1,578 matches
-
lat. pars,-tis > rom., it. parte (la declinarea a treia). Cele mai îndepărtate de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta cu singularul terminat în consoană, la prima realizîndu-se pluralul cu -s, iar la cealaltă cu -es (cu cîteva excepții). Substantivele terminate în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pronunțarea unor astfel de desinențe nu au pornit însă din zona marcării diferențelor de gen, ci din zona marcării cazului, care a devenit treptat analitic și a slăbit conștiința marcării prin desinențe a categoriilor gramaticale. Ca atare, multe dintre neutrele latinești au devenit masculine: lat. vinum > it. il vino, fr. le vin, sp. el vino, pg. o vinho, dar rom. vinul vinurile, neutru; lat. caelum > it. il cielo, fr. le ciel, sp. el cielo, pg. o ceu, dar rom. cerul cerurile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
slave vechi. Extinderea redării prepoziționale a funcțiilor cazuale a avut drept consecință dispariția treptată a diferențelor formale dintre cazuri, încît substantivele au rămas cu o singură formă pentru toate cazurile: casa, dominu, cane (de unde rom. casă, domnu, cîne). Aceste forme latinești tîrzii se aseamănă în general cu cele de acuzativ și de ablativ și, pornind de aici, mulți specialiști au considerat că substantivul latinesc s-a transmis limbilor romanice prin forma de acuzativ (cea de ablativ fiind însoțită de obicei de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu o singură formă pentru toate cazurile: casa, dominu, cane (de unde rom. casă, domnu, cîne). Aceste forme latinești tîrzii se aseamănă în general cu cele de acuzativ și de ablativ și, pornind de aici, mulți specialiști au considerat că substantivul latinesc s-a transmis limbilor romanice prin forma de acuzativ (cea de ablativ fiind însoțită de obicei de prepoziții). Așadar, situația generală a evoluției cazurilor latinești relevă o dominanță a formelor de la cazurile oblice în raport cu nominativul. Totuși, forma de nominativ s-
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de acuzativ și de ablativ și, pornind de aici, mulți specialiști au considerat că substantivul latinesc s-a transmis limbilor romanice prin forma de acuzativ (cea de ablativ fiind însoțită de obicei de prepoziții). Așadar, situația generală a evoluției cazurilor latinești relevă o dominanță a formelor de la cazurile oblice în raport cu nominativul. Totuși, forma de nominativ s-a transmis uneori în cazul numelor de ființe umane: lat. homo > rom. om, it. uomo, fr. on (devenit pronume nehotărît, după model germanic, germ. Mann
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
selectînd în mod diferit aceste prepoziții: il libro del professore (di < lat. de + il) "cartea profesorului", fr. le livre du professeur (de + le), sp. il libro del profesor (de + el), pg. o livro do professor (de + o)43. De la demonstrativul latinesc ille, illa cu aprotetic din lat. ad provine articolul posesiv-genitival din română (al, a, ai, ale), cu care se formează cazul gentiv și care intră în componența pronumelor posesive și a numeralelor ordinale. În celelalte limbi romanice, structurile în care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la plural, ideea de partiție devine secundară, pe primul plan rămî-nînd cea de nedeterminare cantitativă: fr. Je vois des hommes, it. Vedo degli uomini, "Văd niște (cîțiva, mulți) oameni". Idiomurile neolatine au și un articol nehotărît, care provine din numeralul latinesc unus, una: rom. un, o, it. uno, una, fr. un, une, sp. un, una, pg. um, uma. Acest articol prezintă obiectul denumit de substantiv ca fiind individualizat în cadrul clasei din care face parte. Sub multe aspecte, situația adjectivului este asemănătoare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44. Toate limbile romanice occidentale au continuat însă din latină realizarea prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil (și necesar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
doua (ego, tu, nos, vos), încît, pentru persoana a treia, nu exista o formă specială, utilizîndu-se substantivul ca atare sau pronumele demonstrative (is, hic, ille etc.). Ceea ce este remarcabil în cazul pronumelui personal romanic, fie că provine din cel personal latinesc (la persoanele întîi și a doua), fie că provine din cel demonstrativ (la persoa-na a treia) este conservatorismul accentuat, manifestat prin păstrarea mai multor forme cazuale, iar, la cazurile oblice, a unor forme accentuate și neaccentuate, deși evoluția fonetică a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu diferențe de gen (nosotros, nosotras, vosotros, vosotras), deși la acuzativ au rămas nos și vos, ceea ce arată că, la început, alterus reprezenta doar o insistență asupra subiectului, așa cum se constată în franceză: nous autres Français "noi, francezii". Pronumele reflexiv latinesc a avut o evoluție similară cu cea a pronumelui personal, iar dacă în latină avea forme numai pentru persoana a treia (aceleași la singular și la plural), o dată cu delimitarea unei diateze reflexive (pronominale), unele forme neaccentuate de la persoanele întîi și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ajuns la ideea că adresarea respectoasă este cea care evită pronumele personal de singular, care a rămas a fi folosit în comunicarea între parteneri egali și, de aceea, franceza, vechea italiană, vechea spaniolă și vechea portugheză au recurs la descendenții latinescului vos pentru adresarea reverențială. Folosirea pronumelui posesiv în aceleași circumstanțe a făcut posibilă apariția unor formule cu valoarea lui adjectivală, ca în formulele italiene vostra Eccelenza, Vostra Signoria etc., în care se uza de denumirea rangului sau demnității interlocutorului. În
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de persoana a treia feminin singular, cum s-a întîmplat într-o fază mai veche a limbii italiene, însă această formă este omonimă cu cea de plural pentru toate genurile. Pronumele posesiv romanic relevă o conservare accentuată a elementelor originare latinești și a relațiilor cu pronu-mele personal, cu ale cărui forme în genitiv (care exprimau un posesiv subiectiv) se apropia din punct de vedere semantic. De altfel, în spaniolă, română și italiană, pronumele posesive de persoana a treia se înlocuiesc prin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
conservat unele dintre trăsăturile de bază în evoluția spre limbile romanice, în ciuda modificărilor pe care le-a suferit de-a lungul timpului. S-a produs, desigur, și de data aceasta o trecere de la sintetic la analitic, fiindcă multe forme sintetice latinești au în limbile romanice corespondente perifrastice, dar uneori reorganizarea formelor s-a făcut tot prin mijloace sintetice. Pe de altă parte, evoluția fonetică a fiecărei forme a dus în cazul unor verbe frecvent întrebuințate la o slăbire a relațiilor paradigmatice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
it. dolgo-duole, fr. puisse-pouvons, sp. quepa-cabemos etc. Au putut apărea astfel noi relații între forme care au tins spre crearea unor modele de reorganizare a flexiunii, fără însă ca procesele analogice să poată înlătura întotdeauna aspectele divergente. Dacă declinările substantivului latinesc se regăsesc nu-mai parțial în limbile romanice, conjugările verbului din limba-bază se regăsesc în toate idiomurile neolatine, chiar dacă uneori cu schimbări importante. Ca atare, limba franceză are trei conjugări, dintre care doar prima se poate raporta direct la conjugarea întîi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
doua care avea verbe mai puține. De altfel, în catalană, s-a produs pierderea conjugării a doua, iar verbele poartă accentul pe temă, iar nu pe terminație. Cel mai bine s-a păstrat modul de repartizare a verbelor din conjugările latinești în limbile română și italiană, fapt care se poate constata chiar numai cu ajutorul infinitivului: lat. cantare > rom. cînta(re), it. cantare; lat. videre > rom. vedea(re), it. vedere; lat. scribere > rom. scrie(re), it. scrivere; lat. venire > rom. veni(re
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
trecut. Mai mult ca perfectul latin s-a păstrat pînă astăzi în spaniolă, în portugheză și, dialectal, în italiană. În limba română, locul mai mult perfectului indicativ l-a luat forma corespunzătoare a conjunctivului (cîntasem, văzusem etc., continuatoare ale formelor latinești în -esemus), dar în franceză și în italiană a luat naștere o formă nouă, compusă, după modelul perfectului compus, dar cu auxiliarul la imperfect. Ca atare, din perspectiva mai mult ca perfectului, limbile romanice rele-vă trei tipuri, dintre care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
proclitice relevă relația genetică cu pronumele demonstrative (de depărtare), încît se poate întrevedea că ele își au originea în acest pronume, așa cum s-a întîmplat și în cazul limbilor romanice, al căror articol hotărît își are originea în pronumele demonstrativ latinesc. În daneză, norvegiană și suedeză, articolul hotărît proclitic este identic ca formă cu pronumele demonstrativ 54 (gen comun: den, gen neutru: det, plural: de), și la fel se prezintă situația în germană (m. der, f. die, n. das, pl. die
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și, pe de altă parte, la transformarea în adverbe a unor substantive în ablativ (lat. de una hora > rom. odinioară) sau precedate de prepoziții (lat. ad foras > rom. afară, sp. afuera, pg. afora, v.it. affuori, v.fr. afors). Sufixele adverbiale latinești nu au fost moștenite de limbile romanice, dar cele occidentale au un astfel de sufix, -mente, care provine din ablativul substantivului latinesc mens,-ntis "mod de a gîndi sau de a simți; pricepere, minte". Acest sufix a devenit în limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de prepoziții (lat. ad foras > rom. afară, sp. afuera, pg. afora, v.it. affuori, v.fr. afors). Sufixele adverbiale latinești nu au fost moștenite de limbile romanice, dar cele occidentale au un astfel de sufix, -mente, care provine din ablativul substantivului latinesc mens,-ntis "mod de a gîndi sau de a simți; pricepere, minte". Acest sufix a devenit în limbile respective utilizat în transformarea adjectivelor calificative în adverbe, fiind atașat formei adjectivale de feminin (în franceză, de exemplu, m. heureux, f. heureuse
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
această parte să reprezinte extensiunea unei noțiuni de sine stătătoare. Formal însă, mai ales datorită elementului de legătură -s(Geburts-, Tags-), construcția este echivalentă cu un cuvînt compus. Situația este diferită în cazul unui lexem precum der Gegenstand, care traduce latinescul objectum, preluat și ca împrumut în forma das Objekt sau în cazul cuvîntului der Gegensatz, după latinescul oppositio, preluat și el în forma die Opposition, căci asemenea compuse ilustrează valorificarea compunerii pentru a realiza calcuri lingvistice, devenite sino-nime ale împrumuturilor
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
legătură -s(Geburts-, Tags-), construcția este echivalentă cu un cuvînt compus. Situația este diferită în cazul unui lexem precum der Gegenstand, care traduce latinescul objectum, preluat și ca împrumut în forma das Objekt sau în cazul cuvîntului der Gegensatz, după latinescul oppositio, preluat și el în forma die Opposition, căci asemenea compuse ilustrează valorificarea compunerii pentru a realiza calcuri lingvistice, devenite sino-nime ale împrumuturilor. Antepunerea determinantului și compunerea rezolvă uneori în limbile nordice și în engleză, limbi care recurg rar la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în vreme ce în Occident contactul cu latina a fost menținut permanent, în Est acesta a fost întrerupt o lungă perioadă de timp. De altfel, primele atestări ale unor cuvinte, sintagme și fraze ale limbilor romanice vestice se găsesc în unele texte latinești. Pe de altă parte, aceste limbi au făcut împrumuturi din latină foarte de timpuriu și au cunoscut în faza lor veche perioade în care cuvintele latine împrumutate au fost modificate analogic în procesul adaptării, încît au primit forme ce nu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în epoca modernă (după secolul al XVI-lea) latinismele sînt păstrate foarte aproape de forma inițială, scrierea etimologică avînd un rol însemnat în acest sens. În operele religioase franceze din secolele al X-lea și al XI-lea, apăreau deja cuvinte latinești împrumutate, aparținînd cultului: angele (franceza avea și cuvîntul moștenit ange), apostele, benedin, martire, virgene etc. Treptat, împrumuturile latinești s-au înmulțit în etapa francezei medii (perioada secolelor al XIV-lea și al XVI-lea) și au pătruns în domenii de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un rol însemnat în acest sens. În operele religioase franceze din secolele al X-lea și al XI-lea, apăreau deja cuvinte latinești împrumutate, aparținînd cultului: angele (franceza avea și cuvîntul moștenit ange), apostele, benedin, martire, virgene etc. Treptat, împrumuturile latinești s-au înmulțit în etapa francezei medii (perioada secolelor al XIV-lea și al XVI-lea) și au pătruns în domenii de activitate tot mai variate: abdiquer, accumuler, accuser, ado-rer, affection, armistice, effectuer, qualité, quantité, respon-dre etc. Renașterea a accentuat
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
affection, armistice, effectuer, qualité, quantité, respon-dre etc. Renașterea a accentuat orientarea spre latină, încît abuzul de latinisme a produs, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, reacții de adversitate față de această influență. Totuși, un nou val de neologisme latinești s-a fixat și în acest timp în limbă: complexe, exister, incendie, indiquer, subir etc. În secolele al XIX-lea și al XX-lea s-au făcut alte împrumuturi savante, sursa latină fiind acum secondată de cea grecească. În italiană
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]