumit al antrenorului Octavian Belu când păpușile-cetățence ale țării, cu ochii lor limpezi și frumoși, obțineau victorii după victorii în războaie grele cu puternicele "armate" ruso-chino-americane. Iar toate mărunțișurile astea, culmea ironiei!, se întâmpla să fie televizate tocmai când o seamă de celebrități de carton se planificaseră să ne spună înțelepciuni pe vreun cutare post de televiziune... Așadar, era nevoie de-un respiro chiar și pentru semi-sobra Mariana Bitang îmbrățișându-și elevele
Stoica, Grigoraș și Vieru sau distrugerea lotului feminin de gimnastică al României by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11892_a_13217]
-
el nu-l părăsește pe Svetlovidov. Nici o clipă nu se dizolvă amestecul ciudat de la început, de sfîrșit de lume și început de alta, de spovedanie sinceră, totală, în care se poate privi înăuntru, adînc, pînă în cel mai mic cotlon. Ironie, autoironie, poante, ludic, rîsu'-plînsu', iritare, gesturi de artiști, gesturi de bețivi, nostalgie, sentimentul devastator al inutilității ca artist și om, iluzia că fără Svetlovidovi teatrul moare. Dispare. O iluzie însă, fără de care actorul nu se poate sui pe scenă
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
în special al doilea), dar nici măcar la ei tentația teoriei, deseori resimțită, nu este atât de puternică. Dincolo de reținerile specifice criticii literare, Est-falia nu este deloc o carte ilizibilă, lipsită de interes sau de un oarecare farmec. Cu umor, (auto)ironie și erotism atât cât trebuie, scris alert, esențializat, cu o bună oralitate și destule contururi expresive, discret intertextual, acest roman de debut, oricum peste medie, se citește cu plăcere (mai ales de către băieții filologi). Iar dacă faci abstracție de discursul
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]