1,946 matches
-
11 iulie și 18 septembrie 1921, ca supliment gratuit al ziarului „Farul” (1919-1922). Își propune „să întâmpine lumea cu zâmbetul veseliei în ochi și pe figură, aducând cititorilor darul său de glume pline de duh, de cântece frumoase și de istorisiri plăcute”. Ca director, Mihail Pricopie se străduiește să publice materiale variate, care să confere publicației un aspect cât mai atrăgător (ghicitori, anecdote, „frângurele”, „isopii”, întâmplări din toată lumea), dar și literatură originală, semnată de Mihail Straje, Lucian Costin, George Coșbuc (Înțelepciuni
FARUL LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286962_a_288291]
-
a lungul Evului Mediu, în ce privește Fiziologul nu interesa opoziția adevărat/neadevărat din perspectiva științelor naturii, ci posibilitatea oferită de însușirile unui animal de a servi drept significans în construirea unei similitudo fie spiritual-teologică, fie moral-didactică. Așa se explică alcătuirea unor istorisiri, astăzi numite „fantastice”, relative la animale denumite tot astăzi „fabuloase”. Ideea însăși a căutării semnificatului în „cartea naturii” nu trebuie înțeleasă ca o inventare a valorii simbolice, ci ca o încercare de a o identifica exact acolo unde fusese imprimată
FIZIOLOGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287010_a_288339]
-
de labirint provin nu doar dintr-o căutare voită a „asemănărilor nepotrivite” (căutare pornită din motive similare cu cele invocate de Pseudo-Areopagit pentru descrierea ierarhiei cerești), ci și din eliminarea premeditată a oricăror clarificări asupra valorilor simbolice ale detaliilor din istorisirile despre animale. Cele mai vechi manuscrise românești (păstrate) incluzând Fiziologul datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de-al XVIII-lea. Anterior au circulat și manuscrise cu text slavon, iar câteva pilde din Fiziolog au fost inserate
FIZIOLOGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287010_a_288339]
-
lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. În artele plastice sunt prezente nu doar animale cu funcție simbolică, ci și scene inspirate din narațiunile Fiziologului. Într-una din primele copii păstrate (cea a ieromonahului Serafim de la Bistrița, îndată după 1700), istorisirile despre animale sunt puse sub semnul apostolului Luca, patronul pictorilor, așezare grăitoare pentru această carte legată deopotrivă de arta cuvântului scris sau rostit și de artele figurative. În manuscrisul considerat cel mai vechi, cel al lui Costea Dascălul din Șcheii
FIZIOLOGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287010_a_288339]
-
lui Caragea, cu Bucureștii pustiiți de ciumă, mișcarea pandurilor lui Tudor și a eteriștilor, secvențe din pregătirea revoluției de la 1848. G. pare că se lasă în voia amintirilor, urmărindu-le meandrele după cursul capricios al memoriei, de unde și numeroasele digresiuni. Istorisirile, mai întotdeauna adevărate, suferă o transfigurare, chiar dacă memorialistul nu face parte dintre imaginativi. Nu mai puțin expresive decât tablourile de epocă, portretele, cu un accent pus, fără pedanterie, pe înfățișarea vestimentară, sunt interesante în latura morală. Scriitorul e captivat de
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
prima noapte petrecută împreună. Fiica unui vizir, Halima, izbutește să-și amâne execuția povestind nopți la rând diferite „istorii”, pe care le întrerupe într-un moment de suspans maxim. Cucerit de înțelepciunea și talentul povestitoarei, Aidin renunță la sângeroasa răzbunare. Istorisirile sunt de o mare frumusețe și bogăție epică, cu întâmplări extraordinare și eroi supranaturali. Spiritul și morala sunt cele ale tuturor basmelor - biruința calităților umane fundamentale. Halima încorporează și istoria filosofului Sindipa, într-o formă modificată. În cultura românească au
HALIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287401_a_288730]
-
din Caravana cinematografică demarează, de regulă, dintr-un fel de răscruce, de unde autorul își propulsează personajele, silindu-le să facă naveta între text și viață, să etaloneze distanțe și să traseze perimetre. Dincolo de orice nuanțe, este ceea ce se petrece în istorisiri precum Marea amărăciune, O dimineață minunată pentru proza scurtă sau Caravana cinematografică, bucata eponimă a volumului. O poziție privilegiată ocupă povestirea Insula, al cărei narator acoperă funcțional întreaga zonă a conștiinței auctoriale. De aceea, tocmai lui i se rezervă misiunea
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
a doua categorie tematică include motive referitoare la destin (ursitoare, spirite prezicătoare ș.a.), subiecte legate de spiritele naturii (ale apelor, ale munților, ale nopții, ale văzduhului), de metamorfozări (pricolici, strigoi ș.a.) și de alte apariții miraculoase. L. religioasă grupează vechile istorisiri legate de personajele biblice, de sărbătorile creștine, de practicile sau de obiceiurile liturgice. Ea a suferit o puternică influență cultă, pe calea manuscriselor cu caracter religios traduse la noi (legende religioase apocrife). Motivele biblice au fost asimilate și prelucrate de
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
fericit, ca în basme, ci creează o stare de tensiune mereu crescândă. Conținutul l. impune relatarea ei mai ales în anumite împrejurări, când rememorarea este provocată, prin asociație de idei, de un fapt sau de un eveniment recent. La baza istorisirilor legendare a stat întotdeauna dorința de a descifra tainele universului și ale destinului uman. Orice l. conține o parte de adevăr, dar explicația lui se caracterizează printr-o viziune genuină asupra lumii. Pe măsură ce conținutul l. își pierde creditul, ea intră
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
fost rupte între timp), fiind completat de Ioan Bogdan pe baza Cronicii polone și a Letopisețului Țării Moldovei al lui Grigore Ureche. Comparația cu Letopisețul de la Putna permite însă concluzia că pe cele două file dispărute din Letopisețul de la Bistrița istorisirea continua, probabil, până în anii 1518-1526 sau până la o dată apropiată. Față de paginile referitoare la domniile din secolul precedent, cele șaisprezece pagini de manuscris consacrate lui Ștefan cel Mare vădesc un contemporan - pe alocuri chiar martor ocular - al victoriilor și înfrângerilor temporare
LETOPISEŢUL DE LA BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287788_a_289117]
-
izvor intern (vechile anale în slavonă, Viața patriarhului Nifon de Gavriil Protul, Cronica Buzeștilor, scrierile lui Stavrinos și ale lui Matei al Mirelor, o bănuită cronică - poate în grecește - redactată la Curte), scriind una dintre „istoriile posibile” ale Țării Românești (istorisirea evenimentelor cuprinse între 1290 și 1688 cu o completare până la 1690), autorul, identificat de N. Iorga în persoana logofătului Stoica Ludescu, „slugă bătrână” în casa Cantacuzinilor, produce indiscutabil literatură. Căci prelucrarea și reașezarea datelor în funcție de comandamentele ce dirijează demersul unui
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
ale binelui), dar și dezordinea (instituită de obicei de abaterile de la precept, de actele aberante produse de adversarii acelorași Cantacuzini, acte ce stârnesc antipatia - un fel de factor omogenizator al întregii cronici - și atrag sancțiunea). În acest fel, narațiunile devin istorisiri morale pe un traseu care duce de la culpă la o pedeapsă adesea anticipată: „Și aceștia o vor lua [pedeapsa], precum zice la Sfânta Evanghelie: «Cum ați judecat, așa vi să va judeca, și cum ați măsurat, așa vi să va
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
vii. Între lumea aievea și plăsmuirile închipuirii trecerea se face cu ușurință, tinerii cu cravate roșii fiind la vârsta când și basmele, dar mai ales literatura de aventuri le incită, naiv, imaginația. De altfel, în Povești adevărate fantasticul asigură substanța istorisirilor. Cât privește înclinația spre povețele cu tâlc, ea se exprimă de multe ori prin simboluri facile. Neașteptat este, forțând termenii, un „textualism” sui-generis (naratorul își abordează dezinvolt cititorii, se „dedublează”, schimbă, ușor amuzat, destinele personajelor, anticipând derularea acțiunii, se laudă
SAHIGHIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289433_a_290762]
-
european, prin trimitere la Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, S⁄oren Kierkegaard și F. M. Dostoievski. Romanele lui Marin Preda sunt investigate la nivel ontologic (înscrierea personajelor în istorie, în sensul că ele cuceresc o anume ascendență asupra istoriei de îndată ce procedează la o „istorisire”), la nivel moral (relația personajului cu „rolurile” pe care le încarnează în sfera unei umanități ce ține de o etică a „implicării detașate”) și la nivel estetic, adică în regimul perspectivei naratoriale, cu observația că relatarea la persoana întâi evoluează
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
drept resort al individualizării: suferința, neîmplinirea sînt motoare excelente pentru narațiune. Amărăciunea se cere conținută, și astfel vindecată sau poate doar domolită prin actul povestirii. O știm prea bine încă de la Hanu Ancuței, ai cărei eroi își varsă focul în istorisiri. Însă această individualizare produsă prin povestire accede foarte rapid la o treaptă superioară, cea a exemplarității. Odată povestit, destinul individual își arogă virtuțile pildei, iar idiosincrasia devine prototip. Transformarea aceasta e interesantă în sine, pentru că în ea se află, de
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]
-
apariție miraculoasă. Nuclee și formulări convenționale sunt risipite într-o masă de textualizări improprii și confuze, într-un limbaj sărac, cu construcții uzate sau plate. După două cărți insignifiante de proză scurtă: Din vremuri depărtate... (1918), Virtuți strămoșești („legende și istorisiri morale”, 1934), S. trece la roman. Moartea locotenentului Fulga (I-II, 1937) încearcă o reconstituire parțială a întâmplărilor din perioada august 1916-august 1917. Pe fondul reacției generale de entuziasm, la intrarea României în război, apar și unele situații contrastante - suferința
STAMATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]
-
El ramifică silogismul precursorului său, plasând sub stăpânirea diavolului numai ereticii, lăsând deoparte păgânii. Anticristul își găsește astfel un predecesor colectiv în grupările falșilor taumaturgi. Falșii taumaturgi Un alt aspect, legat de cel anterior, este săvârșirea minunilor. Evangheliile prezintă numeroase istorisiri despre minunile lui Isus și ale apostolilor, dintre care cele mai însemnate sunt vindecările, exorcismele și învierile. Ereticii, predecesori ai Anticristului, nu se lasă mai prejos. Dimpotrivă, reputația lor pare a fi întemeiată tocmai pe aceste virtuți terapeutice, de taumaturgi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fost invocată de E. Norelli la momentul susținerii lucrării de față. Poziția lui Eliade este în deplină concordanță cu cea a lui Norelli, care nota în referatul său: „Am putea spune, așadar, că este vorba de mit atunci când sunt produse istorisiri în care apar, în formă personală, entități care nu cad sub incidența experienței sensibile, care sunt considerate cu mult mai puternice decât ființele pe care le cunoaștem din experiența cotidiană, dar care, în același timp sunt considerate de o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doi adolescenți descoperă lumea labirintică, iar aventurii lor inițiatice îi corespunde aventura stilistică a autorului: compoziția polifonică, distribuția pe mai multe voci a discursului narativ susțin un recital livresc ludic și caricatural, cu numeroase accente parodice, în care se întâlnesc istorisirea sadoveniană cu basmul eroicomic, exuberanța rabelaisiană cu fabulosul arghezian. Jucăria (1989), roman despre dictatură, lipsit de determinări spațio-temporale concrete, reconstituie o atmosferă halucinantă, cu origini în proza lui Franz Kafka și în aceea sud-americană. Printr-un experiment textualist, lumea se
SLAPAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
la sine, evoluția personajului are ceva mecanic, de individ purtat prin întâmplări de o forță străină, asemenea unui simplu operator cinematografic, neimplicat, interesat doar ca toate secvențele înregistrate să se rânduiască cronologic, exact. După o colecție de miniaturi despre animale - Istorisiri adevărate (1961) - S. alcătuiește în 1970 o serie intitulată Documente omenești, care conține scurte povestiri, observații, luări de poziție, critici ale unor întâmplări, specifice mai degrabă unui jurnal mai extins sau gazetăriei (de unde au și fost selectate unele) decât prozei
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
SCRIERI: Rime sprintene, Iași, 1920; Aventurile din Str. Grădinilor, București, 1933; Camioneta verde, București, 1935; Monografia orașului Ploiești, București, 1938; Carte de bucate, București, 1939; ed. București, 1998; Amintiri de la „Viața românească”, pref. Dumitru Micu, București, 1956; ed. București, 1966; Istorisiri adevărate, București, 1961; ed. București, 1970; Din copilăria lui Ionel, București, 1962; Cronici rimate, pref. Al. A. Philippide, București, 1963; Versuri, pref. Al. A. Philippide, București, 1967; Documente omenești. Amintiri, București, 1970. Ediții: În amintirea profesorului Fr. J. Rainer, București
SEVASTOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289650_a_290979]
-
Alexandria, Esopia și Halima. Tot acum îi descoperă pe Gustave Flaubert și pe N. V. Gogol, cu al cărui Taras Bulba în buzunar a umblat luni de zile. După modelul romanelor în foileton ale lui N. D. Popescu, pornește să scrie istorisiri haiducești (pe una dintre ele, Florea Corbeanu, avea să i-o confiște profesorul de franceză). Haiducul Iancu Jianu îl va inspira pentru compunerea unui text dramatic. Editează o revistă poligrafiată, „Aurora”, redactată aproape în întregime de el. Scrie și sute
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
unde N. Iorga remarcase numele prozatorului. S. acceptă și revine la București, fiind copist la Casa Școalelor (1904, 1905) și funcționar la Direcția Artelor din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (1905). În 1904 îi apar primele cărți: trei culegeri de istorisiri - Povestiri, Dureri înăbușite (ambele distinse cu Premiul „V. Adamachi” al Academiei Române), Crâșma lui Moș Precu și alte câteva povestiri - și romanul Șoimii, de asemenea premiat de Academie. E anul care stă sub numele prozatorului și îl consacră, fiind considerat chiar
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
nu sunt doar états d’âme ca în literatura romantică, ci posedă și facultățile „corespondențelor” baudelairiene, fiindcă pădurea, stepa sau balta intervin în acțiunile umane cu funcții complice și inițiative secrete. Dintre nenumărate exemple citabile, o mențiune specială merită strania istorisire Ochi de urs, unde natura se demonizează, ca și cum asupra ei ar fi fost azvârlită o vrajă rea. Tablourile sunt zugrăvite cu tehnica pictorilor impresioniști. Efectele de lumină primează asupra formelor. Culorile preferate - vânătul, argintiul - destramă conturul lucrurilor și le dă
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
domnii, capătă o aură mitică, devine illo tempore. La Hanu Ancuței, pe vreme de pace, printre necurmatele lupte care pustiesc Țara Moldovei, oamenii zăbovesc împrejurul focului, golesc ulcele cu vin vechi și spun „povești”. Cartea e un Decameron românesc, cuprinzând istorisiri cumplite (Județ al sărmanilor), miraculoase (Balaurul) sau glumețe (Iapa lui Vodă), fiecare fiind o piesă antologică de artă narativă. Într-o istorie zbuciumată, plină de seisme, Hanu Ancuței devine un punct geografic privilegiat, un popas simbolic îngăduit scurtă vreme vieții
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]