KorAP: Find »[drukola/base=lagună & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...50 >

1,238 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

dădu din cap, se aruncă în apă și înotă iute spre mijlocul lagunei. Se opri când un corp vâscos îi atinse piciorul. Privi în jurul său și se alarmă când își dădu seama cât de mult se îndepărtase de mal. În lagună erau pirania și câteodată o vizitau anacondele și caimanii din mlaștina învecinată. La vreo treizeci de metri, un teren cu mangrove se întindea precum o insuliță singuratică și înotă într-acolo. Se cățără cum putu pe șubredul refugiu și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
au însoțit de când avea uzul rațiunii. Nu se va arunca asupra ei să o posede și să-și calmeze înflăcărarea, pentru ca apoi să se căiască ani în șir. Își răsuci privirea de jur-împrejur, la ceea ce era regatul lui: selvă și lagună, copaci și papagali, maimuțe și orhidee. Dacă timp de doi ani i-au fost de-ajuns, îi vor fi de-ajuns și pe mai departe și nu va îngădui nimănui să vină să-i tulbure pacea; nici vreo indiancă, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ani prin tărâmurile reci ale nopții și ale apei, fără să simtă niciodată căldura soarelui, blândețea sigură a pământului, miracolul luminii și al culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și care nu știa să înoate, să înainteze adânc în lagună pe o ambarcațiune șubredă era cea mai mare aventură a vieții ei. Când ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări la bord, făcând ca apa să lingă aproape marginile ambarcațiunii din pricina greutății lui. Închise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
agită mâna în semn de bun-rămas. Piá, foarte liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin canalul aproape nemișcat, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără efort, prin întinsele lagune, sub soarele dimineții, făcându-și loc printre stufoasele mangrove, speriind cârdurile de ibiși roșii și de stârci albi cu ciocul imens. Vâsli moțăind în căldura amiezii din mlaștină, ocolind nuferii enormi și spinările caimanilor mari. Vâsli grăbit în orele după-amiezii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
căldura amiezii din mlaștină, ocolind nuferii enormi și spinările caimanilor mari. Vâsli grăbit în orele după-amiezii prin șuvoaiele repezi ale primul afluent al râului San Pedro, care sărea din piatră în piatră, pe bolovani, vărsare naturală a mlaștinii și a lagunei. Cină pe plaja de nisip, unde descoperi urma lată a unei broaște țestoase care îl conduse la un cuib de ouă proaspete. Își pregăti cea mai pantagruelică omletă din viața lui. Dormi atârnat în hamac între două trunchiuri de palmier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
parter venea hărmălaia dezacordată a unei cumbia monotone și obsedante, cu vorbe porcoase și instrumentație ordinară. Începu să blesteme în gând momentul în care s-a lăsat vârât într-o încurcătură care îl împiedica să doarmă în coliba lui din lagună, prin care trecea mereu o adiere fără opreliști, invadată de aroma profundă a pământului virgin, tăcută noaptea, curată și liniștită. Făcu un „duș“ cu apă cafenie și caldă de râu, în mirosul acru de urină venind de sub ușa alăturată; își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
va mai exista atât timp cât locul acela se va putea numi în continuare Amazonia. Încercă să distingă, în depărtare, cursul inferior al râului San Pedro, socotind unde s-ar afla locul de vărsare a afluentului care ducea apele mai departe, până la laguna și coliba lui. Acolo, într-un loc pierdut, la Sud-Est, era un igarapé și, pe malurile lui - de abia vizibile din cer -, ansamblul de colibe ale unui trib sălbatic, a cărui singură ambiție era aceea de a continua să trăiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
părea să fi obosit să se mai cațere pe munți. Avionul DC-3 se îndreptă spre Trecătoare, lăsă la stânga zăpezile orbitoare ale Vulcanului Liniștit și la dreapta, Muntele Luminos, se bâțâi strecurându-se printre vânturi încrucișate, survolă oglinda de smarald a lagunei Viracocha și se lansă în josul cordilierei, în căutarea mării. Peisajul era altul, de parcă și lumea ar fi fost alta. Piscuri drepte și abisuri adânci, zăpezi veșnice și văi roditoare, lacuri liniștite și torente năvalnice, terenuri deșertice și blânde pășuni mănoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ceva. Poate că mi-ar prinde bine să vorbesc cu cineva, din când în când. Se gândi mai bine: De îndată ce o să înceapă să vorbească, s-a dus liniștea... Va pune mereu întrebări, va găsi mereu ceva de povestit, chiar în laguna aceea în care nu se întâmplă nimic. Mai bine o las așa cum e. Nimic mai agasant decât să-l citești pe Sartre și să vină o femeie să pună probleme. Clarence era specialistă în așa ceva. Avea mereu câte o noutate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cea mai mare. Marea! Era acolo: albastră și liniștită și îl umplea de bucurie să o vadă după atâta vreme. Înțelese că în acei doi ani îi fusese mereu dor de ceva și acum știa de ce anume: De orizonturi! Cu excepția lagunei, în puține locuri din selvă se putea găsi un câmp vizual care să atingă mai mult de două sute de metri. Zidul de vegetație tăia priveliștea și, cu timpul, se pierdea noțiunea de depărtare, se uitau întinsele câmpii, imensitatea oceanului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
putut fi frumoasă fără ochelarii cu sticle groase de miop și aerul ei de lehamite. Era încă deschis și intră. Parcă ar fi intrat în peștera lui Ali Baba, singurul paradis al civilizației la care visa în coliba lui din lagună. Tot felul de cărți: de la cele nelegate, la cele mai luxoase, de la ultimul best-seller, la cel mai vechi clasic, apăreau aliniate pe rafturile de lemn sau puse vraf pe mese enorme. Pierdu timpul alegând. Era singurul client la ora aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
trebuiau să se grăbească, fiind ora închiderii, și se îndepărtă din nou. Bău o lungă înghițitură și clătină din cap. — Da, bineînțeles... La început, poate a fost o fugă. Dar acum, nu. Acum, n-aș schimba acele păduri și acea lagună pentru nimic în lume. Acolo, sunt fericit. Atât de fericit, cum nu visasem să fiu vreodată. Și știți de ce? Pentru că am învățat să reduc din ce în ce mai mult câmpul nevoilor mele. Trăiesc în propria mea companie, cu trupul meu, cu mintea mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
E singurul lucru care te face să ai îndoieli. Urmă o lungă tăcere, pe care ea o rupse din nou: — Te gândești să rămâi pentru totdeauna? — Da. — Chiar dacă se va construi șoseaua aia? — Amazonia e mare. Va exista întotdeauna o lagună pentru mine, ezită el. Cel puțin, asta sper. Cu mașinile moderne, nu se știe niciodată. — Și nu va exista nici un alt loc pentru tine, care să nu fie neapărat selvă? Un sătuc izolat, o casă la țară? — Nu. Ăla e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
își spuse el. Poate că nu-mi place să muncesc, zâmbi el. Nu. Nu-mi place să muncesc într-o fabrică, nici într-un birou, nicăieri unde m-aș simți închis, departe de soare și de aer... Dar acolo, în laguna mea, sub un soare de foc și cu o temperatură de aproape cincizeci de grade, pot să-mi ridic coliba, să-mi cioplesc caiacul, să-mi cultiv plantația de bananieri, să caut fructe în pădure, să vânez pe munte, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și neputință, de frig, somn și mânie, blestemând cu anticipație următoarele zece ore, ore de efort, de deprimare și de umilințe... Orele cele mai îngrozitoare pe care Creatorul le-a lăsat pe Terra. Își aminti apoi asfințiturile de soare pe lagună, când pe cerul strălucitor începeau să se deseneze trăsături roșiatice și în coroanele de serrapias și în arbuștii de pe margini se trezeau papagalii, care la rândul lor trezeau gaițele din subarboret, și acestea, curcanii din arborii de capoc, care strigau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
clară? Ce știam deja. Că Omenirea e stupidă și că nu merită locul în care trăiește. — Ca să afli asta, n-aveai nevoie să călătorești atât de mult. În ceea ce te privește... Ce vei face...? — Nimic. O să stau mai departe în laguna mea, până când va veni un tractor și îmi va da jos coliba. Atunci, o să pun tot ce am în caiac și o să intru pe acele râuri lăsate de Dumnezeu, până voi găsi alt loc unde să rămân. Priviți aceste selve

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
la răgetul jaguarului dând târcoale prin împrejurimi, deranjat poate de prezența omului, fiind poate în călduri, poate înfometat. Se trezi cu primele raze de lumină și vâsli din nou ocolind nuferii enormi, sub căldura amiezii din mlaștină și prin întinsele lagune, făcând să se ridice la trecerea lui cârduri de stârci și de bâtlani. Vâsli în sfârșit prin canalul aproape nemișcat, nerăbdător să zărească acoperișul colibei sale, să simtă mirosul focului, să doarmă în patul lui de campanie, să o vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cât timp pregătea caiacul șubred cu pături și singura lui pernă. Apoi, aproape fără să-și mai tragă răsuflarea după lungul marș, sări la pupă, apucă padela în mâini și porni din nou la drum, înainte pe canal, spre mijlocul lagunei, de-a curmezișul mlaștinii, pe afluent în jos. Nu mai exista priveliște, nici orhidee, stârci, caimani sau nuferi. Nu mai erau capibara, tapiri, nici nori albi pe cerul indigo. Nu mai era decât apă, și apă, și iar apă, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
în hamac și bău pe nerăsuflate singura sticlă de whisky pe care o adusese de la Santa Cruz. Se îmbătă până simți că moare și cântă, plânse și înjură lumea și pe locuitorii ei, ca să se arunce apoi cu capul în lagună și să înoate spre larg fără să-i pese de caimani, de pirania sau de anaconde, care nu părură interesați de prezența lui. Se cățără în mangrove, acolo unde își căutase refugiu într-o dimineață, și se întrebă dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
târziu și nu merită osteneala să am regrete. E moartă și nu rămâne decât să uit. Va fi ca și cum n-ar fi existat niciodată... A doua zi, când i-a trecut beția, își reluă viața de unul singur; pescuitul în lagună, vânătoarea de fluturi și antrenamentul cu sarbacana pe care i-o vânduse Kano. Într-o zi, pe înserat, ecoul unui tunet îndepărtat sosi în zbor peste coroanele copacilor, sub un cer albastru fără nici un nor. Acestui tunet îi urmă altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
oameni se nășteau, creșteau și mureau fără să știe ce înseamnă să fie liberi nici măcar o oră din viață. Într-o anumită ocazie, citind o carte de călătorii prin Africa, i-a atras atenția un sat lacustru situat în mijlocul unei lagune puțin adânci, dar atât de mari, încât mulți dintre locuitorii lui mureau bătrâni, fără să fi pus vreodată piciorul pe pământ, fără să știe măcar cum era acel pământ. De ce se mira autorul? La New York, la Chicago, Los Angeles, Londra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
lui Siddhartha, judecata lui se limpezi dintr-odată...“ Închise cartea și rămase rezemat de copac, cu guta în mâna stângă, fără să-i pese dacă un pește va mușca sau nu din momeală. Își plimbă privirea pe întinsa și liniștita lagună. Pentru Hermann Hesse sau pentru eroul lui - Siddhartha - cuvântul cu rezonanțe magice, „Om“, limpezea o minte confuză de ani de zile și marca drumul drept după o viață întreagă de greșeli. Om... repetă el întruna: „Om.“ Om! Om? Încercă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
spuse el. Sau poate că nu sunt pregătit spiritual ca să-i înțeleg semnificația.“ Și avea nevoie mai mult decât oricine de un „Om“, de o lumină care să-i limpezească ideile, care să-i arate calea. Era acolo, pe malul lagunei, pescuind și citind zi după zi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, încercând să se izoleze de evenimente, să se convingă pe sine însuși că poate continua să trăiască în pace, în ciuda capetelor micșorate și a buldozerelor distruse. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ei. Altminteri, într-o dimineață, vor trece cu tractoarele peste patul meu... Oh! La dracu’...! Oare lumea nu e destul de mare pentru toți?“ Cine erau? Încă nu-i putea distinge, dar o ambarcațiune mare își făcuse apariția acolo, la capătul lagunei și se îndrepta direct spre colibă. Își ascuți privirea. Era locul prin care obișnuia să sosească părintele Carlos, dar ambarcațiunea avea motor, se apropia cu viteză și erau trei bărbați la bord. Se ridică încet în picioare, strânse guta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
nostru. — Ce vindecă? — Nimic... Este un leac care nu vindecă, dar care le permite războinicilor foarte tineri, aproape copii, să călătorească foarte departe cu mintea, să ajungă unde nu se poate ajunge nici pe pământ, nici pe apă, să vadă lagunele unde s-a strâns vânatul sau să pătrundă în taberele dușmanilor și să audă ce vorbesc. Strămoșii noștri foloseau huayahuasca pentru a spiona intențiile dușmanilor lor și, de aceea, n-au pierdut niciodată vreun război. — Înțeleg. Un drog. Un halucinogen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]