1,287 matches
-
au așezat pe iarbă. Nu mai puteau. Erau istoviți. Numai bine, pentru că au fost chemați de mama lui Ionuț. Haideți, copii. S-a terminat pe ziua de azi. Vă ajungeeeee! Și-au luat rămas bun de la Alesia. Micuța aproape că lăcrima de rău ce-i părea că pleacă ceilalți. S-a îndreptat spre locul unde erau părinții lui Cornel și ai Ancăi, dar și acolo se strângeau lucrurile. Se pregăteau de plecare. Toți copiii erau triști și fericiți în același timp
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
peste pod, și-atunci te concentrezi, focalizînd, un exemplu, o iubită premiantă din liceu cu sîni fulgerători, furibunzi, salivezi, atent să nu te vadă copilul, pornești de la lucruri ce te-au marcat, filme, tragedii, situații ce te-au făcut să lăcrimezi, ți le amintești În detaliu și lăcrimezi, atent să nu te vadă copilul. Dacă nici după asta subiectul nu prinde contur și prin apartament mai persistă zbîrnîind vreo Întrebare, Îți ștergi nasul. Înghiți vitamine. Te holbezi la perete. Se recomandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
un exemplu, o iubită premiantă din liceu cu sîni fulgerători, furibunzi, salivezi, atent să nu te vadă copilul, pornești de la lucruri ce te-au marcat, filme, tragedii, situații ce te-au făcut să lăcrimezi, ți le amintești În detaliu și lăcrimezi, atent să nu te vadă copilul. Dacă nici după asta subiectul nu prinde contur și prin apartament mai persistă zbîrnîind vreo Întrebare, Îți ștergi nasul. Înghiți vitamine. Te holbezi la perete. Se recomandă cel prefabricat, e mai sensibil. Duci mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
carte cu dedicație lui și familiei sale „inima lui ciuruită de canonada veștilor proaste”, așa zicea. Și de atunci doctorul cu toate neamurile lui Îl iubesc mult de tot pe domn’ director, spune că e „idolul lor”. Și iar am lăcrimat cînd am citit că doctoru’ ăsta Îi băga ace lui domnu’ Păunescu și el Îndura, se chinuia, cît a mai suferit săracu’, odată avea un ac În ureche și trebuia să vorbească la telefon, da’ n-a zis nici pîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îți lăsa gura apă, și i-am spus doamnei avocat, o brunetă fermecătoare, că n-are motiv să se Înduioșeze, să plîngi În fața unor cîrnați nu-i un semn de spiritualitate, chiar dacă-s foarte mari, ar putea fi dac-ai lăcrima privind un Rembrandt, de pildă, o catedrală, probabil că oaspeții lor erau niște idioți. Și-am apăsat c-un gest elocvent butonul telecomenzii, nu mai văzusem pînă atunci o telecomandă și nici televizor color stereo, schimbam canalele Întruna, hipnotizat, seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pașii triști prin al vieții umblet, Mă irosesc în zilele pustii. Și doar speranța-mi pâlpâie în suflet, Că într-o dimineață-ai să revii. Când razele m-or săruta pe gene Și visul va fugi spre zări mirat, Voi lăcrima gândindu-mă la tine, Copile drag în depărtări plecat. Am să te-aștept sub vișin în tăcere, Cu gândul răvășit de dorul greu. Îmbrățișez în taină cu durere Cămașa ce o port de dorul tău. Rămân cu gândul dus în
Am s? te-a?tept sub vi?in by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83302_a_84627]
-
prietenește ce-i mai bine...“ „Nu, nu-i nici o problemă. Mulțumesc. La revedere“, închizând ușa încet în urma lui, apoi luându-și servieta, apoi ieșind din enorma clădire în lumina bolnavă a după-amiezii, care-l izbește în pupile, îl face să lăcrimeze, îl obligă să-și pună ochelarii. A mers încet, a traversat parcul, a privit cu gândul aiurea fața lacului încrețită de vânt, pe care săltau bărcile închiriate de adolescenți, a călcat peste mormanele de frunze uscate, a trecut prin vacarmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
câte un fleac ca ăsta. Sau marile compromisuri. Nu-i nici o deosebire între una și alta. Se simțea obosit, dar agitația zilei, călătoria, fusele orare, veștile de acasă, îmbrățișările Ioanei Sandi continuau în el, împiedicându-l să adoarmă. Ochii îi lăcrimau și umbrele străine ale încăperii îi erau ostile. A coborât pleoapele, dar un timp a continuat să vadă aceleași umbre ostile. Întindea mâinile către ele, cu palmele desfăcute, și mâinile i se alungeau nefiresc împingând toate obiectele spre pereți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știam. „Nu vă dați seama că devenim paranoici?“ Știau amândoi că timpul lui e drămuit, apropierea examenelor înmulțea cărțile strânse pe masa de lucru și fișele cu scris mărunt. Se culca târziu după miezul nopții, când ochii începeau să-i lăcrimeze, iar literele se colorau, îi jucau și i se înmulțeau plutind în față. Ioana Sandi i-a dat o întâlnire la mijlocul săptămânii. „Ai de lucru, te las să lucrezi, încep să învăț ce trebuie să fac“, i-a spus. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
schiorilor, ardea ochii. Nori albi se fugăreau la mare înălțime. Și dintr-odată s-a dezvelit dintre ei, în față, departe, dincolo de crestele înzăpezite, înalt, sobru, majestuos, aristocratic, impunător, sălbatic, masiv, copleșitor, Muntele. Vârful Mont Blanc. Zăpada ardea ochii care lăcrimau, respirația era grea în aerul rarefiat, Muntele se ridica asemeni unei primejdii dorite, proteguitor și indiferent și plin de speranțe și veșnic și al lumii întregi. Și în clipa următoare s-a învelit iarăși în cortine de aburi și privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
noiembrie; erau vreo zero grade afară și pe străzile lăturalnice se vedeau crâmpeie de pământ acoperite de gheață alunecoasă. Dar soarele era sus pe cer și Împrăștia acea intensă lumină hibernală din cauza căreia ochii Încă neobișnuiți cu strălucirea puternică Îți lăcrimează și clipesc, și simțeam cum aerul curat și rece Îmi pătrunde În plămâni. Am mers tot drumul cu geamurile deschise, ascultând muzica din filmul Almost Famous la casetofon. Am reușit să-mi prind cu o mână părul umed Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Brândușa înflorită - bunica privește cu drag chipul fetiței Zilele babei ca în fiecare an - mai trist moșneagul Înfloresc cornii - grădina bunicilor în paragină O rândunică peste cireșul înflorit - bătrânii lăcrimează Zori în livadă - printre cireșii-nfloriți bunicul singur O cinteză cântă și bunica murmură - zi fără nori Sfârșit de florar - bunica își numără ultimii bănuți Ciripit în zori - în grădina bătrânei numai buruieni Singur sorbind ceai - în vaza de alături
BUNICII by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83882_a_85207]
-
refrenul despre mazăre și slănină. Chiar după un interval considerabil de timp, revenind, din prizonierat și din străinătățuri, în plaiurile Goldanei, Iuga băgă de seamă că, prin nu se știe ce afinități neverosimile, era în stare să suspine și să lăcrimeze, atunci când fredona, improvizând în limba aceea anevoioasă a invalizilor de război din Klosterholtzen. Despre năravul lui Iuga, deja supranumit Friț de către goldăneșteni, care îndruga, la beție, cântece nemțești, severe și serioase, ca o mască de gaze și lăcrima prostește, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și să lăcrimeze, atunci când fredona, improvizând în limba aceea anevoioasă a invalizilor de război din Klosterholtzen. Despre năravul lui Iuga, deja supranumit Friț de către goldăneșteni, care îndruga, la beție, cântece nemțești, severe și serioase, ca o mască de gaze și lăcrima prostește, precum mesteacănul, primăvara, se auzi și la Securitate. Fu chemat din nou să dea declarații, despre: unde a stat la nemți în prizonierat? Și pentru ce lălăie... ca un Friț? De data aceasta, nu l-au mai bătut, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
În fața blocului. După ce ies fetele afară, Începem să plângem pe rând, Leac În hohote, Își dă acum drumul, eu vărs lacrimi ca să scap de rușine, mă Îneacă rușinea, Florin și Sorin liniștiți, În colțurile lor, Cătă lângă mine, de-abia lăcrimând, șoptindu-mi ceva. Încercăm să ne ținem firea, din când În când unul dintre noi Își șterge lacrimile, zâmbește cu drag celor din jur, cu fața roșie, umflată, ceilalți suspinăm, ne Înghițim bocetul, zâmbim și noi strâmb, clătinând din capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cuvintele spontane, fără pic de emfază, ale lui Horia Roman Patapievici. A fost așa, pentru ca timp de 160 de minute s-a respirat la unison, nu a sunat niciun telefon, s-a tușit doar de trei ori și s-a lăcrimat incalculabil. Marek Janowski ne-a implicat cu o impunatoare și caldă eficiență printr-o poveste despre fiecare dintre noi, ne-a pus pe gânduri și ne-a pregătit pentru a trăi împreună istoria „acelui sublim Inel al Nibelungilor din festivalul
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
În 30 noiembrie Apostolul Andrei, fratele mai mic al apostolului Petru, era nelipsit de lângă Iisus și el a fost martor al alegerii celorlalți apostoli (Matei 9, 9). Niciodată nu s-a îndoit în credință. La uciderea lui Ioan Botezătorul a lăcrimat. La Cina cea de Taină s-a întristat. Când a fost vândut Iisus, s-a mâhnit profund; când Iisus a fost judecat, el și cu Ioan stăteau în curtea Pretoriului; lângă Crucea Golgotei era de față; la punerea în mormânt
Agenda2005-48-05-stiri () [Corola-journal/Journalistic/284437_a_285766]
-
tău umanist, dacă mureai datorită unui individ bizar care proba că se putea munci de zece ori mai mult. Timpurile s-au înăsprit, nu merge nimeni cu tine în legendă, ca să faci, prin sacrificiul tău pe altarul valorilor absolute, să lăcrimeze generațiile următoare citind demnele tale de milă suferințe. Am decăzut cu toții un pic? întreaga umanitate? Da, și cine știe cât de adâncă e depresiunea care ne amenință, cât ne va trebui și cât de tare trebuie să ne încordăm puterile spiritului spre
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bătrânețea, declinul, e același la cei mari ca și la cei mici), aveau o mândrețe de fată al cărei chip semăna cu luna sau cu soarele. Suferința lor era că, în ciuda frumuseții ei, fata nu se mărita. Bătrânii ei părinți lăcrimau exact ca în basme fiindcă nu puteau să-i reproșeze fetei nimic. Frumoasă, era! Corpul ei ai fi zis că se mlădia după suflarea vântului, după curbura luminii, creație a marelui cosmos, în care razele de lumină, în apropierea astrelor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o oră pentru a se deschide. Apoi văzu ușile mari ale sasului de intrare în e colonie închizându-se în fața ei. ― Burke! Strigătul ei fu dus de vânt, de acel vânt rece și umed al Acheronului care o făcu să lăcrimeze în timp ce alerga către panoul de comandă al ușii. Neștiind combinația folosită, apăsă la întâmplare un buton, apoi altul. Fără efect. Poate că acum nu se putea deschide decât din interior? Ripley încercă alt cod. Oftă ușurată când auzi motoarele gemând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de centru: un nod de tramvaie se desfăcea la trei sute de metri, pe două nivele, ca un aeroport militar. Țâșneau tramvaiele din el la cinci minute, spectaculos, în toate direcțiile. „Ăsta e?“, a mormăit Mihnea, cu ochii cârpiți. Mie îmi lăcrimau, de frig și nerăbdare. „Da.“, am confirmat. „Nu văd nimic. N-are intrare sau cum?“ Schottenpoint-ul (sau Schottenbühel, cum îi mai spuneau localnicii, cu un accent imposibil de reprodus) ascundea o înfățișare ciudată și-o istorie pe măsura ei. „Punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și pe urmă te-așteaptă în Băneasa. Mi-am tras hanoracul din cuier și-am părăsit discret hotelul. Pe stradă, m-a lovit un vânt uscat și tăios, ca la sosire. Nu mai ningea, dar ți se congela fața. Ochii lăcrimau, obrajii frigeau. M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, apoi am închis mobilul și l-am aruncat într-un tomberon. Nu eram idiot, aș fi putut doar să scot cartela. Îmi plăcea însă să fiu sigur, de-aia nu traversam strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pentru el, și nu numai cu capul, ci sunt gata să sar și în foc». Uite, îi zic, cum sunt gata să garantez pentru tine!“ În clipa asta s-a aruncat în brațele mele, tot în mijlocul străzii, a început să lăcrimeze, tremura și m-a strâns atât de tare la piept, încât m-a podidit un val de tuse pe care de-abia mi l-am potolit. „Tu, zice, ești singurul prieten care mi-a mai rămas în nenorocirile mele!“ E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a îmbunat. — Eh, Lebedev! E posibil ca un om să ajungă în halul de josnică decădere în care te-ai prăbușit dumneata? strigă prințul cu amărăciune. Lebedev se lumină la față. — Sunt josnic, josnic! se văicări el, apropiindu-se imediat, lăcrimând și bătându-se cu pumnii în piept. — Ar fi o mârșăvie! — Curat mârșăvie! Ăsta-i cuvântul! Și ce-i cu năravul ăsta al dumitale de a... proceda atât de ciudat? Nu ești decât un... un spion! De ce ai ticluit scrisoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din cetatea Nain, care‑și plângea pe unicul său fiu mort și‑l conducea către mormânt, I s‑a făcut milă de ea și i‑a Înviat fiul (Luca 7, 13), iar În fața mormântului priete‑ nului său Lazăr, chiar a lăcrimat (Ioan 11, 35) etc. Plânge Mântuitorul și pentru soarta Ierusalimului (Luca 19, 41) ; Dumnezeu‑Omul plânge impresionat de suferința umană ; plânge, dar oferă și mijloace pentru Înlăturarea ei. O emo‑ ționantă mărturie de iubire din partea Domnului Hristos 68 Suferința și
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]